Dan MIHĂESCU ■
Acum două zile a trecut pragul Potcovăriei un tânăr despre care, la sfârșitul emisiunii, mi-am zis că dacă astăzi s-ar găsi un producător entuziast care să încerce o nouă ecranizare a celebrei pelicule românești Diminețile unui băiat cuminte, regizate de Andrei Blaier în 1967, ar trebui să se inspire din biografia acestuia.
Dragoș Frâncu este liderul organizației municipale de tineret și candidează de pe locul nouă pentru funcția de consilier local pe lista PNL pentru Municipiul Constanța.
De profesie este medic, a absolvit facultatea la Universitatea Ovidius după care timp de șapte ani, alături de fratele său, a susținut efortul familiei în agricultură la ferma din Siliștea, județul Constanța, unde cultivă peste 1000 de hectare de teren arabil în arendă, cu cereale și plante oleaginoase.
Acum se află din nou sub jurământul lui Hipocrate ca medic rezident la chirurgie în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și pentru că a simțit plecarea de la fermă l-a frustrat oarecum de implicarea în responsabilitățile sociale colective a decis să-și pună la dispoziția cetății dorința și priceperea de a face împreună cu puținul timp liber pe care-l are.
Dragoș Frâncu îmi mai mărturisește că, urmare a campaniilor de voluntariat social prin cartierele municipiului Constanța, a acceptat sugestia colegilor din TNL să încerce să facă mai mult pentru comunitate acolo unde se hotărăsc lucrurile, unde se iau deciziile și unde se planifică și se programează bugetele – în Consiliul Local Municipal Constanța.
Astfel, succint, pragmatic și eficient propune un îndreptar în nouă puncte ca o declarație de intenție pentru ceea ce-și dorește să facă într-un mandat de consilier:
1. Program de mentorat pentru tinerii din comunitatea locală, pentru a-i ajuta să-și descopere potențialul și să-și dezvolte abilitățile.
2. Campanie de creștere a gradului de conștientizare privind protecția mediului în rândul locuitorilor, cu focus pe reciclare și reducerea deșeurilor.
3. Crearea unui centru comunitar multifuncțional pentru tineri, unde aceștia să poată participa la diverse activități educative, culturale și de recreere.
4. Program de voluntariat pentru implicarea tinerilor în acțiuni sociale și umanitare în folosul comunității.
5. Crearea unui centru de consiliere și suport psihologic pentru tineri, pentru a aborda problemele legate de sănătatea mentală.
6. Încurajarea colaborării între tinerii din diverse domenii profesionale, prin organizarea de întâlniri și networking-uri pentru schimbul de idei și experiențe.
8. Promovarea unor proiecte de mediu, precum înființarea de spații verzi în oraș, programe de reciclare sau conștientizare a importanței protejării mediului înconjurător.
9. Dezvoltarea unui program de voluntariat activ pentru tineri, care să îi implice în acțiuni de solidaritate și responsabilitate socială.