Manuel VLĂDUȚ ■
Au trecut doar câteva zile de când încercarea eșuată de asasinare a lui Donald Trump, a adus pe prima pagină și vestea – cumva previzibilă, că președintele în funcție al Americii – Joe Biden, se retrage din cursa electorală pentru un nou mandat la Casa Albă.
Dar peste aceste evenimente, cu adevărat formidabilă este candidatura carismaticei Kamala Harris, cea care ar putea deveni pentru prima dată în istorie, prima femeie-președinte a Statelor Unite ale Americii!
“Procuror – versus infractor!” titrează deja presa americană, în timp ce în doar 24 de ore donațiile publice de susținere a candidaturii Kamalei, au depășit în timp record, suma de 81 milioane de dolari. „Revărsarea istorică de sprijin pentru vicepreședintele Harris reprezintă exact genul de energie și entuziasm popular care câștigă alegerile”, a declarat Kevin Munoz, purtător de cuvânt al campaniei lui Harris.
Să fie o simplă întâmplare, retragerea subită a candidaturii lui Joe Biden? Sau să fie o mișcare bine studiată de echipa de campanie a democraților americani? A fost Kamala, planul “B” a democraților, lansată cu atât de puțin timp înaintea alegerilor prezidențiale, pregătită în detaliu și cu propaganda aferentă? Mărturie stau valurile de imagini, filmulețe și emisiuni de știri concertate la nivel mondial, care o pun pe proaspăta candidată într-o lumină mai mult decât favorabilă în fața unui Trump brusc îmbătrânit, perimat, uzat, pus pe amenințări răsuflate și mai ales, (împușcat) “într-o ureche”…
Debordând de optimism și permanent cu zâmbetul pe buze, Kamala Harris aduce un aer de prospețime și de încredere care i-a lipsit cu desăvârșire lui Joe Biden, dar și impulsivului Donald Trump.
Dar nu toată lumea vede cu ochi buni candidatura Kamalei Harris. În timp ce Trump declară că va fi mult mai ușor de învins decât Joe Biden, actuala vicepreședinte a SUA va trebui să facă față și electoratului lui Trump, rasiștilor și conservatorilor misogini de care America nu a dus lipsă niciodată…
Nici propaganda rusescă nu a pregetat să se întreacă în insulte și invective la adresa Kamalei: „Kamala cu butonul nuclear este mai rea decât o maimuță cu o grenadă”, a afirmat Andrei Sidorov, decanul facultății de Politică Globală de la Universitatea de Stat din Moscova, în cadrul unei emisiuni la televiziunea de stat. Constipații pinguini ai propagandei rusești, s-au legat până și de râsul molipsitor al Kamalei; dar nu propaganda rusă este o problem reală; aceasta face ce știe mai bine, potrivit manualelor sovietice de propagandă ale KGB.
Adevărul este că formidabila Kamala, fost procuror general al Californiei cu o carieră ireproșabilă, actual vicepreședinte al Americii, femeia susținută de milioane de americani și de președintele în exercițiu – Joe Biden, este un contracandidat care poate da fiori reci învechitului Trump, cel veșnic nemulțumit, amenințător și cu probleme nerezolvate în Justiție, cel care se laudă că va opri războiul din Ucraina cu un telefon, în realitate fără un fundament însoțit de argument palpabile…
Ca o cireașă pe tortul electoral American, vine și așa-zisa profeție a celebrului serial animat “The Simpson’s” , care pe lângă deja cunoscuta predicție dintr-unul din episoadele sale din anii 90, în care Donald Trump devenea președinte al Americii, un alt episod din anul 2000 a prezis aparent că Lisa Simpson devine președinte, aceasta purtând un costum mov și perle izbitor de asemănătoare cu ceea ce Kamala Harris purta atunci când a fost inaugurată ca vicepreședinte al administrației Biden.
America este pe cale de a avea un președinte femeie; pot face femeile lumea mai bună cu adevărat? Femei celebre au condus cu success destinele unor națiuni: Mahatma Gandhi, Golda Meir, Margaret Thatcher, Angela Merkel, Ursula von der Leyen sau Giorgia Meloni sunt doar câteva exemple. Femei carismatice, educate, cu caracter puternic, sunt astăzi capabile să conducă afaceri, comunități, guverne și națiuni. De ce nu, și o femeie președinte a Statelor Unite ale Americii, cele care duc flacăra democrației și libertății în întreaga lume?
Cel mai mult mi-a placut fraza de incheiere, monumentala!
„Statele Unite ale Americii, cele care duc flacăra democrației și libertății în întreaga lume”!
Fiecare interpretează „flacăra” după intensitate și culoare politică!
Cu respect!