Chiar și-n război drumul ocolit te poate scoate mai repede la liman!

Dan MIHĂESCU ■

De când mă știu sunt pasionat de yachting, considerat al doilea sport al minții alături de șah, și din acest motiv admir nespus manevra tactică operațională a ucrainenilor prin care preluând inițiativa în contraofensivă a deschis un nou front și au invadat un vast teritoriu în spatele frontierei ruse din Regiunea Kursk.

Această manevră ce a permis Kievului din prima zi să înainteze peste 40 de kilometri în adâncime l-a făcut de rușine pe Putin, ce ia totul la modul personal ca orice dictator. De altfel analiștii militari nu se sfiesc să comenteze deschis că  rușilor le-a luat aproape un an și între 70.000 și 100.000 de victime din rândul propriei armate pentru a ocupa 390 de kilometri pătrați în sectorul Avdiivka în vrem ce ucrainenii au cucerit în doar cinci zile mai mult de 470 de kilometri pătrați în Kursk (potrivit unor surse rusești chiar și până la 800 de kilometri pătrați) fără pierderi semnificative și nu există niciun semn că aceștia s-au oprit după ce au intrat și în regiunile Belgorod și Briansk.

Este ceea ce înveți la yachting că atunci când ești în competiție, în funcție de condițiile de navigație, vânt, curenți, drumul cel mai rapid către victorie nu este întotdeauna și cel mai scurt.

De ce a preferat Zelensky să-și concentreze puținele resurse și să facă eforturi disperate pentru o invazie pe teritoriul național rus în loc să-și consolideze apărarea în zonele critice atacate de ruși? El știe! Cert este că manevra i-a năucit pe ruși și cel puțin efectul psihologic și propagandistic a avut efectul scontat. Comentariile din presă sunt devastatoare pentru Kremlin și toate, la unison amintesc că: invazia ucraineană din Regiunea Kursk este extrem de umilitoare pentru Putin; că Putin a dat dovadă că nu- poate controla și asigura granițele Rusiei; că rușii sunt lipsiți de apărare; că militarii rușii sunt dezorganizații, demotivați și că se predau în masă invadatorilor; că Armata Rusă nu a câștigat teren semnificativ de peste doi ani în vreme ce Flota Rusă a pierdut bătălia pentru Marea Neagră în fața unei țări care nu avea nicio navă. Comentariile analiștilor politici și militari mai amintesc despre faptul că Armata Ucrainei a scufundat peste 35% din flota Mării Negre cu baza la Sevastapol, că Rusia a  pierdut în ultimul timp peste 50% din teritoriul capturat inițial de la Ucraina în timpul invaziei din 2022; că a mai pierdut în acest război aproape 600.000 de militari ruși și nici măcar nu a ocupat complet regiunea Donețk după 2,5 ani de lupte; că economia și țara lui Putin se prăbușesc;

că armamentul sovietic din depozite este pe cale a se epuiza și nu este înlocuit cu altul nou; că acum chiar și amenințările nucleare ale liderului de la Kremlin se dovedesc a fi o glumă răsuflată și că din cauza invaziei din Ucraina NATO s-a extins mai mult decât se preconizase vreodată; că Putin dovedește că a eșuat în tot ceea ce-și propusese și le promisese rușilor și că este întruchiparea vie a dictonului: Dictatorii nu ajung să se pensioneze.

Sunt voci ce spun că dincolo de efectul psihologic, care și-a atins scopul, îndrăzneața operațiune a Ucrainei are și o latură practică în sensul că îi explică lui Putin înțelesul proverbului: „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”. Adică, atunci când se va ajunge la tratative de pace emisarii Kievului vor putea negocia teritorii contra teritorii.

Nu pot însă să nu remarc că asta se întâmplă exact la 84 de ani de la celebra Bătălie de la Kursk (5 iulie – 23 august 1943) blindatele nemțești Marder IFV, cu care Bundeswehr a dotat armata ucraineană, își iau revanșa cu ocazia primei invazii terestre pe teritoriul rusesc, după al Doilea Război Mondial. Și unde mai pui că e și pentru prima dată în istorie când o țară denuclearizată ocupă teritoriul unui stat cu imense capacități nucleare militare.

Astfel, la capătul a doi ani covârșitori după ce Federația Rusă a invadat fără declarație de război Ucraina, stat suveran vecin cu care avea în vigoare tratat de prietenie și bună-vecinătate, Imperiul Moscovit a reușit să ducă în derizoriu angajamentul public al lui Putin că orice invazie sau agresiune pe teritoriul Rusiei va fi întâmpinată cu un răspuns nuclear.

În 1943, pierderea Bătăliei de la Kursk de către Wehrmacht a marcat iremediabil destinul noului imperiu industrial german denumit al III-lea Reich, ce avea să dispară curând, în vremea ce Armata Roșie, deși biruitoare, n-a reușit niciodată să instaureze cu adevărat “Imperiul Moscovei”, peste teritoriile vremelnic supuse ideologic.

Istoricii militari zic despre Bătălia de la Kursk că a fost cea mai mare confruntare între două armate de tancuri pe câmpul de luptă, din toate timpurile, implicând aproximativ 6.000 de tancuri, 2 milioane de soldați și 4.000 de avioane pe care sovieticii au câștigat-o datorită superiorității uriașe în resurse umane și materiale. Au folosit de două ori mai multă tehnică militară, armament și militari decât germanii.

Dar învingătorii din 1943 de la Kursk n-au învățat nimic din istorie astfel că după 1990, Federația Rusă, succesoarea de drept a Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) a continuat politicile expansioniste prin invazii militare terestre asupra statelor vecine, continuând să-și extindă teritoriul național, până în prezent.

Profesorul Roman Sheremeta, de la Case Western Reserve University, rector fondator al Universității Americane din Kiev, opinează că cei care nu cunosc istoria pot fi ușor înșelați de propagandă și să dea crezare marotei cu ,,Rusia care a atacat Ucraina ca să se apere de expansiunea NATO” ori a Revoluției Demnității, așa cum invocă Kremlinul, argumente ce nu rezistă testului istoriei.

“Amintiți-vă de ‘operațiunile militare speciale’ din Transnistria, parte a Moldovei în 1992, și Abhazia și Osetia de Sud, părți din Georgia, în 1993, apoi din nou Georgia în 2008 și Crimeea în 2014, așa că nu a fost niciodată vorba despre „extinderea NATO”, cum vorbesc propagandiștii plătiți și occidentalii creduli, ci despre reconstituirea Imperiului Rus. Practic din ziua în care a căzut ultima sa iterație, Uniunea Sovietică, până când neo-imperialismul și colonialismul rus nu vor fi învinse în mod categoric, ne vom lupta cu ele la fiecare câțiva ani. Până în 2013, doar aproximativ 20-30% dintre ucraineni (în funcție de sondaj) erau în favoarea aderării la NATO. După anexarea Crimeei, acest număr a crescut la peste 50% iar acum, după invazia pe scară largă, aproape 90% dintre ucraineni doresc ca Ucraina să adere la NATO.

Agresiunea generată de politica neo-revizionistă rusă a fost cea care a forțat state neutre precum Suedia și Finlanda să adere la NATO. Tot așa, tendințele expansioniste ale Federației Ruse manifestate după căderea Cortinei de Fier, a determinat mai înainte și alte țări să adere la NATO, nu „extinderea NATO”, a forțat Rusia să atace țările vecine. „Extinderea NATO” este un termen orwellian folosit de propaganda moscovită pentru a demoniza Alianța. În fapt NATO nu se „extinde”, națiunile solicită să adere la Alianță pentru a fi protejate de potențiale entități statale agresive cu vocații militarist-imperialiste precum Rusia (sau de alte puteri cum ar fi chiar exemplul Greciei în raport cu Turcia, dacă nu ar fi ambele membre ale NATO). Dacă Rusia nu ar fi o amenințare pentru aceste țări, statele respective nu ar avea niciun interes să dorească să adere la NATO. Astfel, practic, Rusia alimentează consolidarea NATO prin amenințările și agresiunile sale pe plan politic extern. Când vor să împiedice o țară să adere la Alianță rușii spun practic că țara respectivă este a lor, este în sfera lor de influență.

De dată recentă, chiar și în interviu cu Putin, propagandistul Tucker Carlson a arătat că invadarea Ucrainei din 2014 și 2022 nu a avut nimic de-a face cu NATO. Totul a avut de-a face cu obsesia lui Putin pentru destrămarea Rusiei Kievene în secolul al XII-lea și a URSS în secolul al XX-lea iar el nu poate accepta că ucrainenii sunt o națiune, așa că vrea să șteargă Ucraina din existență. Oricine spune că NATO a provocat Rusia să atace Ucraina este fie prost, fie spălat pe creier, fie pur și simplu nu cunoaște istoria”- spune Roman Sheremeta.

Sunt voci care spun că războiul s-ar putea încheia dacă Ucraina ar ceda Rusiei Regiunea Donbas ca zonă tampon, așa cum revendică Putin.

Nu trebuie uitat însă că Rusia, pe vremea URSS, prin Pactul de la Varșovia avea propriul instrument militar și politic cu echivalent NATO dar singura amenințare reală pentru ceilalți membri ai Pactului a fost Rusia însăși, în permanență, căci a invadat și a zdrobit disidența oriunde s-a manifestat, vezi Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și nici România nu s-a simțit prea bine.

Întotdeauna Rusia s-a comportat precum soțul violent care pretindea că este apărătorul gospodăriei, al familiei, dar care, în realitate, era un bătăuș și reprezenta permanent singura amenințare pentru propria familie. Când s-a creat primul moment propice și națiunile s-au simțit în siguranță, ceilalți membri ai Pactului au fugit la adăpost. Așa că soțul disprețuit a început să amenințe cu crimă și sinucidere în același timp.

Iată din ce motiv, după părerea noastră, această matrice comportamentală a rușilor impune neluarea în considerare a propunerii lor de  pace în schimbul creării unei zone “sanitare” geo-politice tampon în Donbas și prin cedarea altor teritorii ale Ucrainei deja anexate.

De ce ai crede conducerea politică a unuia care în februarie 2022 declara oficial că unitățile Rusiei nu au intenția de a invada Ucraina când de fapt Rusia a dovedit că una spunea și alta făcea?

Înainte de începerea agresiunii militare din sud, Putin a publicat o lucrare în care sublinia modul în care toți ucrainenii sunt de fapt ruși iar Ucraina nu este deloc o națiune și că a făcut întotdeauna parte din Rusia. Pe vremea țarilor teritoriul ocupat de Ucraina cu capitala la Kiev se numea Rusia Mică (Малороссия), partea care azi e aproximativ Bielorusia era numită Rusia Albă (Белая Русь), în vreme ce Rusia moscovită se considera Rusia Mare(Великороссия) – afirmă Putin. Deci, de ce ar crede cineva că Putin s-ar mulțumi doar cu Donbasul și Crimeea, dacă el este nostalgic după  Rusia Mare? Rusia susține că protejează doar vorbitorii de limbă rusă din estul ucrainean dar nu uită să susțină că rusa este de fapt prima limbă a ucrainenilor și că toți ucrainenii sunt vorbitori de rusă deci, ar trebui să-i „protejeze” pe toți, nu-i așa?

Tratatul de prietenie, cooperare și parteneriat dintre Ucraina și Federația Rusă a fost un acord între Ucraina și Rusia, semnat în 1997, care a fixat principiul parteneriatului strategic, recunoașterea inviolabilității frontierelor existente și respectarea integrității teritoriale și angajamentul reciproc de a nu-și folosi teritoriul pentru a prejudicia securitatea celuilalt. Tratatul împiedica reciproc Ucraina și Rusia în declanșarea unor invazii militare, respectiv, să-și declare război. Pe fondul începutului războiului ruso-ucrainean din 2014, Ucraina a anunțat intenția de a nu reînnoi tratatul în septembrie 2018. Prin urmare, tratatul a expirat la 31 martie 2019. Tratatul era denumit „Marele tratat” dar Rusia a încălcat unilateral acel tratat internațional când a invadat Crimeea ucraineană în 2014. De ce ar crede cineva că Rusia își va ține cuvântul într-un alt tratat de pace? Rusia pur și simplu nu își poate lăsa vecinii să fie liberi.

În fapt, originea comportamentului agresiv statal și teritorial al rușilor contra vecinilor a început în 1547 în cea mai vestică provincie a marelui Imperiu Mongol care se întindea de la Volga la Pacific denumită Principatul Moscovit. Ajuns la cârma Principatului Moscovit un cneaz paranoic de 16 ani a decis impunerea unor politici interne opresive în Rusia dar și stabilirea unui set de politici externe imperiale care continuă până în prezent. Acel cneaz a devenit primul țar al Rusiei, Ivan al IV-lea – cunoscut în istorie drept Ivan cel Groaznic.

Războaiele de cucerire împotriva mongolilor purtate de Ivan cel Groaznic au format o conștiință națională care nu existase înainte în Principatul Moscovei. El și-a imaginat o Nouă Romă care să conducă creștinătatea de la Moscova, mai degrabă decât de la Vatican, și pentru următorii 54 de ani ai domniei sale brutale, a stabilit o viziune pentru constituirea unei Eurasii Mari, de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic, dominată de la Moscova. Astfel testamentul politic lăsat de Țarul Ivan cel Groaznic s-a înfăptuit țara ajungând să se întindă până la Pacific în est și înapoi spre vest, spre Europa. În urma războaielor de ocupare teritorială Rusia a obținut teritorii cu nemiluita dar a înregistrat și eșecuri uimitoare care ar fi fragmentat alte națiuni. S-a regrupat, uneori având nevoie de un secol pentru a-și reveni, pentru a lupta din nou pentru viziunea doctrinară asupra unei Eurasii Mari, adăugând de fiecare dată mai mult teritoriu sferei sale de influență.

Acum, după ce Armata Kievului a invadat Federația Rusă prin Regiunea Kursk, cred că Putin regretă formularea emfatică: „Granițele Rusiei nu se termină nicăieri”, căci pare că Volodimir Zelenski n-a priceput metafora și a luat-o de bună parcă zicându-și, că dacă tot n-are limite să-și ia și Ucraina o bucată în compensare.