23-24 august 1944 la Constanța

Și  istoria are părțile ei…!

Lavinia DUMITRAȘCU ■

Evenimentele de la 23 august 1944 sunt cunoscute: demiterea și arestarea primului ministru al României, mareșalul Ion Antonescu, de către regele Mihai, sprijinit de partidele politice și unii ofițeri superiori ai armatei; declararea războiului împotriva Germaniei și Ungariei; crearea premiselor pentru încheierea Convenției de armistițiu cu Puterile Aliate (Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și URSS) semnat la Moscova, în noaptea de 12/13 septembrie 1944, și publicat în Monitorul Oficial nr.219 din 22 septembrie 1944.

Ziua de 23 august 1944 a reprezentat un moment cheie în existența orașului Constanța.

Dobrogea era apărată de Divizia 9 Infanterie, comandată de generalul Costin Ionașcu, de forțele de uscat ale Marinei Militare – 25 nave militare se aflau în radă, sub comanda contraamiralului Horia Măcellariu – și de alte unități de artilerie, pontonieri și grăniceri.  Dar, în Dobrogea, existau și serioase forțe armate germane, care însumau 35.000 militari, împărțiți în cca. 100 de nave de luptă și auxiliare, un divizion de artilerie de coastă, cu „vedeta”, baterie Tirpitz.

Amiralul german Helmuth Brinkmann primise ordin de la Hitler să ocupe orașul. Comandantul Diviziei 9 Infanterie a luat măsuri pentru izolarea și împiedicarea trupelor germane de a ocupa centrul Constanței. În județ, au avut loc lupte la Topraisar, Negru Vodă, Mihail Kogălniceanu etc. Generalul Costin Ionașcu i-a cerut, inclusiv ultimativ, amiralului Brinkmann să ordone evacuarea Dobrogei pentru armata de uscat prin punctul de frontieră Negru Vodă și pe mare pentru flotă, fără a distruge instalațiile portuare și amenajările aeroporturilor. Se pare că diplomația a fost cea care a evitat un final nedorit, prin întâlnirea dintre amiralul german Brinkmann și contraamiralul român Măcellariu. Astfel, nu doar că navele germane s-au retras fără probleme în mai puțin de o oră, dar acestea au salutat „navele române, marca mea de comandant și pavilionul României” – povestește contraamiralul Măcellariu – iar semnalul dat de amiralul german a fost: „Nici un act de agresiune împotriva românilor”. După retragerea germanilor, Portul Constanța a fost închis și camuflat. Cum declară Măcellariu, care a fost acuzat de încălcarea armistițiului și de pactizare cu dușmanul, românii nu dispuneau de forțele necesare pentru a urmări inamicul, bateria Tirpitz putea rade de pe fața pământului orașul. „Noi am câștigat fără să pierdem nimic”.  Aceasta era situația pe mare.

Pe uscat însă, deși retragerea s-a făcut ordonat, au existat și situații în care ofițerii germani au refuzat să se predea astfel încât, între 24-28 august, au avut loc lupte crâncene în Constanța – zona Cișmea, Valu lui Traian, Cernavoda, Hârșova, Sinoe, Mihai Viteazu etc. Pe 28 august, Dobrogea era eliberată de trupele germane. Românii capturaseră 10.500 prizonieri, armament și muniție.

Învățătorul Costache Dumitru, din Dunăreni, care a făcut al Doilea Război Mondial în Est, apoi, „cam 1000 de zile”, în prima linie pe frontul de Vest, povestește cum a trăit evenimentele de la Constanța pe 23-24 august 1944, în calitate de comandant al Companiei 11 din Regimentul 34 Infanterie:

„Nu era încă ziuă când au început împușcăturile în oraș. După ce am dezarmat doi motocicliști la intrarea în Brătianu, am primit ordin să tai șoseaua Mangaliei, lângă abator. În drum spre abator am dezarmat o patrulă de nemți. Aveam impresia că e o încurcătură mare de trupe de ale noastre. Nemții erau mai mult răzleți și nu opuneau nici o rezistență. Probabil că nu știau toți ce se întâmplă. Erau civili care duceau câte un neamț, doi, trei dezarmați și nu știau unde să-i ducă. Pe unii i-am luat noi. Era o forfotă de oameni – mai multe femei ca bărbați, care alergau în toate părțile, cu saci în spinare, cu slănini, cu uși, cu ferești de la barăci cu scânduri, cu cearceafuri aruncate pe spate, cu lăzi de marmeladă, cu pături, cu butoaie, cu mașini de scris, unii ostași de ai noștri râdeau în hohote…și am ajuns dincoace de abator.

Era un loc gol, mare care se întindea încoace spre oraș. La 50 m dreapta de șosea, cum mergi spre Mangalia, am făcut niște gropi la iuțeală și-am îndreptat poziția spre șosea.

Se zvonea în timpul acela că ai noștri au făcut o înțelegere cu comandantul german ca nemții să părăsească Constanța fără lupte.

Acum nu știam ce să fac. Eram în mare dilemă. Experiența războiului o aveam și-mi făceam diferite planuri.

În timpul acesta a început să se scurgă din oraș o coloană de nemți pe șosea, spre noi. Capul ei se apropiam de noi și din oraș se scurgea coloana; n-avea coadă. Nemții erau înarmați până-n dinți și-mi făceam eu socoteala…de ce nu i-au dezarmat în oraș?! Dinspre Mamaia sau la intrarea în Anadolchioi, sau prin Coiciu.

Ostașii mei stăteau în gropi. Eu stăteam în picioare. Se uitau la mine. Am lăsat pe nemți să se scurgă și bine am făcut. Coloana asta s-a scurs mult timp.

Erau tunuri, și mașini. Unele mașini blindate.

Apoi am primit ordin să mă înapoiez la Comanda batalionului la maiorul Niculescu Ovidiu, care se găsea în spatele șoselei la est de școala profesională. Și pe buza malului, ne uitam noi mai mult în port. Erau 47 vase de război (eu le-am numerat cu binoclu, ce am putut număra). Se dezlipeau de port, vase nemțești, unele mai mari, altele mai mici, încet, încet…navele luau o poziție de luptă și nouă de pe mal, a început să ni se facă teamă. Tot ziceau unii ofițeri, «Mă fraților ăștia amestecă Constanța cu pământul cu toată artileria noastră.»

Și-au luat navele, cam pe lângă coastă și s-au pierdut așa în zare. (…)

Comandantul Reg. 34 Inf, era Colonelul Jenică Dumitrescu, om foarte bine pregătit – ofițer de stat major (…). El a tratat cu amiralul german.

În toate acțiunile de curățire a orașului, civilii au jucat un mare rol.

(…) Când ne-am urcat în tren…și veneam să eliberăm Ardealul…, că trecea granița pe lângă Archita, unde erau soția și copii mei la școală – locuiau -, citeam în ziare un comunicat al Frontului III Ucrainean – al Mareșalului Tolbuhin – că prin lupte grele  au ocupat Portul și zona Constanța…

Și  istoria are părțile ei…!”

Ceea ce s-a întâmplat deja cunoaștem. În primele zile ale lui noiembrie 1944, avocatul Alexandru Șteflea – șef al nou apărutului organ de presă comunist „Cuget liber” –  este ales primar, iar avocatul Victor Dușa, prefect.

Din 1948, ziua de 23 August 1944 a devenit Ziua Națională a României, în care românii participau, în mod obligatoriu, la grandioase manifestații.

Rolul exagerat pe care propaganda regimului o atribuia acțiunilor comuniștilor în evenimentele din 23 august 1944 se putea „citi” ușor în tipicul acelui miting în care era de fapt omagiat conducătorul statului român și regimul comunist și doar în subsidiar momentul istoric de la 23 august 1944.