Acasă EDITORIAL PSD – dresură de lei împăiaţi de la Banca Naţională

PSD – dresură de lei împăiaţi de la Banca Naţională

13101
0
Sursa: www.7est.ro
Sursa: www.7est.ro

Călin MARINESCU  ■

Cu gândul la perioada Iliescu/Năstase când vechiul PSD controla cu mână de fier Parlamenul, Guvernul, Justiția, Poliția și întreagă viață economică a țărișoarei noastre, pesedeii de azi în frunte cu Marcel Ciolacu pe post de MC (Maestrul de Ceremonii) au revenit la vechile practici și luptă la baionetă pe redută pentru câştigarea voturilor la alegerile din 2024.

Delimitarea de Guvernul Ciucă, la care au participat în egală măsură cu liberalii, a fost primul pas în promovarea propangadistică a ideii că o dată cu preluarea postului de Prim Ministru de către Marcel Ciolacu, va începe perioada de lapte și miere, în special pentru populimea de votanți PSD.

Nu putem să nu constatăm că din programul noului Guvern lipsesc măsurile de substanță care să îmbunătăţească viața economică a țării, dezvoltarea  fiind lăsată la discreția unui liberalism sălbatic, coordonat mai mult sau mai puțin de piață și de bunăvoința investitorilor străini care la rându-i depinde de situația economică globală.

Prima mișcare a fost votarea în Parlament a legii pentru reglementarea pensiilor speciate în formula perversă ce o defineşte mai degrabă ca Lege a Ajutoarelor Sociale pentru Categoriile Speciale. Astfel, din cele 210. 000 de pensii aşa zise speciale, ce nu sunt calculate pe baza contributivităţii beneficiarului, au rămas în plată tot 210. 000 de pensii de serviciu şi dacă în sistemul public contributiv pensia medie este de 2000 de lei în cel “special”, spre exemplu pensia medie a magistratului este de 21.000 lei. Legea pentru reglementarea pensiilor “speciale” fusese cerută imperios de Comunitatea Europeană ca o condiție implicită pentru eliberarea celei de a două tranșe de peste 8 miliarde de euro din bugetul de finanţare a investiţiilor a celebrului Plan Naţional de Reconstrucţie şi Rezilienţă (PNRR). O reglementare legislativă funcţională şi eficientă a fost întârziată însă chiar de PSD cu ocazia dezbaterilor  în coaliția de guvernare, sub diferite motive, evident pentru că o dată cu realizarea rotativei alde Ciolacu să se împăuneze populist cu respectiva realizare, în fapt loţiune pentru frecţie la piciorul de lemn al statului socialist.

Evident respectiva lege avea de parcurs un drum sinuos fiind trimisă la Curtea Constituțională şi reclamată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a descoperit o serie de articole neconstituționale dar este clar că fără opoziţia PSD această lege putea fi trecută prin Parlament cu cel puțin un an înainte.

Este adevărat că respectiva Lege reglementează printre altele și condițiile de pensionare și impozitare a pensiilor  judecătorilor și procurorilor, tocmai cei care sunt chemați acum să-i valideze constitutionalitatea. Este evident că va fi foarte greu pentru vişineii şi vişinatele Curţii Constitionale să își judece propria soartă şi o să le fie greu spre imposibil să decidă că vor mânca cu o singură gură şi vor trece Styxul fără să ia nimic cu ei, asemeni tuturor.

O altă lovitură imagologică încercată de PSD este plafonarea pentru trei luni a adaosului comercial la unele alimente de bază. Doar după ce s-a pus în capul bucatelor și a ajuns ceea ce a ajuns, alde Ciolacu a descoperit că preţurile crescute dezechilibrează valoarea coșului alimentar de subzistență, cu efecte distructive asupra unei largi pături dintre conaționalii ce trăiesc din salariul minim pe economie, din venituri ocazionale sau din ajutoare, adică un important bazin electoral socialist.

Nu putem să nu avem un gând bun pentru cei care trăiesc de azi pe mâine, fără un viitor economic asigurat, ceea ce politicienii numesc cu pedanterie “persoane defavorizate”, dar semenii noştri mai vulnerabili decât alţii sunt cetăţeni defavorizaţi de politica economică bezmetică a tuturor guvernelor din perioada de pseudo democrație de după 1990, guverne la care PSD a avut un timp îndelungat controlul absolut.

Dacă politicienii acestei perioade, nu numai pesedeii, ar fi încercat să armonizeze o politică economică menită să ducă la dezvoltarea judicioasă a economiei, nu numai în unele zone favorizate de multe ori de conducerile locale sau de poziția geografică, populația defavorizată ar fi fost mult diminuată, emigraţia economică a românilor cu mult redusă și statul ar fi putut să ajute în mod real pentru menținerea acestor semeni peste pragul de sărăcie.

Sursa: virginradio.ro

Reducerea prețurilor pentru trei luni va aduce o alinare suferinței acestor defavorizați dar fără a rezolva problema de fond a cărei soluţie este în politicile economice de substanță și nu în măsurile populiste, de imagine, cu iz electoral. Minimalele ieftiniri forţate de Ciolacu la unele alimente de bază vor fi  fără mari efecte, având în vedere perioada limitată și apropiatul sezon de toamnă/iarnă 2023 când toți vom avea bugetul diminuat din cauza menținerii prețurilor ridicate în România prin plafonarea impusă de stat la combustibili și energie, în condițiile în care nivelul de preț al acestora pe bursele internationale a fost în scădere în ultima perioadă.

Dacă s-ar fi dorit o scădere pe o periodă substanțial mai lungă poate ar fi fost mai bine să fie ridicate pragurile de plafonare a prețului energiei electrice și a gazelor care stimulează furnizorii să practice prețuri ridicate peste prețul actual al pieții internaționale, valoare la care furnizorii achiziționează respecivele produse.

Este de înțeles că statul este favorizat de menținerea unui preț ridicat al energiei având în vedere că încasează, direct şi cel mai lesne, taxe proporționale cu prețul de vânzare către consumator, respectiv accize și TVA.

În condițiile în care bugetul național este dezechlibrat de numeroasele pomeni electorale practicate în ultima perioadă, orice reducere a veniturilor la buget, și așa mult sub necesar, va aduce mari dezechilibre.

Reducerea prețului la alimentele de bază, care oricum au TVA redus, va influența mult mai puțin încasările la buget, în această zonă nu sunt percepute accize iar ponderea în profitul comercianţilor va fi minim, respectiv nu va influența semnificativ impozitele pe profitul datorat la bugetul de stat.

În opinia mea însă, această campanie electorală a fost începută cam devreme, așteptările populației vor fi foarte mari și pentru Guvernul Ciolacu va fi foarte greu să menţină același ritm de mulțumire a conaționalilor, mai ales defavorizaţi, în condițiile în care bugetul este substanțial dezechilibrat iar costul creditelor obținute de pe piața mondială este în creștere, mai ales că din păcate la ora actuală ne aflăm pe marginea prăpastiei; nivelul riscului de rating al țării nostre, pe piață finaciară internaţională, fiind în pericol de creştere.

Va trebui să ne gândim foarte serios la toamna și la iarna care se apropie, să avem cu toții rezerve, având în vedere că actuala guvernare mai mult ca sigur nu va putea gestiona eficient confruntările economice care ne așteaptă. O brumă de bunăstare adusă de o iarnă moderată și de o primăvară ploioasă nu va putea compensa constrângerile financiare ale perioadei ce va urma!

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.