Dan MIHĂESCU ■
Nu povestea, ci faptele istorice din vremuri ce se doreau de mult apuse, arată cum în semeaţa Cetate a Tomisului unde s-au edificat în zilele noastre ruinele oraşului Kustenge baroneşte Primaru Răgălie care a reuşit să le îmbolmăjească pe toate de nu se mai ştie cine, ce, când, cum, care încotro. Şi, deşi regula zice că nu poţi să bagi două săbii în aceaşi teacă, iată că filiala PNL a PSD a reuşit să strecoare înăuntru, prima data după 74 de ani, două paloşe, ce-i drept de jucărie, cu vârfuri boante şi tăiş tocit în acelaşi palat de cleştar, decolorat şi vărgat. Astfel, la Casa Albă şi-a aşternut culcuş tăinuit şi Preşedintele Bălărie , baronul judeţean. Ambii amândoi deşi se poartă cum le e felul, vegetând cât îi ziulica de mare, se mândresc tare că poartă nume fioroase de animale.
Baronul de Miazănoapte, care-şi zice Ciţac – adică tot un chiţcan, ca un gherlan sau guzgan, rasoleşte orice are sevă-n instalaţii iar cel de Miazăzi – Lupu, cică e fiert pe varza decorativă.
Lupu ăsta, cică-i fiert şi pe cultură; că are nu ştiu ce conexiuni şi sinergii artistice în familie, de unde şi pretenţii de noblessuri şi baroniade, alea alea; un fel de castelan închipuit de malul portului, al Portului Tomis bineînţeles.
Până la alegerile din 2020 îl vedeai toată ziua, ca un veritabil golan de oraş, împingându-şi burta înainte pe când măsura cu pasu centrul vechi, centrul istoric, centrul administrativ, centrul comercial al oraşului. Apoi făcea planuri din cuţite şi pahare, la câte-o tavernă din Piaţa Ovidiu, hotărând ce-ar trebui făcut ca să fie totul mai frumos. Şi iată că după ce a ajuns să vegeteze unde l-a pus partidul, tot ce-i în jurul palatului vărgat, pe terenul administrat de CJC, într-adevăr a prin culoare; galbenă ce-i drept. Iar ce-i verde, chiar în diagonală de Prefectură şi Primărie, cu ieşire la Bulevardul Tomis, este o boschetăreală, “lucrare” probabil semnată de Celentano din Las Fierbinţi.
Pe mine mă intrigă faptul că de trei ani exact pe acest corso, proiectat şi amenajat de primii arhitecţi moderni ai oraşului, îşi fac mendrele toţi învârtiţii municipiului şi judeţului, cu evenimente care mai de care mai publice sau de imagine, plătite din banii noştri: parade, defilări, aniversări, festivaluri, competiţii, raliuri, etc, şi nimeni n-a fost deranjat de jungla sălbatică din parc ce invadează trotuarul bulevardului Tomis.
Şi mai trist este că această umbră de “Le Parc Sauvage” a înghiţit în ultimii trei ani ce-a mai reprezentativă şi suavă metaforă ce a ilustrat vreodată Revoluţia Română, topită şi turnată din bronz într-un monument naţional de for public denumit de autor “Căderea de pe soclu”.
Statuia realizată de scultorul Dimitrie Cuşa şi achiziţionată de Pimăria Constanţa în 1999 este ascunsă de trei ani ochiului public şi vizitatorilor de boschetăreala patronată de autorităţile administrative; o veritabilă junglă amazoniană care a luat în stăpânire parcul din jurul palatului administrativ şi poate că într-o bună zi o să le năpădească şi intrarea pe uşa de serviciu. Nu c-ar fi vreun necaz pentru noi. Şi gândindu-mă la toate astea am stat şi-am cugetat, vorba aia: “Ce ştie golanu ce-i şofranu!”
