Călin MARINESCU ■
O veste de necrezut zboară printre noi: Turcia, membră NATO din 18 februarie 1952, candidată pentru statutul de membru deplin al CEE din în 1987, membru asociat al UE din 1992, semnând acordul Uniunii Vamale cu UE în 1995 și debutantă din 30 octombrie 2005 în negocierile formale de aderare, a depus aplicația de a fi admisă în BRICS.
Turcia, statul musulman de pe două continente nu poate îndeplini condițiile de preaderare impuse tuturor candidaților de Comisia Europeană și are relații din ce în ce mai reci cu Alianța Nord Atlantică (NATO), în special cu Statele Unite ale Americii (SUA), din cauza susținerii acordate Israelului de către americani și astfel dorește, evident, să arate vestului ca a găsit un alt drum în cooperarea internațională.
Cine este BRICS? O asociere de state neafiliate menită a fi o contrapondere la Uniunea Nord Atlantică, respectiv Comunitatea Europeană, Statele Unite ale Americii și Canada.
Inițial formată în 2001 din Brazilia, Rusia, India și China, de unde-și și stabilise inițial acronimul BRIC, uniunea a fost consființită cu ocazia Conferinței Miniștrilor de externe a celor patru state, în 2006, când a fost declarată ca o asociere cu scopuri economice.
Ulterior, la Sumitul din 2009, s-a hotărât și cooptarea Africii de Sud (South Africa) în uniune denumirea consacrată devenind BRICS.
În continuare cooperarea dintre membrii BRICS s-a dorit a fi din ce în ce mai activă, astfel în fiecare an a avut loc câte un Summit, cu care ocazie au fost primite și alte state la cererea acestora astfel că în prezent organizația numără nouă state, noii membri fiind Egiptul, Etiopia, Arabia Saudită și Iran.
Cele nouă state reperezintă 45% din suprafața locuită a planetei, 46% din populația globului dar numai 29% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial.
La ultimul Summit, organizat în Africa de Sud, la Johannesburg, în 2023, s-au stabilit câteva direcții de cooperare precum: securitatea sanitară, schimbările climatice, securitatea cibernetică, lupta împotriva terorismului, asigurarea unei independențe energetice, securitatea țărilor membre față de statele neafiliate.
În același timp mai multe state au depus aplicații pentru a fi primite în asociație printre care Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Mexic, Algeria și de ultimă oră Turcia.
Este de remarcat că între principalele țări membre există conflicte teritoriale înghețate de mult timp, dar neuitate; China are de recuperat de la ruși Manciuria Exterioară iar între China și India se menține conflictul privind redesenarea celor peste 3.800 de kilometri de graniță dintre cele două state, conflict care periodic declanșează lupte locale fără urmări, până în prezent.
De asemenea Președintele Chinei, Xi Jingping, dorește să devină lider al BRICS ceea ce nu convine celorlalte state membre.
Unii analiști consideră că participarea țărilor emergente la asociație este o șansă de nerefuzat pentru dezvoltarea economică a acestora, în timp ce alții opinează că este o capcană deschisă pentru ca țările mai mici să devină dependente de marile puteri economice China, India și Rusia.
Nu putem să nu luăm în considerare puterea militară a statelor membre BRICS care dacă în domeniul armamentului clasic este sub capacitățile NATO, în sfera armelor nucleare capabilitățile Rusiei, Chinei și Indiei, însumate, le depășesc cu mult pe cele ale aliaților (SUA, Anglia, Franța) plus Israel.
Deși în prezent BRICS nu se declară o alianță cu scop militar, o asemenea posibilitate este luată în considerare de cancelariile vestice.
Deocamdată asocierea se bazează pe hotărârile Summit-urilor anuale și pe întărirea relațiilor diplomatice și economice dintre țările membre fără a exista un mecanism de conducere de tipul Comunitații Europene, nici măcar un Secretariat permanent, dar nu știm ce ne rezervă viitorul.
