Dragi concetățeni,
Aduc la cunoștință populației județului Constanța, pe această cale, cu sprijinul instituțiilor mass-media, următoarele informații pe care le consider de interes public.
De când am fost ales președinte al Consiliului Județean Constanța, am fost contactat de persoane cu funcții de decizie din instituții publice, societăți comerciale ori companii naționale care mi-au adus la cunoștință că li s-au solicitat, prin diverse forme (e-mail, telefonic, verbal), în numele meu, diferite servicii sau sume de bani.
Față de cele prezentate mai sus, rog ca nimeni, NICIODATĂ, să nu dea curs unei solicitări care eludează legea sub pretextul că aceasta ar veni din partea mea. Eu nu fac astfel de solicitări iar dacă personal doresc informații sau sprijin instituțional pentru rezolvarea problemelor cetățenilor județului voi solicita ajutorul pe cale oficială, prin intermediul instituției pe care o reprezint.
Mulțumesc anticipat instituțiilor de presă care vor manifesta transparență în informarea publică a cetățenilor județului Constanța despre cele semnalate de mine.
Președintele Consiliului Județean Constanța
Florin MITROI