Dan MIHĂESCU ■
E drept că suntem de la începutul perioadei de primenire prin post, smerenie și rugăciune dar trebuie să ne tocmim și cele necesare la sfârșitul Păresimilor și cine poate să știe mai bine cam cum au mers fătările în iarnă decât “mama și tatăl oilor” – inventatorii raselor românești de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (ICDCOC) Palas.
Astfel, am aflat de la directorul general al “Institutului Palas”, dr. ing. Răducu RADU, că dacă ne-am lua după noile rase realizate ai, în următorii anii prețul mieilor de Paște ar trebui ca cel puțin să se înjumătățească dacă nu mai bine de atât, de vreme ce noile creații genetice obținute la Constanța fac ca oile să aibă, în medie, până la patru miei, la un ciclu de fătare. Este vorba despre prototipul noii rase prolifice ce a intrat în linie dreaptă pentru omologare – rasa “Dobrogeana de Carne”. Și tot aici, la ICDCOC – Palas Constanța, cercetătorii dobrogeni au creat capra de carne cu savoare de vițel și prolificitate de 220%.

Despre caracteristicile acestor noi rase, despre modul în care au fost obținute noile progrese genetice și rasele ce au stat la baza încrucișărilor, dar și despre oamenii care fac posibilă perpetuarea tradiției arhaice a păstoritului oilor și caprelor pe tărâmul danubiano-pontic de către vlahii de aici, de peste 2000 de ani, obiceiuri dăltuite în piatra Monumentului Tropaeum Traianii și al Columnei de la Roma, vorbește la Potcovăria lui Dan, inginerul Radu, de 22 de ani “paratrăsnet” pentru colegii zootehniști și temele de cercetare de la Palas.
🔴 Nu uita să te abonezi la canalul nostru de YouTube pentru mai multe episoade! http://www.youtube.com/@potcovaria