Luigi FRIGIOIU ■
Bistrița blues/ Frunză verde zahăr tos / Zi, măi Gheo, un bluz de-al nost!
Chismi pliz, bade Ilie / Ai chen not de pălărie!
Suie lele-n limuzină, să nu te umpli de tină
Frunză verde cucuruz, să cântăm Bistrița-blues!
Din vremuri imemoriale, bătătoresc calea între Constanța și Cluj-Bistrița. Mai exact, de la începutul anilor 80, când am urmat cursurile Institutului Politehnic Cluj-Napoca. După absolvire, la întoarcere, nu prea aveam bani de suveniruri. Și ca să nu zică ai mei că vin cu mâna goală, am adus-o pe nevastă-mea din Bistrița.
De atunci, cercul de rude și prieteni din Ardeal s-a tot lărgit iar drumurile – cu ocazia diverselor cumetrii sau în concedii – sunt nenumărate. Ultima oară, am dat o fugă, recent, de Sărbătorile Pascale.
Se observă ușor că – în timp ce sud-estul nostru se tot scufundă – Ardealul prosperă. Nu m-am riscat să ajung în Cluj, cică bijBocul a început săpăturile pentru metrou. Mi-a fost teamă să nu intru în vreo în vreo groapă cum a căzut el în cap (și-a făcut “cioc-boc”) la emisiunea lui Andrei Gheorghe.
Așa că, m-am oprit în Bistrița-Năsăud, județ format în 1968 prin reorganizarea regiunii Cluj. Un județ în care trăiește o populație mai mică numeric decât cea din orașul Constanța! Dacă, până după 2000, Bistrița (singurul municipiu) era o urbe provincială tristă și prăfuită, acum, e un oraș curat, cochet, elegant chiar. Reconstrucția zonei s-a axat pe două firme puternice: Terra Plast (procesator de produse din policlorură vinil pentru instalații) și Leoni (producător german de cabluri pentru industria auto). Administrația locală a renovat obiectivele istorice (Biserica Evanghelică, Ansamblul Sugălete, Casa argintarului, Turnul dogarilor), a modernizat artera pietonală principală și feericul parc central (cu păsări, veverițe, lac de pești). Pe lacul Colibița se face agrement nautic de calitate.
Bistrița are personalități puține dar extrem de active. De exemplu, mult-premiatul regizor Radu Afrim nu a furat vreo ambarcațiune de pe lac ca să fugă peste graniță ca regretatul actor constănțean Lucian Iancu ci a militat pentru constituirea Teatrului Municipal ce funcționează în incinta Palatului Culturii Bistrița.
Pe plan sportiv, în Bistrița există o singură legendă: Jean Pădureanu, zis Lordul, cel mai longeviv președinte de club din fotbalul românesc, combinatorul fostei cooperative de blaturi. Aici, memoria Lordului Jean e respectată iar moștenirea sa sportivă, dusă mai departe. Ultima realizare a Consiliului Județean: “TerraPlast Arena”, complex sportiv ultramodern (peste 3000 locuri în sală), cu terenuri adiacente pentru fotbal și atletism.
Bistrița a dat Constanței o vedetă: inginer, profesor, doctor, director, consilier etc. Ovidiuuu Cupșaaa! Înainte să devină student la Universitatea Maritimă Constanța (UMC), Ovidache a urmat Liceul tehnologic în Bistrița, orașul său de baștină. Liceu care mai devreme sau mai târziu îi va purta ilustrul nume.
În replică, de la malul mării a trecut munții, spre Bistrița, pitorescul Nicolae Cucoli, un fel de Ion Creangă al aromânilor. Sau Petre I(n)spirescu, inspirat povestitor cu viață de telenovelă. Papu Cucoli a fost coleg de muncă la ICIL Bistrița (și prieten apropiat) cu socrul meu, Gyury Koros. Astfel, am avut ocazia să-i ascult incredibilele istorii de viață (monarhist, fan legionar, luptător antibolșevic, arestat, reeducat etc). Papu Cucoli s-a stins din viață, nu demult, la 98 ani, după amicul său Gyury.
Când să plec, cu mic-cu mare, rudele și amicii m-au invitat la un pahar de vorbă. Nepoții bistrițeni mi-au ridicat mingea la fileu: “-Unchiule, bunicul Gyury și papu Cucoli s-au dus. Spune-ne tu o poveste cu Vergilă-Somnorilă, mascota Constanței care hibernează în Eforie. Există așa ceva?”
Nu puteam s-o mai dau de gard: “-Dragii unchiului, există dar nu prea. Vergilă, somnorosul ăsta, e ca o marionetă din cârpă mânuită de diverși păpușari. Sforăie în vila din Eforie de se cutremură Primăria Constanța. De fapt, vrea să demoleze primăria și ce-a mai rămas din oraș, ca să scape de griji și să doarmă liniștit.”
Copiii au izbucnit în râs: “-Ha, ha, ha! Zici că-i din filmul Tăntălăul și Gogomanul. E mai tare decât Păcală și Tândală la un loc. Uncheșule, ne-am hotărât. La vară, în vacanță, nu mai mergem la Aqua Magic, nici în Parcul de distracții. Nu ne mai pozăm cu poneiul, nici cu altă maimuță pe plajă. Doar cu Vergilă-Somnorilă, vrem o poză”.
Am băgat-o cotită: “-Măi, poznașilor, vă promit că încerc. O dată pe lună, soția Simona îl scoate la fereastră pe Somnorilă. În pijama cu dungi marinărești, pare treaz și viu, ca bunicul lui Bulă. Poștașul îi aduce pensia specială într-un sac plin cu bani și până îi numără sutele de milioane, avem destul timp să-l pozăm”.
Doar după promisiune, m-au lăsat în pace. Am încercat să demarez cu Dacia mea Sandero din Bistrița spre mare. Ghinion, bateria se descărcase. Noroc cu nepoții: motorul a luat-o ușor, în timp ce ei strigau la caterincă: “Toate pânzele sus!” și “Vânt bun la pupa!” ca-n poveștile marinărești.
Odată dus n-am mai oprit, că n-avea cine să mă împingă. Totuși, drum ușor: mașina cobora singură, ca de la deal la vale. Am parcat direct acasă, în țigănia mea, din Piața Chiliei. Home sweet home!
