Acasă Caleidoscop Anadolchioi satul cu gară din marginea Constanţei

Anadolchioi satul cu gară din marginea Constanţei

10168
2
Tren în Gara Port Constanţa anii 1900-1910. Sursa foto Photo Historia
Tren în Gara Port Constanţa anii 1900-1910. Sursa foto Photo Historia

Dan MIHĂESCU  ■

La începutul sec. XX a fost construită o linie ferată care lega Constanța de comuna Anadolchioi unde exista un depozit de armăsari și se organiza târgul de vite, situată la o distanţă de 1,5 km de municipiu.

Comuna Anadolchioi era localizată pe latura de vest a orașului Constanța și se întindea de la liniile triajului feroviar și stația Palas până la Lacul Tăbăcărie, informează un comunicat de presă transmis vineri 18 august de Biroul Mass-Media al Sucursalei Regionale CF Constanţa.

Din componența Comunei Anadolchioi făcea parte şi satul I. C. Brătianu (cu actualul cartier Coiciu), devenit ulterior cartier al orașului şi se întindea către est până la limita Gropilor lui Ouatu, o zonă mărginaşă unde au fost contruite după 1956 Stadionul 1 Mai şi Parcul Pionierilor. Anadolchioi a fost declarat cartier al Constanței în anul 1975, când au fost edificate cartierele Tomis III, Tomis IV și Tomis Nord până atunci fiind comună (pe care Constanța o cuprindea încă din 1925), noile cartiere, inclusiv Inel 1 şi Inel 2, fiind ridicate pe terenurile fostului C.A.P. Anadolchioi. Denumirea cartierului vine din limba turcă, Anadol-chioi fiind tradus prin satul Anadolenilor. În acest cartier au trait de asemenea şi etnici germani dobrogeni.

Între anii 1910 – 1915, prin ordinul Ministerului Agriculturii, la Anadolchioi s-au construit grajdurile depozitului de armăsari din Târgul de vite. Depozitul de armăsari deservea în mare parte Regimentul 9 Călărași, cu sediul în Constanța. Ulterior, s-a luat decizia de a se construi un modern hipodrom cu tribună și unul pentru antrenamente.

“Aprovizionarea cu furaje şi alte materiale de depozit necesare după Primul Război Mondial, a făcut ca să se construiască o linie ferată care să deservească Depozitul de Armăsari. Această instituție dobrogeană s-a aflat pe actualul amplasament din Piaţa Tomis 3. Începând cu anii 1922-1924, a început prelungirea liniei ferate de la Magaziile de cereale ale portului din str. Labirint din zilele noastre, line ce a avut mai multe ramificații. Unele spre Oborul orașului din str. București, altele mai departe, spre rezervoarele de apă sau spre un depozit de carburanți din zonă ori spre unele mici industrii din cartier. Prelungirea s-a făcut pe traseul viitorului bulevard Al. Lăpușneanu, pe acolo pe unde, începând cu anii 1926-1927, s-a reamplasat linia spre Mamaia, scoasă de pe bd. Regina Maria.

Sursa Ziua de Constanta

Printr-o ramificație din linia curentă din zona actuală de la intersecția de la Dacia, s-a prelungit linia care a deservit Depozitul de Armăsari, care a intrat în curtea depozitului pe latura dinspre est, aliniată cu bd. Lăpușneanu. Linia curentă a mers mai departe spre Stațiunea Mamaia în varianta II-a a liniei respective“, precizează Petre Covacef în volumul memorialistic “150 de ani în evoluția căilor ferate din Dobrogea“.

Linia ferată spre Anadolchioi este descrisă și în cartea căpitanului M. D. Ionescu, “Dobrogia în pragul veacului al XX-lea“:

“De la km. 1500 se bifurcă ramura care duce la Anadolkioi. Are numai câteva podeţe şi 3-4 pasage de nivel, din care mai important este acel al şoselei Constanţa-Tulcea. Lungimea ei este de 5 km“.

Pe Hipodromul din Anadalchioi se orgnizau importante curse hipice la care participau atât militari, împărțiți pe categorii, cât și localnici. Unele concursuri au fost și în atenția Casei Regale și a miniștrilor acelor vremuri.

Linia Constanța – Anadolchioi a dispărut o dată cu dezvoltarea orașului și a resistematizării acestuia din anul 1974-1975.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.