Dan MIHĂESCU ■
Ah, ce minunat este să ai tradiții, să ai istorie, să-ți recunoști și să-ți afirmi rădăcinile ca națiune… Cugetarea aceasta mi-a fost stârnită de o întâmplare cu deznodământ tragic, petrecută în urmă cu doar trei zile când Rusia a repatriat autorităților ucrainene trupul neînsuflețit al ziaristei Victoria Roshchyna, decedată pe 19 septembrie 2024, la 28 de ani, în captivitate și tradițiile la care mă refer sunt cele ale națiunii ruse însămânțate de cruzimea feroce a mongolilor care i-au stăpânit, mai întâi a mongolilor și mai apoi a tătarilor, care i-au stăpânit.
Ziarista ucraineană fusese arestată în timp ce își exercita profesia în teritoriile ucrainene ocupate din est, și judecată sub acuzația de spionaj, apoi și ținută în detenție în colonia penală penitenciară numărul 77, în Berdiansk.
În fine, așa cum ziceam, cadavrul a fost repatriat dar, printr-un stranie conjunctură evenimentul s-a produs în contextul apropiatei celebrări a Zilei Mondiale a Libertății Presei, instituită de Adunarea Generală a ONU în anul 1993, pe baza recomandării celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, din anul 1991. Evenimentul planetar are menirea de a semnala umanității asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum sunt ele stabilite în Declarația Universală a Drepturilor Omului, la articolul 19: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.
Ziua Mondială a Libertăţii Presei oferă ocazia informării universale asupra cazurilor de încălcare a libertăţii presei, moment de reamintire a faptului că în zeci de ţări ale lumii publicaţiile sunt cenzurate, persecutate, suspendate sau închise, iar jurnaliştii, editorii şi publiciştii sunt hărţuiţi, atacaţi, arestaţi şi chiar ucişi. Omagierea acestei profesii și a truditorilor ei, apreciați, pe bună dreptate drept „lucrători esențiali” ai economiei și societății europene, este un prilej pentru încurajarea şi dezvolta iniţiativei în favoarea libertăţii de expresie şi de a consolida statutul libertăţii de expresie în întreaga lume. Ziua Mondială a Libertății Presei este o oportunitate pentru a reaminti guvernelor din întreaga lume nevoia de a-şi respecta angajamentele privind libertatea presei, o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor din media asupra implicaţiilor libertăţii de expresie şi a eticii profesionale. Și, tocmai în acest context mă gândeam cum Kremlinul a prilejuit omagierea printr-un gest simbolic a acestei profesii considerată printre cele cu cel mai înalt grad de risc, pe glob.
Culmea este să descopăr pe internet cum și confratele ruso-ucrainean Alexander Nevzorov, împărtățește în oarecare măsură opinia mea, în privința simbolismului rusesc, el mergând chiar puțin mai departe, ca un cunoscător nativ, și descrie în amănunt ce au vrut să spună celovecii. Este un avertisment din partea Rusiei pentru toți jurnaliștii din lume, transmițând mesajul: asigurați-vă că nu vedeți răul, nu auziți răul și nu vorbiți de rău… sau altfel asta vă așteaptă pe fiecare, spune acesta!
Editorul website-ului www.nevzorov.tv, Alexander Nevzorov, opinează că mulți dintre cei care au comentat despre repatrierea cadavrului ziaristei ucrainene Victoria Roshchyna, decedată în timpul detenției în Rusia, nu au sesizat gradul de mutilare al trupului. Poate că cei mai mulți dintre noi au ratat un anumit simbolism bolnav al acestui gest sălbatic rusesc de eviscerare. Este vorba despre un mesaj universal transmis jurnaliștilor, presei internaționale de către autoritățile ruse, prin modul în care a fost maltratat corpul victimei în urma torturilor.
„Ochii i-au fost scobiți de sub arcade, creierul a fost scos afară din cutia craniană și limba ia fost smulsă cu tot cu trahee. Când vorbim despre extirparea anatomică a creierului, ochilor și traheei, este greu să nu identificăm o aluzie clară, de natură profesională: Nu trebuie să priviți la Crimele Rusiei, să vă gândiți la ele și nici să vorbiți despre ele! Să nu sesizați o didactică, un mesaj de învățătură, într-un astfel de set specific de mutilări executate asupra unui corp uman care a fost repatriat în Ucraina, este de-a dreptul imposibil”, consideră Nevzorov, în cadrul unei mesaj de compasiune și solidaritate de breaslă, transmis pe site-ul său.
Într-adevăr, interpretată astfel, mutilarea cadavrului ziaristei ucrainene Victoria Roshchyna transmite un abominabil mesaj parcă desprins din tradiția mafiota omerta, echivalentul simbolisticii extrem-orientale ale celor trei maimuțe cu „școala vieții”.
Se crede că originea simbolului „nu văd, nu aud, nu vorbesc-mult timp trăiesc”, reprezentat de trei maimuțe, se află în Japonia, în timpul perioadei Moromachi când a și devenit elemnt definitoriu al religiei populare Koshin. Ba, cică ar mai fi existat și o a patra figurină care își ținea brațele încrucișate semn că nu se amestecă, dar care s-ar fi pierdut până a ajuns la noi, adusă de negustorii Orientului Îndepărtat, cărora le-a deschis porțile Europei Ginghis Han, supranumit “Biciul lui Dumnezeu”.
Acel crud „Napoleon al Stepelor” a fost creatorul unui imens imperiu nomad, din Coreea până în Polonia, care la dezmembrare a lăsat loc, încet, încet, mugurelui unei mici identități statale slave ce târziu și-a lipit numele suveranilor lor scandinavi – ruși. Operațiunile militare mongole au fost uluitoare. În 1242, îl forțau pe regele Ungariei să fugă pe mare iar 40 de ani mai târziu supuneau insula Java în Indonezia și tot așa, Europa de Est și Asia au ajuns să facă parte din același conglomerat politic timp de un secol și jumătate, sub urmașii Biciului lui Dumnezeu. Lumea întreagă era îngrozită de rapiditatea și brutalitatea cuceririlor mongole, însoțite întotdeauna de genocide pe scară largă. Mongolii au creat o adevărată psihoză în țările Europei și a fost nevoie să treacă sute de ani ca oamenii să nu mai tremure la amintirea călăreților din est care au însângerat continentul.
Rușii au fost mereu interesați de Imperiul Mongol deoarece țara lor a fost parte a acestuia timp de două secole, o experiență amară peste care nu au trecut niciodată complet. Devastate de invazia condusă de Batu între 1237-40, principatele rusești au devenit vasale mongolilor și timp de mulți ani fiecare prinț rus trebuia, odată ajuns pe tron, să călătorească la tabăra mongolă de pe Volga pentru a depune jurământul de vasalitate. Rusia a fost într-un fel smulsă din Europa și forțată să-și întoarcă privirea către Asia. Ulterior, instituțiile politice rusești au păstrat anumite influențe din experiența despotismului mongol. Majoritatea specialiștilor contemporani este de părere că țarismul rusesc a fost modelat mai mult pe baza hanatului mongol și nu a imperiului bizantin. Numele de ”Țar” a fost atribuit mai întâi Hanului, nu liderilor autohtoni. Amărăciunea rușilor cu privire la cucerirea mongolă a fost mereu întârită și de faptul că aceasta a contribuit la rămânerea în urmă a țării, lăsând-o ignorantă, reacționară și semi-asiatică. În plus, mongolii nu au adus – precum arabii și maurii în Spania – niciun beneficiu cultural. După cum spunea Pușkin, ”tătarii n-au avut nimic în comun cu maurii. Au cucerit Rusia, dar nu i-au dat nici algebra, nici pe Aristotel.” Mongolii au rupt Rusia de Europa, rezultatul fiind că Rusia n-a avut acces la înfloritoarea experiență a Renașterii și revoluției științifice. Renașterea culturală și intelectuală a Occidentului a putut avea loc tocmai pentru că țările de aici au scăpat de coșmarul mongol. Rămânerea în urmă a Rusiei, cu toate efectele sale, evoluția culturală spectaculoasă a Occidentului, ascensiunea turcilor otomani și visul Europei de a găsi o rută maritimă spre Extremul Orient, toate acestea sunt consecințe indirecte ale imperialismului mongol.
▄ ▄ ▄
În iulie 2023, Roshchyna a plecat în estul Ucrainei ocupat de Rusia, probabil pentru a raporta despre criza de la centrala nucleară Zaporizhzhia și despre distrugerea barajului Kakhovka. Pentru a intra pe teritoriu, ea plănuia să treacă prin Polonia și Rusia. La 3 august 2023, ea și-a anunțat familia că a trecut de controalele de frontieră; aceasta a fost ultima dată când au primit vești de la ea. Aceștia au declarat-o dispărută la 12 august și au depus un raport oficial la 21 septembrie. Dispariția ei a fost făcută publică la 4 octombrie 2023 de către familie, prin intermediul unor rapoarte publicate în The Daily Beast și Ukrainska Pravda. Potrivit Annei Nemtsova, autoarea articolului din The Daily Beast și prietenă a Roshchynei, ea a publicat articolul "pentru a stârni iadul" și din speranța că, dacă Roshchyna era încă în viață, răpitorii ei ar fi "încetat să o mai tortureze".[/responsivevoice]
În jurul datei de 22 aprilie 2024, tatăl ei, Volodymyr Mykhaylovych, a primit o scrisoare datată 17 aprilie 2024 din partea guvernului rus, care confirma că Roshchyna era reținută.
IWMF (Fundația Internațională a Femeilor din Media ) a calificat detenția sa drept "nedreaptă", iar Uniunea Europeană a calificat-o drept "ilegală" și "arbitrară". Activista pentru drepturile omului Svetlana Gannushkina a anunțat că i-a scris Tatianei Moskalkova, pe atunci comisar pentru drepturile omului în Rusia, solicitându-i informații actualizate cu privire la statutul Roshchynei. Sevgil Musayeva, editorul ei la Ukrainska Pravda, și Uniunea Națională a Jurnaliștilor din Ucraina au cerut eliberarea ei imediată.
Decesul ei a fost anunțat la 10 octombrie 2024 de Petro Yatsenko de la Cartierul General de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război. Într-o scrisoare adresată familiei sale, oficialii ruși au declarat că ea a murit la 19 septembrie 2024. Cauza morții ei rămâne necunoscută. Organizația rusă de știri Mediazona a raportat că la momentul morții ea era în curs de a fi transferată la Moscova. Potrivit Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina, Roshchyna se afla pe o listă de schimb de prizonieri și era deținută în orașul rus Taganrog. ONG-ul ucrainean Media Initiative for Human Rights a declarat, de asemenea, că a fost deținută în colonia penală numărul 77 din Berdiansk înainte de a fi transferată la centrul de detenție preventivă nr. 2 din Taganrog. Ambele centre au fost acuzate de torturarea deținuților.
Organizația Reporteri fără Frontiere, IWMF, Uniunea Europeană, și Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, au solicitat o anchetă privind moartea și detenția sa. La 11 octombrie, procurorul general al Ucrainei a anunțat că tratează dispariția acesteia ca pe o crimă potențială și o crimă de război. Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a descris moartea acesteia drept "o adevărată lovitură" pentru jurnaliștii din Ucraina. Corpul lui Roshchyna a fost returnat Ucrainei în februarie 2025 în urma identificării ADN.
Corpul ei a sosit într-un lot de 757 de cadavre ca parte a schimbului, marcat ca "bărbat neidentificat", dar examinarea experților criminaliști a indicat că trupul era al unei femei, iar analiza ADN a confirmat identitatea Roshchynei.
Cadavrul prezenta semne de disecție postmortem efectuată în Rusia, precum și escoriații, vânătăi, o coastă ruptă care corespunde cu semne de tortură și arsuri provocate probabil de șocuri electrice. Creierul, ambii globi oculari și o parte din trahee lipseau, ceea ce experții criminaliști au interpretat ca o încercare de a ascunde cauza morții, probabil strangulare sau sufocare. O vânătaie pe gât indica o posibilă fractură a osului hioid, care rezultă adesea din strangularea manuală. Etichetele care însoțeau cadavrul conțineau, de asemenea, acronimul rusesc СПАС pentru "Total Arterial Damage of the Heart", care a fost probabil cauza oficială a morții atribuită de patologii ruși. Corpul a suferit, de asemenea, o mumificare parțială din cauza depozitării îndelungate, ceea ce a întunecat și mai mult cauzele morții.
