Acasă PAMFLET Videochat electoral la Spitalul Județean de Urgență Constanța

Videochat electoral la Spitalul Județean de Urgență Constanța

5288
0
Sursa: Facebook
Sursa: Facebook

Dan MIHĂESCU ■

A-i zice că Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (SCJU) e sat fără câini, dacă ai ghinionul să fii prieten pe Facebook cu Evdochia Aelenei, fost senator AUR, care face videochat electoral din Maternitate, promițând că bulibașa Simion o să umple România de puradei, dacă…. În realitate, eu am avut privilegiul să aflu chiar vineri, în cadrul podcastului cu directorul medical al instituției, dr. Camer Salim, ce eforturi face noua echipă managerială ca să recupereze timpul irosit și să-i redea unității medicale funcțiunile pierdute din dezinteres sau din prea mult interes – personal.

În fine, una-i una, alta-i alta, să nu le amestecăm și să revenim la hazeaica noastră, Dusia, asistent medical principal în Secția Obstertrică-Ginecologie, care fără respect pentru etica profesională, pentru reguli și regulament s-a apucat să facă videochat politic, așa cum vă spuneam, în regim „OnlyFans”, din fața “Sălii de nașteri” a SCJU Constanța, recomandând esența de rom pentru sporirea natalității.

Și ca să-i dea un pic de aspect de legalitate hazeaica a însăilat cu mâna ei și indicativul mandatarului financiar pentru campanie „Partidul Alianța pentru Unirea Românilor CMF – 31250007 CPP – A1B1C1D1E1 TUR 2”. Păi așa se face? E frumos? E corect? Dacă n-ai de lucru pune mână și tricotează sau citește o carte, măi Dusia!  

Iar doamnei manager Vericeanu, îi recomand să o țină ocupată cu probleme profesionale pe această hazeaică trezită-n conștiință dacică, măcar până se încheie alegerile prezidențiale, că-i clănțăne cam tare balaica-online!

Sursa: Facebook
[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.