Sebastian CĂTĂNOIU ■
În 1939 Agatha Christie a publicat în Marea Britanie romanul polițist ”Ten little niggers” (Zece negri mititei), o capodoperă a genului, crima perfectă multiplicată de zece ori. Ca o dovadă că nimic nu e nou sub soare, nici măcar mișcarea Black Lives Matter, în Statele Unite romanul a fost publicat sub titlul And Then There Were None, mai neutru din punct de vedere rasial și mai aproape de deznodământul cărții.
Între acest roman și alegerile prezidențiale din România, mai ales cele din 4 mai 2025, există unele asemănări, ținând cont de spectacolul dispariției previzibile a personajelor. E drept, votul a fost cel care a consfințit ”dintr-o dată” credibilitatea candidaților, dar erodarea acestora a fost atât de vizibilă pe parcursul campaniei electorale, încât unii dintre ei, fără supărare, mai cu talent sau fără, au făcut doar figurație. Sub presiunea unei pălării prea mari, a scandalurilor, gafelor sau lipsei de coerență, precum în romanul Agathei Christie, candidații au „căzut”, pe rând, la examenul relevanței populare, cea care, ne place sau nu, e singura care contează în procesul electoral.
Îmi veți spune că titlul nu e prea bine ales, gândindu-vă că ai noștri candidați au fost în număr de unsprezece. E adevărat dar, cum necum, zece dintre ei, indiferent de declarațiile lămuritoare de după (”Atât s-a putut”, ”Campanie de 10.000 de euro” etc), vor fi perdanți la finalul turului doi. Să fi fost doar unsprezece candidați, dacă ne gândim la ”bărbăția” renunțării la candidatură a dnei Anamaria Gavrilă și la omniprezența ”necandidatului” Călin Georgescu? Ca o ironie, romanul Agathei Christie are la activ, pe lângă cele 10 decese la care face referire titlul, și pe cea a avocatului Isaac Morris, cel al cărui rol a fost să convoace victimele pe Insula Negrului. Moartea acestuia s-a petrecut…înainte de începerea poveștii!
Poate nici ”mititei” nu e tocmai bine ales, mai ales că primul tur al alegerilor a fost, pentru aproape jumătate dintre români, ceva ce a încurcat atmosfera sărbătorească din vacanța de 1 Mai, dedicată de ani buni, mititeilor și berii. Aș fi putut folosi ”mici”, dar cam tot aia ar fi fost, doar că mai…fără de empatie pentru perdanți. În continuare, în ordinea dispariției, dată nu de vreun cântecel desuet, ci de procentele obținute, e bine să ni-i reamintim pe actorii dispăruți ai romanului nostru polițist-electoral.
Într-o Românie bântuită de foști și actuali securiști, cu niște servicii omnipotente doar în ceea ce privește sforăriile aducătoare de bani, domnul Silviu Predoiu, general de spioni și fost șef al SIE, și-a construit aparițiile pe idei de integritate, responsabilitate și independență față de sistemul politic tradițional. Cum serviciile sunt cam de capul lor, înțelegem cam la ce independență făcea referire candidatul, iar afirmația sa „Ceilalți candidați pot fi controlați, într-un fel sau altul.” pare a fi fost un rar moment de sinceritate, un porumbel prea repede scăpat din mână! Scorul electoral a fost unul pe măsură, 0,18% din totalul voturilor exprimate, domnul Predoiu reușind performanța de a fi ultimul dintre preferații românilor. Față de primul tur din 2024, creșterea numărului de votanți a fost de 50% semn că dl Predoiu e pe calea cea bună, …statistic vorbind! Aș mai zice că acronimul formațiunii politice susținătoare Partidul Liga Acțiunii Naționale (PLAN) are câteva litere în comun cu Liga Apărării Național-Creștine (LANC), partid naționalist și antisemit din perioada interbelică, dar asta a fost o scăpare, voită sau nu, a nașului de botez, același Silviu Predoiu.
John-Ion Banu-Muscel, candidat independent, căruia i s-ar fi potrivit și cognomenul Little John, cu trimitere la Robin Hood și Pădurea Sherwood, ar fi vrut să ne transforme într-o bandă de haiduci, cu pistoalele la brâu și flintele prin mașină, gata să se lupte cu rușii sau să se ia la trântă cu nedreptățile lumii. De o sinceritate dezarmantă, la o dezbatere televizată s-a întrebat pe sine ce caută acolo și a fost gata să solicite un drept la replică, doar pentru că și-a auzit numele pronunțat, de el insuși! Rămâne interesantă ideea de a organiza un chef pe banii lui, dacă ar fi fost ales de popor. Ca dovadă că între Mar-a-Lago-ul lui Trump și Câmpulungul domnului Banu nu e cale atât de lungă…
E drept că după război mulți viteji se arată dar, chiar și așa, despre candidatul Sebastian Constantin Popescu sau despre Partidul Noua Românie, cel care l-a promovat, chiar nu se poate spune nimic. Afară de amenințarea ”memorabilă” că se retrage dintr-o dezbatere electorală televizată, rămâne evidența, greu de înțeles, că a fost unul dintre candidații care a fost votat de mai puțini cetățeni decât cei înscriși pe lista sa de susținători! Cu toate acestea a reușit să obțină un scor mai bune decât mult mai galonatul Predoiu!
Trecut, cu folos europarlamentar, pe la PSD, PNTCD(!!!) și AUR domnul Cristian Vasile Terheş a fost propunerea de președinte venită din partea Partidului Naţional Conservator Român, promotor al valorilor conservatoare, constituționale și naționale românești. Un fel de don Quijote al cauzelor pierdute, dar aducătoare de notorietate, domnul Terheș s-a luat la trântă, pe rând, funcție de afilierea politică a domniei sale, cu Băsescu, Ponta sau Iohannis, iar ”abuzurile” din pandemie sau drepturile minorităților sexuale au fost alte mori de vânt ce au meritat a fi șarjate cu curaj. Într-o avanpremieră a celor ce urmau a se întâmpla, a cerut anularea primul tur de scrutin din 2024 pe motiv că reprezentanții USR au continuat campania electorală după ce era interzis de lege și s-au înregistrat nereguli în privința voturilor acordate lui Ludovic Orban
Fost preot, cu prezență scenică și elocință, viziunea sa asupra modului cum trebuie condusă România ar încăpea în citatul domniei sale : „Oile au nevoie de un păstor care să știe unde să le conducă.” Prin participarea sa, domnul Terheș a câștigat, din nou, notorietatea mult dorită, în pofida acesteia, numărul de votanți care l-au agreat a scăzut, față de primul tur din 2024, de la 1,04% la 0,39%.
Petru Daniel Funeriu s-a dovedit a fi un candidat cu adevărat dedicat valorilor morale, unității naționale și orientării occidentale, propunând o viziune de reconciliere și reformă pentru România. Având ce ”pune pe masă”, dacă ne referim la activitatea sa profesională și politică, nu trebuie uitat că datorită lui s-a stopat Daciada bacalaureatului și s-au introdus clasificarea universităților și standardele minimale pentru doctorat, Funeriu ne-a arătat, pentru că era nevoie, busola moralității, a competenței și a eticii. Luat în ușor și privit de sus de către contracandidați (cu siguranță desconsiderarea pe care i-a arătat-o Nicușor a fost gratuită, mai ales că amândoi făceau parte din tagma ”olimpicilor”), atunci când le-a mulțumit alegătorilor, Funeriu a dat dovada calităților sale: „A fost un privilegiu rar să iau parte la cea mai importantă conversație pe care un om o poate avea cu națiunea sa.” Din păcate, doar 0,53% dintre alegători au ales să-l voteze…
Marcela Lavinia Şandru a făcut în campania electorală, doar dovada talentului său actoricesc, doritor de o scenă mai amplă, cam de mărimea Cotroceniului. Autostopista cu PD-ul lui Băsescu, PIN-ul lui Cosmin Gușă și UNPR-ul bravului general al interesului național Gabriel Oprea a ajuns până la urmă în autoutilitara PUSL, condusă cu grație prin hârtoapele politichii românești de nimeni altul decât de Popescu-Piedone. Declamarea unor platitudini, cu voce și mimică gravă demne de ceva mai serios, ne-au arătat că doamna Șandru, cu cele 0,64% din voturi, a rămas undeva pe ”centura politicii” românești, enunțată de Traian Băsescu, un loc magic pe care candidata noastră și l-a asumat, mai în glumă, mai în serios, drept ”brand personal”.
Succesele politice repurtate de Elena Lasconi în 2024, câștigarea alegerilor locale la Câmpulung, scorul bun al USR la parlamentare sub conducerea sa și accederea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în detrimentului lui Marcel Ciolacu, au consolidat imaginea unei figuri politice emergente, hotărâte să schimbe fața politicii românești. A fost, fără îndoială, anul ei de grație. Acest șir de reușite a generat și un efect pervers: o „bulă a învingătorilor”, un spațiu mental și politic, rigid, care nu a mai ținut cont de schimbările apărute în rândul candidaților din 2025. Retragerea sprijinului propriului partid, în plină campanie electorală, a arătat că mai-sus amintita bula s-a rezumat la…doar o singură persoană. Între candidați Elena Lasconi s-a dovedit a fi o necesară ”pată de culoare”, cu aderență mass-media, care a promovat transparența și integritatea. Abordarea frontală, curajoasă, a pus în dificultate contracandidații cu ștaif, dar i-a adus și evidente prejudicii de imagine, dacă ar fi să ne referim doar la episodul postării unor fotografii controversate. Așteptatul ”tsunami Lasconi” s-a dovedit a fi unul în sens invers, de la 19,18% în primul tur în 2024,… la 2,68% în 2025!
George Crin Laurenţiu Antonescu și Victor Viorel Ponta, cei plasați pe locurile 3 și 4, ar fi meritat o analiză mai amplă. Cu toate acestea voi prefera să scriu despre ei împreună, pentru că reapariția lor pe prima scenă a politicii, după 10 respectiv 5 ani, înseamnă sfârșitul unei etape politice. În 2011, cei doi păreau să formeze un tandem ideal în fruntea USL, o construcție politică creată pentru a înlătura regimul Băsescu, e drept cu transformarea doctrinelor politice în ceva de genul ”ghiveciului călugăresc”. Ca și acum, Antonescu, cu verbul și carisma sa, era candidatul prezidențial desemnat, iar Ponta premierul garant al parteneriatului. În 2014, când PNL s-a retras de la guvernare și USL s-a destrămat, Ponta a preluat controlul complet al guvernării și a candidat el însuși la președinție, înlăturându-l practic pe Antonescu din scenă. La mai bine de 10 ani distanță, revenirea în politică a lui Ponta, drept candidat la președinția României, a avut ca rezultat palpabil ruperea unor voturi de la PSD și ”trântirea” proaspăt revenitului Antonescu.
Ieșirea de la guvernare a PSD-ului și ruperea coaliției de guvernare nu fac decât să întărească senzația de déjà-vu. Ponta, un personaj controversat, caracterizat de contracandidați drept ”trădător” și ”mincinos”, cu un comportament politic de pui de cuc care, odată pripășit, face curățenie în cuibul care-l adăpostește, a reușit să obțină un nesperat scor de 13,07%, fără a fi propus de un partid. De partea celalăltă, scorul lui Crin Antonescu, de 20,07%, a fost considerat nesatisfăcător de „Alianţa Electorală România Înainte”, cea care l-a sprijinit în campania electorală!
Revenind la comparația cu romanul Agathei Christie, turul doi presupune existența, pe insula electorală, a doar doi ”supraviețuitori”. Unul, tehnocrat, profund, tăcut și meticulos, celălalt exploziv, carismatic, mereu în acțiune. Nicușor Dan și George Simion se găsesc, așadar, în fața publicului, dar mai ales în fața lor înșiși , pentru un ultim act. Nu știm care va fi deznodământul turului doi, dar dacă ar fi să ne luăm după cele din roman Nicușor Dan care se aseamănă întrucâtva cu Vera Claythorne (un personaj aparent fragil, condus de un idealism profund) ”va reuși”, în pofida aparențelor și circumstanțelor, să-l învingă pe George Simion cel care aduce cu Philip Lombard (fost soldat, brutal, fără scrupule și remușcări). Am folosit ghilimelele pentru că aparenta victorie a Verei se finalizează în roman, până la urmă, cu o sinucidere. Cadrul sumbru în care se desfășoară actualele alegeri prezidențiale, poate constitui, în eventualitatea câștigării acestora, decorul pentru sinuciderea politică a lui Nicușor Dan, forțat să gireze măsuri nepopulare, negirate de partidele mari.
Dezlegarea misterului din „Zece negri mititei” așa cum a fost sugerat de autoare, nu s-a datorat investigației poliției, ci destăinuirii celui ce a pus totul la cale, judecătorul Wargrave, un personaj care s-a „sinucis” regizat și care a urmărit totul din umbră, aplicând „dreptatea absolută”. Alegerile prezidențiale din 2024 și 2025 s-au dovedit a fi confuze, contradictorii, mergând către o finalitate de neînțeles pentru publicul larg. Va fi nevoie, post-factum, de tălmăcirile unui ”judecător Wargrave” pentru a înțelege ce ni s-a întâmplat sau ne vom mulțumi cu recitirea, deloc păgubitoare, a aceastei capodopere a literaturii polițiste?
[/responsivevoice]
