Paloma PETRESCU ■
Motto: Faptele nu încetează să existe doar pentru că sunt ignorate – Aldous Huxlley
Am studiat Raportul QX al ministrului Daniel David, „întrebări și provocări”.
Consider că este o diagnoză foarte corectă și clară a educației din prezent, în România. De asemenea este de apreciat timpul record în care a fost realizată.
Pentru ca educația formală să răspundă nevoilor reale ale elevilor și ale societății românești contemporane, este esențial ca resursele implicate să fie adecvate. În educație cea mai importantă resursă care produce calitate este resursa umană. Profesorii sunt cei care promovează în actul educativ valori și atitudini. Profesorii pot fi adevărate modele, dar sunt?
Într-o societate bântuită de controverse, de aplicarea eronată a consultării, ca proces democratic, de așteptări generate de percepții individuale, nu întotdeauna întemeiate pe adevăruri, cred că lucrurile se vor schimba cu greu, dat fiind că este vorba despre mentalitate. Mentalitatea se schimbă în generații, nu într-un mandat de ministru, de aceea trebuie să începem repede și să renunțăm la orgolii personale sau de grup restrâns.
QX este un alt început pe care îl primesc cu bucurie, așa cum am primit și Legea 1/2011, întemeiat pe cercetare consistentă și dovezi, pentru că, nu-i așa, deciziile corecte și necesare se întemeiază pe date certe, nu se iau din birou, fără o analiză temeinică. Deciziile impactează milioane de oameni, un sistem întreg de educație și societatea în ansamblul său.
Rolul profesorului și schimbarea de paradigmă
Direcțiile din QX vizează implementarea paradigmei în care beneficiarii direcți ai educației sunt elevii, nu profesorii, nu părinții sau societatea în ansamblu său, dar, evident de calitatea educației vor depinde beneficiile socio-economice pe care le vom simți cu toții. Se pune accent pe centrarea educației pe formarea de competențe transversale, nu doar pe cunoaștere cognitivă, pe volumul mare de informații asimilate de elevi. Sigur modificări legislative se pot face, s-au mai făcut și când trebuia și când nu trebuia. Din păcate ne-am obișnuit ca de multe ori schimbările să nu vizeze neapărat o nevoie a sistemului, ci egocentrismului decidenților sau, poate o intenție indirectă a acestora de a atrage voturi.
O altă realitate este că s-au schimbat generații …, iar de când s-a introdus sistemul Bologna, masteratul didactic nu a fost integrat în formarea inițială a celor care urmau să devină profesori, ci doar pilotat în ultimii ani. În Masteratul didactic accentul se pune pe pregătire psihopedagogică a celor care urmează să devină profesori, îi abilitează în management organizațional, al clasei, al timpului.
Studenții de la masteratul didactic beneficiază de mai multă practică pedagogică, inițiere în cercetarea didactică, prin parcurgerea unui evantai larg de discipline cu scopul de a deveni profesori dedicați, conștienți de responsabilitatea lor și stăpâni pe tehnici și metode de promovare și facilitare a învățării în context incluziv, creativ și diferențiat.
Azi vă împărtășesc câteva gânduri despre impactul QX la nivelul profesorilor, așa cum îl înțeleg eu. Profesorul este principala resursă care asigură calitatea educației, a învățării și asigură formarea unor oameni întregi – pregătiți socio-emoțional, profesional, tineri autonomi care știu ce vor și sunt mulțumiți cu viața lor în comunitatea românească.
Reforma structurală propusă de QX privind statutul profesorului
Conform QX se înțelege că există intenția introducerii unor abordări noi și binevenite în privința accesului profesorilor la posturile didactice:
- examen național de licențiere,
- concurs de ocupare a posturilor organizat de unitatea școlară,
- transformarea duratei de viabilitate a posturilor din determinată în nedeterminată,
- evaluare internă periodică în cazul intenției de prelungire a viabilității postului,
- evaluarea periodică (la fiecare 5 ani) a celor care ocupă posturi pe perioadă nedeterminată, pe baza unor standarde de calitate elaborate de MEC.
Așadar, indiferent de vechimea în învățământ, de parcursul în carieră, se introduce evaluarea periodică pe baza unor standarde de calitate minimale. Această intenție a produs mari nemulțumiri, argumentele vehiculate fiind mai ales corelate cu vechimea în învățământ și gradele didactice obținute.
Rutina – prieten sau dușman?
Se știe că atunci când faci acțiuni repetitive apare rutina; până la un punct nu e o problemă, ba chiar este firesc, dar doar dacă suntem conștienți de ea, pentru că rutina, ne limitează conștientizarea nevoii de adaptare, îmbunătățire, reconfigurare a prestației. În legea învățământului care se află în uz se prevede obligativitatea profesorilor de a cumula, la fiecare cinci ani, 90 de credite de dezvoltare profesională, iar profesorii primesc pentru asta bani alocați de la bugetul de stat. Sunt pline portofoliile profesorilor, acelea de la dosarul de gradație de merit sau de transfer, de certificate, dar, oare, acele cursuri chiar au răspuns nevoilor reale de formare profesională? Cine știe? A monitorizat vreo entitate specializată, de la nivel național sau local, dacă prestația didactică s-a îmbunătățit, adaptat, adecvat nevoilor de educație ale elevilor?
Poate chiar de aici a pornit ideea evaluării profesorilor acum titulari pe viață, la fiecare 5 ani și acționarea în concordanță cu rezultatele obținute. Evaluarea periodică nu trebuie văzută ca o pedeapsă, ci ca instrument de responsabilizare și creștere profesională.
Performanță și motivare
Remunerația profesorilor este de asemenea vizată și parțial, depinde de rezultatele evaluărilor privind calitatea prestației, astfel, se preconizează un salariu de bază, la care, în funcție de atingerea unor standarde construite pe indicatori de performanță (examene naționale, olimpiade școlare), cât și pe indicatori de incluziune ( progres în educație al elevilor, scăderea abandonului școlar, activități remediale etc.), se adaugă sume care fac ca veniturile să fie diferențiate pentru persoane cu aceeași vechime sau grad didactic.
Este un mare pas înainte să se renunțe la modul în care se face acum evaluarea anuală a cadrelor didactice, astfel ca aceasta să fie echitabilă, având în vedere că nu toți profesorii lucrează cu olimpici, iar cei care reușesc să ridice un elev de la nota 2 la nota 6 sau 7, depun și ei un efort uriaș. Performanța nu e doar despre competiția cu alții, ci și despre competiția cu sine. Asta cultivă profesorii care lucrează cu elevi cu deficiențe de atenție, deficiențe în învățare sau pur și simplu cu goluri în pregătire.
Evaluare și recunoaștere
Sunt multe voci care consideră că elevii sau părinții nu pot face evaluarea profesorilor. Așa este! Pe de altă parte nu ei fac evaluarea, dar ei pot contribui la evaluarea obiectivă a profesorilor lor. Cum?
Pentru a crește transparența și responsabilitatea în sistemul educațional, văd oportună deschiderea comunicării instituției școlare cu elevii și părinții, prin instrumente standardizate și anonime, aceștia contribuind astfel la o imagine completă și echilibrată a calității actului educațional. Pot fi formulate întrebări, fie transpuse într-un chestionar, fie adresate în cadrul unor întâlniri moderate de persoane externe unității școlare. Pentru elevi ar putea fi vizate următoarele domenii:
- Calitatea comunicării: claritatea explicațiilor, disponibilitatea profesorului de a răspunde întrebărilor, atitudinea deschisă sau rigidă.
- Atmosfera la clasă: dacă elevii se simt respectați, încurajați, incluși, motivați.
- Feedback despre metode: dacă lecțiile sunt interactive, dacă se folosește diversitatea metodelor didactice.
- Respectarea programului și eticii: punctualitate, implicare reală, corectitudine în evaluare.
- Impactul emoțional: dacă elevii vin cu plăcere la oră, dacă simt anxietate sau frustrare constantă.
În ce privește contribuția părinților la evaluarea periodică a profesorului trebuie să se înțeleagă că aceștia, indiferent de pregătirea lor profesională, nu vor evalua competențe didactice, dar percepțiile lor, din calitatea de părinte, sunt esențiale pentru a înțelege:
- cum se simte copilul în interacțiunea cu profesorul,
- cât de eficientă este comunicarea școală–familie,
- dacă există semnale de disfuncționalitate în relația dintre actorii educaționali.
Reforma educației nu poate reuși fără asumare, curaj și onestitate. QX este o inițiativă care merită susținută tocmai pentru că propune o reformă sistemică, cu accent pe calitate, nu doar pe formă. Este momentul să se regândească rolul profesorului, să se stimuleze performanța autentică și să se construiască o educație centrată pe nevoile reale ale elevilor. Evaluarea riguroasă, feedbackul constructiv și transparența nu sunt dușmani ai profesorilor, ci aliați ai unui sistem educațional sănătos.
[/responsivevoice]
