dr. Doina TĂTARU ■
Din 1999, la Vatra Dornei, Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), împreună cu Academia Română – filiala Iași prin Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Ghe. Zane” și Centrul de Economie Montană (CE-MONT) Vatra Dornei își dau mâna pe tărâmul creației științifice și al dezvoltării spațiului rural românesc. S-au scurs multe ediții ale unei conferințe care a căpătat în timp valoare, consistență, atractivitate și impact internațional, generând o tradiție în zona mirifică a Dornelor.
În ultimele zile ale lunii mai 2025 s-a desfășurat a 27-a ediție a Conferinței științifice internaționale „Tourism and Rural Space in National and International Context” (TARS) – Turism și spațiu rural în context național și internațional, găzduită cu ospitalitate și profesionalism, ca-n atâtea dăți, la sediul Agenției Naționale a Zonei Montane din Vatra Dornei, județul Suceava.
Evenimentul susținut și cu participare online s-a bucurat de lucrările specialiștilor de pe patru continente, din 18 țări: România, Republica Moldova, Ucraina, Marea Britanie, Italia, Grecia, Uzbekistan, Belarus, Turcia, India, Gambia, Sri Lanka, Malaezia, Pakistan, Iran, Canada, Maroc, Africa de Sud.
La Vatra Dornei, s-au reunit fizic experți din România, Republica Moldova, Ucraina, Uzbekistan și Iran. S-au prezentat 80 de lucrări științifice, având un număr de 140 de autori.
Dănuț Ungureanu, reprezentantul Centrului de Economie Montană – CE-MONT al Academiei Române, sufletul și managerul de ani al acestei manifestări de înaltă ținută, declara: ”S-a remarcat și de această dată gradul înalt de cunoaștere și implicit calitatea și rigurozitatea lucrărilor științifice, diversitatea problematicii abordate, care s-au încadrat armonios în tematica evenimentului, precum și determinarea și profesionalismul participanților”.
Oficialități și personalități de marcă au fost prezente la eveniment: Zoltán-József Mihály – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Marius Vasile Rîpan – Primarul municipiului Vatra Dornei, Radu Rey – Director al Centrului de Economie Montană, Emil Stanciu – Vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Germenii Secțiunii de presă științifică a UZPR
„Sistemul național de cercetare și inovare este factor esențial în dezvoltarea economică și culturală a țării, o sursă de progres și bunăstare” – aprecia Biroul Prezidiului Academiei Române, într-o luare de poziție din 5 iunie 2025.

Publicarea conceptelor și rezultatelor din activitatea științifică produse de autori din sistemul universitar, al institutelor de cercetare, din mass media de profil, popularizarea acestora în societate și promovarea și recompensarea personalităților românești autentice reprezintă baza de la care a plecat, din sânul UZPR, o inițiativa jurnalistică și managerială, cel puțin interesantă, dacă nu chiar utilă progresului științific și educațional în România.
Ne putem referi doar la exemplul cercetătorilor din Academia Română care fac performanță științifică și sunt implicați în colaborări academice la nivel internațional, publică studii și volume apreciate în țară și în străinătate și contribuie prin proiectele lor de cercetare la dezvoltarea culturii naționale. Academia Română este singura instituție din România care are institute de cercetare teoretică, fundamentală, cu proiecte care pot da rezultate imediate, cum sunt cele din domeniul economic, dar și altele care se întind pe durata a zeci de ani, cum sunt, spre exemplu, cercetările din lingvistică, istorie, din matematică și fizică. Aceste institute nu aduc venituri imediate, nu produc obiecte palpabile, care pot fi comercializate, ca să le poată fi măsurată eficiența periodic. Dar au adus Academiei Române, ani la rând, primul loc în cercetarea din România, conform clasamentului Scimago (Scientiae Imago).
Rezultatele specificate prin articolele publicate în jurnale științifice naționale și internațioale, monitorizate, evaluate și răsplătite pentru performanța atinsă și validitatea demersului lor vor putea aduce un plus de etică a domeniului, interes pentru valori autentice și impuls pentru tinerele generații de autori de a se implica în actul creativ.
Acestea sunt doar câteva elemente care au generat schimbul de idei la Vatra Dornei, în cadrul mesei rotunde: „Presa științifică în fața noilor provocări”. Evenimentul a fost moderat de Emil Stanciu, Vicepreședinte al UZPR, generator al grupului de inițiativă pentru înființarea Secțiunii de presă științifică a UZPR. De altfel, încă de la ediția a 25-a a TARS, din anul 2023, un grup de inițiativă, format din dr. Vasile Dinu, dr. Puiu Nistoreanu, dr. Octavian Dragomir Jora, Emil Stanciu și alți membri și reprezentanți ai unor publicații științifice, propusese constituirea unui departament de jurnalism științific în cadrul UZPR.
În 2025 cercetarea românească se realizează cu aproximativ 31.000 de oameni de știință, din ale căror rânduri se poate naște presă științifică de calitate. Dintre aceștia, circa 2.600 lucrează în cadrul Academiei Române, grupați în 70 de institute și centre de cercetare, ceea ce reprezintă 8,3% din totalul cercetătorilor la nivel național.
În cadrul mesei rotunde de la Vatra Dornei au ridicat aspecte necesare și esențiale în viabilitatea organizării unei asemenea secțiuni de presă: dr. Dănuț Ungureanu, dr. Doina Guriță, dr. George Niculescu, dr. Ioan Surdu, dr. Doina Tătaru, dr. Mirela Stoican, dr. Ion Talabă, dr. Luminița Panait, dr. Ina Isac din Rep. Moldova, dr. Serhii Harkman din Ukraina, dr. Vasile Avădanei, dr. Manuela Adina Nicula.
Cum conferința TARS însăși și-a propus să promoveze cercetarea științifică în domeniul turismului, să argumenteze și să susțină necesitatea dezvoltării acestui sector și a altor sectoare conexe, ideea lansării aici a unei structuri care să se ocupe de presa științifică s-a dovedit oportună. Abordarea turismului se face în multidisciplinaritate, pe plan economic, geografic, antropologic, sociologic, psihologic, etnografic, folcloric, juridic și din alte unghiuri.

Presa științifică, la rândul său, poate veni să acopere mai multe domenii, dintre care în multe sunt deja preocupări interesante și de succes național și internațional.