Acasă PAMFLET A fost instituită autonomia Ţinutului Vămuiesc!

A fost instituită autonomia Ţinutului Vămuiesc!

828
0

Dan MIHĂESCU ■

Vineri, 12 august, pe plaja din Vama Nouă a fost pus la pământ şi barul “Oassis”, al treilea în serie, în tot atâtea zile, după “The boat” şi “Yola”, deşi în luna mai toţi patronii plătiseră din oficiu amenzi între 20. 000 şi 30.000 de lei, integral (nu doar 1/2 din minimum, adică 500 lei, pe promisiunea primarului că vor putea funcţiona toată vara fără autorizaţie. 

Umblă vorba că inspirat de colegii de guvernare, prim-vicepreşedintele Partidului lui Stroe şi Dumitrache (PSD), Daniel Georgescu, a decis să-şi arate muşchii declarându-şi cu de la sine putere autonomia Ţinutului Vămuiesc.

Sursa:mangalianews.ro

Astfel, precum un veritabil Căpitan de Scaun secuiesc, Georgescu a hotărât de la sine putere că tot ce-i la sud de Mangalia, până-n Bulgaria, se supune doar judecăţii sale iar cei din Vama Nouă, aşa cum se va numi de acum ultima fâşie de plajă a ţării, vor începe o viaţă nouă.

Şi ca să înceapă o viaţă nouă în Vama Nouă, Căpitanul de Scaun a hotărât să şteargă cu buretele tot ce a fost până atunci iar supuşii comercianţi din Ţinutul Vămuiesc, pe care-i pusese să plătească taxe, impozite, biruri, amenzi… să uite de ce a fost şi să-şi ia tălpăşiţa, până s-o hotărâ ce face anul viitor.

Patronii zic că au fost ţinuţi în culpă de ani de zile tocmai de primarul care nu a vrut să întocmească PUZ pentru plaja Vama Veche, împreună cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), ca să fie strict delimitate zonele sectoarelor de plajă unde pot fi construite baruri sezoniere. Acum aşteaptă cu toţii să vadă dacă jihadul din Ţinutul Vămuiesc este pe bune sau japcă la mişto căci în ordinea firească de decădere urmează la rând, să fie puse la rasul nisipului, „Unbar” şi „Amphora”, beach-baruri administrate de Borna Zero SRL, de care primarul cică s-a despărţit, când ar fi fost ales…

Tot aşa, se zice că Georgescu nu ar fi întocmit PUZ cu ABADL în ultimii şase ani pentru a putea controla cine poate să funcționeze cu bar sau club pe plaja şi că vezi doamne clientela din Partidului lui Stroe şi Dumitrache (PSD) are parte de avantaje iar restul de amenzi; că edilul dă semnale de fidelizare pentru patroni în perspectiva alegerilor viitoare, cu jihadul demolărilor din mijlocul sezonului turistic, ştiut fiind că un beach-bar din Ţinutul Vămuiesc înregistrează oficial încasări de minim 1. 000. 000 de euro pe vară…

Lumea mai pune mărturie precum cum că singura investiție realizată pentru Ţinutul Vămuiesc cei şase ani de mandat ai Căpitanului este iluminatul pistei de biciclete între hotel, restaurant, bar “La Frontiera” şi clubul “Unbar”, ca să nu i se rătăcească clienții de la hotelul lui până la barul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.