Tănase PETRENCO ■
● O lecție pentru știfturile de la naționala României care au dat-o pe gazetărie ●
Despre naționala de fotbal a României preluată de Gică Hagi, dinadins am vrut să nu scot vreo vorbă. Am rămas blocat, uluit, luat ca din oală de cele patru înfrângeri consecutive din Liga Națiunilor, la scorul general de 3‑13. România „reușea” un singur egal, 2‑2, dar din nefericire înregistrat și ăla tot la capitolul înfrângeri. Două eșecuri în deplasare, două acasă.
Această agravare a stării fotbalului masculin la nivelul reprezentativei naționale poate fi descrisă ca trecerea de la hibernare, care speram să fie temporară, la starea de comă ireversibilă și ne duce acum cu gândul la deconectarea de la aparatele ce-i mențineau în mod artificial în viață funcțiile vitale.
Răzvan Burleanu cioclul fotbalului românesc
Inițial, toți cei parte în marea familie a fotbalului românesc sub impulsul momentului ne simțeam obligați a păstra liniștea specifica liniște mormântală impusă de bunul simț și de autorespect. Ținea loc impulsului pe care cu siguranță îl manifestă multe generații de suporteri ai naționalei, tineri și bătrâni, de a-și goli gușile și burdihanele îndopate cu injurii, ani la rând refulate, la adresa “gladiatorilor” de azi trimiși în teren să reprezinte tricolorul românesc.
Cufundat în tăcere, intrasem de fapt într-o stare prelungită de reculegere, după constatarea decesului mult îndrăgitei naționale de fotbal a României. Nu numai că pierdusem de patru ori la rând. Ne murise de această dată și speranța.
Realizam că dricul cu îngerași al Federației Române de Fotbal (FRF), căruia-i ținea hățurile cioclul Burleanu, de pe capră, îi dusese la groapă pe toți cei dragi nouă și că de aici înainte suntem condamnați să ne resemnăm doar cu “regrete eterne” adresate idolilor noștri, de fiecare dată când în teren sunt trimiși să lupte gladiatorii fanfaroni ocupând pozițiile marilor eroi de odinioară.
Dar, revenit în prim plan, fără menajamente, pe nouă noiembrie Gică Hagi susținea o conferință de presă televizată pe care am catalogat-o, în contextul stării “pacientului” fotbal, drept verdict drestic ce impune transplantul organelor aflate de ceva vreme în stadiu terminal.
Redau cuvintele lui Hagi, spuse cu obidă la adresa unora care de multă vreme se doresc percepuți drept piloni temeinici ai fenomenului fotbalsitic:
«Comunicarea noastră a fost foarte clară. El a luat decizia, e decizia lor, a lui Radu, a lui Stanciu, să vorbiți cu ei. Federația a comunicat direct. Decizia le aparține lor. La națională vii dacă simți, vii cu inima totală, nu există 99%. Dacă nu ești convins… El are o problemă. Foarte bine, avem altul, nu am venit aici să mă plâng», a spus Hagi.
A fost momentul care i-a făcut pe doi titulari ai naționalei suferinde de comatoză, Ionuț Radu și Nicolae Stanciu, să iasă din starea de letargie afișată de prea mult timp, insuportabil de mult timp, și să se “bășice” prin presa de la București, cerând spațiu de comentariu mediatic pentru ample răspunsuri adresate indirect selecționerului Hagi, pe care-l indicau voalat că că s-ar fi stropșit la ei.
Mie mi-a fost deajuns să văd nesimțirea acestora, combinată cu insuportabilul tupeu. A fost momentul când am lăsat inutilul bun-simț la o parte și uite că pun și eu umărul, alături de Hagi, să îi dau eu o mână de ajutor, împărțind cui merită și cât încape.
Ca atare, am trecut rapid în revistă, din arhiva video, imaginile primelor înfringeri; în Suedia 1‑2 și 2‑4 la București contra Bosniei. Am dat atunci trei goluri dar am luat șase.
Tentați să se ia la trântă cu Hagi, pentru că datul regelui jos de pe cal creează vizibilitate publică și faimă printre jurnaliștii de meserie, aceștia au „uitat”, s-au făcut că plouă când trebuiau să puncteze că „victima” lui Hagi, portarul Ionuț Radu, e direct responsabil de rușinea pățită. Cu atitudine de gafeor amator luat de urechi de pe maidan și tras în poartă, din lipsa doritorilor pentru acest post. Patru goluri, din cele șase încasate de România în două meciuri oficiale de debut ale lui Hagi, au “marca” Ionuț Radu. Scoatea mingea din plasă mai des decât ieșeau iepurii din jobenul magicianului Houdini.
Dați căutare pe site-ul Gazeta Sportului și citiți articolul: «Ionuț Radu, scrisoare-manifest, aproape de miezul nopții: „Este de-a dreptul șocant! „» ca să vedeți cât tupeu grosier are acest impotent-temnicer al porții naționalei.
Nu vreau să redau mai mult, mi-a fost de ajuns să revăd catastrofa din poarta României care a provocat debutul ratat al selecționerului Hagi din primele două meciuri oficiale după revenirea la națională. Catastrofa Ionuț Radu, devenit peste noapte gazetar de pripas, contestatar indirect al selecționerului e același care luna trecută spărgea semințe în poarta României, profitând de încrederea cu care fusese învestit de cel pe care acum îl terfelește voalat.
Prefer doar atât. Să îl arăt cu degetul tocmai din cauza lipsei de caracter de care a dat dovadă prin ieșirea din presă. El e principalul vinovat la ambele goluri ale suedezilor, de la ei de-acasă și la București a contribuit ca un veritabil purtător de tricou bosniac, la golurile 1 și 3 ale adversarilor noștri.
În schimb Hagi și-a asumat tot, datorită propriului caracter și a bunului simț. Și-a protejat, oaia capie din teren dar să vă spun eu pe șleau: urmăriți reluările să vedeți cine a luat trei goluri la rând, parabile, la debutul României din acest an în Conference League.
Tocmai acele primele trei goluri încasate de România în cele două meciuri (Suedia și București cu Bosnia) erau absolut parabile pentru orice portar profesionist, l-au lovit ca un blestem pe Hagi. La fel și al treilea gol al Bosniei la scorul de 1‑2, la care România putea spera într-o revenire dacă “jarteaua” de Ionuț Radu nu ar fi fost el în poartă sau dacă s-ar fi dat paradit mai devreme și nu ar fi răspuns convocării lui Hagi, așa cum face acum când vede că nu mai pupă titulatura.
Voi încheia cu ratatul Nicolae Stanciu care în afară de golul senzațional de la München contra Ucrainei, mănâncă posmegi muieți la națională. Și „trai, neneaco, pe banii babachii”. Prinde selecție după selecție ca să dea cu mingea prin bălării și participă doar la efortul de a menține încremenită tabela de scor, în dreptul naționalei României.
Din nou vă invit să verificați singuri pe motoarele de căutare ce posta și Nicolae Stanciu (acest folbaliator mereu reales congres, asemeni lui Răzvan Burleanu) în Gazeta Sporturilor, sub titlul: „Nicolae Stanciu a postat gheata plină de sânge și a spus motivul pentru care nu vine la națională”.
Închipuit drept un Cristiano Ronaldo de România, doar pentru că asemeni lusitanului a uitat că trebuia să iasă de mult la pensie, vrea acum să dribleze și inteligența artificială, care însă nu te iartă frate.
Am întrebat IA tocmai, ca să nu fiu și eu acuzat indirect și voalat de lipsă de omenie așa cum face când se plânge Gazetei Sporturilor de selecționerul Hagi (pe care l-ar vrea mazilit ca să ascundă că găina în praf spârcâiacul cu care contribuie pe teren la națională):
«Când a marcat ultima dată Nicolae Stanciu pentru România? »
Răspuns IA:
«Nicolae Stanciu a marcat ultima dată pentru România pe17 iunie 2024 în timpul meciului din faza grupelor UEFA Euro 2024 împotriva Ucrainei. El a deschis scorul în minutul 29 cu un șut de la distanță, ajutând România să obțină o victorie cu 3‑0. »
Întrebarea:
«Câte meciuri a jucat Nicolae Stanciu la națională României de la data meciului cu Ucraina în care a marcat ultima dată pentru România? »
Răspuns IA:
«Nicolae Stanciu a jucat încă 17 meciuri în naționala României, primul cu Belgia tot la Euro 2024, ultimul cu Suedia la București pe 5 Octombrie 2026.»
Și pentru că vreau ca Hagi să devină drastic, neiertător, extrem de exigent cu antitalentele care adună selecții folosind naționala pentru numele lor când în realitate tocmai reprezentativa României ar profita mai mult de pe urma absenței lor, las aici tot o statistică IA care nu iartă.
«Nicolae Stanciu, ajuns la vârsta de 33 de ani, a marcat zero goluri pentru România în cele 16 partide jucate de la meciul cu Belgia. A strâns selecții de la România doar pentru palmaresul personal dar nu a fost în stare să dea nimic pentru România.
Comparativ Romelu Lukaku, a jucat în aceeași perioadă scursă de la meciul României cu Belgia de la Euro 2024 în doar 12 meciuri dar a marcat patru goluri extrem de importante pentru Belgia, cu patru mai puține decât Stanciu» În schimb Nicolae Stanciu bate recorduri de selecție și se postează înaintea multor jucători care au contribuit cu adevărat pentru România și au făcut-o fără să posteze cu nesimțire și cu tupeu sugerând poporului că sunt victimele unui antrenor sau altuia.
Vă puteți imagina că Nicolae Stanciu ar fi jucat 17 meciuri la Belgieni sau la oricare țară vestică puternică în fotbalul Mondial fără să dea vreun gol în timp ce afișează cu tupeu de nesimțit remarci în presă despre selecționerul care l-a folosit în toate cele șase meciuri ale naționalei fără să vadă de la el vreo contribuție, care a crezut în el și l-a introdus pe teren?
În fine, a venit vremea ca Gică Hagi să taie în carne vie la naționala masculină de fotbal a României și să impună un sistem selectiv draconic prin sita căruia să cearnă nemilos valorile, capacitățile și talentele, ca la academiile și naționalele vestului. Acolo zeci de mii de jucători intră în programe, familiile lor îi susțin financiar, își încearcă șansa, dar numai o mână de absolvenți sunt selectați și ajung acolo sus datorită în primul intelegenței ridicate pe care o demonstrează și a înclinațiilor tehnice cu care s-au născut și pe care le-au dezvoltat prin proiecte specifice pozițiilor cheie pe care urmează să le ocupe pentru echipele mari. Și asta doar dacă se vor număra printre cei cîtiva aleși și favorizați de soartă.Ceva similar programelor de pregrătire ai certificare a forțelor speciale din armatele de elită.
Altfel riscăm să vedem cum știfturi de teapa lui Ionuț Radu sau Nicolae Stanciu continuă să cearnă ei sita de antrenori ai naționalei, “program” cu care ne-a obișnuit FRF.
Îi doresc lui Gică Hagi să împletească ambiția, orgoliul rănit și inspirația, atât de necesare pentru a răzbuna înfrângerea cu 0‑6 de la Varșovia cu o victorie contra Poloniei la București, și să facă la fel și cu Bosnia la Zenica.
Sunt convins că va încerca tot ce îi stă în putință și numai antitalentul și nesimțirea manifestată de jucători indolenți care își fac propria fală prin România în loc să ridice numele naționalei României la acel nivel recunoscut în lume, îi pot deturna calea succesului în noua încercare de a pune pe picioare, din postura de antrenor, naționala de fotbal masculin.
[/responsivevoice]
