Acasă Educaţie Reforma educației nu se poate face din birou

Reforma educației nu se poate face din birou

18744
0

Paloma PETRESCU ■

„Niciodată să nu te îndoiești că un grup mic de cetățeni grijulii și dedicați poate schimba lumea; de fapt, doar așa s-a schimbat vreodată.” Margaret Mead, antropolog american

Austeritate și responsabilitate: cum reformăm educația fără să o sacrificăm?

În contextul situației dificile din punct de vedere financiar prin care trece România în această perioadă, se pare că sunt necesare măsuri greu de acceptat de populație. Și nu e de mirare! Enumăr câteva dintre măsurile care vor afecta populația: se aplică CASS la pensii, se reduce aparatul bugetar, se intenționează reducerea cheltuielilor din sistemul public, crește TVA ceea ce va impacta prețurile de consum, se taie bonusuri, se reorganizează agenții, se diminuează indemnizații etc.

În acest context și sistemul public de educație este afectat de criza financiară. Responsabilitatea față de copiii și elevii de azi, rămâne prioritară.

Deocamdată sunt doar ipoteze, intenții, posibil aplicabile după modificări ale legislației în vigoare, referitoare la: tipuri de bursă și criterii de alocare, norma didactică (câte ore de predare, câte ore petrecute în școală), lista activităților profesorilor care sunt remunerate, dimensionarea efectivelor de elevi, personalitate juridică (care școli?, ce criterii?) etc. Se preconizează și modificări structurale ale sistemului de educație, adevărate schimbări de paradigmă pentru că educația trebuie să țină pasul cu vremurile și mai ales, nu trebuie sacrificată.

În opinia mea, în Mileniul III, reforma în educație nu mai poate porni de la impresii, presiuni de orice tip sau idei izolate născute într-un birou, fie el și ministerial. O schimbare de paradigmă în educația românească este necesară, fără doar și poate, așa cum rezultă și din Raportul QX, respectiv Raportul OECD 2025. Cred însă că orice schimbare reală, sustenabilă și benefică, în orice domeniu, dar mai ales în educație și în sănătate, trebuie să fie ancorată în date concrete, analizate de specialiști în domeniul respectiv și corelate cu realitățile din teren. Învățământul nu este un domeniu în care se pot face experimente pe repede înainte sau pe baza unor decizii unilaterale, mai ales că în România ne luptăm din greu cu abandonul școlar, absenteismul, analfabetismul funcțional. Dar dacă țara o cere, dacă ne va fi mai bine doar dacă acum ne este mai rău, din spirit de solidaritate, unele ajustări contextuale se pot face. Să prevedem însă efectele acestor ajustări pe termen scurt, mediu și lung. Așa cum trebuia să se întâmple și în 2023 când au fost aprobate în Parlament Legile 198 și 199, privind educația. Mă întreb, atunci oare previziunea bugetară pentru finanțarea cheltuitelor impuse de noile reglementări pe ce date s-o fi fundamentat?

Nu carul înaintea boilor: cum reconstruim educația pe baze solide

Am văzut reforme care au eșuat pentru că au fost gândite departe de realitatea din școli. De fiecare dată când carul a fost pus înaintea boilor, rezultatele așteptate au fost modeste sau inexistente. Reforma educațională trebuie să însemne dialog, cercetare și planificare atentă, nu impulsuri politice sau decizii grăbite. Un sistem matur nu repetă greșelile trecutului, ci învăță din ele.

Profesorii români, între solicitări și neclarități instituționale

Un exemplu recent este reacția profesorilor la propunerea de creștere a numărului de ore din norma didactică, deși la acest capitol România stă cel mai rău sau cel mai bine, în comparație cu alte țări europene, depinde din ce unghi privești! În România norma didactică, dar și prezența în școală a profesorilor sunt cele mai mici. Nemulțumirea unora dintre profesori nu se datorează doar extenuării ci și implicațiilor financiare și cel mai probabil, lipsei de consultare.

Într-un sistem unde:

  • Există directori care efectuează ore la plata cu ora, dar nu sunt de acord cu creșterea normei didactice,
  • Există învățători care gestionează, în mediul privat, programe after school finanțate de părinți, cu elevii proprii, imediat după ora 12:00,
  • Există profesori care nu efectuează activități remediale la școală, pentru că preferă meditațiile în privat,

e dificil să discuți despre norme doar din perspectiva legală, fără a lua în calcul realitățile financiare și culturale ale sistemului. Totodată, fișa de post a profesorilor nu include explicit toate activitățile pe care le presupune profesia lor: mentorat, consiliere, activități metodice, dezvoltare profesională, disponibilitatea de a discuta individual cu părinții. Grupurile de WhatsApp sunt în vogă! Acolo, de multe ori se incriminează nominal elevi, fără să fi existat o comunicare anterioară cu părintele/reprezentantul legal al minorului referitor la situații/comportamente care trebuie corectate. Astfel de intervenții nu produc efecte corective așteptate, ci, eventual, pot fi contorizate de profesorii clasei sau de diriginți ca acțiuni de comunicare cu părinții. Nu așa! Teoretic, vorbim despre observarea atitudinii și a comportamentului elevului, despre progresul său în învățare, despre acordare/primire de feedback, despre beneficiile formative ale atitudinii reflexive, dar în practică există? Toți cei peste 200 000 de profesori le practică? Monitorizarea și suportul nu se mai practică de ani buni.

Modificările propuse recent, precum creșterea numărului de ore din norma didactică și limitarea orelor suplimentare plătite la același nivel ca în prezent, pot avea un efect invers față de obiectivul enunțat de profesionalizare a sistemului. Pentru tinerii care iau în calcul cariera didactică, aceste măsuri pot fi descurajante, mai ales că nu sunt, în opinia mea suficient argumentate. Lipsa clarității și a transparenței în definirea sarcinilor profesorilor (în special cele non-didactice) creează un climat de incertitudine și demotivare.

Cum ar fi dacă în toate școlile din sistemul public s-ar putea derula activități de tip after school? Dar ce să vezi, spațiile și dotările nu sunt peste tot suficiente, adecvate, iar mâncarea costă!

Țări precum Finlanda, Estonia sau Irlanda au investit masiv în calitatea formării inițiale a profesorilor, salarizarea și susținerea debutului în carieră tocmai pentru a atrage și reține tineri motivați în sistem. În România, fără un pachet coerent de politici care să includă salarizare echitabilă, formare inițială solidă și oportunități reale de dezvoltare profesională, riscul de declin al atractivității profesiei este major. Ce se va întâmpla? Va crește iarăși ponderea personalului necalificat, timp în care, noi în România vorbim despre calitate, incluziune, echitate, acces egal la educație? Cred că și formarea inițială ar necesita o revizie, dar mai întâi o cercetare profundă din care să rezulte ce trebuie revizuit, ce trebuie adăugat, cum și cu ce resurse.

Reforma infrastructurii umane și logistice

Schimbarea reală trebuie să pornească de la o evaluare serioasă a resurselor necesare/existente ale sistemului public de educație, începând cu resursa umană,  cea mai importantă resursă din educație și a infrastructurii.

 În continuare avem:

  • școli cu personalitate juridică, deși nu au minimum 300 de elevi beneficiari,
  • zone unde comasarea școlilor este necesară și posibilă, dar și
  • zone unde comasarea, deși necesară, este imposibil de realizat datorită unor aspecte precum starea căilor de acces către/de la școală,
  •  localități unde transportul elevilor este anevoios din varii motive.

Pe de altă parte, nu putem vorbi despre calitate fără formare profesională solidă. Masteratul didactic, prevăzut de Legea 1/2011, nu este încă generalizat. Formarea inițială și continuă trebuie să devină prioritare dacă dorim profesioniști respectați. Nu numărul de certificate de calificare ar trebui să conteze, ci în primul rând competențele dobândite și aplicate, măsurate prin chiar progresul în învățare al elevilor. Teoretic vorbele acestea sunt de actualitate, dar un copil dintr-o școală poate primi 10 pentru aceleași răspunsuri pentru care altul, din altă școală, primește 8; simplu spus, dacă nu există standarde de evaluare, nota este afectată de subiectivismul celui care o acordă.

De la consultare formală la co-creare de politici publice în educație

Ce lipsește cu adevărat din procesul actual? Eu cred că este despre participarea activă a practicienilor din sistemul de educație încă din faza de concepere a politicilor educaționale. Nu e suficient ca profesorii să fie consultați după ce documentele sunt redactate, doar pentru că așa prevede legislația în vigoare. Ei trebuie să participe direct la formularea acestora. Cei mai afectați de aceste reforme – profesorii, elevii și părinții – trebuie consultați încă din faza incipientă a oricărei inițiative de schimbare.

Grupul Național Consultativ în Educație (GNCE): o propunere concretă

Ministerul Educației ar putea să constituie un Grup Național Consultativ în Educație (GNCE), format din profesori, directori și inspectori, selecționați după criterii de competență și reprezentativitate. Acest grup ar trebui:

  • Să participe încă din etapa de concepere a documentelor de politici;
  • Să colaboreze cu echipele tehnice și cu experți în științele educației;
  • Să formuleze poziții consultative oficiale și recomandări argumentate;
  • Să fie reprezentativ pentru diversitatea sistemului: urban/rural, tipuri de școli, regiuni de dezvoltare etc.

Nu e nicio invenție! Finlanda implică profesorii încă din etapa de elaborare a curriculumului național, prin comisii mixte de profesori și cercetători (Sahlberg, 2021).

Olanda a derulat proiectul Curriculum.nu, în care au fost implicate echipe de profesori, elevi și experți în redactarea noilor planuri-cadru.

Scoția colaborează cu rețeaua „Lead Practitioners Network” în faza de scriere și testare a politicilor educaționale, iar Norvegia menține un dialog constant cu organisme reprezentative ale profesorilor.

Atât OECD (2020), cât și UNESCO (2021), recomandă explicit ca politicile educaționale să fie construite în colaborare directă cu profesorii pentru a fi eficiente, aplicabile și sustenabile.

Într-un context educațional instabil, cu reforme controversate și implementări deficitare, este nevoie de o schimbare de paradigmă în modul în care sunt construite politicile educaționale. Ministerul Educațieiși Cercetării are oportunitatea de a crea un model de lucru bazat pe co-creare, dialog și expertiză practică prin instituirea unui grup național consultativ care va fi vocea profesionistă și reprezentativă a cadrelor didactice în procesul decizional și va stimula încrederea practicienilor în deciziile de la nivelul ministerului.

Pentru componența GNCE o propunere este ca acesta să fie format din 30 de membri care să acopere toate cele 8 regiuni de dezvoltare, astfel:

  • 15 cadre didactice cu experiență, din toate nivelurile de învățământ preuniversitar, de diverse specializări, inclusiv dintre cei care oferă servicii educaționale copiilor cu CES;
  • 5 directori de unități școlare de nivel și cu profiluri diverse, care au parcurs curs de management educațional;
  • 5 inspectori școlari (curriculum, management, evaluare etc.);
  • 5 experți externi (cercetători în științele educației, ONG-uri educaționale, universități).

Formarea  GNCE  ar fi rezultatul unui apel public, iar pentru obiectivitate, selecția efectivă  ar putea avea în vedere criterii  care demonstrează expertiza, integritatea morală, disponibilitatea la efort, reprezentativitatea geografică și socială și fi făcută de o entitate externă MEC, pentru obiectivitate și credibilitate privind echidistanța. Exemple de cerințe de calificare:

  • Profesor titular/suplinitor cel puțin cu definitivat promovat;
  • Activitate relevantă (mentor, expert sau coordonator în proiecte educaționale, formator, autor de resurse etc.);
  • Participare recentă la formări relevante (ex. curriculum, leadership, evaluare);
  • Integritate profesională dovedită;
  • Reprezentativitate geografică și socială (inclusiv rural/urban, școli mici/mari).

Ca urmare a apelului public lansat profesorii interesați vor înainta online la adresa indicată în anunț portofoliul personal format din:

  • CV actualizat care să acopere cerințele de calificare și documentele justificative;
  • Scrisoare de intenție;
  • Recomandare din partea consiliului profesoral al unității de învățământ/inspectoratului școlar sau a unui ONG reprezentativ în domeniul educației, preferabil, un ONG care derulează activități în regiunea din care provine candidatul.

GNCE nu va fi un simplu for de validare formală. Acesta va fi implicat activ încă din etapa de concepere a politicilor educaționale. Membrii GNCE vor contribui direct la redactarea versiunilor preliminare ale documentelor, înainte de lansarea acestora în consultare publică. GNCE va beneficia de moderare din partea unui Coordonator desemnat de Ministerul educației și Cercetării, acesta fiind  și persoana de contact instituțional.

Care vor fi efectele immediate? Iată trei dintre ele, esențiale, în opinia mea:

  • O mai bună aliniere între intențiile ministeriale și realitățile din școli.
  • Creșterea gradului de acceptare și implementare eficientă a politicilor.
  • Transparență: toate opiniile și recomandările vor fi publicate online.

Concluzie: reforma înseamnă parteneriat, co-creare, nu impunere

Într-o astfel de abordare, în afara accesului la datele relevante colectate de la firul ierbii, echipa tehnică a Ministerului Educației și Cercetării ar stimula încrederea actorilor principali din educație în deciziile și direcțiile pe care chiar ei le vor implementa. Reforma nu se face despre profesori, fără profesori, ci, în parteneriat real cu ei, de la primele schițe ale unei politici. GNCE poate fi un prim pas concret de la decizie și rezultate și un bun exercițiu democratic, așa cum se întâmplă în multe țări europene.

Un sistem educațional coerent, modern, credibil se construiește prin colaborare bazată pe încredere și presupune viziune, echitate și dialog. Profesioniștii din educație nu sunt doar executanți, ei sunt purtătorii viziunii reale asupra viitorului acestei țări.

La final, așa cum v-am obișnuit, las o temă de reflecție:

„Dacă predăm astăzi la fel cum predam ieri, le furăm copiilor ziua de mâine.” John Dewey

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.