„Vreme trece, vreme vine!”
Narcis GAIDARGIU ■
„Domnule elev, data trecută ați obținut absolut meritat nota 10 la franceză. Astăzi, însă, din păcate, nu v-ați ridicat la nivelul așteptărilor, cât și al performanței precedente, de aceea, cu regret, vă notez cu 4, convins fiind că data viitoare veți repara regretabila prestație de astăzi. Vă mulțumesc!”
„Alors, qui veut continuer l’exercice?” Astfel continua ora de franceză susținută de distinsul profesor Dorin Munteanu, un exemplu de eleganță și corectitudine comportamentală, vestimentară, dar mai ales de limbaj, atitudine și respect față de instituție, profesie și nu în cele din urmă față de elev.
Matematica, materia la care au fost obținute unele dintre cele mai importante titluri la olimpiadele naționale și internaționale, era condusă la clase de profesorii Constantin Caragea, Dumitru Țifrea, Stan Sava și Liviu Ionescu, citați aici într-o ordine aleatorie. Am avut privilegiul de a fi elevul primilor doi.
De obicei aveam două ore legate, cu pauză între ele, dar cine să ia pauză, când însuși profesorul Caragea, cu pasiune contagioasă, lucra la catedră? Intra la clasă și, în timp ce catalogul, zvârlit cu precizie, nu terminase încă de învârtit pe catedră, ne dicta circa zece probleme, după care mergea la ultima bancă de lângă ferestre. Încerca să fie discret, dar bineînțeles, știam și auzeam toți întrebarea: „Ați mai compus vreo problemă?”, adresată celor doi geniali colegi matematicieni Marius Cavachi și Dragoș Chirică, colegi de bancă și prieteni. Proful revenea la catedră și, înainte de a se așeza la lucru asupra problemelor primite de la sus-numiții, se adresa clasei: „cine a rezolvat oricare dintre probleme, nu contează ordinea, să iasă la tablă!”
Se încheia o demonstrație, dar nu, nu se trecea la altă problemă. „Mai are cineva o altă metodă de demonstrație la această problemă?” Ajungeam la trei, chiar și cinci feluri de rezolvare ale aceleiași probleme. Era imposibil să nu-ți amintești măcar una dintre ele la examenele următoare. La clasă se rezolvau maxim două, poate trei probleme, în două ore. „Restul de probleme le aveți temă până mâine!” Acasă continuam stilul de lucru, căutând metode diferite de rezolvare pentru fiecare problemă.
O singură dată mi s-a-ntâmplat ceva cu adevărat memorabil. Prezentasem la tablă o metodă geometrică la o problemă de algebră. La pauză, colegii Cavachi și Chirică au venit amândoi la mine, întrebându-mă cum am gândit inițial, de ce am abordat problema în acest fel. Rezolvarea o înțeleseseră, dar nu asta le stârnise interesul. Ce-i interesa cel mai mult era dincolo de cifrele și însemnele grafice, era mecanismul subtil al deciziei de a merge pe acea cale. Căutau cauza, căutau scânteia și poate, ce-a fost înainte de ea. Nu știu nici acum dacă i-am lămurit. Aveau și ei o altă rezolvare a aceleiași probleme. I-am rugat să mi-o explice pas cu pas. Nu am înțeles nimic. Din păcate nu am cum să-i mai întreb.
Primul s-a stins Dragoș, în 2015, după o luptă cu o afecțiune necruțătoare. La început de 1990, colegul Valentin Beloiu l-a întâlnit printre „golanii” din Piața Universității. În 1996 a obținut doctoratul în matematici la Pennsylvania State University, ulterior fiind cercetător la Institutul de Matematică Simion Stoilow al Academiei Române, în domeniul teoriei algebrice a numerelor, teoria codurilor, criptografie s.a.
În clasa a IX-a, la Olimpiada Internațională de Matematică de la Belgrad a obținut locul 159 mondial. Peste doi ani, la Londra, a fost medalie de argint. Se pare că un indian dăduse o soluție considerată de juriu mai elegantă decât a lui Dragoș.
De obicei, Dragoș ieșea în trombă pe poarta liceului, alerga după primul troleibuz și odată ajuns acasă, își instala toate cărțile și instrumentele în pat. Avea un caiet de detoate, pe care scria temele la toate materiile, dar nu oricum; le înșira pe verticală, de la drepta la stânga, în spirală… În scurt timp profii au abandonat ideea de a-i controla temele.
Pe holurile liceului mergea întotdeauna pe lângă perete, iar în clasă intra numai cu dreptul. Înainte de orice rezolvări măiastre, își ascuțea toate creioanele. Când rezolva probleme, mâna liberă o așeza pe umărul opus, ca într-o îmbrățișare, în timp ce degetele arătător și mediu forfecau ritmic pe umăr, într-o cadență știută numai de el, care îl ajuta să-și structureze și ordoneze gândurile.
Marius Cavachi, așa cum îl știu, era un adevărat personaj. Lunea nu venea la ore, viziona toate filmele din cinematografele constănțene. Marți ne spunea care merită văzut, cu argumente.
A obținut de mai multe ori medalia de aur la Olimpiada Națională de Matematică și s-a calificat în lotul național pentru pregătirea olimpiadelor internaționale.
Din 1985 a fost profesor la Mircea și diriginte la una dintre clasele a XI-a. M-am întâlnit cu el în troleibuz. Îmi spunea că-i era foarte greu să-și țină orele. Nu putea să se uite înspre clasă din cauza minijupurilor din ce în ce mai provocatoare și evita să scoată la tablă exemplarele, întrucât insistau să scrie în partea cea mai de sus.
Din 1993 a trecut profesor pregătitor la centrul de excelență pentru matematicieni olimpici constănțeni, la Palatul Copiilor.
A colaborat cu Gazeta Matematică începând din 1972 ca rezolvitor, iar din 1976 ca propunător de probleme. De-a lungul carierei a propus peste o sută de probleme, peste treizeci fiind date la fazele olimpiadelor naționale, câteva fiind selectate pe listele Olimpiadelor Internaționale de Matematică. În prestigioasa revistă American Mathematical Monthly au fost publicate zece probleme ale sale.
Mai jos, o problemă compusă de Marius în clasa a IX-a, a fost dată la Olimpiada Națională de Matematică, etapa Națională, 1977, la clasa a IX-a. Din câte îmi amintesc, inițial problema cerea să se demonstreze „dacă” cercul respectiv mai trece sau nu prin alt nod. La sugestia profesorului Caragea, Marius a simplificat problema, cerința devenind „să se arate că cercul nu mai trece prin alt nod al rețelei”.
„Se consideră o retea plană infinită de pătrate, cu latura de lungime egală cu unitatea, ale căror varfuri se numesc noduri. Să se arate că dacă un cerc de rază r ∈ N∗ trece prin două noduri ale retelei situate la distantă egală cu unitatea unul de celălalt, atunci cercul nu mai trece prin alt nod al retelei.”
Este considerat unul dintre cei mai mari problemiști români, unele dintre problemele sale fiind preluate și dezvoltate de matematicieni celebri ai lumii, constituind fundamentul unor direcții în cercetarea matematică. Enunțul unora dintre problemele create de el este zdrobitor de simplu, dovadă a unui înalt rafinament intelectual, adevărate păsări măiastre, cărora numai inițiaților le este dat să le pătrundă esența.
A plecat dintre noi în noiembrie 2024.
Mircea a însemnat cu mult mai mult decât matematică.
Profesorul Florin Pietreanu și doamna dirigintă Doina-Eliza Pop ne-au inițiat pe rând în descifrarea tainelor eminesciene, ortografiei, punctuației și semanticii. Bine, nici acum nu știu dacă toate virgulele mele sunt puse unde trebuie, însă cu siguranță, dacă aș obține cu indulgență un minus opt, l-aș considera un dar neprețuit.
Nu-i putem uita pe profesorii de chimie Mircea Doicescu și educație fizică Ion Cristian, ale căror raiduri la Clubul Junimea-toaleta băieților, se încheiau cu confiscarea țigărilor și mustrări verbale, cum nici pe proful Gheorghe Vașcu de rezistența materialelor, care mereu se băga la un fotbal cu noi. Bun dribleur, mare individualist și pomanagiu, primea fără să clipească toate înjurăturile noastre cordiale, de mamă, mai ales, după care treceam la oră, unde aflam că brațul forței e mai tare ca o minge de fotbal primită-n plex din lovitură liberă.
Purtăm fiecare de-a lungul timpului amintiri valoroase și unice ale profesorilor, colegilor și momentelor care ne-au impresionat.
O listă completă a numelor celor care au purtat de mai bine de un secol faima liceului, profesori emeriți, unii dintre aceștia foști elevi laureați ai liceului, o putem găsi în Monografia Liceului Mircea cel Bătrân, autor Ion Faiter.
Le suntem profund recunoscători profesorilor care ne-au ajutat să construim metode și modele de gândire prin care să pătrundem în adâncul lucrurilor, înțelegând procesele și interpretând corect fenomenele, să descoperim natura ascunsă de ochiul profanului și esența dincolo de aparențe.
Le mulțumesc colegilor și prietenilor mirciști. Et in Arcadia nos!
_____ „ _____
● Vineri 5 septembrie 2025 promoția 1980 a Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța sărbătorește 45 de ani de la absolvire, prilej cu care la ora 11:30 va suna clopoțelul de intrare în amfiteatrul Coriolan, iar de la ora 13:30, pe terasa restaurantului Zorile vom închina un pahar în cinstea și amintirea colegilor și profesorilor cu care ne-am împletit pașii, începând din anul 1976.[/responsivevoice]
Momentul stârnește deopotrivă amintiri și nostalgii pe care timpul le-a cernut prin sita sa fină. Deși imateriale, au puterea de a fi intangibile, constituind fundamentul a tot ce-i mai valoros în noi.
