Dan MIHĂESCU ■
Motto: Și așa-i rău, și așa nu-i bine! Proverb
O geană de soare ce învăpăiase cerul de sâmbătă dimineața m-a păcălit să-mi părăsesc temporar carapacea imobiliară. Am pus prova spre est spiritul chemându-mă la origine, acolo unde mi-am abandonat copiii cu ceva ani în urmă, să învețe supraviețuirea în jungla urbană.
Date fiind ora și ziua, speram la mai multe șanse pentru o escapadă citadină tihnită. Doar eu cu mine și cu Gabi. Fără trafic rutier exasperant, agasant sau bulversant din cauza bulevarde blocate de tonetele cu mâncare scoase în stradă. Cu oameni cât mai puțini spre deloc…căci în Constanța, cartierul meu de suflet și de baștină, Peninsula, e superb doar când nu este populat.
Găsesc un loc pitit să-mi ascund mașina de Furioșii Domnului (sic)…primar (la poliția locală mă refer) și traversez bulevardul Tomis către Parcul Arheologic cu gândul să străpung prin tunelul vegetal. N-ai să vezi… Citeam recent că în noile strategii de apărare Polonia, Finlanda și Lituania explorează tactici medievale de folosire a obstacolele naturale și de relief, de-a lungul granițelor lor cu Rusia și Belarus. Pe același principiu probabil, și ștabii din Consiliul Județean Constanța (CJC) au cultivat o junglă de nepătruns în locul parcului ce mărginește latura nordică și estică a palatului administrativ, de frica prezumtivilor protestatari. Liane, bălării, cioate, lăstărișuri, vreascuri picate din coroane putrezite… Deh, vor fi știind ei ceva. Fie că se apropie Ignatul sau pomenirea Revoluției Române!? Nu se știe, e bine să te păzești de furie. Chiar așa…!
Mi-aduc aminte de-o conversație, pe acest magistral subiect, cu actualul titular de la Consiliul Județean, Florin Mitroi. La scurt timp după ce și-a intrat în mandat l-am întrebat ce semnificație are pentru el Revoluția Română? Cum i-a schimbat viața? Omul mi-a răspuns sincer și simplu. E tot ceea ce sunt eu astăzi! Altfel nu cred că ași fi fost altceva decât cramagiu la IAS Murfatlar. L-am apreciat pentru gândirea lucidă. În context l-am îndemnat să nu-și uite gândul pios și să de-a un ștaif și colțului de parc unde este amplasat cel mai frumos și sugestiv monument românesc dedicat Revoluției din Decembrie 1989. Parcul, ca și monumentul “Căderea de pe soclu” al sculptorului Dimitrie Cușa, sunt în proprietatea CJC și niște nevrednici au ascuns statuia cu o perdea circulară din conifere de peste cinci metri. Colac- peste-pupăză, la stradă au instalat și taman cortina de tablă ce povestește istoria înlocuirii magistralelor de termoficare ale municipiului.
Afabil, noul președinte a recunoscută că nu avea habar despre rușinoasa neglijență peisagistică de sub nasul său dând asigurări că va remedia totul “în doi timp și trei mișcări”. Stai să vezi ce fac; transplantez ienuperii ăia columnari, că și așa îmi trebuie în altă parte și igienizăm totul. Nici nu mi-am pus problema că nu se va întâmpla întocmai. Îl știam om de cuvânt, cu mult bun gust și simț artistic bașca un edil de mare angajament și valoare ce sfințise locul timp de 20 de ani la Valu lui Traian. De fapt acesta a fost și argumentul cu care și-a câștigat mandantul de președinte al CJ. În plus te uiți la ce a realizat omul și ce are în bătătură.
Când vezi din satelit ditamai castelul englezesc reabilitat 100% după planurile originale, domeniu rezidențial de 7 hectare cu arbori, flori, păuni, iepuri, fazani, acareturi și șapte porți de acces, nu pui la îndoială că n-o să dea o mătură în fața biroului. E doar un lindic de scuar de 8629 mp. Pe mine cât pe ce să mă păcălească cu aparența onorabilă dacă nu m-ași fi încurcat în hățișul de pe aleea frontală de acces către “Casa Albă”. De curios am întins pasul până în extremitatea nord-vestică a parcului ca să văd cum a tocmit monumentul revoluției. Vrăjeală. Dezastru. Lasă dezastrul peisagistic! Locul e caz de Direcția de Sănătate Publică și de Poliția Locală. În jurul monumentului, ascuns ochilor de falnicele conifere, face gardă permanentă un batalion de rahați cu moț. Pe latura dreaptă un iubitor al naturii și al vieții sub cerul liber e satisfăcut de condițiile asigurate astfel că nu-și mai strânge așternuturile nici ziua. Pe latura opusă, câinii lui și-au stabilit cămara de oase. Prezervative desfundate, sticle goale, ambalaje alimentare duse de vânt. Ecce Gesmas…non ecce Homo!
Mă umple lehamitea. Și de data asta am ales până am cules! Continui turul complet prin Parcul Arheologic. Este oarecum în ordine. Iarba netunsă dar rondurile sunt plantate cu flori de toamnă în culori vii și pastelate. E frumos. Văd un colț dichisit unde străjuie bustul lui Mustafa Kemal Atatürk. De ce nu le-o fi lăsat tot parcul în grijă turcilor? Ne alegeam cu ceva deosebit, zău. Trec o tură și pe la veceurile de lux ale lui Făgădău. Sunt la locul lor. Deschise, curate…merge. La 170.000 de euro, fac toți banii. Plec repede să nu mă enervez și mai tare. Sunt în grafic. 40 de minute, cam atâta rezist până m-apucă demofobia.
Ne îndreptăm spre piațeta Lupoaicei cu Romulus și Remus. În dreapta, în fața fostului Palat Regal se ițește orbil un neg din sticlă și beton intruzionat în locul fostului parc al Gării CFR din perioada interbelică, printr-o retrocedare ilegală de teren.
Vizavi, un grup de turiști sorb cu nesaț una dintre “predicile” publicistului Cristian Cealera, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, din campania de “evanghelizare” Toamnă la Constanța. Cu entuziasm inexplicabil, finul intelectual poartă publicul în incursiuni descriptiv-narative ale traiului cotidian, ale arhitecturii, multiculturalismului și vieții sociale, economice și politice interbelice.
Amarnic destin, grea misie, să plimbi grupurile de turiști pe teren într-un univers virtual creat în imaginația publicului doar cu mijloacele descriptive generate de erudiția ghidului. Să-i plimbi perpedes, fără căști de protecție și bastoane de drumeții montane, printre toate capcanele aeriene și terestru-pietonale din peninsula tomitană și să-i faci pe oameni să-și imagineze romantismul, culorile și parfumul epocii, fără ochelari de realitate virtuală care să corecteze realitatea sumbră și candelile de levigat.
Bravo ție Cristi, bravo vouă eroi anonimi ce țineți steagul sus! În semn de apreciere mă întorc să salut dar îmi pironesc privirea pe axa la capătul căruia străjuiește fălos monumentul de for public “Arc peste timp” al lui Wilhelm Demeter. Sunt la capătul drumului de 45 de minute și simt că nu mai rezist cu nervii.
Metafora plastică înfățșează un falus antichizat, dăltuit în marmură cu caneluri de coloană antică captiv într-un sterilet sau prezervativ din inox. E simbolul destinului nostru ce ne urmărește din antichitate, al celor pe care civilizația antică, romano-elenistică nu i-a penetrat, nu i-a însămânțat… Adevăr sau provocare?
[/responsivevoice]
