Tănase PETRENCO ■
Titlul acestei analize comparative, așa cum probabil v-ați dat seama, este inspirat de simbolismul romanului distopic "Împăratul Muștelor", publicat în 1954 de scriitorul britanic William Golding, laureat al Premiului Nobel. În limba română, expresia "a prinde muște", în argoul colocvial semnifică o acțiune nefirească întreprinsă de o persoană, cineva care poate fi calificat inclusiv ca fiind "cucu", tot în argou, adică, "prăjit", "dus", "cu filamentul ars" sau cu "o lampă arsă". Astăzi vorbim despre două personaje ce se califică la vârgul acestei categorii, doi veritabili împărați ai muștelor!
Ți-ai riscat vreodată întreagă avere într-o afacere și ai pierdut tot ce ai investit pentru ca apoi să să dai din colț în colț fără succes în căutarea unei soluții pentru a îți recupera deciziile investiționale falimentare? Ți-a trecut în acele momente vreodată prin cap ideea că, așa cum ai ajuns, frunză-n vânt, bujbe și fără vreo lețcaie într-o bună zi poți compensa cartea prost jucată prin a te instaura, președinte, rege sau chiar împărat?
La prima vedere astea sunt întrebări ce par culese din colecțiile publicațiilor americane din categoria “sfaturi pentru prostănaci” (For Dummies) dar soluțiile enumerate mai sus ți se par absurde ori irealizabile înseamnă nu faci parte din categoria celor care la un moment dat au glisat din realitate în imaginție, sau invers.
Până anul ăsta eu cunoșteam un singur astfel de personaj bizar, emigrantul sud-african, Joshua Norton, subintitulat Împăratul Norton I, care în 1859, la San Francisco, s-a autoproclamat Suveranul Întregii Americii, ulterior extinzându-și puterile și ca Protector al Mexicului. Acum, toate aparențele imagologice și atitudinale și imposturi, adoptate în exercitarea mandatului oficial, par să-l recomande și pe Donald J. Trump, actualul președintele al Statelor Unite ale Americii (SUA) care a și postat pe contul personal de pe platforma Truth Social o imagine ce confirmă bănuielile.
Trump promovează o imagine generată cu IA ce-l ilustrează în stilul unui împărat-zeu după modelul războinicilor jocului Warhammer 40.000. Este vorba despre cel mai popular joc miniatural de război din lume, produs de firma britanică Games Workshop. Comentariul care însoțea postarea (nimeni nu va scăpa de dreptatea lui) părea la prima vedere amuzant, dacă am lăsa la o parte narcisismul de care abundă în primul rând colajul grafic. Spre groaza tuturor amatorilor de divertisment cu conotații politice alarmante, deasupra capului încoronat al lui Trump se identifică efigia unui vultur ce pare a replica simbolistica nazistă.
Trump este îmbrăcat într-o armură auriu-albăstruie cu mănuși mari, în stilul Împăratului Omenirii, Thanos, și cizme cu carâmbi înalți, plus o imensă coroană pe cap. La picioarele se prosternează trei oficiali în costume, despre care se crede că sunt senatorii democrați Chuck Schumer, Elizabeth Warren și Adam Schiff.
Forțele militare unificate ale Germaniei naziste, numite Wehrmacht, au folosit ca emblemă un simbol similar celui promovat în postarea lui Trump.
Vulturul ca simbol al puterii exista în Germania cu mult înainte de dominația hitleristă, dar a fost modificat de armata nazistă. Tradițional identificat sub denumirea Reichsadler, a fost redenumit „Parteiadler”, de către Führerul Adolf Hitler, care l-a transformat în însemn distinctiv al Partidului Muncitoresc Național-Socialist German sau NSDAP.
Ca simbol al partidului nazist, vulturul era orientat spre stânga, cu aripile desfăcute și ghearele prinzând o coroană de frunze de stejar care înconjoară simbolul nazist. În mod surprinzător și vulturul de pe tronul lui Trump este, de asemenea, orientat tot spre stânga. Așadar, imaginea de ansamblu poate fi interpretată în sensul că Trump pare să urmeză o cale bătătorită, în istorie.
Este ce-a mai generoasă interpretare pe care am putea-o formula, ca să ne ferim de alternativa în care Donald Trump aflat în exercitarea celui de-al doilea mandat de președinte american e lovit de damblaua lui Joshua Norton. Ajuns falit și diagnosticat cu manifestări de “instabilitate excentrică”, omul s-a proclamat print-un anunț comercial publicat în presă, în 1859, împăratul Americii sub titulatura Împăratul Norton I. Când ajungi să îți bati joc ca un circar de adversarii politici dovedești mai degrabă că ai dat în mintea copiilor și ai devenit de râsul curcilor.
Astfel, cu referire directă la jocul ce a inspirat personajul la care se raportează în acest colaj AI, Președintele Americii se asociază cu Împăratul-Zeu al Imperiului din Warhammer 40k, personaj care asimilat nici mai mult nici mai puțin decât “fascistului spațial teocratic suprem.”
La fel ca și Trump, Joshua Norton își construise inițial o avere impresionantă pe speculații în piață imobiliară și, tot ca și actualul lider american, s-a confruntat din tinerețe cu obsesia banilorului și cu consecințele pierderilor masive a lor. Este notorie povestea lui Freddie Trump, tatăl locatarului de la Casa Albă, care cu mulți ani înainte ca acesta să viseze că va fi vreodată președinte, și-a trimis avocatul la cazinoul plin de datorii al fiului risipitor Donald, cu o valiză plină cu bani. Era vorba despre 3,5 milioane USD pe care avocutul avea misiunea să-i schimbe la casieria cazinoului în 700 de cipuri a câte 5000 de dolari fiecare. Intenționa astfel să-i injecteze fiului său în vistierie lichiditățile necesare la plata creditorilor care-și cereau profiturile de pe investițiile în cazinou, ce nu dădeau roade.
E doar una dintr-o serie de scene ciudate, curioase și adevărate din colecția “Dosarele Trump”, ce nu sunt monitorizate de noii oligarhi americani care îl susțin pe actualul președinte în tentativa de a prelua puterea și controlul absolut după stilul dictatorilor.
Iată ce scrie publicația online “Mother Jones Daily” despre cele relatate mai sus:
“În decembrie 1990 Trump intrase în incapacitate de plată la cazinoul său din New Jersey, Taj Mahal. Trump senior a trimis un avocat la Castelul Trump pentru a strecura bani direct în vistieria cazinoului aflat în dificultate. Avocatul acestuia, Howard Snyder, s-a apropiat de cușca cazinoului și a înmânat un cec certificat în valoare de 3,35 milioane de dolari, emis în contul lui Fred. Snyder s-a îndreptat apoi spre o masă de blackjack, unde un dealer a emis întreaga sumă în cipuri, 670 la număr, în valoare de 5.000 de dolari fiecare. A doua zi, banca a transferat alti 150.000 de dolari din contul lui Fred către Castel. Încă o dată, Snyder a ajuns la cazinou și a încasat întreaga sumă în cipuri, 30 de această data, pentru a rotunji totalul la 700 de cipuri.“
Asta i-a permis lui Trump să folosească împrumutul de facto în orice mod avea nevoie. Castelul Trump și-a efectuat plata obligațiilor în ziua în care avocatul lui Fred a cumpărat primul lot de cipuri. Tactica a avut și un beneficiu financiar important. Nu numai că acesta a evitat neplata scadențelor și riscul de a pierde controlul asupra “Trump Castle” dar pentru că patronii care dețin cipuri pentru jocurile de noroc nu plătesc în mod normal dobânzi, abilul Freddie deghizat în Moș Crăciun de sărbători a evitat plata profitului bancar pe “împrumutul” trimis în dar fiului sau Donald, viitorul președinte al Americii.
Mai târziu, Comisia de Control a cazinourilor din New Jersey a investigat tranzacția și a ajuns la concluzia că a fost un împrumut ilegal care a încălcat regulile statului privind cazinourile ce primesc numerar doar din surse financiare aprobate.
“The Inquirer” a scris atunci că un avocat specializat în cazinouri a declarat că Fred Trump nu are licență pentru astfel de tranzacții și că asociații Trump Castel ar trebui să fie constrânși să returneze banii. O mișcare care aproape sigur i-ar forța să se prezinte în instanța pentru faliment. În cele din urmă, cazinoul a păstrat banii, iar comisia și-a luat și ea partea, un cadou mic și drăguț. Cazinoul a fost amendat doar cu suma mulțumitoare de 65.000 de dolari. Acest lucru nu l-a salvat însă pe Donald Trump căci un an mai târziu, “Trump Castle” a intrat în faliment, iar Donald Trump a cedat jumătate din cazinou creditorilor săi.
Afacerile lui Donald Trump cu cazinouri și proprietăți imobiliare au fost asociate, în diverse rapoarte și anchete federale, cu persoane bogate și presupuse figuri ale crimei organizate din Rusia și fosta Uniune Sovietică. Sursele online abundă de referiri la aceste conexiuni:
• Patronajul cazinourilor:
La începutul anilor 1990, când “Trump Taj Mahal” din Atlantic City se confrunta cu dificultăți financiare, a devenit o destinație populară pentru mafioții ruși și jucătorii cu mize mari, inclusiv pentru Veaceslav „Yaponchik” Ivankov, un important șef al crimei organizate rusești.
• Îngrijorări legate de spălarea banilor:
În 2015, Trump Taj Mahal a plătit o amendă civilă de 10 milioane de dolari Rețelei de Combatere a Infracțiunilor Financiare (FinCEN) din cadrul Trezoreriei SUA pentru „încălcarea intenționată” a reglementărilor împotriva spălării banilor, inclusiv neraportarea tranzacțiilor suspecte, așa cum prevede Legea privind secretul bancar. Cazinoul a avut probleme similare cu autoritățile de la comissile de control la sfârșitul anilor 1990 (menționate mai sus).
• Vânzări de apartamente și presupuși infractori:
Anchetatorii federali au descoperit rețele ilegale de jocuri de noroc care operau din Trump Tower – New York, în 2013. Mai multe persoane inculpate în legătură cu această rețea de poker cu mize mari și spălare de bani, inclusiv Anatoly Golubchik și Vadim Trincher, dețineau apartamente în proprietăți din portofoliul lui Trump. Presupusul naș al operațiunii a fost Alimzhan Tokhtahounov, o figură a crimei organizate ruse, un fugar care a apărut ulterior în publicul concursului Miss Universe organizat de Trump la Moscova în 2013.
• Investiții imobiliare:
O anchetă Reuters din 2017 a constatat că cel puțin 63 de persoane cu pașapoarte sau adrese rusești au achiziționat proprietăți în valoare de aproape 100 de milioane de dolari în șapte turnuri de lux marca Trump din sudul Floridei.
Utilizarea companiilor-fantomă în proprietățile Trump, care pot ascunde identitatea cumpărătorului, le-a făcut atractive pentru transferul de fonduri ilicite. Deși aceste rapoarte și investigații au documentat numeroase conexiuni între proprietățile lui Trump și cetățeni ruși, cu presupuse antecedente penale sau financiare opace, nu au putut fi confirmate dovezile unei interacțiuni personale între Donald Trump și multe dintre aceste persoanaje.
Reprezentanții Organizației Trump au declarat că firma nu se ocupă cu urmărirea naționalității cumpărătorilor și în general se bazează pe dezvoltatori pentru a gestiona vânzările de proprietăți licențiate.
Investigațiile în astfel de tranzacții financiare au făcut parte dintr-o analiză mai amplă a potențialelor legături dintre asociații lui Donald Trump și Rusia. Cel puțin teoretic, Trump pare loial și recunoscător celor care au contribuit la dobândirea titulaturii mult râvnite pe care o deține, cea de oligarh american, și fără de care n-ar fi ajuns vreodată Președintele SUA.
Dacă privim lucrurile din această perspectivă, sper să nu ne mai mirăm cum, cândva falitul Donald Trump a ajuns în cel de-a doilea mandat prezidențial să negocieze împreună cu liderii Rusiei planul cu 28 de sub-puncte ce trădează democrația și structurile democratice europene.
Deși recunoscută de SUA în actuala ei structură și componență geografică, prin forțarea Ucrainei la cedarea teritoriului național suveran către agresorul rus, Donald Trump pare că își arată recunoștința față de Moscova pentru cei care i-au umplut vistieria și au pompat în averea personală, în anii zbuciumați ai tinereții.
Și toate astea, în ciuda faptului că SUA, națiune al carei președinte ar trebui în mod serios să fie, au recunoscut oficial Ucraina ca stat independent pe data de 25 Decembrie 1991, acum 34 de ani.
Dar, pentru moment să lăsăm deoparte seria întâmplărilor tulburătoare din tinerețe, responsabile pentru Donald Trump cel de azi, pricinuite de goana după bani, putere, înavuțire și aventuri, manifestari extravagabte ce-l împing spre impulsul de a se imagina cel de-al doilea împărat american.
Să ne concentrăm un pic acum pe problemele de sănătate mintală ale primului împărat al Americii, cel din compasiune recunoscut drept monarh suveran doar de populația zonei metropolitane San Francisco și nu de majoritatea întregului electorat american, ca Donald Trump.
Din nefericire pentru Joshua Norton, el a rămas doar cu titulatura și privilegiile imperiale drept Norton I al Americii, nu și cu cele de președinte al SUA, ca baftosul Donald.
Structurile politice și căile către Președinția Americii erau mult mai întortocheate, inaccesibile anumitor tipuri de aventurieri la acea vreme și, spre deosebire de Donald J. Trump, Joshua Norton a sfârșit cu “onoarea și privilegiul” de a fi recunoscut drept monarh doar pe plan local.
Să vedem și care sunt cauzele sau motivele pentru care s-a dilit la cap întâiul monarh al Americii anilor 1850, înainte ca Trump să îi calce la fel de perseverent pe urme.
Dacă Trump este obsedat personal de ideea de a fi privit ca un rege atunci când se autopropune ca personaj imperial al jocurilor bazate pe războaiele virtuale populare britanice, Joshua Norton este inclus fără voia lui în acest gen de jocuri video care satisfac impulsuri primitive războinice ce se manifestă la o parte a populației.
Termenul „impulsuri primitive războinice” se referă, în general, la tendințele instinctive sau biologice de agresiune și conflict care sunt considerate a fi moștenite de noi din stadiile incipiente ale evoluției umane sau din societățile arhaice.
Explicația provine din surse online și sugerează o altă latură îngrijorătoare a personalității și instabilității lui Trump, lucru care dă de gândit în ce privește încrederea pe care liderii lumii o pot avea în priviința deciziilor și metodelor sale de lucru sau negociere.
Jocul „Neuromancer”, bazat pe romanul lui William Gibson, îl include pe împăratul american Norton ca personaj. Popularul joc istoric „Civilization VI” îl include pe Norton ca lider alternativ al civilizației americane. Jocul „Crusader Kings II” îl are de asemenea protagonist pe Norton I, fost conducător al Imperiului California.
Dar să vedem cine a fost în realitate Joshua Norton, cel care devenea Primul Împărat al Americii, cu mult înainte ca Donald Trump să cuteze a visa că îi va urma în structurile monarhiei imaginare de peste ocean.
Joshua Abraham Norton (4 februarie 1818 – 8 ianuarie 1880) s-a autoproclamat „Norton I, Împăratul Statelor Unite” în 1859. Ulterior și-a asumat titlul de „Protector al Mexicului”. În loc să fie persecutat pentru afirmațiile sale îndrăznețe, a fost celebrat de cetățenii orașului său natal, San Francisco, California, și a fost evocat în literatura unor autori proeminenți.
Părinții lui Joshua Norton au fost evrei britanici care au părăsit Anglia pentru a emigra în Africa de Sud, în 1820, parte a unui plan de colonizare guvernamentală. Ei făceau parte dintr-un grup cunoscut sub numele de „Coloniștii din 1820”. Data nașterii lui Norton este controversată, dar 4 februarie 1818 este cea mai bună determinare bazată pe înregistrările navelor și pe celebrarea zilei sale de naștere în San Francisco. Norton a emigrat în SUA în timpul goanei după aur din 1849, stabilindu-se în California.
A intrat pe piața imobiliară din San Francisco (la fel ca Trump), iar până în 1852 era considerat unul dintre cetățenii bogați și respectați ai orașului.
În decembrie 1852, pe fondul foametei, China a interzis exportul orezului către alte țări provocând creșterea vertiginoasă a prețului în San Francisco. Joshua Norton a vrut să transforme criza în oportunitate financiară încercând să acapareze piața locală după ce a auzit că o navă se întorcea din Peru în California, având la bord 200.000 de livre de orez. Astfel, la scurt timp după ce a cumpărat întregul transport, au sosit alte câteva nave din Peru pline cu orez, iar prețurile au scăzut vertiginos. Au urmat patru ani de litigii până când Curtea Supremă din California a decis în cele din urmă împotriva lui Norton și acesta a depus cerere de faliment în 1858.
După ce a fost declarat falit, a dispărut aproximativ un an iar când a revenit în atenția publică, mulți au crezut că și-a pierdut nu doar averea, ci și mintea căci pe 17 septembrie 1859, a distribuit scrisori ziarelor din orașul San Francisco, proclamându-se Împăratul Norton I al Statelor Unite. „San Francisco Bulletin” i-a satisfăcut cererea și a publicat următoarea declarație: “La cererea și dorința peremptorie a unei mari majorități a cetățenilor acestor State Unite, eu, Joshua Norton, fost locuitor al Golfului Algoa, Capul Bunei Speranțe, și acum, în ultimii 9 ani și 10 luni, al orașului San Francisco, California, mă declar și mă proclam Împărat al acestor State Unite; și în virtutea autorității care mi-a fost conferită, ordon și instruiesc prin prezenta reprezentanții diferitelor state ale Uniunii să se adune în Sala Muzicală a acestui oraș, la 1 februarie a anului viitor, atunci și acolo pentru a face modificări la legile existente ale Uniunii care pot ameliora relele sub care se confruntă țara și, prin urmare, să creeze încredere, atât acasă, cât și în străinătate, în stabilitatea și integritatea noastră.”
Decretele multiple ale Împăratului Norton I privind dizolvarea Congresului SUA, a țării în sine și desființarea celor două partide politice principale au fost ignorate de guvernul federal și de generalii care conduceau armata americană. Cu toate astea, pitorescu personaj a fost adoptat de cetățenii din San Francisco.
Și-a petrecut cea mai mare parte a zilelor plimbându-se pe străzile orașului într-o uniformă albastră cu epoleți aurii, care i-a fost dată de ofițerii armatei americane de la Presidio din San Francisco. De asemenea, purta o pălărie împodobită cu o pană de păun. A inspectat starea drumurilor, trotuarelor și a altor proprietăți publice. În multe ocazii vorbea pe largă paletă de subiecte filosofice.
Doi câini, numiți Bummer și Lazarus, care se pare că l-au însoțit în turneul său prin oraș, au devenit și ei celebrități. Împăratul Norton I și-a adăugat și titulatura „Protectorul Mexicului” după ce francezii au invadat această țară în 1861.
În 1867, un polițist l-a arestat pe Joshua Norton pentru a-l interna la tratament pentru tulburare mintală. Cetățenii locali și ziarele și-au exprimat indignarea profundă. Șeful Poliției din San Francisco, Patrick Crowley, a ordonat eliberarea lui Norton și a prezentat scuze oficiale din partea forțelor de ordine iar Împăratul i-a acordat grațierea polițistului care l-a arestat.
Deși rămăsese sărac, în mod uzual Norton mânca gratia la cele mai bune restaurante ale orașului unde avea rezervate locuri la premierele pieselor de teatru și la concerte. Ca și Trump, el a emis propria monedă pentru a-și plăti datoriile, iar bancnotele erau acceptate în San Francisco ca bani locali.
Fotografii cu împăratul în costumul său regal erau vândute turiștilor, iar păpușile Împăratul Norton I erau fabricate și vândute cu mare succes în magazinele de suveniruri. La rândul său, Norton și-a demonstrat dragostea pentru oraș declarând că folosirea cuvântului „Frisco” cu referință la capitala statului California era o contravenție gravă, condamnabilă cu amendă de 25 $.
Edictele date ca împărat
• 12 octombrie 1859:
A “desființat oficial” Congresul SUA.
• 2 decembrie 1859:
A declarat că Guvernatorul Henry Wise din Virginia ar trebui să părăsească funcția pentru execuția aboliționistului John Brown și că John C. Breckinridge din Kentucky îi va lua locul.
• 16 iulie 1860:
A proclamat dizolvarea Statelor Unite ale Americii.
• 12 august 1869:
A hotărât dizolvarea și desființarea partidelor Democrat și Republican, din cauza conflictelor politice dintre cele două formațiuni.
• 23 martie 1872:
A ordonat construirea cât mai curând posibil a unui pod suspendat de la Oakland Point de la Goat Island până la San Francisco.
• 21 septembrie 1872:
A comandat un studiu pentru a determina dacă cea mai bună modalitate de a lega Oakland de San Francisco era un pod sau un tunel. Desigur, Joshua Norton I nu a avut nicio putere reală pentru a pune în aplicare aceste edicte.
Moarte și înmormântare
Pe 8 ianuarie 1880, Joshua Norton s-a prăbușit la colțul străzilor California și Dupont pe când se îndrepta spre o conferință la Academia de Științe din California. Poliția a trimis imediat după o trăsură pentru a-l duce la Spitalul Municipal dar a murit. După moartea sa, o percheziție a camerei în care locuia a confirmat că acesta trăise în sărăcie cumplită. În camera sa a fost găsită o monedă suverană de aur în valoare de aproximativ 2,50 $ și alți cinci dolari americani, o colecție de bastoane, mai multe pălării și șepci și scrisori adresate Reginei Victoria a Marii Britanii.
Primele aranjamente funerare prevedeau îngroparea Împăratului Norton I într-un sicriu de sărac. Cu toate acestea, Pacific Club, o asociație a oamenilor de afaceri din San Francisco, a ales să plătească pentru un sicriu din lemn de trandafir “potrivit unui domn demn”.
La procesiunea funerară din 10 ianuarie 1880 au participat peste 30.000 dintre cei 230.000 de locuitori ai orașului San Francisco iar cortegiul în sine a măsurat trei kilometri, Împăratul Norton I fiind înmormântat în Cimitirul Masonic.
În 1934, sicriul său a fost transferat lângă celelalte morminte din oraș, la Cimitirul Woodlawn din Colma, California. Aproximativ 60.000 de oameni au participat la reînhumare. Steagurile din oraș au fluturat în bernă, iar inscripția de pe noua piatră funerară suna: „Norton I, Împărat al Statelor Unite și Protector al Mexicului”.
Moştenire
Deși multe dintre proclamațiile Împăratului Norton au fost considerate deliruri absurde, cuvintele sale despre construcția unui pod și a unui metrou care să lege Oakland și San Francisco par acum premonitorii. Podul San Francisco-Oakland Bay a fost finalizat pe 12 noiembrie 1936 și în 1969, Transbay Tube a fost finalizat punând bazele serviciului de metrou al Bay Area Rapid Transit care leagă orașele.
În literatură, Împăratul Norton a fost imortalizat într-o serie de lucrării celebre precum personajul „Regele” din romanul „Aventurile lui Huckleberry Finn”, Mark Twain trăind în San Francisco într-o perioadă a domniei împăratului Norton.
Romanul „Epava” de Robert Louis Stevenson, publicat în 1892, îl include pe împăratul Norton ca personaj. Cartea a fost scrisă împreună cu fiul vitreg al lui Stevenson, Lloyd Osbourne. Este povestea rezolvării misterului unei epave de pe insula Midway din Oceanul Pacific. Norton este considerat a fi o sursă principală de inspirație pentru romanul din 1914 „Împăratul Portugaliei”, scris de laureata suedeză a Premiului Nobel, Selma Lagerlof ce spune povestea unui bărbat care ajunge într-o lume de vis în care fiica sa a devenit împărăteasa unei națiuni imaginare, el însuși fiind împăratul.
Recunoaștere contemporană
În ultimii ani, memoria împăratului Norton a fost menținută vie în cultura populară. El a fost subiect de opere de Henry Mollicone și John S. Bowman, precum și de Jerome Rosen și James Schevill. Compozitorul american Gino Robair a scris, de asemenea, opera „Eu, Norton”, care a fost interpretată atât în America de Nord, cât și în Europa din 2003. Kim Ohanneson și Marty Axelrod au scris „Împăratul Norton: Un nou musical”, care a fost jucat timp de trei luni în 2005 la San Francisco.
Un episod din westernul TV clasic „Bonanza” a spus o mare parte din povestea împăratului Norton în 1966. Episodul se concentrează pe o încercare de a-l interna pe Joshua Norton într-o instituție de boli mentale. Mark Twain apare pentru a depune mărturie în numele lui Norton. Emisiunile „Death Valley Days” și „Broken Arrow” l-au prezentat, de asemenea, pe împăratul Norton.
Astăzi, diferența dintre Trump și Norton este că în timp ce unul a fost ținut în frâu de sistemul american de la acea vreme, cel din vremea noastră ține frâiele sistemului american; și se pare le va mai ține încă trei ani, dacă nu se declară și el monarh???!!!!
Comparând cele două povești de viață și întâmplările relatate ce conturează personalitatea celor două persoane reale devenite personaje în cele din urmă, nu lumea poate să filtreze ideile deplasate și propunerile de tot felul ale fiecăruia, reținându-le doar pe cele care s-au dovedit a fi “geniale”. Problema cu Trump, însă, este că toate ideile pe care le debitează sunt autointitulate “geniale”.
Nu îmi iese din cap însă actul oficial ca Împărat al lui Norton, din 12 August 1869, referitor la dizolvarea și desființarea celor două partide, Democrat și Republican, din cauza conflictelor interpartizane.
E de-a dreptul uluitoare viziunea de acum peste 156 de ani a “împăratului” despre direcția în care vroia el să îndrepte America, atunci când privea la stadiul conflictului dintre cele două partide. Conflictul politic de atunci a degenrat în actualul război ideologic de astăzi și la apartitia organizației MAGA, care l-a generat pe Donald Trump cel care se vrea acum perceput ca un împărat, uzurpator al întregului sistem de conducere american.
În comparatie cu Norton, Trump este învestit și periculos de capabil din punct de vedere al nivelului de influență pe care îl deține, fiind capabil să creeze precedente ca acesta care trădează de fapt istoria și poziția tradițională a ambelor partide. Se comportă la fel cum vroia să o facă odată nebunul Norton. Subminează și elimină complet puterea decizională a Congresului American și consecințele se văd la nivel mondial.
În “onoarea” vremurilor bune de demult, pe când spălarea de bani era o afacere profitabilă și pentru clanul Trump și pentru mafia rusească cu legături în structurile sistemului de vârf de la Kremlin, se încheie acum propuneri ale planurilor geopolitice de viitor care sunt mai degrabă produse subterane precum acordurile de teritoriu între familiile mafioților datorate interesului reciproc.
În acest timp, intervenția armată cu forța din interese geopolitice și economice a unei superputeri se soldează în mod periculos cu propuneri de cedare de teritorii către națiunea superioară agresoare, conform regulilor mafiote care promovează fărădelegea la nivel de putere absolută.
[/responsivevoice]
