Paloma PETRESCU ■
Motto: „Educația nu este umplerea unui vas, ci aprinderea unui foc.”/Plutarh
Moartea lui Ipu
Când eram elevă în clasa a XII-a, la una dintre cele trei teze, am avut ca temă realizarea unui comentariu la nuvela “Moartea lui Ipu”, o proză publicată de Titus Popovici în 1970 și ecranizată ulterior în 1972 de Sergiu Nicolaescu sub titlul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte„, ce surprinde un eveniment dramatic din satul românesc transilvănean de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul retragerii armatei hitleriste. Poate ar fi de recitit în perioada aceasta… știți voi de ce!
Am luat nota 9! Profesoara mea, Eugenia Popa Bran, excelent pedagog, a argumentat nota acordată, astfel: “ Foarte bine structurat, limbaj adecvat și corect, elemente de sintaxă și gramatică utilizate corect, corectă înțelegere a textului, abordare personală și autentică. NU mai colabora cu autorul!” Adică eu, care nu citisem nuvela, l-am omorât pe Ipu. Ce a contat în acordarea unei note aproape maxime? Vă las să reflectați la argumentele profesoarei mele.
Și totuși, cum mi-a ieșit? În curând se împlinesc 50 de ani de la absolvirea liceului (1976), dar de foarte multe ori, în cariera de profesor, m-am gândit la profesorii mei din liceu și mi-am pus întrebarea: cum ar fi procedat diriga (prof. Ulfet Cadâr) în situația asta? Ce apreciau profesorii mei la mine, care, ca orice adolescent rebel, eram uneori superficială, îmi centram atenția pe ceea îmi plăcea: matematică, chimie, fizică, romane istorice. Ei bine, în clasa a XII-a diriginta noastră ne-a organizat în grupuri mici, astfel că învățam pentru examenul de bacalaureat împreună, de exemplu: eu îi ajutam pe niște colegi la chimie, uneori la matematică, fizică, iar ei … mi-au fost de mare ajutor în pregătirea pentru probele de limbă și literatura română. Nu-mi plăcea să citesc orice, nu-mi plăcea să scriu comentarii, caracterizări de personaje etc., dar aveam memorie auditivă și vizuală foarte bune. Deci colegii mei verbalizau cele învățate, iar eu îmi structuram ideile în minte. Asta a fost! Nu induc sintagma “înainte era mai bine”, pentru că am motive multe să știu că nu era mai bine. Dar care este atunci învățătura rezultată din experiența mea? Este vorba despre obiectivele pedagogice urmărite de profesor, chiar despre abordarea învățării centrată pe formarea de competențe, deși … la vremea aceea nu cred că se vorbea despre competențe, atitudini, valori, altele decât cele ce decurgeau din comportamentele susținute și agreate de comunism.
De ce vă împărtășesc această experiență, una dintre multele experiențe minunate din viața mea de elevă? Motivul este atenția care se acordă în acestă perioadă, pe bună dreptate, programei de limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Sunt adepta schimbării, dar nu a oricărei schimbări, ci doar a acelei schimbări care vine dintr-o nevoie evidentă. În cazul nostru este vorba despre evoluție într-o dinamică susținută.
Nu știu dacă e corectă abordarea echipei care a elaborat programa școlară ce urmează să fie aplicată din 2026, dar, da, era timpul să se schimbe ceva, însă nu oricum. Prin 2018, cred, s-a declanșat consultarea pentru noile planuri cadru pentru liceu pentru a se asigura coerență cu planurile cadru pentru gimnaziu, dar coerența e discutabilă și ea acum, dinamica schimbărilor nu se câcâie ca noi.
Mai mult de atât, între timp s-a elaborat profilul aboslventului și așteptăm și standardele de evaluare, deci știm deja ce atitudini, valori și competențe trebuie să dețină absolventul de liceu, dar încă nu știm când nota 10 este acordată pentru aceleași tipuri de achiziții, în mod obiectiv. Este programa școlară în discuție construită astfel încât să fie atinse achizițiile teoretice și practice necesare competențelor vizate?
Din punctul meu de vedere, pentru coerența abordărilor educaționale, ar fi fost ideal ca înainte de toate să se fi stabilit o listă tematică pentru întreg parcursul învățământului general și obligatoriu, urmărindu-se formarea de atitudini și competențe pornind de la principiile și valorile, așa cum sunt înscrise în legea învățământului preuniversitar 198/2023. Un alt aspect de revizuit este durata parcursului educațional pentru asigurarea culturii generale, care aș vedea necesar să se încheie la finalul clasei a X-a, astfel ca ultimii doi ani de liceu să fie destinați pregătirii pentru bacalaureat, admitere în învățământul universitar sau intrare pe piața muncii. Ar mai fi binevenite activități destinate menținerii stării de sănătate și consilierii pentru carieră. Și examenul de bacalaureat ar fi bine să fie supus revizuirii astfel încât noul model să fie flexibil din perspectiva filierei și profilului urmat de elev și desigur, să evalueze nivelul de formare a competențelor utile în viața de adult, nu doar nivelul achizițiilor cognitive și mai ales cum sunt folosite ele în contexte de viață reală. Abia din acest punct ar fi trebuit să pornească discuțiile despre programa școlară de limba și literatura română pentru clasa a IX-a.
Controversele noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a: tradiție, ruptură sau confuzie?
În ultimele săptămâni, dezbaterea publică privind proiectul noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a devenit una dintre cele mai aprinse discuții din spațiul socio-educațional românesc. Propunerea făcută de Ministerul Educației, elaborată în colaborare cu reprezentanți ai Academiei Române, reconfigurează radical, aș zice, modul în care se studiază limba și literatura în clasa a IX-a, că de parcursul celor 4 ani de liceu, încă nu știm. Este prima reformă curriculară majoră după mult prea mult timp, dar mai mult decât orice act tehnic, ea a declanșat o confruntare de viziuni: între tradiție și modernitate, între învățare teoretică și competențe formate, între școală ca instituție de cultură și școală ca spațiu al alfabetizării funcționale.
Noua programă propune o structură predominant diacronică, urmărind evoluția limbii și literaturii române din Evul Mediu până în contemporaneitate. Este o schimbare majoră față de modelul tematic folosit până acum, care punea accent pe competențe de comunicare și pe texte variate, nu neapărat ordonate istoric.
Această trecere a fost rapid întâmpinată atât cu susținere, cât și cu opoziție vehementă. În jurul ei s-au coagulat grupuri de profesori, scriitori, lingviști și instituții culturale, iar argumentele invocate scot la suprafață tensiuni mai vechi legate de rolul școlii și de direcția în care ar trebui să meargă studierea limbii și literaturii române, la nivelul ciclului liceal.
Argumentele celor care susțin noua programă: “Să nu ne temem de istorie”
O parte importantă a mediului academic, reprezentată vocal de Academia Română, consideră că revenirea la o abordare istorică este nu doar firească, ci și necesară. Președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, a apărat public proiectul, argumentând că înțelegerea literaturii presupune cunoașterea evoluției ei, iar o structură cronologică reprezintă un cadru solid, coerent și predictibil.
Teoretic, sunt de aceeași părere.
Scriitoarea Doina Ruști vorbește despre un “act curajos” și respinge acuzațiile de întoarcere la un model rigid sau comunist. La rândul lor, peste o sută de profesori și scriitori au semnat un memoriu în care apără viziunea programei, argumentând că ordinea cronologică este o structură clasică a educației literare și că profesorii pot adapta conținuturile la contextul clasei lor.
Dacă aș fi filolog, aș fi de acord, dar ca profesor … am o reținere privind formarea inițială a profesorilor și capacitatea lor de a “adapta conținuturile”, mai ales dacă parcursul formării lor inițiale nu a urmat aceleași coordonate diacronice. Poate greșesc eu?
Un alt argument invocat este cel al flexibilității: autorii programei subliniază că aceasta oferă repere, nu liste obligatorii, iar profesorii au libertatea de a alege textele potrivite nivelului elevilor. Abordarea istorică ar permite astfel integrarea autentică a literaturii într-o narațiune culturală amplă.
Opinia mea, fără supărare, este că abordarea literaturii române pe genuri literare ar fi mai potrivită. Spun asta în condițiile în care la Istorie ar putea fi discutate dezvoltări ale culturii, literaturii, artelor, în diferitele epoci.
Argumentele criticilor: “Prea mult, prea repede, prea de sus”
Dacă susținătorii vorbesc despre coerență și recuperarea tradiției, criticii programei văd în ea un mare pas înapoi. Sute de personalități, printre care profesori, scriitori, filologi, cercetători, au semnat o scrisoare deschisă cerând regândirea integrală a documentului. Aceștia atrag atenția asupra următoarelor aspecte:
1. Nivelului nepotrivit pentru vârsta elevilor
Intrarea în liceu, spun ei, este o etapă în care accentul ar trebui să cadă pe dezvoltarea competențelor de lectură, pe înțelegerea textelor contemporane și pe familiarizarea cu diversitatea discursurilor. În schimb, noua programă deschide ciclul liceal cu texte lingvistice arhaice, cronici medievale și noțiuni dificile, care pot descuraja complet lectura. Există riscul, spun criticii, ca elevii de 14–15 ani să se simtă copleșiți de teorie și de limbajul vechi.
2. Erori științifice și lipsa unei baze metodologice solide
Mai multe grupuri de cercetători au atras atenția asupra prezenței unor informații eronate sau incomplete. Structura programei este descrisă ca neclară, incoerentă și lipsită de o fundamentare pedagogică adaptată educației contemporane.
3. Absența competențelor moderne
Consiliul Național al Elevilor, precum și numeroși profesori, au cerut explicit introducerea unor teme precum educația media, identificarea fake news-urilor, etica digitală, diversitatea culturală, discursul public sau analiza textelor non-literare. Elevii au nevoie de instrumente pentru a face față provocărilor vieții reale actuale, nu doar de o cronologie a literaturii, spun aceștia.
4. Acuzația de întoarcere la modele ideologice depășite
Câteva analize au semnalat similarități între structura actuală și programele din perioada național-comunistă, în special prin accentul pe valorile tradiționale, identitare și pe canonul rigid. Chiar dacă susținătorii resping această paralelă, ea rămâne un punct sensibil în dezbaterea publică și necesită, din punctul meu de vedere, clarificări.
5. Critici din interiorul sistemului universitar
Profesorul Liviu Papadima a reacționat ferm la afirmațiile președintelui Academiei, acuzând interpretări greșite și interpretări hazardate, inadvertențe de documentare. Disputa publică dintre două personalități atât de vizibile subliniază lipsa de consens din interiorul mediului academic.
6. Profesorul – resursă decisivă, dar vulnerabilă
Programa este, în ultimă instanță, un instrument de lucru al profesorului. De aici decurge o întrebare incomodă, dar necesară: sunt profesorii suficient de bine pregătiți pentru a înțelege și aplica această programă?
Formarea inițială și continuă a profesorilor de limba română s-a desfășurat, în ultimele decenii, într-un cadru predominant competențial și tematic. Trecerea bruscă la o abordare diacronică, cu concepte lingvistice și literare sofisticate, presupune un nivel ridicat de expertiză și un efort consistent de formare suplimentară. Fără investiții reale în dezvoltarea profesională, există riscul ca programa să rămână un document teoretic greu de transpus în practica la clasă.
7. Învățământ general sau pregătire pentru specializare?
O altă critică majoră vizează finalitatea învățământului obligatoriu. Programa de clasa a IX-a se adresează tuturor elevilor, indiferent de profilul liceului sau de ruta educațională. În acest context, apare întrebarea legitimă: conceptele propuse servesc intereselor învățământului general sau mai degrabă unei pregătiri academice specializate?
Pentru elevii de la filiera tehnologică sau vocațională, o programă densă teoretic și orientată istoric poate deveni rapid irelevantă, accentuând ruptura dintre școală și realitatea lor educațională.
O dezbatere care ascunde multe neajunsuri
Dincolo de conținuturile programei, adevărata miză este una structurală: ce ar trebui să fie educația literară a elevului de liceu în secolul XXI? O întoarcere la tradiție? O adaptare la competențele moderne? O combinație între cele două? Și poate cea mai delicată întrebare: este școala românească pregătită pentru o schimbare atât de amplă într-un timp atât de scurt?
Din parcursul consultării publice subliniez esența dezbaterii derulată sub egida Academiei Române, ocazie cu care am înțeles că se discută, dar nu se schimbă nimic. Ce ar spune oare I.L Caragiale dacă ar afla cât este el de actual și în secolul XXI?
Reforma programei vine într-un sistem marcat de lipsa manualelor actualizate, de discrepanțe majore între școli și de niveluri extrem de diferite ale competențelor de lectură. Chiar și cea mai bine concepută programă riscă să rămână doar o intenție dacă nu este susținută de formarea consistentă a profesorilor, de resurse și continuitate.
Alegem între tradiție și viitor?
Dezbaterea despre noua programă de Limba și literatura română este necesară și relevantă. Ea pune în lumină falii conceptuale, tensiuni între generații de profesori și viziuni diferite asupra rolului literaturii în educație. Dar, mai important, readuce în prim-plan întrebările fundamentale despre școală: ce fel de cetățeni vrem să formăm? care vrem să fie relevanța limbii române pentru elevi? cum putem transforma lectura într-o practică vie, nu într-o obligație?
Disputa dintre susținători și critici depășește cu mult problema unui canon literar. Ea scoate la iveală tensiunea fundamentală dintre două modele de educație:
- școala ca spațiu de conservare a tradiției culturale;
- școala ca instrument de formare a competențelor necesare vieții contemporane.
Schimburile de idei, de viziuni, materializate în dezbateri consistente sunt binevenite, pentru ca forma finală a programei să vizeze dezvoltarea elevului de azi. Literatura română merită o programă care să o onoreze, dar și elevii merită o educație care să îi pregătească pentru lumea în care trăiesc. Îndeplinește programa mult discutată în această perioadă cerințele:
- este subordonată profilului absolventului? Sau e invers?
- este acccesibilă și aplicabilă de către profesorii reali și nu ideali ai sistemului de învățământ?
- servește învățământului general și obligatoriu, sau excelenței academice?
Fără un răspuns onest la aceste întrebări, orice reformă curriculară riscă să rămână o dispută între elite, departe de sala de clasă, departe de interesul elevului. Iar miza nu este doar literatura română, ci credibilitatea școlii românești ca spațiu relevant de formare pentru elevii de astăzi.
Altfel spus, miza nu este prestigiul unei instituții sau coerența unui document, ci relevanța școlii pentru elevul real. Iar o programă bună nu este aceea care nu mai poate fi schimbată, ci aceea care rămâne deschisă la revizuire, dialog și responsabilitate.
Închei aici, invitându-vă la momentul de reflecție al zilei: „Progresul începe atunci când încetăm să spunem că nu se poate.” / Bertrand Russell.
[/responsivevoice]
