Sebastian CĂTĂNOIU ■
De ceva vreme, de când cu epoca Trump 2.0, ne-am obișnuit cu Groenlanda, mai ceva precum turcul cu pistolul. Din zori și până-n seară mass media ne aprovizionează cu știri despre un teritoriu despre care până mai ieri știam că are o utilitate…aviatică: mare parte cursele dintre Europa și America de Nord survolează Groenlanda pentru că, datorită curburii Pământului, zborul peste această insulă e mai scurt cu câteva sute de kilometri, ceea ce înseamnă economii consistente de timp și bani. Ca să nu mai vorbim de siguranța traficului, pentru că în caz de ”Doamne ferește!” e mai bine să aterizezi pe uscat, cât o fi el de înghețat, decât să fie nevoie să amerizezi în Atlanticul de Nord!
Am aflat în 2025, ”cu sufletul la gură”, că în alegerile pentru Parlamentul insular a ieșit victorios partidul Demokraatit, al cărui program vizează o independență moderată a Groenlandei față de Danemarca, graduală și doar după asigurarea unei baze economice solide, care să permită menținerea suveranității. Dacă cele mai bine de 2 milioane de kmp ai insulei (mai mult decât au împreună Italia, Franța, Spania, Germania și Marea Britanie la un loc sau un sfert din suprafața SUA, ca să fim mai aproape de subiect) ar merita independență, când vorbim de populație, ceva peste 50.000 de locuitori, cam cât un municipiu mai pricăjit de-al nostru, povestea cu parlament, alegeri și aspirații naționale devine un pic mai greu de priceput. E adevărat că, un pic mai la est, Islanda mai răsărită ca număr de locuitori, undeva pe la 400.000, se poate mândri cu cel mai vechi parlament din lume, înființat în anul 930 d.H., dar cu siguranță este o altă poveste! (foto 1)
Ca să ne lămurim de ce, fie iarnă, fie vară, Groenlanda a ajuns pe buzele tuturor, măcar pe plaiurile noastre unde, de când ne-am lăsat de fotbal și ne-am încurcat în reforme, mâncăm politică globală pe pâine, ar trebui să o luăm dintr-un capăt… al insulei. In pofida mărimii, Groenlanda este doar o insulă și nu o masă continentală independentă, pentru că din punct de vedere geografic și geologic Groenlanda face parte… din America de Nord. Placa tectonică pe care se află este Placa Nord-Americană, iar relieful și structura geologică o confirmă. Ca să nu ne îndoim, într-un alt caz, Australia se află aproape integral pe Placa Australiană, separată clar de alte continente, iar asta o face un continent geologic de sine stătător.
Îmi veți spune că scorneala asta cu geologia e cam sleită, când pe noi ne dogorește geopolitica. Un pic de răbdare! Prin conferința de pace de la Paris, de după Războiul Crimeii, s-a impus demilitarizarea insulelor Aaland, aflate sub stăpânire rusească, în cadrul Marelui Ducat al Finlandei. Demilitarizarea insulelor a durat până la începerea primului război mondial, când acestea au fost transformate în bază navală rusească. Independența Finlandei, în 1918, a redeschis problema insulelor, a căror populație dorea alipirea la Suedia. Diferendul a fost rezolvat în 1921, de către Liga Națiunilor, care a atribuit insulele Finlandei, cu păstrarea autonomiei și demilitarizării acestora. Pledoaria finlandeză care, în pofida locuitorilor suedezi, prezenta arhipelagul ca…pe o continuare a părții continentale finlandeze, în contrast cu apele adânci ce îl separau de Suedia, a avut succes !
De prisos a spune că unul dintre susținători a fost Japonia, interesată de crearea unui precedent de acest gen, mai ales că după cel de-Al Doilea Război Mondial, Japonia își bazează revendicarea asupra Insulelor Kurile de Sud nu doar pe argumente istorice, juridice și diplomatice ci și pe rațiuni tectonice : cele patru insule în dispută sunt foarte apropiate de Hokkaido (unele se văd de pe coastă), sunt separate de acesta doar de strâmtori înguste. aflându-se pe Microplaca Okhotsk, asociată structural cu Japonia de Nord și nu pe arcul vulcanic „tipic kurilian” pe care se află restul Kurilelor. Chiar dacă dreptul internațional nu acordă suveranitate pe baza plăcilor tectonice, rațiunile geografice și tectonice servesc, în cazul de față, pentru a întări ideea că insulele sudice sunt ”mai japoneze” decât rusești și din punct de vedere natural.
E drept că Europa și Asia se află pe aceeași placă tectonică, Placa Eurasiatică și că nu există o ruptură naturală clară (ocean, falie majoră) între ele. Cu toate acestea Europa este considerată ”continent” mai ales din motive…istorice și culturale, iar dacă ar fi să-i întrebăm pe geologi aceștia ni-ar spune că Eurasia este un singur continent. Europa s-a definit în timp ca spațiu cultural, politic și civilizațional distinct, iar această separare a fost preluată prin educație, hărți și tradiție. Vedem că geologia, chiar dacă ne-a pus pe gânduri, nu este cea mai importantă, ci contează și elementele culturale și istorice.
Întorcându-ne la ghețurile izolate ale Groenlandei aflăm că insula a fost colonizată dinspre America, încă de acum 4000 de ani. În jurul anului 982, Erik cel Roșu, un viking islandez, ajunge în Groenlanda, vikingii fiind cu siguranță primii colonizatori europeni ai Groenlandei, dar nu primii oameni care au locuit insula. S-au intemeiat doua colonii in sudul insulei, care au evoluat în așezări permanente, încercându-se a se practica agricultura și creșterea animalelor, după model european. (foto 2)
Așa cum ne spune Saga lui Erik cel Roșu numele de Groenlanda (Tărâmul cel Verde) i-a fost dat pentru că ”oamenii își vor dori cu mai multă ardoare să vină acolo, dacă pământul are un nume care să-i atragă”. Reclama imobiliară deșănțată, așa cum am spune acum, a făcut ca în perioada de maximă dezvoltare a coloniilor vikinge acestea să ajungă la o populație de 5.000 de locuitori. Datorită condițiilor cu adevărat vitrege, diferite de cele din ”prospect”, vikingii colonizatori s-au văzut captivi pe insulă, fără mijloace consistente de subzistență și fără lemnul necesar construirii unor corăbii pentru întoarcere. Convinși că nu vor putea rezista singuri, în 1261, nordicii din Groenlanda și-au cedat voluntar suveranitatea, supunându-se de bună voie coroanei norvegiene, în speranța primirii unor ajutoare. Cele sperate de la această ”închinare” nu au mai venit astfel că, după aproape 500 de ani de la instalarea lui Erik cel Roșu, la începutul secolului al XV-lea, așezările vikinge erau pustii, iar lecția predării suveranității, se pare că este valabilă și după o mie de ani… (foto 3)
Cei care au prosperat acolo unde războinicii vikingi au eșuat au fost strămoșii inuiților de azi, care au ajuns în Groenlanda din insulele canadiene din arhipelagul Arctic și coasta nordică a Alaskăi, în jurul anului 1200 d.Hr. De sorginte americană, promotori ai unui alt stil de viață, bazat pe nomadism și vânătoare, aceștia sunt considerați a fi populația indigenă a Groenlandei. Urmare a uniunii dintre Danemarca și Norvegia din 1380, Groenlanda considerată teritoriu al Coroanei Norvegiei, a devenit ”tehnic” teritoriu al Danemarcei. Văduvită de posibilitatea de a obține alte colonii, cu perspectiva ca teritoriul insulei să fie ocupat de una din marile puteri navale ale vremii, precum Anglia sau Olanda, Danemarca a început colonizarea insulei în 1721. Pretextele au fost găsirea urmașilor vikingilor (deși aceștia dispăruseră de aproape 300 de ani), creștinarea inuiților, dezvoltarea comerțului și controlul strategic al Atlanticului de Nord. Datorită numărului mic de locuitori colonizarea a avut un caracter misionar-comercial, punându-se bazele controlului danez asupra Groenlandei, dar permițându-se realizarea în secolul al XX-lea a unei autonomii progresive, cu parlament și drepturi extinse pentru inuiți.
Pe scurt Groenlanda, pe baza unui ”drept istoric” legat de moștenirea vikingă a ajuns de la Norvegia la Danemarca în 1814, după despărțirea celor două regate, iar resursele sale și valoarea geopolitică au determinat ca insula sa devină teritoriu colonial danez până în 1953. Trump ar avea cam aceleași argumente : resursele și valoarea geopolitică a insulei, la care s-ar adăuga faptul că Groenlanda este mai degrabă americană din punct de vedere al originii locuitorilor, al culturii și naturii.
La 9 aprilie 1940, Germania nazistă a ocupat Danemarca, din acel moment legătura dintre Copenhaga și Groenlanda a fost tăiată astfel că administrația locală daneză din Groenlanda a decis să guverneze insula în numele regelui Danemarcei, rămas sub ocupație germană, într-un caz rar de autonomie de facto, fără a se declara independența. În 1941, reprezentanții Groenlandei au semnat un acord cu SUA, fără aprobarea Copenhagăi, imposibilă la acel moment, prin care SUA au construit baze militare și aerodromuri, asigurau apărarea Groenlandei și aprovizionarea populației. Oficial, SUA nu au anexat Groenlanda, au recunoscut suveranitatea daneză, dar au exercitat control militar și logistic până în 1945, când Groenlanda a revenit sub control danez deplin. În 1946, bine instalați, cu mai bine de 30 de baze militare, americanii au făcut oferta de a cumpăra Groenlanda, contra sumei de 100 milioane dolari. Ideea achiziției este mai veche, pe vremea președintelui Andrew Johnson, după modelul achiziționării Alaskăi în 1867, SUA au luat în considerare, pentru extinderea influenței în zona artică și cumpărarea Groenlandei. (foto 4)
Anii de război au însemnat suveranitate daneză pe hârtie, autonomie în fapt și control american. Experiența autoadministrării și cooperarea cu SUA, au accelerat modernizarea și au alimentat ideea că Groenlanda poate fi guvernată mai autonom, astfel că în 1953 Groenlanda a încetat să mai fie colonie, iar în 1979 a obținut autonomie. Poate Trump nu vorbește chiar de pe câmpii și duce la îndeplinire, în stil personal, o constantă a politicii americane, având ca exemplu și un precedent, precum cel din vremea războiului mondial?
Schimbările climatice, pentru care europenii fac de zor eforturi să le combată sau să le prevină, vor avea și niște beneficiari. Permeabilizarea Rutei Arctice, acum blocată de ghețuri, va schimba radical traseele maritime la nivel global. Dacă Pasajul de Nord-Est este o oportunitate pur rusească, Pasajul de Nord-Vest, prin arhipelagul canadian, are o placă turnantă, Groenlanda. Dacă lucrurile ar rămâne neschimbate ar însemna ca Danemarca și prin ea Uniunea Europeană să fie un fel de arbitru nechemat la acest nou „Mare Joc Arctic”, care are doar doi competitori reali: SUA și Rusia.
[/responsivevoice]
