August, luna în care istoria românească se falsifică, câte puţin

Dan MIHĂESCU ■

● Cine le-a pus Teatrul în drum?

Astăzi pur şi simplu nu am ştiut asupra cărei cugetări să mă decid a o folosi pentru a prefaţa sugestiv lapsusul factual la care mă voi referi: “Cei mai ingraţi nu sunt aceia care nu răspund la binefaceri ci care uită că le-au primit”( Seneca) sau “Cine crede că nu poți schimba istoria sigur nu a încercat niciodată să-și scrie memoriile” (David Ben Gurion). Ambele maxime sunt pline de tâlc în legătură cu ingratitudinea strecurată în discursul public prin omisiune de către reprezentatul Teatrului Evreiesc de Stat, managerul Maia Emilia Ninel Morgenstern, în mesajul publicat pe Facebook pe 1 august ora 08.56, sub titlul: Teatrul Evreiesc de Stat celebrează 75 de ani.

Cine vrea să aprofundeze conţinutul impudicului mesaj poate urmări textul accesând linkul prin titlul colorat în albastru. Dezgustul pe care mi l-a provocat dezinformarea practicată prin omisiune, despre care vorbeam şi care în mod direct duce la mistificarea istoriei naţionale este legat de faptul că nicăieri în mesajul omagial nu se aminteşte faptul că descendenţa în linie directă a instituţiei de spectacol aniversată provine, în linie directă, din Teatrul Evreiesc Baraşeum înfiinţat din iniţiativa directorului general al teatrelor din Guvernul Ion Antonescu, poetul Radu Demetrescu “Gyr”. În timpul scurtei co-guvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr, comandant legionar și director general al teatrelor în ministerul de resort, iniţiază demersurile şi aprobă înfiinţarea Teatrului Evreiesc Baraşeum în toamna lui 1940, fiind singura instituţie publică de spectacole existentă în lume la ora aceea, cu acest specific. Clădirea unde funcţiona avea două săli, de revistă şi de dramă, în teatrul care fiinţează şi astăzi.

Porivit Wikipedia, Teatrul Evreiesc Barașeum a fost un teatru de revistă care a funcționat la București între anii 1941-1945 fiind înființat la 1 martie 1941 în condițiile în care legile rasiste introduse de dictatura antonesciană au dus la interdicția ca actorii evrei să mai joace în teatrele românești. Teatrul, ale cărui spectacole create, în mod obligatoriu, numai de autori neromâni, și care s-au jucat, din ordinul autorităților antonesciene, numai în limba română, se afla în actuala clădire a Teatrului Evreiesc de Stat, în vechiul cartier evreiesc, pe strada Iuliu Barasch nr. 15, de la care și-a luat și numele.

Clădirea teatrului a fost construită de Iuliu Barasch, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Doctorul Barasch cumpărase terenul din inima cartierului evreiesc și plănuia să ridice o clinică, dar în cele din urmă clădirea a devenit o casă de cultură, Sala Barașeum.

Decizia nr. 42181 din 8 septembrie 1940, a Ministerului Cultelor și Artelor, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 211, 17 septembrie 1940, prevedea în art. 1 că: Tot personalul evreiesc de la Teatrele Naționale sau particulare, chiar nesubvenționte de stat, sau de la orice înjghebări sau formațiuni cu caracter artistic sau teatral, este exclus fără nici o excepție. Printr-o altă decizie – Decizia Ministerului Cultelor și Artelor nr. 44400 din 21 septembrie 1940 privind personalul evreiesc de la teatrele particulare și din toate formațiunile artistice românești -, se prevedea că artiștii evrei puteau să joace pe scenele teatrelor particulare evreiești. Pe această bază s-a înființat, în București, Teatrul Barașeum, singurul teatru evreiesc din Europa care a funcționat în tot restul anilor celui de-al Doilea Război Mondial. Aici se jucau numai piese de teatru scrise de evrei, numai cu actori evrei. Aceștia fuseseră înlăturați din teatrele românești, iar nerespectarea deciziilor din 8 și 21 septembrie 1940 ducea la aspre sancțiuni care mergeau de la amenzi substanțiale până la încarcerarea în lagărul de la Târgu Jiu.

Pentru a se permite înființarea teatrului evreiesc au fost făcute nenumărate petiții și s-au “donat” fonduri pentru actorii creștini. Una din condițiile de funcționare era ca piesele să fie jucate numai în limba română și era interzis să se dea reprezentații în zilele de sărbători creștine.

Teatrul a fost înființat în perioada in care Radu Gyr (comandant legionar) a fost directorul general al teatrelor. La 27 octombrie 1940, săptămânalul oficios evreiesc, Renașterea noastră, publica sub titlul „Teatrul Barașeum se transformă“ inițiativa de renovare a sălii de teatru și a anexelor sale, cu colaborarea arhitectului Marcel Iancu și a inginerului Katz. Inaugurarea clădirii renovate a avut loc sâmbătă, 15 februarie 1941. În acea vreme, clădirea avea două săli: una la parter, unde se jucau piesele de teatru, și o alta la etajul întâi, destinată spectacolelor de revistă.

Teatrul Evreiesc Barașeum, care avea două secții, proză și muzical, și-a început efectiv activitatea la 1 martie 1941 cu revista ,,Ce faci astă seară?”. Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989. Pe de altă parte, necesitatea înființării lui s-a încadrat în politica de discriminare și segregare “rasială” a populației evreiești, proces care nu era de bun augur.

Până în toamna anului 1944, la Teatrul Evreiesc Barașeum au fost puse în scenă 40 de piese de diferite genuri. La reușita acestor spectacole au participat actorii Jeni Șmilovici (1912–1965), Agnia Bogoslava (1916–2009), Alexandru Finți (1901–1972), Beate Fredanov (1913–1997), Leny Caler (1904–1992) și Dida Solomon-Callimachi (1898–1974); regizorii Moni Ghelerter (1905–1979), Sandu Eliad (1899–1979) și Lică Grunberg (1914–2000), specializat în teatru pentru copii; regizorul și actorul comic N. Stroe (1906–1990); compozitorul și dirijorul Haim Schvartzmann (1897–1982), compozitorii Elly Roman (1905–1996) și Henry Mălineanu (1920–2000); scenariștii Siegfried Wolfinger (1909–1982) și M.H. Maxy (1895–1971); textierii Nicu Kanner-Nican (d. 1976) și Eugen Mirea (1908–1973), cântărețul Dorel Livianu ș.a. Tot aici a debutat Mircea Crișan, în spectacolul cu Lozul cel mare de Șalom Aleihem.

Edmond Deda (1920-2006) a realizat numeroase musicaluri pentru Teatrul “Barașeum”, prezentate în anii 1942-1944.

După 1945 ansamblul artistic al Teatrului Evreiesc Barașeum s-a dispersat, ultimul spectacol în limba română fiind cu piesa „Potopul” de Mihail Sebastian. O mare parte din actori au fost cooptați în ansamblul Teatrului Alhambra-Excelsior, unde și jucaseră mulți în anii dinaintea dictaturii. În 1948 clădirea în care funcționa teatrul a fost alocată în mod permanent ansamblului evreiesc în limba idiș, Ikuf, care a fost naționalizat și transformat după câteva luni în Teatrul Evreiesc de Stat.

Teatrul Evreiesc de Stat din București funcționează în aceeași clădire, dar se consideră a fi o instituție diferită care moșteneşte cultural și continuă tradiţia artistică conservată în mod activ pe scenă în perioada celui de al Doilea Război Mondial. Teatrul Eveiesc Barașeum era, în principal, din cauza împrejurărilor, un ansamblu care prezenta spectacole în limba română, cu excepția ultimelor 2-3 spectacole de după 23 august 1944. El a fost un episod, fără îndoială, formidabil, în acele timpuri, din istoria teatrului și culturii evreilor din România și din Europa și din istoria României. El a durat circa 4 ani și și-a pus o amprentă ieșită din comun asupra vieții artiștilor și a publicului evreiesc din București și România. Apoi a fost înființat Teatrul Ikuf al Asociației Culturale Evreiești (Idișer Kultur Ferband – IKUF). Înființat în octombrie 1945, după abrogarea legislației antisemite, sub conducerea actorului și regizorului Iacob Mansdorf, IKUF a funcționat în aceeași clădire şi a fost desființat prin Decretul nr. 391 din 17 decembrie 1948. Teatrul Evreiesc de Stat din București înființat la 1 august 1948, având ca director pe Bernard Lebli și secretar literar pe Ury Benador care conduseseră din 1947 şi Teatrul IKUF, nu este identic cu Barașeum. Ele au fost (iar T.E.S continuă să fie), în primul rând ansambluri în limba idiș. După 1990, printr-o ordonanță de urgență, cu nr. 21/1997, guvernul României a retrocedat Comunității evreiești din București clădirea Teatrului Evreiesc din București. Teatrul Evreiesc de Stat, ca instituție culturală, a rămas al statului, subvenționat din bugetul Primăriei București.

Pentru mine este de neînţeles cum este posibil ca o comunitate etnică cu tradiţii milenare în decursul umanităţii sau seculare pe teritoriul unde vieţuieşte să prefere sa-şi şteargă din memoria colectivă un episod fast, doar ca să nu recunoască binele primit din partea cuiva care avea alte principii decât cele acceptate de beneficiarii benevolenţei?