Călin MARINESCU ■
Din 1902, în ziua de 15 august, de Sfânta Maria Mare, românii celebrează Ziua Marinei Române. Concepută ca sărbătoare națională, festivitatea marinarilor ce-şi manifestă vocaţia profesională pe nave militare sau comerciale, atrage atenția prin programul specific, deopotrivă pitoresc și atractiv.
Încă din 1902 Primarul Constanței, în ideea de a atrage cât mai mulți turiști, a pregătit și coordonat acțiuni cu specific marinăresc atât pe apă, cât și pe uscat. De la un an la altul, serbările au crescut în amploare devenind din ce în ce mai cunoscute și appreciate, iar în 1912 serbarea nautică a fost pusă sub înaltul patronaj al Reginei Elisabeta.
După Primul Război Mondial, serbările prilejuite de Ziua Marinei Române s-au desfășurat constant până la începutul celui de Al Doilea Război Mondial și au fost reluate în anul 1945, sub denumirea Ziua Forțelor Maritime Militare, cu participarea membrilor Comisiei Aliate de Control.
Până în 1953, festivitatea marinei a fost marcată, cum era și normal, drept Ziua Flotei URSS, în ultima duminică a lunii iulie, fără o participare activă a publicului român. Din 1954, Ziua Forțelor Maritime Militare Române s-a serbat în prima duminică a lunii august, devenind din anii ‘60 Ziua Marinei Române, modul de organizare vădind intenția de atrage cât mai mulți turiști pe litoral.
În anii ’70 Marina Militară a realizat adevărate desfășurări de forțe navale în portul Mangalia cu participarea flotei de mare, a Navei Şcoală Mircea și a unui număr mare de militari marinari.
Apoi, în anii ’80 s-au organizat adevărate spectacole în Portul Tomis ce atrăgeau un mare număr de spectaori. Din păcate, din cauza restricțiilor financiare Marina Militară nu a mai participat la festivitățile din Constanța, organizând parade navale doar în Portul Mangalia.
Din anul 1990, o dată cu revenirea tradiției la sărbătorirea Zilei Marinei de praznicul Adormirii Maicii Domnului, manifestările mult mai ample s-au desfășurat pe mare, în față Comandamentului Marinei Militare, actualmente clădirea Comandamentului Flotei, esplanada falezei Cazinoului din Constanţa devenită o mare tribună publică, dovedindu-se din păcate, an de an, neîncăpătoare pentru toți cei dornici să vizioneze programul.
O dată cu instituirea parteneriatului cu NATO și mai ales după aderarea României la alilanţa nord-atlantică, în fiecare an au participat și nave sub pavilionul țărilor membre, sosite în vizită la Constanța. În același timp, în toate porturile maritime și fluviale și nu numai, începând din 1990 s-au organizat festivități legate de sărbătorirea Zilei Marinei Române.
Despre istoria Marinei Militare Române se pot spune multe dar, evident, spațiul nu îmi permite să dezvolt acest subiect. Cert este că după un dezinteres evident manifestat de conducerea comunistă față de Marina Militară, în anii ce au urmat Revoluției din 1989 statul capitalist democrat şi-a afirmat din ce în mai mult dorinţa de implicare în dotarea și dezvoltarea Forţelor Navale Române, acţiunea politică rămânând, din păcate, mai mult la stadiul declarativ, în vreme ce participarea navelor la operaţii şi exerciţii comune cu nave ale unor statelor NATO a ridicat mult pregătirea și experiența marinarilor noştri militari.
Astăzi, cu o dotare corespunzătoare, marinarii militari români ar putea face față misiunii date de Constituţie, în faţa unei prezenţe de luat în seamă, din ce în ce mai agresivă, a vecinilor ruşi, ce tulbură apele în Marea Neagră.
În priviinţa marinei comerciale, un scurt istoric ar putea fi interesant, mai ales că în prezent acest semnificativ segment al truditorilor pe ape nu mai participă, cel puțin în Constanța, la organizarea festivităților ocazionate de Ziua Marinei Române.
Până la războiul de neatârnare din 1877, navigația maritimă sub flamura tricoloră albastru, galben şi roşu, se desfășura prin porturile fluviale Galați și Brăila, de obicei cu corăbii cu vele aparținând unor comercianți români sau străini. Printr-o lege din 1888 statul nostru înființează, începând cu anul 1895, Serviciul Maritim Român (SMR) menit să devină o companie de navigație maritimă controlată de stat cu sediul în București și cu baza materială în Constanța. Compania SMR este dotată în principal cu nave de pasageri, nave mixte și cargouri care asigurau transportul de pasageri și mărfuri între porturile românesti și porturi din Turcia și Maditerana de Est, ulterior și pe relații mai îndepărtate.
La începutul celui de ad Doilea Război Mondial SMR deținea 24 de nave din care au scăpat conflagrației 14, inclusiv navele de pasageri Transilvania și Basarabia, care au fost confiscate ulterior de sovietici ca pradă de război şi preluate de Marina URSS.
După intense negocieri au fost returnate pachebotul Transilvania și cargoul Ardealul și alte două nave cargo de capacitate medie ce proveneau din flotele altor țări, respectiv Mamaia și Eforie, nave ce au constituit activele noii societăți de navigație SovRomTransport, evident controlată de ruși.
Este interesant că în decursul timpului, navele Ardealul și Transilvania s-au scufundat la cheu, din cauza neglijenței autorităților române.
Ardealul în anii ‘60 în Portul Constanța, în dana 1, în timpul unei furturi puternice și a asigurării insuficiente a navei la mal, iar pachebotul Transilvania în Portul Galați, din cauza scăderii accentuate a nivelului apelor Dunării, ce adus la răsturnarea navei.
Din 1954 a fost creată Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) NAVROM cu sediul în Constanța, sub controlul exclusiv al statului român, întrepridere ce a integrat și navele SovRomTransport. Dezvoltarea flotei maritime comerciale a fost explozivă mai ales după anul 1971 când Secretarul General al PCR, Nicolae Ceaușescu a trasat sarcini pentru construirea unui mare număr de unităţi de transport pentru susţinerea exportului şi importului de mărfuri, materii prime şi bunuri, ajungându-se ca în 1990 NAVROM Constanţa să dețină 275 de nave de diferite tipuri și mărimi.
Această hotărâre a găsit economia total nepregătită, atât șantierele navale cât și industria constructoare de motoare, furnituri, laminate și echipamente. Sub presiunea conducerii Partidului Comunist Român s-a făcut ceea ce s-a putut, astfel că în 1990 peste 40% dintre nave, cu precădere cele de mare şi foarte mare deplasament, erau scoase din exploatare şi păstrate în parcul rece, din întemeiate motive tehnice. Odată cu cursa nebună pentru dezvoltarea flotei maritime, a început şi programul intensiv de pregătire şi formare a viitorilor navigatori, ofițeri și marinari nebrevetaţi care urmau să opereze numărul mare de nave prevăzut a fi lansate la apă de pe docurile şantierelor patriei.
Totul s-a făcut pe repede întainte, astfel încât s-a ajuns ca brevete superioare care necesitau de obicei multă experiență, respectiv de comandant sau șef mecanic, să fie obținute de tineri de 27/28 de ani, prin “arderea unor etape” importante în formare, asemeni programelor de instrucţie a celor ce aveau să plece pe front în timpul marilor conflagraţii.
Din fericire, majoritatea s-au descurcat foarte bine, mai ales că navele pe care urmau să își desfășoare activitatea, nici măcar din şantierele de construcţii nu ieşeau, de cele mai multe ori, în parametri corespunzători.
După ce Fondul Proprietatii de Stat condus de Frontul Democrat al Salvării Naționale, devenit ulterior Partidul Social Democrat, a hotărât privatizarea flotei prin vânzarea de active, adică a navelor, ușor ușor, flota comercială pe care o plânge toată România, a dispărut fără a se pune nimic în loc.
Astfel marinarii români, în special ofițerii, și-au găsit locuri de muncă pe nave sub pavilioane străine, de obicei de complezență. Este totuși de remarcat că există un armator român, care deține și operează 13 nave tanc de mărime medie, totalizând circa 450.000 tdw, ce îmbarcă cu rezultate bune numai echipaje românești, făcând față cu bine crizelor profunde prin care a trecut industria mondială a transporturilor maritime.
Din păcate, aceste nave sunt sub pavilioane de coplezenţă, legislația românească în special cea fiscală, fiind total potrivnică activității navale.
România nu a avut alți investitori care să își creeze un grup de nave concurente pe piața navlurilor şi trebuie știut că piața transportului maritim este cea mai concurențială piață comercială, condiții în care trebuie să fii un adevărat profesionist ca să reziști.
La ora actuală, dintr-o apreciere a unor agenții de plasare a forţei de muncă la bordul navelor comerciale (crewing), circa 40.000 de ofițeri români de marină navigă pe nave sub diverse pavilioane, fiind foarte bine apreciați şi cotaţi valoric. Din păcate nebrevetaţii nu au făcut față concurenței asiaticilor, deși din punct de vedere profesional erau net superiori acestora.
La Mulți Ani la bordul navelor, pe oceanul planetar şi în porturile lumii, tuturor marinarilor români și celor care au activități conexe marinariei!
