Leonard MOCANU ■
Pe 25 mai, 2023, președintele Joe Biden l-a nominalizat pe generalul de aviație Richard B. Meyers viitor președinte al Comitetului Întrunit al Șefilor Statelor Majore al SUA. Acesta urma să-și înceapă mandatul la 1 octombrie, dacă Senatul SUA confirma propunerea, lucru care s-a și întâmplat. În Statele Unite ale Americii, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor Statelor Majore îndeplinește această funcție pentru o perioadă de patru ani, începând cu 1 octombrie a unui an impar.
Am făcut această referire astăzi, în ziua în care președintele Iohannis a semnat decretul de numire a generalului-locotenent Gheorghiță Vlad Șef al Statului Major al Apărării și l-a avansat la gradul de general cu patru stele, pentru a arăta cum este tratată în țări aliate, plasate sub semnul normalității, problema desemnării militarului cu cea mai înaltă funcție din armată. Deși informații despre această numire au apărut în de vreo două săptămâni în presă, totul a fost păstrat sub o tăcere suspectă zile astea, atitudine caracteristică politicienilor de pe gârla Dâmboviței. În ce privește Armata, secretomania pe linie de management al resurselor umane a fost întotdeauna punctul forte al ”kadriștilor”, iar numirile au avut mai întotdeauna doza lor de mister, amestecat cu surpriză.
Îmi amintesc că, în urmă cu zece ani, lucrând într-un mediu internațional, am fost informați prin luna septembrie că în Țările de Jos (ca să folosesc numele oficial actual) a fost desemnat viitorul Șef al Apărării, care urma să ia în primire funcția în luna mai a anului următor. Informația ne spunea care erau etapele pe care urma să le parcurgă generalul respectiv, ce funcții și ce responsabilități urma să dețină, până ce va primi ”sceptrul” de Șef al Apărării. Nimănui nu i se părea ceva anormal ca opinia publică și aliații să știe cu ceva timp înainte ce și cum. Mai mult, în Țările de Jos, odată cu numirea, respectivul general primește a patra stea, fiind singurul cu acest grad în toată armata.
În ultimii ani, mai multe armate au fost afectate de demisii ale șefilor Apărării/Statului Major General, cauzate de motive dintre cele mai diverse. Amintesc aici Germania, Olanda, Polonia și nu numai, ceea ce acreditează ideea că între conducerea politică și cea militară pot apărea disensiuni, sau că în armată lucrurile nu stau, marinărește vorbind, pe chilă dreaptă.
În 2011, în urma unei dispute puternice privind profesionalizarea Armatei austriece și renunțarea la serviciul militar obligatoriu, ministrul apărării l-a demis pe șeful SMG. Cel din urmă și-a căutat dreptatea în instanță iar justiția i-a dat dreptate, în conformitate cu legile țării sale, el fiind repus în funcție.
La noi, istoria ultimelor decenii abundă de cazuri de numire a șefilor SMG/Apărării în circumstanțe neclare, nu de puține ori la presiunea (să-i spunem elegant sugestie) dinspre Palatul Cotroceni, care a luat prin surprindere pe mulți, atât specialiști, cât și opinia publică.
Am avut suspendări din funcție, numiri în regim de urgență, funcții înființate pentru persoane pe perioadă determinată și trasee profesionale create cu dedicație. Am avut scandaluri și încercări de “joc la ofsaid”, am avut procese în justiție, suspendări de decizii și suspendări ale suspendărilor. Au fost și înlocuiri din funcții cu trei zile înainte de termen, numai bune pentru prins ultimul vagon al alegerilor. Aproape fiecare mandat a avut ”condimentele” lui. Printre acestea, numirea în funcție a unor generali tineri care ulterior au intrat, sau vor intra, în contradicție cu Ghidul Carierei Militare și cu legea transformându-se într-un lest pentru fiecare administrație, ei fiind prea juni să părăsească viața de militar activ. Și asta, din nefericire, după ce și-au dedicat viața și energia instituției militare.
Din păcate, modificările din ultimii ani la Legea de organizare și funcționare a Ministerului Apărării Naționale nu a adus decât transformări de formă privind problemele Armatei, fondul problemei fiind ocolit, zic eu, din neștiință și indiferență.
Fără îndoială, cel mai delicat moment s-a petrecut în decembrie 2018 când, cu doar câteva zile înainte de finalul anului, nu se știa cine va fi noul Șef al Statului Major al Apărării (SMAp). La nivel înalt, se constituiseră două găști (nu mi-e frică să folosesc acest termen), care se așteptau pe la colțuri ca să-și dea în cap. Una dintre ele era coordonată din teren și de pe bancă de însuși Președintele României, cealaltă de primul-ministru. În prima gașcă semnau condica trei membri ai CSAT, în cealaltă alți câțiva, coordonați din umbră de un lider politic peste care s-a așternut uitarea.
În loc să provoace o discuție în folosul țării și al Armatei, Președintele a așteptat cum numai el știe să aștepte o nominalizare din partea ministrului Apărării Naționale, iar ministrul și cu șefii lui politici au ”mers pe burtă” până în ultima zi. Bineînțeles, titularul postului cu pricina a făcut jocul președintelui, pentru că nu a ridicat în niciun for de conducere al ministerului problema succesorului: ”Oameni buni, mie mi se încheie mandatul, ce propunem Președintelui? Eu cui predau?”. Gașca Președintelui s-a prevalat de o prevedere nou-introdusă în legea despre care vorbeam, ce permitea prelungirea mandatului titularului cu un an.
La ședința CSAT ținută pe repede înainte în Ajunul Crăciunului, președintele l-a întrebat pe ministrul Apărării dacă are o propunere. Desigur, acesta avea una, un general valoros dar care, la momentul respectiv nu respecta litera legii: nu era Șef al unei categorii de forțe și nici locțiitor al Șefului Apărării, deși îndeplinise în trecut ambele demnități. Mai mult, în acel moment avea și experiență internațională la cel mai înalt nivel, după ce fusese ”parcat” la Bruxelles, ca reprezentant militar al României la NATO și UE.
Cum președintele și-a exprimat dezacordul, ba mai mult chiar indignarea pentru ”neseriozitatea” găștii adverse și cum deciziile în CSAT se iau prin consens, mașina ”înstelată” a CSAT-ului și-a urmat comandantul suprem și a respins propunerea. Iar ”Salvatore della Patria” nu putea să lase armata fără șef și a găsit singura soluție legală: prelungirea mandatului titularului cu un an. Ce a urmat, se știe, nu mai detaliez.
Și iată cum clamăm peste tot interesul național, cu care ne ștergem în dos din orgoliu de cea mai joasă speță. Și asta pentru că legea, făcută de oricine numai de specialiști nu, permite, sau mai degrabă nu interzice. Dacă legea ar fi cerut ca Șeful SMAp să fie propus în ședință a CSAT cu cel puțin trei/șase luni înainte de preluarea mandatului, eventual candidatul să fie audiat în comisiile de specialitate ale Parlamentului, sau măcar în CSAT, lucrurile ar fi stat altfel. Dacă președintele și ceilalți oameni politici și-ar fi înțeles rolul într-un sens proactiv și nu ”șmecheresc”, astfel de situații ar fi fost evitate. Dar cum liderii militari depind din ce în ce mai mult de toanele oamenilor politici, ei le devin obligați moral și-și pun responsabilitățile pe plan secund.
Pentru mandatul care se încheie, titularul a fost cumva o soluție de avarie, un fel de chior în Țara Orbilor, după ce a crescut precum Făt-Frumos, cu trei stele în trei ani, în timp ce generali capabili de performanță erau folosiți doar pe post de colaci de salvare, apoi ascunși prin birouri obscure, să încurce cât mai puțin. Se pare că activitatea lui nu a fost pe placul Comandantului Suprem, din moment ce nu i-a prelungit mandatul.
Nici de această dată lucrurile nu s-au petrecut altfel. A fost nevoie de o știre pe surse ca opinia publică să afle ce și cum. Iar mai departe, locatarul de la Cotroceni s-a limitat să semneze două decrete și să lase restul în seama Departamentului Comunicare Publică. Poate ar fi fost mai frumos să-l cheme pe viitorul șef al SMAp și să-și răpească cinci minute din existența prețioasă pentru a-l prezenta personal, pentru a-și exprima încrederea în capacitatea lui profesională și pentru a-i ura succes. Că doar vorbim de viitorul șef al Armatei, membru al CSAT, și nu de vreun portar obscur de la intrarea de vest a Palatului Cotroceni. Poate viitorul președinte își va aminti mai bine ce înseamnă Armata într-o țară, nu numai curățat cartofi și cusut nasturi la cămăși, de unul singur.
Personal, am așteptări de la viitorul șef al SMAp, pe care îl cunosc și îl apreciez. Sper să-i dea Dumnezeu putere și înțelepciunea să-și ducă mandatul la capăt cu succes, limitând la maximum imixtiunile politice și probând cu demnitate că poate fi întâiul militar al țării.
