Spectrul războiului la Marea Neagră

Manuel VLĂDUȚ ■

Recent s-a desfășurat Summit-ul NATO de la Bruxelles, fiind a 31-a reuniune oficială a șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. La două zile distanță, pe 16 iunie, a avut loc întâlnirea la cel mai înalt nivel dintre președintele Statelor Unite ale Americii – Joe Biden și președintele Federației Ruse – Vladimir Putin.

Pe fondul tensiunilor dintre cele două mari puteri nucleare, SUA și Rusia, este de remarcat tonul pacifist al celor doi președinți, care dau speranța revenirii la relațiile diplomatice normale, cu revenirea ambasadorilor celor două țări, la post. Cu toate acestea,  situația de la Marea Neagră rămâne la fel de complicată pentru moment, dacă ne amintim recentele desfășurări de trupe rusești cu efective de peste de 100000 de soldați, la granița cu Ucraina dar și exercițiile de amploare ale NATO din Polonia și România.

În urma acestui summit se pare că România devine un avanpost important al NATO în regiunea Mării Negre, dar și o frontieră cu vulnerabilități în fața unei eventuale ofensive a Rusiei. Începând cu anul 2014 când Rusia a invadat Crimeea, un teritoriu al Ucrainei și continuând cu războiul fratricid din regiunea Dombas, sunt de remarcat noile metode de război hibrid, neconvențional, pe care Rusia le folosește, cu rezultatul acaparării de teritorii, la fel cum s-a întâmplat în deceniile trecute cu Transnistria – în Moldova, sau Abhazia și Osetia de Sud din Georgia.

 România a reușit să obțină în  documentul final al summitului NATO de la Bruxelles, o serie de asigurări cu privire la securitatea sa în fața amenințărilor rusești:

• Promisiunea că NATO își va spori sprijinul și prezența în regiunea Mării Negre;
• Pentru prima dată, NATO vorbește despre sprijinul acordat Republicii Moldova, în ce privește reformele democratice și apărarea țării. În acest context, NATO îi cere Rusiei să-și retragă trupele din Transnistria și din teritoriile care aparțin Georgiei și Ucrainei, transmițând Moscovei că relațiile lor bilaterale nu vor reveni la normalitate până când Rusia nu-și va repecta obligațiile internaționale și nu va demonstra că va aplica prevederile Dreptului Internațional.
• Un alt success al României la acest summit, este menționarea – în textul final al summitului – a rolului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, inaugurant recent la București. Conform afirmației președintelui Klaus Iohannis, prin acest Centru, România poate deveni „un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene”.

Acestea pot fi succese notabile ale României la summitul de luni de la Buxelles. Importanța contribuției NATO și SUA la securitatea României este incontestabilă, dată fiind situația geopolitică actuală de la Marea Neagră. Astfel, putem enumera câteva puncte forte ale prezenței NATO și americane în România:

• Baza militară de la Kogălniceanu, unde sunt cantonate câteva sute de militari americani și tehnică blindată,  piloți și avioane de luptă NATO cu misiunea de poliție aeriană deasupra Mării Negre. Capacități de transport pentru 2.000 de soldați și 3.000 de tone de materiale pe zi. Ministerul Apărării Naționale va investi în viitor 400 de milioane de euro pentru lărgirea și modernizarea bazei militare de la Kogălniceanu „pentru operarea în siguranță și în timpi optimi a unei escadrile de avioane multirol, în intervenții de apărare sau ofensive”.

• Baza militară de la Deveselu găzduiește Scutul antirachetă aflat în subordinea NATO, cu un radar antibalistic înzestrat cu 24 de rachete interceptoare,  sistemul fiind operat și păzit de 500 de militari și civili români și 250 de militari americani.

• Baza aeriană la Câmpia Turzii, unde americanii au promis să investească 130 de milioane de dolari, pentru a deveni un punct strategic al operațiunilor aeriene desfășurate de Statele Unite în flancul estic al NATO.

•  Brigada Multinațională Sud-Est Craiova, care are misiunea „să asigure cadrul de instruire a structurilor subordonate şi afiliate, precum şi comanda şi controlul unei operaţii NATO de tip Articol 5 – Apărare colectivă, pentru a contribui la securitatea teritorială şi a populaţiei pe Flancul de Sud-Est al Alianţei”.

• Centrul de excelență NATO de la Oradea a pregătit în cei peste 10 ani de activitate circa 1500 de specialiști în domeniul culegerii de informații și este principalul furnizor de expertiză HUMINT (informații din surse umane) în cadrul serviciilor de informații militare din NATO.

• Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO din București, destinat Forțelor Terestre, ce va fi mutat în curând la Sibiu. Este prima structură militară din România de acest nivel și a doua din Europa de Est, după cea din Polonia. Este vorba despre 400 de ofițeri din țările membre NATO, sprijiniți de un regiment cu două batalioane, unul destinat chestiunilor logistice și celălalt pentru asigurarea comunicațiilor și securității Corpului Multinațional.

• Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, unde vor lucra 70 de demnitari și cabinetele lor, mai ales diplomați, funcționari publici și militari alături de experți români sau străini.

Dar aceste notabile succese recente sunt umbrite de numeroase probleme reale cu care se confruntă sistemul național de apărare în general și Armata Română în special, dintre care putem enumera:

• Dotarea precară în tehnică și armament, ce datează în proporție covârșitoare din anii 70, cu problemele majore ce decurg din uzarea fizică și morală, a lipsei pieselor de schimb;
• Desființarea unor importante unități și mari unități din zone de importanță tactică;
• Lipsa de pregătire a efectivelor potențiale de rezerviști, prin desființarea serviciului militar obligatoriu și organizarea deficitară a mobilizării în caz de război, cauzată printre altele, de aceasta;
• Deficitul de personal profesionist (șoferi, mecanici conductor, specialiști din diverse domenii etc.), cauzat de oferta financiară modestă față de mediul civil și impredictibilitatea perspective carierei militare, cauzate de legislația salarizării și pensiilor militare oscilante și defavorizante;
• Degradarea constantă a cazarmelor existente și lipsa finanțării pentru menținerea acestora, precum și pentru o bază materiă solidă, necesară mentenanței și instrucției.
• Lipsa de susținere a industriei naționale de apărare și a cercetării în domeniu, care se reflectă în ,,preferințele,, MApN în favoarea tehnicii și armamentului de origine străină, în timp ce fabricile românești de profil sunt la limita subraviețuirii.

Spectrul războiului la Marea Neagră este real. Jucătorii acestei piese – Rusia și NATO sunt niște coloși a căror confruntare nu este de dorit… România, pe harta geopolitică este un bastion de frontieră al NATO, care poate deveni oricând scena de luptă a acestor coloși. Recentul summit al NATO poate fi de bun augur, dar și un semnal că nu putem rămâne nepregătiți în scenariul unui potențial conflict; NATO oferă doar garanții, momentan. Zgomotul cizmelor rusești se aude însă clar! România nu-și poate permite să se lase DOAR în grija aliaților. În cazul unui război, nu soldații NATO vor lupta pentru noi; eventual vor sprijini acțiunile militare cu tehnică, armament și muniții. În prima line însă, vom fi noi! La fel ca alte dăți în istorie… Avem nevoie de o armată puternică, bine instruită, bine hrănită, bine echipată! Iar asta stă în sarcina Statului Român – indiferent de culoarea guvernelor și a conducerii militare a Armatei.

            Să ne amintim: SI VIS PACEM PARA BELLUM! (Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război!)

            Dumnezeu să ocrotească România!

Surse:Deutche Welle (dw.com/ro) NATO-News: Brussels Summit (nato.int) Foto: MApN