Retrospectiva 2023: România Educată sub lupă

Paloma PETRESCU ■

Finalul anului ne invită să privim înapoi,  la ce s-a întâmplat pe parcursul celor 12 luni care se încheie, cum ne-au afectat acele lucruri pe fiecare dintre noi iar bunul-simț responsabil ne îmbie să stabilim obiective pentru noul ciclu calendaristic.

Reflecția autentică presupune obiectivitate și sinceritate, măcar față de noi înșine, la lucrurile, bune sau rele, care s-au întâmplat cu implicarea noastră directă sau măcar cu acceptul nostru tacit, din neștiință sau din dorința de supușenie, din resemnare sau, de ce nu, din dorința de a nu ieși din starea de confort.

Invitația mea la un moment reflecție are ca temă Epopeea România Educată și sunt bineveniți toți cititorii mei la acest epilog.

Dacă și cei care au autoritatea de decizie ar face acest exercițiu de reflecție, onest, cu sinceritate și obiectivitate, atunci abia ar putea să stabilească direcții, pași, obiective pe termen scurt, mediu și lung pentru sistemul național de învățământ. Vedeți, mă refer la autoritate și nu la putere personală, pentru că m-am lămurit, despre puterea personală nu e cazul să vorbim în sistemul de educație din România, e o calitate perimată, nerecunoscută.

În pledoaria susținută cu ocazia moțiunii înaintate de un grup de parlamentari în această toamnă, titulara portofoliului ministerial, Ligia Deca spune: „nu există reformă cu efect instantaneu în educație”. Nimic mai adevărat, având în vedere și doar semnificația termenului „reforma” în oricare domeniu, ce presupune o serie de pași și acțiuni – analiză a stării prezente, evaluarea nevoilor, a resurselor, stabilirea țintelor și abia apoi inițierea planurilor operaționale. Pe scurt, reformarea unui domeniu, fie și cel al educației, presupune cunoașterea foarte bună a situației pe care vrei să o schimbi, cu tot ce înseamnă asta, stabilirea viziunii, a misiunii și, în egală măsură, stabilirea unui plan de monitorizare ca să te asiguri că soluția adoptată conduce la așteptările prestabilite, materializate în rezultate și efecte. (Managementul zice, nu eu … eu doar am aplicat și știu că funcționează).

 Lecții și provocări

1. Lecții învățate:

Dacă faci lucrurile pe repede înainte, fără să te uiți la context, la perspective, fără să îți stabilești niște ținte concrete, tangibile, poate să iasă bine sau rău schimbarea pe care ți-o propui. Dacă efectele au impact doar asupra ta, asta e, îți asumi, iar la următoarea intenție de schimbare, cu siguranță vei acorda mai multă atenție contextului, oportunității, resurselor, premiselor astfel ca să-ți maximizezi șansele de a-ți îndeplini așteptările.

Dacă însă schimbarea pe care ți-o propui, prin rezultatele și efectele sale are impact, într-un fel sau altul, asupra a milioane de oameni, NU AI VOIE să o abordezi decât în momentul în care te-ai asigurat că:

• este schimbarea care v-a aduce plus valoare și este cea necesară pentru corectarea unor situații existente sau adaptarea la realitatea vie
• contextul este favorabil – mă refer la resursele necesare, de timp, materiale, umane
• datele de care dispui sunt certe, relevante, obținute prin cercetare educațională, pe toate dimensiunile sale
• alegi momentul oportun pentru a evita eventuale crize, stare de nesiguranță, metaforic spus pentru a evita brambureala. Ea, brambureala, face mai mult rău decât bine.

În cazul educației din România, lecția învățată în 2023 ne transmite că este extrem de păgubos pentru societate, în ansamblul său, să se pună pe primul loc interesele, fie ele și de altă natură decât cea financiară, ale unui grup mic de oameni, care decid că ei sunt îndreptățiți și pot să hotărască din birou cum să facă, cum să se comporte toți ceilalți, ei hotărăsc, care sunt nevoile celorlalți și ale societății în ansamblu său.

Această atitudine, acest mod de gândire, aduce mai mult a manipulare prin impunerea unor soluții, doar din orgoliu, decât din buna intenție de reformare a educației.

• Provocări:

În ce privește legea învățământului 198/ 2023 aceste condiții enunțate anterior nu au fost îndeplinite, motiv pentru care eu consider că s-a realizat un singur lucru, foarte periculos – un eșec total.

Am citit Raportul România Educată, viziunea România Educată, documente prezentate și adoptate de Guvern, prin 2019, cred.

Erau acolo aspecte care ar fi meritat analizate temeinic prin studii și cercetări, de tipul unde suntem, unde vrem să fim, astfel încât să creștem relevanța și calitatea educației pentru mileniul 3, care sunt constrângerile reale și cum le putem depăși etc.

În acel raport sunt prezentate două scenarii și nu știu pe ce bază a fost adoptat unul dintre ele? Studii, ceva? Sau doar păreri ghicit în cafea, dat în bobi, citit în stele? În management comunicarea este esențială, iar în managementul schimbării câștigarea încrederii este absolut necesară. Așadar, opiniile celor care practică educația sunt bune pentru că aduc în discuție teme din practica educațională reală dar nu sunt suficiente. Ar fi fost valorificate, părerea mea, prin declanșarea unor cercetări profunde, dar eu nu știu să existe, sau dacă există de ce nu sunt publice?

Cum să promulgi o lege atât de amplă cu impact atât de mare într-un moment (05.07.2023) în care deja se vorbea despre criză economică, cu puțin timp înainte de începutul unui nou an școlar? Adică Guvernul României, în iulie 2023, nu primise niciun semnal că prin septembrie începem să discutăm despre reducerea cheltuielilor, despre inflație, deficit bugetar în creștere? Cum să promulgi o lege cu aplicabilitate imediată, fără să pregătești sistemul educațional, fără să ai deja legislația subsecventă fundamentală transmisă în teritoriu pentru a fi cunoscută și înțeleasă de cei care trebuie să o aplice?

Până și valorile de la baza sistemului de învățământ (art. 2) sunt enunțate alfabetic, și nu în ordinea în care sunt într-adevăr esențiale pentru educație … „relevanța” și „echitatea” sunt, în opina mea, primele valori care ar trebui promovate în sistemul educațional, desigur și celelalte sunt de nelipsit, dar dacă ai relevanță și echitate, celelalte se subsumează.

Există un ordin de ministru privind măsuri tranzitorii la nivel național care, la art. 1, prevede că “se aprobă calendarul de punere în aplicare a dispozițiilor de aplicare a prevederilor legii 198/2023.” Acesta conține pentru învățământul preuniversitar 290 de acte normative ce se cer adoptate, dintre care:

• 8 HG – până la 01.11.2023,
• 39 OME până la 01.11.2023

Câte dintre ele sunt sau vor fi fost realizate în 2023?

Pe site-ul ME văd multe proiecte … dar aprobate?

• Ce a adus anul 2023 pentru Educație?

• Burse de merit acordate după un mecanism discutabil care provoacă demotivarea celor care chiar fac eforturi demne de recunoaștere, în învățare.
• Transport elevi – metodologia aprobată în 08 septembrie, iar în 11 septembrie a fost prima zi de școală. Procedurile necesare pentru punerea în practică a respectivei metodologii au durat ceva timp, că de! Transportatorii nu citesc site-ul ministerului, și, mai mult decât atât, au nevoie de organizare, stabilirea rutelor și altele asemenea.
• Încadrare cu personal didactic – la începutul lunii decembrie încă se vorbea despre neacoperirea cu personal didactic a tuturor posturilor didactice, deși, principala resursă pentru calitatea educației este resursa umană.
• Plan de școlarizare aprobat fără discernământ în școli care nu au spațiu funcțional suficient, vezi vize de flotant pe care nimeni nu le analizează.
• Direcții județene de învățământ preuniversitar, ARACIP – din 10 octombrie nu se mai vorbește nimic, deși conform Legii 198, acestea trebuia să-și intre în atribuții începând cu 01 noiembrie 2023.
• Se vorbește despre descentralizarea deciziei, dar fără revenirea la descentralizarea finanțări, care de fapt se numește deconcentrare, și termenul nu se inventează azi.
• Greva profesorilor, iar nivelul salariilor pare a fi promisiune neîndeplinită, iar necorelarea cel puțin a unei părți din salariu cu calitatea serviciilor ne ține în paradigma egalitaristă care nu este stimulativă.
• Directori demisionari din cauză ca salariul de profesor a devenit mai atractiv decât indemnizația de director.
• „România a dovedit reziliență la PISA 2022”, spune Ligia Deca, ministrul. Adică? Am reușit să nu pierdem penultimul loc în Europa? Adică ne situăm tot pe penultimul loc înainte de Bulgaria? Și eu care credeam că reziliența se referă la capacitatea de a adopta atitudine pozitivă pentru menținerea sănătății mintale și emoționale, a celei fizice, în situații de criză și de a identifica soluții care să te ajute să supraviețuiești, desigur la propriu dar și la figurat.

Toate astea au condus la haos, la distragerea atenției de la lucruri esențiale, precum și la anularea unor lucruri prevăzute în lege care erau binevenite, evident pe baza unor regulamente și metodologii bine făcute, de exemplu:

• Separarea inspecției școlare de sprijinul și consiliere acordate profesorilor. DJÎP este reprezentantul în teritoriu al ME pentru implementarea prevederilor legislative, acordarea de sprijin/suport directorilor/profesorilor, în timp ce ARACIP – inspecție școlară, evaluare a performanțelor, autorizare, acreditare.
• Evaluarea standardizată versus evaluarea curentă/sumativă – pilotată fără însă o pregătire prealabilă a profesorilor și fără ca elevii să fi fie pregătiți pentru ea.

Eu , recunosc că nu am înțeles care era urgența promulgării acestei legi, cu atât mai mult cu cât la art. 3. 24 ultimul principiu fundamental enunțat este „interesul superior al elevului”. Dar interesul superior al copilului nu poate fi atins prin instabilitate, schimbări repetate, necorelarea a ceea ce se învață și cum se învață, cu ceea ce se evaluează și cum se evaluează.

A face lucrurile pe repede înainte, doar ca să fie bifate, fără stabilirea priorităților, analiză, operaționalizarea planului și împărtășirea lui cu cei care vor fi în postura de a-l implementa, nu face decât să dezvolte atitudini superficiale și concentrarea pe sarcină deficitară. Unde o fi „interesul superior al copilului” în această brambureală?