Dan MIHĂESCU ■
Duminică dimineața mă sună fiică-mea să-mi spună că un cont privat de Facebook a scos la vânzare încă de pe 9 decembrie 2023, o diplomă cu înscrisuri specifice ce atestă că-mi fusese atribuită mie în anul 2005 și o medalie ce o însoțea.
Îmi indică pagina respectivă, îmi trimite și un link și-mi mai comunică faptul că vânzătorul este un membru al comunității colecționarilor din Constanța, o persoană cunoscută în anturajul ei și că dacă suvenirurile respective sunt ale mele, așa cum ea bănuiește, omul este dispus să mi le restituie fără despăgubire, cu toate că le cumpărase mai de mult, la prima mână, la un târg de vechituri.
Verific și eu pe internet și, da! Recunosc înscrisul respectiv și medalia omagială doar că în legătură cu diploma cu pricina îmi atrage atenția faptul că pare lipsită de tonurile specifice de sepia, așa cum mi-o aminteam a fi fost imprimată și de o ștampilă rotundă cu înscrisurile IGMAAU și MLNR, în partea de jos, imprimată cu tuș roșu – parcă.
În fine, măresc imaginea, privesc cu mare atenție și mi se pare un exemplar multiplicat la copiator. O rog pe Andreea să le transmită prietenilor ei că le sunt recunoscător că au făcut legătură între originea înscrisului respectiv și a medaliei ce-l însoțea, cu identitatea mea și să le spună că nu doresc restituirea lor, mai ales că din imaginile analizate am dubii serioase că ar fi originalul diplomei primite.
Desigur, diploma și medalia să zicem că au fost găsite, rămâne întrebarea ce caută ele în spațiul public și cum au ieșit de la mine din casă? Dacă este o copie multiplicată, cine a avut nevoie de ea; în ce scop și în ce condiții s-a debarasat de documentul sustras din arhiva personală, la scurt timp după ce am ieșit din serviciul public prin pensionare?
Prostii!!!! Nu cred o iotă din tot ceea ce-mi trece prin cap și oricum deja încurc tastele când scriu și-mi ies alte cuvinte decât cele pe care le gândesc. Inima-mi dă ghes să scriu una, creieru-mi dictează alta. Hai să mă potolesc, hai să ne calmăm, să-mi recâștig autocontrolul, ce naiba! Existența mea a fost mereu transparentă ca și vocația ce m-a definit și am profesat-o, dacă vreți începând din liceu, iar ăsta mi-a fost cel mai bun atu ca să mă protejez de eventuale șantaje în viața publică.
Cât despre apartenența la Masoneria Română Regulată, pe parcursul a câtorva decenii, atât cât s-a întâmplat, a fost motiv de mândrie și am făcut-o publică de la început tocmai ca să nu dau ocazia altora, mai ales în anii aceia de la începuturile reaprinderii Luminii în Orient.
Acum, dacă tot s-a întâmplat, sunt curios și eu dacă fac măcar doi bani, la târgul de vechituri de pe internet!
