Calin MARINESCU ■
Astăzi, pe 14 iuie 2024, se împlinesc 34 de ani de la asaltul celor 10.000 de ortaci din Valea Jiului asupra bucureștenilor, chemați de Ion Iliescu, cu misiunea de a instaura noua ordine democratică rezultată în urma alegerilor, a căror modalitate de organizare era contestată de opoziție și de organizațiile civice.
Ion Iliescu era speriat de amploarea și longevitatea manifestațiilor anticomuniste din Piața Universității începute la 22 aprilie 1990, manifestații la care participa pe lângă un număr mare de studenți și persnalități ale vieții universitare și formatori de opinie, periculoși în opinia puterii, mai ales că mișcarea se bucura de o oarecare susținere în rândul intelectualilor din toată țara.
Pentru a nu o păți precum predecesorul său, Nicolae Ceaușescu, în condițiie în care în armata exista o mișcare de schimbare a mentalității, celebra CADA (Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei) iar forțele polițienești (fosta Miliție) erau relativ timorate după evenimentele din decembrie ‘89, Ion Iliescu, în spiritul unui vechi activist de partid a recurs la “solidaritatea muncitoreasca” chemând “clasa muncitoare” să apere puterea instaurată prin „alegeri democratice”.
În condițiile date, opoziția, respectiv partidele definite cu soginte istorică – Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat (PNȚCD), Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat Român (PSDR) sau celelalte partide mai mici nu au avut acces la media controlată în totalitate de stat, în timp ce Frontul Salvării Naționale a beneficiat de aportul structurilor Partidului Comunist, rebotezat Frontul Salvării Naționale (FSN).
De altfel Ion Iliescu recursese la “solidaritatea muncitorească” și anterior și ulterior ori de cate ori a considerat că nu poate fi sigur de fidelitatea și reacția forțelor de ordine ale statului.
Îmi amintesc cum pe 29 ianuarie 1990, pentru a destramă o manifestare relativ pașnică a opoziției, care cerea dreptul de a participa la conducerea țării, Ion Iliescu a chemat în ajutor muncitorii de la Întreprinderea de Mașini Grele București (IMGB), o platformă industrială uriașă, distrusă ulterior de acoliții săi. “IMGB face ordine” – era sloganul puterii FSN-iste la zi, dar pentru mai mare siguranță a chemat și 5.000 de ortaci din Valea Jiului, care au participat împreună cu forțele de ordine și muncitorii bucureșteni la percheziții și acțiuni împotrivă manifestanților.
A rămas în memoria colectiva faptul că prim-ministrul, Petre Roman, l-a scos din sediul PNȚCD pe președintele partidului, Corneliu Coposu, aflat în pericol de moarte sub presiunea “solidarității muncitorești” și la evacuat într-o tanchetă sub pază militară pentru siguranța acestuia.
Și tot de atunci, nu pot să uit că în seara de 28 ianuarie circulau prin Constanța mai multe camioane cu “muncitori” care chemau populația să meargă la Bucuresi pentru a susține FSN, amenințat de un puci al opoziției politice. În gară era tras la peron un tren întreg care ar fi trebuit să îi ducă pe constănțenii susținători ai Frontului Salvării Naționale la București, dar până la urmă a fost atașat numai un singur vagon trenului prograt pe ruta București.
Totuși, în urma protestelor democratice de atunci, Ion Iliescu a trebuit să accepte să împartă cu opoziția politică exercitarea puterii deliberative renunțe la 50% din locurile nou înființatului Consiliu Provizoriu de Uniune Națională în favoarea opoziției, organism legislativ premergător Adunării Constituante și care înlocuia de atunci înainte FSN, controlat în totalitate de putere.
La mai puțin de o lună distanță, pe 18-19 februarie 1990, o altă manifestație anticomunistă soldată și cu ocuparea Guvernului, a fost lichidată prin acțiunea violentă a forțelor de ordine ajutate de circa 4.000 de mineri chemați din nou în ajutor de către putere.
Dar Mineriada din 14-15 iunie 1990 a fost pe departe cea mai violentă, autointitulații “luceferi ai huilei” ocupând Piața Victoriei, Universitatea și Institutul de Arhitectură Ion Mincu și dezlănțuind violența asupta tuturor celor întâlniți în cale; fară discernământ, fără ezitare, fără nici o cercetare minimă privind participarea respectivilor la manifestațiile publice din Piața Universității.
Au căzut prada minerilor multe persoane care aflate în trecere prin locurile publice menționate singura lor vină fiind aceea că se aflaseră într-un loc nepotrivit, într-un moment nepotrivit.
Îl auzeam deunăzi pe Miron Cosma, scos de la naftalină cu ocazia redeschiderii Dosarului Mineriadei din 14 – 15 iunie 1990, susținând că nu minerii au fost cei violenți.
Întâmplător, atunci, în după-amiaza zlei de 15 iunie, împreună cu colegul meu comandantul de navă Aurel Ionescu, pe atunci director general al NAVROM Constanța, ne aflam în București și după o ședință la Ministerul Transporturilor, am hotărât să dăm o tură până în Piață Universități ca să vedem ce mai este pe acolo.
Proastă decizie, o hotărâre hazardată, care putea să se încheie nefericit, dacă nu ne-ar fi surâs norocul marinarilor, cum se zice.
Eu conduceam un ARO 243 al PETROMIN și ne-am avântat voinicește către Piața Universității, pe Magheru, unde patrula un număr mare de mineri care, după ce făcuseră ordine, primiseră ordin să se retragă la Gara Băneasa.
Spre norocul nostru dintr-un grup de mineri care se urcau într-o basculantă RABA, câțiva nu încăpuseră și ne-au abordat să îi ducem la gară iar noi, vorba aia, “am preferat mai bine” decât să ne rechiziționeze ARO. S-au urcat în spatele mașinii cred că vreo 10 ortaci și duși am fost spre gară.
Pe drum, am fost opriți de două ori de alte patrule minerești dar cu ortacii la bord am primit cale liberă și am circulat fără probleme până la destinația finală.
Relu Ionescu a deschis discuția cu cei din spate, presați peste noi, în legătură cu acțiunea lor milițienească din cele două zile cât au făcut ordine, la care unul ne-a povestit cum îi atacau pe toți cei pe care îi întâlneau și îi băteau la sânge. La întrebarea mea despre ce ziceau cei atacați răspunsul a fost: “da ce apucau să zică ceva, îi linișteam din prima” foarte mândri de ceea ce lăsau în urmă.
Sub presinea internațională, Procuratura Militară a deschis un Dosar de Cercetare penală împotrivă fostului Președinte Ion Iliescu și a unor membrii ai Guvernului Provizoriu în frunte cu prim-ministrul Petre Roman, dosar închis și redeschis de mai multe ori, pe parcursul celor peste trei decenii, așteptând probabil ca Iliescu să se ducă la locul lui pe cale naturală și astfel să fie supus judecății bunului Dumnezeu.
