Luigi FRIGIOIU ■
Botoxate și … “botoase”
Constănțeanca Camelia Voinea a fost una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României, cândva. Campioană mondială cu echipa în 1987 la Rotterdam, vicecampioană mondială în 1985, vicecampioană olimpică în 1988 la Seul. Între 1985-1988 a fost medaliată de mai multe ori la competițiile internaționale.
După retragere a devenit antrenoare la Clubul Sportiv Farul iar una dintre eleve i-a fost chiar fiica – Sabrina Maneca-Voinea. Deosebit de talentată, Sabrina a călcat cu grație și perseverență pe urmele mamei, Camelia, colecționând medalii la toate concursurile. Apoi a intervenit primul blocaj în cariera Sabrinei: mama sa a declarat că dacă n-o antrenează la lotul național, vor părăsi amândouă țara. În cele din urmă, Camelia Voinea și-a urmat fiica la pregătirea echipei naționale, dar în același timp a pus o presiune suplimentară pe umerii ei. Sigur, orice mamă își dorește tot ce e mai bun pentru copilul ei, uitând însă de multe ori că “mai binele” e dușmanul binelui.
Pentru Olimpiada de la Paris, Sabrina Voinea era cotată ca cea mai valoroasă gimnastă româncă, cu șanse la medalii în probele de bârnă și sol. Mereu împreună, Camelia și Sabrina Voinea au devenit omniprezente pe prima pagină a ziarelor de specialitate. Aveau un nou look, părea că merg în cluburile de fițe, nu la Jocurile Olimpice: platinate, botoxate, supermachiate, cu zdrăngănele și goldane și piercing în nas. Ba chiar, minora Sabrina a apărut prin gazete pozată în brațele prietenului, un anonim boxer care și-a făcut și el reclamă de zmardoiul cartierului, cu acest prilej.
Concursul olimpic părea o formalitate ce trebuia îndeplinită pentru câștigare unei medalii. N-a fost deloc așa. La bârnă, Sabrina a ratat de două ori, iar la sol, evoluția ei a declanșat discuții mai ceva decât epidimia de Covid 19, al căror ecou nu s-au stins nici acum. Au fost contestații peste contestații: ale noastre respinse, ale americancelor, nu. Au pizmă, au ură, ne nedreptățesc, au ceva cu urmașii dacilor din Carpați… Indiferent cum se va încheia povestea e clar, în opinia mea, că mediatizare excesivă nu i-a folosit deloc Sabrinei Voinea, la fel cum îl suspectez și pe Ianis Hagii că suferă de același sindrom.
Surprinzătoare e reacția Cameliei care ar fi trebui să dea dovadă de tact pedagogic și de comportament parental echilibrat. Supărată ca văcarul pe sat, mama-antrenoare a anunțat cu surle și trâmbițe, în toată mass-media – nici mai mult-nici mai puțin – că se retrafe împreuna cu fiica sa din gimnastică, definitiv. N-a suflat însă nicio vorbă în ce domeniu se pregătesc să se producă.
Pilda fiului risipitor
Despre Ianis am auzit vorbindu-se prima dată înaintea Campionatului European de fotbal – 2016. Echipa națională pornise în preliminarii cu Victor Pițurcă pe banca antrenorului. Pe parcurs, Piți a renunțat fiind înlocuit cu nea Puiu Iordănescu. În cele din urmă, România s-a calificat la turneul final într-o grupă cu Franța, Elveția și Albania.
Atunci, Gică Hagi a lansat primele atacuri referitoare la valoarea neapreciată a feciorului de 18 ani care ca fotbalist la Viitorul Constanța era cunoscut doar prin rezonanța numelui de familie… nihiam performanță. Pasă-mi-te, Ianis trebuia luat în lotul național prezent la turneul final din Franța deși nu jucase nici un minut în preliminarii. A început o serie de discursuri incredibile (adevărate elucrubații) pe tema tatălui lovit de mania persecuției: “E mai bun ca mine dar nu-l vede nimeni! Poate ajunge primul în lume! E decar!”
Ianis s-a transferat de la Viitorul la Fiorentina unde n-a rupt gura târgului. Papu Gică a clamat: “Nu joacă pentru că îl cheamă Hagi”. Cum ar veni, italienii l-au transferat și îl țin rezervă ca să nu apară un al doilea Hagi în fotbal. Bezna minții. Ciudată logică… Fără el, surprinzător, Viitorul a devenit campioană în 2016-2017. Patronul-antrenor și-a rechemat fiul risipitor din Italia, că tot pierdea vremea pe acolo. La începutul ediției 2018-2019, regele Gică declara: “Ne-am adus căpitanul înapoi.” Chipurile, Ianis fusese ales de “vestiar” liderul echipei, deși avea doar 19 ani. Supuși, mai vârsnicii săi colegi, n-au îndrăznit să se pună rău cu majestatea-sa.
A urmat un traseu sinuos în care Ianis a fost șutat de la o echipă la alta, ca o minge lovită de Hagi-senior cu stângul spre vinclu. Se spunea că s-a transferat la Genk (Belgia) pentru 9 milioane euro. Apoi s-a mai tăiat din sumă recunoscând că prețul corect e jumătate din cel vehiculat inițial. De la Genk (2019-2020) a trecut la Rangers Glasgow (2020-2023) apoi la Alaves (2023-2024). Recent, spaniolii l-au dat retur la Glasgow dar cei din conducerea scoțienilor au declarat oficial că n-au nevoie de el. De altfel, Ianis nu e inclus în lotul lui Rangers pentru cupele europene. Se vede treaba că nimeni nu îl vrea. Nici măcar Mourinho, antrenor la Fenerbace și prieten cu impresarul său, Giovani Becali. În această perioadă, “Juniorul” a avut, de obicei, statutul de rezervă, indiferent de echipa la care era legitimat. Ianis Hagi a fost titular sigur doar o singură dată: la propria nuntă cu preafrumoasa (?) cipăneasă Elena Tănase. Dar și aici, Gică îl pregătise pe Denis Alibec să-l înlocuiască în caz de accidentare.
Pe zi ce trece, Ianis se obișnuiește cu statutul de “Prințișor” preocupat mai mult de aspectul fizic decât de reușitele fotbalistice. Și-a schimbat frizura, s-a vopsit, s-a gelat. N-arată rău dar asta nu l-a ajutat cu nimic pe teren.
Telenovela Ianis se apropie de un final previzibil. La un moment dat, singura echipă din fotbalul mondial dispusă să-l înregimenteze va fi Farul Constanța. Ca urmare, se va întoarce la origini, în locul de unde s-a lansat. Aici oricând poate fi încoronat ca noul rege al Regatului academic de pe miriștea din Ovidiu. Ca să fie bine, să nu fie rău…
Mișto răutăcisme!