Lewy

Dr. Diana Cîrjaliu MELIU ■

Acum treisprezece ani și șase luni a intrat în casa mea o șatră de țigani și n-a mai vrut să plece. Mă chinuiesc pentru că vor să mă omoare, ca să facă bordel. În bloc deja au omorât două vecine și încă două în blocul alăturat. Întâi au venit doi țigani, care au locuit la un vecin. Îi vedeam de la balcon și au început să mă viziteze. Le-a zis un turc, ca să scape de ei, că eu sunt singură și bogată. Ca să mă urmărească permanent, mi-au pus camere de luat vederi. Au montat camere și la ceasurile de perete și la întrerupătoare. Dovezi??? Am pus un electrician, care le-a găsit și a scos ledurile; apoi, într-un colț al ecranului TV am văzut niște turci de-ai lor. I-am văzut în casă, se micșorau ca piticii până ajungeau căt o gămălie și se strecurau prin plasa de la geam; tot așa ieșeau din casă și afară se măreau la loc. Înăuntru se transformă în umbre și se bagă în pereți. Mă iradiază, mă otrăvesc; acum două zile mi-au pus otravă în supă și apoi a început să-mi bubuie inima; de la otrava lor am amețeli, nu mă mai țin picioarele, m-au anemiat. Cand am fost internată în spital, a venit una care se dădea drept asistentă, cu un țigan de la mine din bloc, mi-a furat 1/2 kilogram de sange și mi-a spart venele cu niște ace de animale. Apoi mi-au făcut anestezie, că nu mai puteam să-mi descleștez maxilarele. În casa mea sunt peste douăzeci de oameni permanent; îi văd și clar de tot și ca niște umbre pe sub paturi, în dulapuri, în zid.

Nu m-ar deranja dacă nu m-ar atinge, dar îmi aruncă în cap nisip, pietricele și m-au umplut de cucuie. Au aparate de anchilozat. Printre ăștia e și un violator care a furat șase copii între șase și doisprezece ani, pe care i-a ascuns în casă la mine. Am chemat poliția de mai multe ori, dar cand veneau, nu-i vedeau. O dată am dat umbrele cu spray de gandaci, că știam că vine poliția și vroiam să-i scot de acolo. Abia după ce-au plecat polițiștii au ieșit și se sufocau de la spray. Ar trebui să stea cineva cel puțin o săptamană la mine, ca să-i vadă. Noaptea nu dorm, ca să păzesc mancarea din frigider, că mi-o fură. Nu ies din casă din același motiv. Acum trei ani am făcut un RMN la cap și mi-a zis că am capilare arse de la radiații; mă iradia o țigăncușă de după frigider. Pe aplică mai erau patru țigănuși pitici cu pălărioare și niște haine boțite rău, ascunși sub cleme. Ăștia sunt specializați în omorârea bătrânelor. Mai apuc să dorm ziua, dar și atunci îmi aruncă toate alea în cap. Eu știu ce m-ar ajuta: să nu mai fiu singură, să găsesc un chiriaș, eventual polițist, care să-i amenințe cu arma.

Știu că nici sora și nici fiica mea nu pot face mai mult, dar sunt supărată pe ele că nu mă cred. Nimeni nu mă crede, din moment ce ăștia sunt atât de abili și se ascund până și în crăpăturile faianței. M-au urmărit și cât am fost la stațiune, și cât am stat la sora mea. Au zis că sunt nebună și m-au dus la psihiatru, care mi-a dat halucinogene; de la ele am început să văd dublu și nu le-am mai luat. Am un san extirpat, diabet zaharat, am probleme cu inima și iau tratament. Sunt văduvă de șapte-opt ani. Nu îmi e frică de ei, vorbesc cu ei.

Doamna are 71 de ani și tot ce spune este adevărat. La urmă plânge, de supărare că nu  este crezută. Este adevărat că vede toate astea, este adevărat că au dus-o la psihiatru, care i-a pus diagnostic de schizofrenie și i-a prescris Haloperidol, că a spart faianța, a chemat poliția, a demontat toate ledurile, a făcut CT cerebral. Numai reperele temporale nu se potrivesc, pentru că sora afirmă că abia acum cinci ani și jumătate a început să le povestească ce i se întamplă, după ce a rămas văduvă, și că pînă atunci a fost perfect echilibrată.

„Îi auziți și vorbind?” o întreb eu. „Da, îmi vorbesc cu voce tare.” „Dar vorbesc în același timp în care îi vedeți sau și când stau ascunși?  Ii auziți vreodată fără să-i vedeți??” „Numai cand sunt la vedere”.

Ei bine, această ultimă informație m-a dat peste cap.

Sora pacientei confirmă că vorbește cu ei și câte un sfert de oră continuu, de mai multe ori pe zi și li se adresează frumos. Sper să mă ajute acea tomografie cerebrală, dar bineînțeles că nu au adus-o, pentru că lumea își imaginează că psihiatrul doar stă de vorbă și nu prea are a face cu medicina.

Doamna este aproape perfect conservată cognitiv; în afara unei vagi probleme de atenție, gândirea logica, cogniția și memoria sunt foarte bune. Bineînțeles că nu este schizofrenie, pentru că cea mai tardivă formă a ei, cea paranoidă, debutează în jur de 30 de ani. Să fie o metastază cerebrală secundară cancerului de sân? Nu, a făcut mastectomia acum 10 ani, metastaza ar fi apărut mai repede și ar fi asociat semne neurologice. Să fie delirium anticolinergic secundar medicației pe care o ia? Are în tratament Betaloc, Tertensif, Lantus și Apidra și niciuna nu are efecte adverse anticolinergice; numai Betalocul poate produce, foarte rar, confuzie și halucinații, dar ea le are dinaintea tratamentului hipotensor și are doză mică.

Să fie tulburare delirantă persistentă? Nu, pentru că delirul ar trebui să aibă o tema unică și să nu existe halucinații de niciun fel, ci numai interpretări sau idei delirante primare.

Să fie iluzii vizuale? 40% dintre diabetici fac oftalmopatie diabetică, dar ea vede omuleții foarte clar în interiorul casei (numai afară nu o urmăresc), deci sunt halucinații vizuale. Dar de ce are halucinații auditive??? Asta mă intrigă.

Este demență cu corpi Lewy și nu ar trebui să existe halucinații auditive; aici totul trebuie sa se petreacă pe mutește. Îmi amintesc de o altă pacientă de demult, care îmi spunea indignată: „Asta mă deranjează cel mai tare, că se plimbă prin casa mea, fură, cară tot, dar mă ignoră ca și cum eu n-aș fi acolo să văd tot ce fac, nu-mi răspund și se fac că nu mă aud când le vorbesc”.

Și de o alta, de curand, fostă educatoare de grădiniță, care, tot în cadrul demenței cu corpi Lewy, adapostește în casă zeci de copilași pitici, pentru care pune mâncare pe masă, deschide geamul să aerisească și spală la nesfârșit așternuturile. Vorbește dulce cu copilașii și îi place compania lor, pentru ca nu fac nicio gălăgie, față de cei din tinerețea ei, îi țin de urât și se simte utilă. Este un caz fericit și, dacă nu ar risipi toată mancarea pe care i-o aduce fiica (o aruncă la gunoi după ce mănancă copilașii), parcă nici n-ar trebui să încerci să-i iei bucuria.

Și îmi mai amintesc de niște tineri căsătoriți pe care i-am supărat acum mulți ani, pentru că nu i-am crezut pe cuvant cand îmi spuneau ce face bunica lor acasă. Mi-au adus-o la consult de două ori și era perfect normală și conservată cognitiv. Și disimulantă, pentru că nu a recunoscut nimic din ce povesteau tinerii, deși evident că ar fi trebuit să-și conștientizeze și memoreze experiențele. Era pur și simplu cuvântul lor împotriva cuvantului ei, un moment frustrant atat pentru aparținători, cât și pentru medic. Asta este o altă problemă spinoasă a psihiatriei, în care alegi pînă la urmă să acționezi conform principului „Primum non nocere”, așa că mai bine aștepți. A treia oară au adus-o în plină criză halucinatorie, a trebuit să recunosc că e impresionant, diagnosticul era dintr-o dată clar și am căzut la pace. Pentru că așa e nenorocita asta de boală, cu fluctuații dramatice de la o oră la alta, de la deplină normalitate, la comportament delirant-halucinator.

Halucinațiile vizuale (cu condiția să fie halucinții și nu altceva, dar asta e altă poveste complicată) au o semnificație diagnostică opusă celor auditive. In schizofrenie nu apar niciodată halucinații vizuale. Niciodată! Halucinațiile vizuale semnalizează întotdeauna o afectare organică a creierului, fie degenerativă, fie metabolică, fie dată de un proces înlocuitor de spatiu (tumoră, revărsat sanguin, abces, etc). Halucinațiile auditive semnifică o tulburare funcțională și se tratează cu neuroleptice, ca să scadă dopamina.

In demența Lewy sunt contraindicate, pentru că, fiind o boală degenerativă, dopamina este oricum deficitară și neurolepticele ar produce efecte adverse, fără niciun beneficiu.

Am o mare problemă, pentru că vocile ei mi-au demolat tot eșafodajul. Cu nemulțumire, îi prescriu totuși o doză foarte mică de neuroleptic, ca să doarmă noaptea. Urmarea a fost că după două săptămani a venit în oraș fiica pacientei; dorea informații mai degrabă prognostice și consiliere privind atitudinea viitoare. Va mai putea locui singură și cât timp, pentru că deja a început să demonteze faianța, a smuls prizele, a scos ledurile, distruge mobila după care se ascund piticii. Femeia pe care o plătește stă numai ziua cu ea și deja nu mai suportă, dar noaptea? Refuză să iasă din casă… Înainte mai aborda și alte teme de discuție la telefon, acum vorbește numai despre asta și nu o mai interesează nimic altceva. Nu mai știe cum să-i răspundă, pentru că de fiecare dată o face să plangă când constată că nu este crezută. Îi spun și eu fiicei care este dilema mea legată de halucinațiile auditive și deci de diagnostic.

„Dar mama nu aude nimic, mi-a spus clar asta de multe ori, că am întrebat-o și eu! Sunt sigură, la cât ne-a înnebunit pe toți cu piticii, mi-ar fi spus dacă-i auzea vorbind”.

Îmi vine s-o pup. Înseamnă că pe mine m-a mințit; după cinci ani de chin și de neglijare/contestare/indiferență, așa cum a perceput ea atitudinea familiei, în sfârșit găsea pe cineva care o mai și tragea de limbă. Așa că a supralicitat, ca să fie mai convingătoare. În sfărșit! O minciunică, o mică exagerare e de acceptat.

Robin Williams s-a sinucis la 63 de ani din cauza corpilor Lewy. Era și el diagnosticat greșit cu Boala Parkinson și probabil că nu spusese nimănui despre halucinațiile vizuale care îl chinuiau. Diagnosticul i s-a stabilit abia la autopsie.

Demența cu corpi Lwy este a doua, după Alzheimer, pe lista celor mai frecvente boli degenerative. În SUA afectează 1,4 milioane de oameni. Stabilirea diagnosticului poate dura ani de zile, deseori rămane nediagnosticată și aproximativ 70% dintre cei afectați au consultat în medie trei medici pînă să primească diagnosticul.

Simptomele inițiale, subtile, nu sugerează o afecțiune organică a creierului, ele fiind diminuarea mirosului, amețeli în ortostatism (la verticală), constipație și anxietate. Un simptom extrem de semnificativ, dar nu patognomonic, pentru că apare și în Parkinson, cu care, de altfel, are strânse interferențe etiopatogenice, este modificarea somnului REM (Rapid Eye Movements). În timpul somnului există cinci cicluri REM, de câte 20 de minute, în care apar visele. In boala Lewy visele sunt foarte vii și exteriorizate prin mișcări fizice violente, vorbire, uneori chiar deplasare prin cameră, de care bolnavul bineînțeles că nu-și amintește a doua zi. Acest lucru apare și în Parkinson și se pare că precede cu mulți ani debutul clinic al tulburărilor motorii caracteristice (tremor și rigiditate). Judecata și logica se păstrează mult timp intacte, față de alte tipuri de demență, în schimb halucinațiile vizuale sunt precoce și fluctuante, după cum exemplificam cu bunicuța disimulantă. Halucinațiile vizuale, în funcție de conținutul lor, dau naștere ideilor delirante de tip paranoiac (persecuție și urmărire).

Studiile clinice au arătat că halucinațiile vizuale sunt anunțate cu mult înainte de deteriorarea abilităților vizuo-spațiale, în opoziție cu boala Alzheimer, unde se alterează precoce abilitățile verbale, care vor duce ulterior la anomie (uitarea cuvintelor).

Și iar îmi amintesc de un caz recent, al unui bătrân care a vrut să-și omoare soția și fiica (pentru că o acoperă și ține cu ea), după ce a văzut-o în mod repetat făcand sex cu unul sau mai mulți bărbați în dormitor. Convingerile delirante i-au apărut secundar halucinațiilor vizuale, deci diagnosticul este de boală Lewy, și nu de Tulburare delirantă persistentă. Nu mai revin la importanța diagnosticului corect, care este crucial în stabilirea diagnosticului și a prognosticului pe termen scurt și lung.

Trăsăturile esențiale ale demenței cu corpi Lewy sunt precocitatea fluctuațiilor atenției și vigilenței, recurența halucinațiilor vizuale bine formate și detaliate, comportamentul motor viu al perioadei de somn cu vise, eventual asocierea cu semne de parkinsonism ce apar spontan: bradikinezie, rigiditate, tremor postural (în condiții de relaxare și nu în timpul mișcărilor). Apărând spontan, cauzează căderi sau instabilitate posturală.

Trăsăturile clinice asociate sunt: sensibilitate deosebită la antipsihotice (efecte adverse), disfuncție vegetativă cu crize de hipotensiune și lipotimie (leșin), căderi, constipație, incontinență urinară, hiposmie (reducerea mirosului), apatie, anxietate, depresie sau hipersomnie. Deteriorarea semnificativă și persistentă a memoriei survine tardiv și afectează activitatea socială, ocupațională sau activitățile cotidiene.