Manuel VLĂDUȚ ■
Misiunea Armatei României în Afganistan s-a încheiat. După aproape 20 de ani… O retragere decisă de America și NATO. O retragere a trupelor riguros planificată, în ordine și securitate deplină. În cea mai lungă operațiune militară a României din afara granițelor țării de după Al Doilea Război Mondial, 32.000 de militari români au participat la misiuni în care au pierdut 28 de camarazi, în timp ce alți peste 200 au fost răniți.
În timp ce președintele Statelor Unite ale Americii – Joe Biden declara pe 8 iulie că în cel mai lung război din istoria Americii, nu se poate vorbi despre o misiune îndeplinită („There’s no ‘mission accomplished”), iată că la București, sub înaltul patronaj al președintelui României, se desfășura pe 21 iulie un fastuos ceremonial militar, cu parada pe sub Arcul de Triumf al unor subunități compuse din veterani ai tuturor unităților militare participante la misiunile din Teatrul de Operații Afganistan. Dealtfel, suntem singura țară care a organizat o paradă militară după misiunea din Afghanistan, în condițiile în care retragerea oficială a NATO și SUA nu s-a încheiat, iar situația din teren este una extrem de dificilă, după ofensiva majoră a talibanilor care revendică controlul a mai mult de 80% din teritoriu, iar aviația SUA execută deja lovituri aeriene în sprijinul trupelor guvernamentale. O paradă militară care ar fi fost una extrem de normală, în condițiile unei victorii ale coaliției din Afghanistan.
Dar bilanțul războiului de aproape 20 de ani din Afganistan este unul sinistru: peste 200.000 de morți în rândul civililor afgani, peste 50.000 de militari afgani și peste 40.000 de insurgenți talibani. Forțele coaliției au pierdut peste 3000 de militari, majoritatea americani. Pierderile materiale și financiare în același timp, sunt enorme. Numai SUA au cheltuit peste 1 trilion de dolari, iar România – peste 3 miliarde de lei, în această lungă campanie militară.
A fost această paradă militară de la Arcul de Triumf, organizată într-un moment potrivit? Este ea cu adevărat, expresia reușitei și a mândriei militarilor români, la un loc cu sentimentul datoriei și a misiunii îndeplinite? Sau este oare, doar rodul nevoii politicului de a epata și de a culege lauri necuveniți și care aparțin de drept doar veteranilor care au fost dispuși să se sacrifice sub drapelul de luptă și pentru interesul de stat al României?
Am fost surprins de decizia conducerii statului și a Armatei de a organiza, în pripă, această paradă dedicată finalizării misiunii din Afganistan; și nu am fost singurul dintre foștii mei camarazi. Foști comandanți ai batalioanelor care au executat misiuni în Afganistan, au fost invitați să participe la această festivitate cu doar o zi sau două înainte. Subofițerii de comandă ai batalioanelor participante – cei care au avut în grijă trupa pe timpul misiunii, unii dintre ei acum în rezervă, nu au fost invitați sau cel mai probabil, au fost fost omiși… În timp ce cu o zi înainte, pe 20 iulie, de Ziua Forțelor Aeriene, nu a fost ridicat de la sol nici un aparat de zbor – conform tradiției, la parada dedicată încheierii misiunii din Afganistan, au participat avioanele militare de transport… Criticile și remarcile nepoliticoase nu au întârziat să apară, în special pe rețelele de socializare, din partea multor civili și chiar din partea unor militari activi sau rezerviști. În timp ce președintele Iohanis plusa vorbind în discursul său despre „eroismul și iubirea de țară” a militarilor veterani, eticheta de mercenari și alte cuvinte calomnioase curgeau în comentariile unor oameni la care nu te așteptai și care în trecutul lor au servit sub același drapel… Aceiași mercenari, de fapt, care în fiecare an, scot mașinile compatrioților din troiene de zăpadă, îi salvează din calea inundațiilor sau viiturilor, așa cum s-a întâmplat recent spre exemplu, în Apuseni.
„Dragi militari, bine aţi revenit acasă! Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi! Ne-aţi arătat că dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu, curajul, abnegaţia şi patriotismul rămân repere fundamentale ale naţiunii noastre. Sunt sentimente înalte, care i-au călăuzit pe înaintaşii noştri, sunt moştenirea pe care am primit-o şi pe care, prin exemplul dumneavoastră, o transmitem mai departe generaţiilor viitoare. Nu ne vom uita niciodată eroii”, a transmis președintele Iohannis în discursul său de la Arcul de Triumf.
Vorbe pompoase, căutate meșteșugit, pentru întărirea capitalului politic. Parada a început cu defilarea unui detașament format din veterani răniți pe timpul misiunilor. Camarazii noștri răniți sunt fala politicienilor… Știți de câte ori, de-a lungul timpului, au fost chemați acești militari răniți, vrând-nevrând, cu diverse ocazii festive, doar pentru un protocol și o poză? De multe ori pe cheltuiala lor, sau cu decontarea cheltuielilor, în lungă așteptare… Militarii activi nu vorbesc. Face parte din pregătirea lor conform regulamentelor. Își fac datoria în liniște, fără să răspundă jignirilor, fără să protesteze la nedreptățile politicienilor care le-au plafonat soldele, care în cazul soldaților sau tinerilor subofițeri, de multe ori sunt mai mici decât salariul unei femei de serviciu de spital. Aflați sub jurământ. Și-au făcut datoria și acolo, departe de țară, în Afganistan sau Irak, Kosovo, Bosnia sau Angola, de multe ori în lipsuri, cu echipamente și tehnică învechite, așteptând îndeplinirea promisiunilor comisiilor care veneau și plecau, mereu alții, mereu surprinși de lipsurile raportate. Știți de câte ori am împrumutat de la americani sau canadieni, detectoarele lor portabile de mine? Sau de câte ori mecanicii noștri, lucrând noapte de noapte, au reparat TAB-urile (din anii 70) pentru a ne putea executa misiunile zilnice? Stiați că suntem printre cei mai prost plătiți militari din NATO și că avem inclusive cele mai mici diurne pe timpul misiunilor, pentru care astăzi suntem numiți mercenari? Sau că ne-am transportat morții în țară, cu același sicriu din aluminiu donat de camarazii americani? Aș mai putea continua cu exemple, dar nu mai are rost… căci ce să vezi? Când auzi vorbele grele ale unor militar rezerviști, unii chiar foști comandanți, că am luptat pentru americani, că suntem mercenari, că doar pentru bani am mers acolo, că ei sunt cei sacrificați, nu eroii noștri căzuți la datorie, ce pretenții să mai ai la unii cetățeni civili care emit asemenea judecăți?
Nu am intenția de a mai convinge pe cineva de contrariul acestor opinii. Dar nu mă pot opri în a veni în sprijinul camarazilor mei care sub același jurământ, au servit peste hotare sub drapelul de luptă al României, dovedindu-se cei mai buni ambasadori ai țării!
Datorită prestației noastre din teatrele de operații externe încă din anul 2002 și a respectului câștigat prin luptă, astăzi România este membră a NATO începând cu anul 2004 și un furnizor regional de securitate, credibil în fața națiunilor aliate. Nimeni nu are dreptul de a se îndoi de loialitatea militarilor români față de Armată și față de țară, ca garanți ai democrației și ai statului de drept! Suntem o armată profesionistă, care și-a câștigat prestigiul prin acțiunile militare la care a participat cu jertfă și sacrificii, atât în țară cât și peste hotare. Uriașul câștig al Armatei României este experiența extraordinară pe care cei 32.000 de mii de soldați care s-au rotit în Teatrul de Operații din Afganistan, au câștigat-o în cei aproape 20 de ani de campanile într-un teatru de război.
Soldații români au luptat în Afganistan pentru Drapelul României și pentru camarazii de lângă ei. Aceasta este forța care ne definește pe toți cei care am fost ACOLO!
Și nu uitați un lucru pe care noi îl știm demult: „Pe soldat și pe Dumnezeu îi adori numai în caz de primejdie și nu înainte. După ce pericolul a trecut și totul este în ordine, pe Dumnezeu îl uităm și pe soldat îl hulim!”(William Churchill)
