Manuel VLĂDUȚ ■
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, din 24 noiembrie 2024, s-a încheiat cu un rezultat pe cât de imprevizibil, pe atât de amenințător pentru democrația din România, când outsiderul Călin Georgescu, fără partid, fără sediu de campanie, zburând sub radar și neluat în considerație de sondajele preelectorale a ieșit pe primul loc.
În urma deciziei Curții Constituționale a României, în data de 6 decembrie 2024 alegerile prezidențiale erau anulate, hotărâtoare fiind declasificarea în Consiliul Suprem de Apărare al Țării, a unor documente care acuzau campanii de dezinformare și operațiuni de influență a unei puteri străine, asupra procesului electoral.
În timp ce susținătorii prorusului Călin Georgescu au demonstrat ieri, 10 ianuarie, într-o manifestație neautorizată și violentă din București, sunt așteptate rezultatele anchetelor instituțiilor abilitate ale statului, pentru a aduce dovezi ale finanțării ilegale ale campaniei electorale ale acestui candidat la președinția țării și ale implicării Rusiei în alegerile din România.
- Rețele de influență: decodificarea amestecului străin în alegerile din România, investigație despre colaborarea în campaniile de dezinformare și operațiunile de influență rusești.
Articolul semnat pe Linkedin de Marie-Doha Besancenot, Secretar general adjunct NATO pentru diplomație publică, aduce în atenția cititorilor o analiză completă semnată de profesioniști în domeniu, ca produs al unei investigații combinate, cu scopul de a susține rezultatele cercetărilor independente, arătând modul în care actorii statali străini exploatează în mod activ diviziunile sociale și vulnerabilitățile sistemice pentru a influența rezultatele electorale, folosind cazul rezultatelor electorale recente din România ca exemplu cheie.
Autorii acestui raport sunt cercetători și experți în date
Andra-Lucia Martinescu și cercetătorii Sorina Stallard, Alina Balatchi-Lupascu, Mihai George Forlafu, Yan Kurtov, Dmytro Bilash și Yevhen Popov, au colectat dovezi și au construit o investigație în cazul României, împreună cu echipa de date Osavul și Dmytro Plieshakov.
Investigația este un studiu profund al interferenței electorale din 2024, care aduce informații despre cum poate fi contracarată.
Folosind Osavul, un software de detectare a amenințărilor informaționale alimentat de Al, raportul identifică 614 rețele (pagini web, site-uri web, canale de socializare, conturi), predominant afiliate Rusiei, care au amplificat profilul și narațiunile candidatului român Călin Georgescu, într-un vast ecosistem de platforme de social media (de exemplu: Telegram, Facebook, Twitter/X etc-), care acoperă mai multe continente și limbi.
Această operațiune hibridă de interferență electorală, orchestrată metodic pentru a destabiliza un stat membru NATO și al Uniunii Europene (UE), se extinde dincolo de România și reflectă o agendă geopolitică mai largă menită să fractureze coeziunea euro-atlantică, să slăbească reziliența regională și să submineze sprijinul pentru continuarea războiului în Ucraina.
Raportul afirmă că această campanie de destabilizare nu se poate limita la influența rusă, ci, că și alți actori străini cu capacități și modus operandi similare (de exemplu: China, Iran) au contribuit, deși într-o manieră limitată, la eforturile de diseminare. Autorii încă analizează dacă acest lucru echivalează cu acțiuni coordonate.
Pentru a contextualiza mărimea și amploarea acestei campanii de influență și dezinformare amplificate de puteri străine, ei subliniază că este esențial să se înțeleagă vulnerabilitățile preexistente, diviziunile latente și diviziunile sociale care ar putea fi transformate în mod eficient în arme. Aceste descoperiri calitative completează un depozit tot mai mare de investigații și cercetări jurnalistice.
Acest studiu aprofundează tacticile folosite, vulnerabilitățile exploatate și implicațiile mai largi pentru securitatea europeană fiind totodată o lectură interesantă pentru a înțelege modului de operare și exploatarea algoritmilor platformelor sociale.
Iată aici, integral, raportul care oferă fără echivoc, dovada implicării Rusiei în alegerile prezidențiale din România anului 2024:
Și Don’ Corleone Ghiorlescu e plecat sau puțin fugit din țară!?🤔