Paloma PETRESCU ■
Motto: Niciodată nu eșuezi până nu te oprești a încerca. Albert Einstein ●
Traversăm o perioadă în care în toate domeniile sociale mocnesc tensiuni, inclusiv în educație. Schimbăm paradigma educației în România? Începem cu planurile cadru.
Există o viziune nouă, perfectibilă într-adevăr, promovată în consultare de Ministerul Educației și Cercetării. Pare că, în general, profesorii sunt conștienți de nevoia de schimbare, dar dacă s-ar putea să nu iasă din starea de confort ar fi cel mai bine. În acest context, cerut de altfel și de legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, regândirea curriculumului școlar pentru ciclul liceal este imperios necesară. Măcar pentru a încerca să adresăm analfabetismul funcțional[1], un fenomen periculos, care nu mai poate fi lăsat neobservat pentru că, conform Wikipedia, un analfabet funcțional nu își acceptă statutul, având tot timpul păreri bune despre evoluția sa. Efectul Dunning-Kruger care presupune o supraevaluare permanentă, va fi evident la analfabeții funcționali.
Ne permitem să ne mai facem că nu vedem?
Azi poate vi se va părea că încep cu sfârșitul. Vă împărtășesc în continuare câteva informații culese, dar și gânduri personale despre notarea elevilor, ca rezultat al evaluării progresului școlar. Știu, evaluarea pare că e considerată ultima verigă a învățării, dar nu e! este chiar un context de învățare dacă îndeplinește niște cerințe. Haideți să vedem!
În cartea sa, “How we learn”, publicată în 2014, Benedict Carey aduce în discuție două situații care determină învățarea:
- frica de note mici, teama de a nu pierde anul de studiu (repetenția), pedeapsa,
sau
- curiozitatea, dorința de cunoaștere.
Youki Terada și Stephen Merrill de la Edutopia[i] ne împărtășesc rezultatele unor studii, precum și experiențe ale unor profesori, experiențe cărora le putem acorda un moment de reflecție. Sunt sigură că mulți profesori s-au aflat în situațiile respective.
Conform studiilor respective, există semnale că notarea excesivă poate provoca stres pentru elevii, dar și pentru profesorii, obstrucționează predarea inovatoare, deturnează atenția de pe obiectivul principal al învățării (cunoaștere), spre obținerea de note foarte bune (succes de moment).
Rolul notării, ca urmare a evaluării elevilor, se dorește a fi o modalitate de măsurare a progresului în învățare, din păcate însă, este mai ales o acțiune administrativă care justifică activitatea profesorului la clasă. Notarea excesivă nu este de fapt o măsură eficientă a învățării.
Mulți profesori petrec ore întregi notând comentarii meticuloase pe lucrările elevilor săi, pentru a justifica nota acordată. De cele mai multe ori, acesta este un efort fără rezultat pentru învățare. De ce?
„Primul lucru pe care îl fac elevii este să se uite la notă și să nu-mi citească comentariile”, spune profesoara Denise Pope, acum lector la Universitatea Stanford și cofondator la Challenge Success.
Un studiu din 2021 confirmă că problema este frecventă – când elevii văd o notă înainte de a primi feedback, spun cercetătorii, este mai probabil să ignore în totalitate comentariile profesorilor, ceea ce duce la o scădere a capacității lor de a înțelege unde/ce au greșit.
Notele acordate la evaluări de parcurs oferă elevilor și părinților lor o imagine contextuală a calității și durabilității învățării, dar, rareori reflectă și capacitatea elevilor de a face conexiuni între diferitele concepte deja parcurse/stocate, învățate. Acordarea de feedback la momentul potrivit, clar, concis, neutru, este un context formativ al evaluării, stimulând gândirea creativă. Feedback-ul trebuie să fie realist, nu doar pozitiv, dar în niciun caz să nu evidențieze doar greșelile, erorile elevului. Feedback-ul acordat “one to one” poate stimula motivația elevului pentru cunoaștere, doar dacă nu se acordă sub forma unei critici.
În ultimul deceniu, în SUA, multe studii au pus la îndoială multe dintre beneficiile notelor, din perspectiva progresului în învățare și a motivării elevilor. Pare că observarea capacității elevilor de a utiliza conceptele învățate în contexte noi – problematizare, gândire creativă – câștigă teren.
Iată câteva dintre concluziile studiilor de specialitate prezentate de Edutopia:
1. Feedback-ul necesar și util
Într-o meta-analiză la scară largă din 2020, cercetătorii au descoperit că feedback-ul excesiv este consumator de timp pentru profesori și este, adesea, „ignorat, înțeles greșit și cu valoare scăzută” pentru elevi. Cel mai util feedback îi ajută pe elevi să „înțeleagă nu numai ce greșeli au făcut, ci și de ce au făcut aceste greșeli și ce pot face pentru a le evita data viitoare”.
2. Mai puține note înseamnă mai puțin stres pentru ambii actori – elevi și profesori
Timpul petrecut cu notarea este adesea necompensat, ceea ce este un factor important al stresului profesorilor, conform unui raport din 2023. Spre deosebire de multe alte profesii cu granițe clare între muncă și viața personală, profesorii aleg adesea „să petreacă mult timp cu evaluarea, cu notarea elevilor în detrimentul unor activități care ar contribui la eficientiza procesului de învățare”.
„După primul sau al doilea an, volumul de muncă devine mai ușor de gestionat, dar partea cea mai grea și, pentru mine, cea mai stresantă și supărătoare, rămâne: notarea prestației elevilor”, scrie John Tierney, în The Atlantic. „Este partea muncii care, după părerea mea, induce cea mai mare incertitudine, disconfort și neliniște.”
În ce-i privește pe elevi, într-un studiu din 2014, cercetătorii au observat că „notele par să stimuleze temerile elevilor de pedeapsă sau rușine, sau dorința lor de a-și întrece colegii, în detrimentul stimulării interesului pentru învățare”. Un alt studiu cuprinzător din 2021 condus de Denise Pope a subliniat că notele, testele și alte forme de evaluare au fost principalele surse de stres, au condus la diminuarea efortului elevilor în învățare, efectuarea temelor, lipsa somnului și amânarea planurilor de continuare a studiilor.
Soluția pare a fi reducerea mizei evaluării învățării de scurtă durată a conceptelor teoretice, în favoarea evaluării competențelor de utilizare a conceptelor respective în contexte noi, în activități practice.; e important să aflăm ce și cât știu elevii, dar putem avea un răspuns obiectiv urmărind ce știu să facă elevii cu ceea ce au învățat.
Conform unei analize din 2014 a practicilor americane de notare se observă că „timpul și energia petrecute cu notarea elevilor au fost adesea identificate ca o barieră cheie în calea profesorilor de a acționa inovator în actul de predare”, privând profesorii pasionați de oportunitatea de a reflecta ante și post, asupra structurii sau conținutului lecției, de a dezvolta activități de învățare activă”. Când să mai aibă timp profesorii să reflecteze asupra potențialelor întrebări provocatoare pentru a stimula gândirea critică și realizarea de conexiuni între concepte deja asimilate și cele noi?
După cum știm, în România profesorii se ocupă de tot felul de activități administrative, de care sunt vizați în calitatea lor de diriginți. Oare se poate schimba ceva?
Din păcate și în România miza cea mai mare este cea a evaluării prin note, ritmică, direcționată strict spre măsurarea gradului de asimilare, în detrimentul evaluării formative care oferă profesorului informații despre eventuale lacune, iar elevului, îi stimulează motivația și curiozitatea.
Ce informații ne dau notele elevilor? Cine este cel mai bun, cine este premiantul clasei sau cine a deprins abilități de învățare, interpretare, aplicare?
Ce așteptări avem de la școala de masă? Să fie școală pentru toți sau școală pentru fiecare?
- Să producă performanță în sensul “disciplina x este cea mai importantă”, “ școala x este foarte bine reprezentată la olimiade și concursuri”, “al meu a luat notă mai mare decât al lui X”, “Al meu a intrat la Colegiu de top, în comparație cu al lui X care a ajuns la școala profesională” și multe alte tipuri de ierarhii.
- Să producă învățare și formare profesională pe măsura potențialului propriu, o învățare individualizată, chiar personalizată în funcție de abilitățile, aptitudinile, interesele fiecăruia.
- Rezulatele evaluărilor să fie o sursă de identificare a lacunelor, urmată de identificarea măsurilor remediale sau de ierarhizare între elevi și între școli. Ce alegem?
3. Obligațiile administrative în care este implicat profesorul reduc creativitatea și inovația în procesul de predare
Într-un alt studiu din 2022 care a inclus măsurători ale diferitelor activități ale profesorilor, se constată că planificarea, supravegherea și notarea elevilor au consumat practic părți egale de timp, în detrimentul strategiilor care ar putea debloca cele mai bune practici de predare, precum planificarea colaborativă, organizarea de activități interactice.
În aceste condiții vorbim despre predare, ca fiind activitatea esențială a profesorului, dar e clar că alocarea de timp nu este pe măsura importanței sale pentru pregătire, derulare, reflecție post implementare.
4. Notele elevilor sunt indicatori relativi în privința progresului în învățare
Într-un studiu recent, în SUA, peste 33.000 de rapoarte de studii medii, aproape 60% din notele finale la diverse discipline nu s-au aliniat cu scorurile corespunzătoare la examenele standardizate. Pentru mai mult de jumătate din notele obținute pe parcursul anului școlar au fost mai mari decât scorul standardizat la examen cu cel puțin un punct, în timp ce o treime au fost semnificativ mai mici, ceea ce indică faptul că profesorii au subestimat cunoștințele elevilor sau momentele de evaluare nu au fost bine alese (ce evaluăm? Când evaluăm?). Se întâmplă și în România.
Doar intențiile bune nu vor rezolva problema. Orice tip de părtinire se strecoară în protocoalele de notare afectează obiectivitatea evaluării, în defavoarea, de fapt, a elevului. Cercetările, de exemplu, arată că profesorii sunt tentați să acorde, note mai mari eseurilor cu un scris de mână frumos, sau asociază lenea cu potențialul academic scăzut, dar există și situații în care elevii de diverse etnii sunt notați mai aspru. De asemenea într-un studiu din 2023 se arată că atitudinea, politețea elevilor, sau lipsa ei, respectiv timpul limitat al profesorului pentru corectare au alterat rezultatele.
Potrivit unui studiu din 2014 „ notele adesea nu reușesc să ofere informații fiabile despre învățare”. În timp ce eseurile, referatele și alte documente scrise deschid oportunități mai mari subiectivismului, testele cu răspunsuri multiple, de asemenea pot furniza informații înșelătoare despre cunoștințele elevilor.
Este clar că învățarea permanentă este o activitate căreia și profesorii îi acordă atenție pentru adaptarea la noile realități, mai ales din perspectiva relaționării, a strategiilor de predare – învățare – evaluare. Acum, la un click distanță de informații, cu IA printre noi, rolul de facilitator de învățare al profesorului își cere dreptul. Clasicul plan de lecție, abordarea tradițională a lecției, conform programei și a manualului ar trebui înlocuite sau secondate măcar de activități interactive de tip documentare, elaborare de proiect, dezbatere etc. Evident că și metodele de evaluare trebuie puse în acord cu evoluția tehnologică și informațională de azi; măcar doar pentru a limita preluarea simplă a răspunsurilor furnizate de IA; copy – paste! Știți la ce mă refer.
Așa cum am mai spus, doar intențiile bune nu rezolvă aceste probleme. Este necesară schimbarea de macaz, spre abordarea transdisciplinară a învățării. Doar așa vor fi formate și dezvoltate competențelor de viață personală și profesională vizate de profilul absolventului de liceu.
Închei lăsând aici o temă de reflecție:
A scrie corect este precum a cânta la pian sau a dribla o minge de baschet, a concluzionat John Seabrook pentru New Yorker.
Studiile longitudinale ale Angelei Duckworth sugerează, de asemenea, că ciclurile repetate de exersare și eșec, și nu aptitudinile naturale, duc în cele din urmă la progres și formare de competențe.
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Analfabetism_funcțional
[i] Edutopia este organizație nonprofit cu scop educațional care a creat o platformă colaborativă prin care împărtășete experiențe din domeniul educației, bune practici și informează profesorii despre rezultatele unor studii care, prin datele interpretate, pot să le ofere profesorilor soluții posibile pentru diverse situații, de exemplu:
- Cum poți capta atenția elevilor?
- Învățare disciplinară sau transdisciplinară? Care sunt valorile versus limitele?
- Autoritate sau colaborare, în relația cu elevii?
- Ce evaluăm?
- Cum evaluăm?
- Notare ritmică sau notare eficare?
- Cum valorificăm rezultatele evaluării?
- Cum procedăm pentru ca evaluarea să fie un context de învățare?
În secțiunea “Cine suntem” în pagina Edutopia vedem listate trei abilități fundamentale pentru secolulul XI identificate de Edutopia la dezvoltarea cărora platforma își propune să contribuie:
- Abilitatea de a identifica informații bazate pe fapte/date reale utile scopului urmărit
- Abilitatea de a evalua calitatea informației
- Abilitatea de a utiliza creativ și eficient informațiile/cunoștințele acumulate în contexte noi, pentru atingerea scopului
