Paloma PETRESCU ■
Motto: “Inteligența emoțională este un mod de a recunoaște, înțelege și alege cum simțim, gândim și acționăm. Ea ne modelează interacțiunile cu alții și înțelegerea despre noi înșine. Ea definește cum și ce învățam; ne permite să ne setam prioritățile; ne determină majoritatea acțiunilor zilnice. Studiile arată că este responsabilă pentru 80% din succes”. (J. Freedman)
Traversăm o perioadă în care tensiunile, atitudinile agresive sunt la tot pasul. Nu, nu se întâmplă doar în România, ci în toată lumea. Toți reproșează tuturor, ca într-o relație care la un moment dat e lovită de o nemulțumire pe care, părțile, în loc să o gestioneze cu calm și cu înțelepciune, o generalizează către tot neamul și o transformă într-o situație fără ieșire.
Criză economică, criză socială, dar mai ales politică, toate la un loc și fiecare în parte aduc în scenă agresivitate, îngrijorare, nemulțumire, nedumerire și afectează capacitatea oamenilor de a-și gestiona emoțiile. Or fi și urmări ale pandemiei de covid 19? Vă amintiți emoțiile, îngrijorările, fricile, lipsa de socializare? Poate că da, dar în cazul acesta este mai ales vorba despre incapacitatea de gestionare a emoțiilor, adică de lipsa de consistență a educației inteligenței emoționale. A fost o lecție din care mulți am învățat, dar nu toți sunt conștienți.
Și acum să ne uităm iar la educație! Ea, educația, este sursa tuturor soluțiilor constructive, deci să-i dăm atenție.
O componentă a educației, care nu a primit atenția cuvenită, zic eu, și pe care v-o aduc azi în discuție, este inteligența emoțională.
Nu putem evita emoțiile, așa cum nu putem ignora sentimentele, deci trebuie să fim pregătiți să le facem față și să le gestionăm. Sub diverse forme, folosind diverse mecanisme adecvate vârstei și a gradului de dezvoltare, educația inteligenței emoționale începe la vârste fragede, sau așa ar trebui.
Educația emoțională se referă la procesul de înțelegere, recunoaștere, exprimare și gestionare eficientă a emoțiilor. Aceasta implică dezvoltarea inteligenței emoționale care include conștientizarea de sine, empatia, autoreglarea, motivația și formarea de abilități sociale.
De ce este importantă și necesară educația emoțională?
Iată 5 motive
- Îmbunătățește conștientizarea de sine, ajutându-I pe tânăr să-și recunoască și să-și înțeleagă emoțiile, să dobândească autocontrol în luarea deciziilor.
- Îmbunătățește capacitatea de a face față stresului, frustrării și altor emoții intense, chiar și pozitive, de a învăța din greșeli, de a face față unor provocări cu încredere în sine.
- Dezvoltă empatia și abilitățile sociale, prin stimularea înțelegerii altora și a compasiunii față de ceilalți.
- Îmbunătățește bunăstarea mentală prin promovarea unei mentalități pozitive, contribuie la reducerea anxietății.
- Îmbunătățește managementul personal prin succes academic și la locul de
muncă, comunicare eficientă și gestionarea conflictelor.
Ce ar presupune educația inteligenței emoționale în școală?
Inteligența emoțională este o competență transversală, pentru educarea ei nu este necesară, neapărat, o disciplină distinctă. Să luăm cazul limbii române, care se practică, se îmbunătățește prin toate disciplinele studiate pe parcursul școlarității, în toate activitățile de învățare asistată. Există totuși aria curriculară “Consiliere și orientare”, care poate să acopere teme din domeniul educației inteligenței emoționale, transpuse apoi în activități practice în cadrul oricărei discipline. Această arie curriculară trebuie păstrată în toate planurile cadru, pe parcursul claselor de liceu, indoferent de profil, filieră, specializare.
Abordarea învățării contează!
Tehnicile și metodele utilizate de profesor în abordarea procesului de învățare sunt cheia succesului, prin:
- captarea atenției,
- exersarea auto-reflecției,
- conversațiile deschise despre emoții,
- exersarea empatiei prin jocuri de rol și povestiri,
- exersarea ascultării active.
Educația emoțională este o componentă care se îmbunătățește pe tot parcursul vieții, nici adulții nu sunt scutiți! Ea contribuie la dezvoltarea personală, iar indirect, la bunăstarea întregii societăți.
Ea, educația emoțională, este cea care contribuie la construirea unui mediu social mai cooperant, în care comunicarea constructivă, consultarea, colaborarea, încrederea în bunele intenții, ar putea lua locul incapacității de a asculta opiniile celorlalți, a reacțiilor pătimașe, a respingerilor neargumentare.
Știu, încrederea se câștigă, nu se dă, doar așa … gratis! Adevărat, dar într-o comunicare, oricare ar fi ea, sunt implicați doi receptori, iar pentru câștigarea încrederii, ambii receptori trebuie să fie dispuși să asculte, să înțeleagă, să ceară clarificări dacă e cazul, înainte de a respinge ideea în sine.
În această perioadă, efervescența discuțiilor privind proiectele planurilor cadru pentru liceu scoate în evidență preocupare pentru mai multe aspecte, cum sunt:
- coerența în învățare și formare profesională a elevilor,
- teamă sau rezistență la schimbare,
- in/stabilitatea normelor didactice/a catedrelor,
- nevoia de corelare a numărului de ore cu conținuturile care vor fi abordate – ce, cât, cu ce scop se învață.
Nu întotdeauna însă argumentele vehiculate sunt corelate cu competențele pe care școala trebuie să le formeze elevilor din perspectiva “Profilului de formare al absolventului”, așa cum este el definit.
Contextul care sugerează nevoia de educație a inteligenței emoționale în perioada școlarității, este, sumar, dar credibil, formulat prin datele analizate în câteva studii:
1. Starea emoțională a elevilor, profesorilor și a părinților în perioada pandemiei de Sars Cov 2
2. Atitudinea de neîncredere a românilor față de știință și tehnologie
3. Analfabetismul funcțional în România
Ce e de făcut?
Când iese de pe băncile școlii, absolventul ar trebui să aibă formate abilități și competențe de bază pentru a înțelege și a gestiona emoțiile sale și ale altora, de a construi relații sănătoase și de a fi capabil să ia decizii responsabile. Adică trebuie să aibă abilități pentru:
- Cunoaștere de sine, dezvoltarea încrederii în sine, gestionarea emoțiilor (autocontrol, autodisciplina, perseverența).
- Conștientizarea mediului social ( dezvoltarea empatiei, respect, nediscriminare, acceptarea diversității și a diferențelor culturale).
- Comunicare eficientă, inclusiv ascultare activă, gestionarea cu calm a conflictelor.
- Optarea pentru soluții etice și morale, precum și capacitatea de a asocia efectele unor decizii personale.
Inteligența socio-emoțională contribuie la:
- Îmbunătățește rezultatele academice – Elevii cu abilități socio-emoționale dezvoltate au o mai bună capacitate de concentrare și motivație pentru învățare.
- Reduce stresul și anxietatea – Ajută copiii să facă față provocărilor emoționale și sociale.
- Crește empatia și spiritul de colaborare – Îi învață pe elevi cum să se înțeleagă și să lucreze bine împreună.
- Scade comportamentele agresive și bullying-ul – Contribuie la un mediu școlar mai sigur și mai prietenos.
Educarea inteligenței socio-emoționale este esențială pentru dezvoltarea elevilor, nu doar pentru succesul academic, ci și pentru viața de zi cu zi, relațiile sociale și viitoarea lor carieră.
Provocări și soluții în implementarea educației socio-emoționale în școală
Implementarea educației socio-emoționale nu este lipsită de provocări. Există încă reticențe din partea profesorilor și a părinților, care o percep ca pe o distragere de la învățarea academică. De asemenea, curriculumul supraîncărcat și lipsa de resurse didactice sau accesul la resurse pot limita aplicarea consecventă a acestei abordări.
Pentru a depăși provocările, este esențială:
- Conștientizarea importanței educației socio-emoționale prin campanii de informare adresate părinților și comunității școlare.
- Formarea continuă a cadrelor didactice pentru a învăța metode eficiente de integrare a educației socio-emoționale în lecțiile obișnuite.
- Flexibilizarea curriculumului, astfel încât profesorii să aibă libertatea de a adapta conținuturile educaționale la nevoile socio-emoționale ale elevilor.
Iată câteva idei pe care se construiesc la ore activități care dezvoltă inteligența socio-emoțională, evident nu este o listă exhaustivă; profesorii apelează la mult mai multe tehnici:
- În orele de limbă și literatură română – Identificare și discutarea emoțiilor personajelor, a emoțiilor cititorului, empatia, relațiile interpersonale identificate între personaje și efectele lor asupra poveștii.
- În orele de istorie – Analiza unor decizii morale/etice și impactul emoțiilor în evenimente istorice.
- În orele de matematică și științe – Lucrul în echipe, identificarea rolului cel mai potrivit, gestionarea frustrării și dezvoltarea perseverenței.
- În activități extracurriculare – Dezvoltarea leadership-ului, rezolvarea conflictelor și comunicarea asertivă.
Arta este, de asemenea, un instrument puternic pentru dezvoltarea inteligenței emoționale. Prin diferite forme ale artei, elevii își pot exprima emoțiile altfel decât prin comunicarea scrisă sau verbală, pot învăța empatia. Și unde pui că elevul realizează toate aceste lucruri într-o stare de relaxare, fără presiunea rezultatelor corecte, notei celei mai mari sau a celui/celei mai bun/e referat sau caracterizare de personaj.
Teatrul, de exemplu, ca activitate extracurriculară, contribuie în foarte mare măsură la educarea capacității de exprimare coerentă și argumentată, în fața unui auditoriu (public speacking). Și nu doar atât! Punându-se în pielea unor personaje, elevul descoperă setimentele și trăirile altora și pot reflecta apoi asupra deciziilor luate de personaje, dar raportându-se la sine.
Copiii timizi, retrași, de exmplu, comunică, cu emoții mai mici, prin forma de artă de care se simt mai aproape.
Muzica este un bun mecanism de gestionare a stresului și a anxietății, chiar dacă nu toți avem voce care să nu îi deranjeze pe alții, sau nu avem abilitatea de a cânta la un instrument; copiii pot asculta și apoi discuta pe seama perioadei în care a fost compusă secvența muzicală respectivă, despre autor, el ca om, dar și integrat în societatea de la acea vreme etc.
Eu cred că diverse discipline opționale, precum și activități extracurriculare la nivelul liceelor ar trebui să se orienteze mai mult spre arte. Arta, oricare ar fi ea, este cel mai bun mediu de exprimare a emoțiilor și de inter- și auto-cunoaștere.
De aici pornește educația, motivarea și participarea activă care conduc la atitudini, valori și competențe pentru a fi funcționali, autonomi și responsabili în mileniul III.
Desigur, profesorul, el, ca resursă principală în educație, are un rol definitoriu. De aceea cred că primul pas este revizuirea procesului formării inițiale a profesorului, mai aplicat pe aspectele educaționale, dincolo de conținuturile disciplinei, decât este acum.
Corectitudinea științifică este absolut necesară, dar dacă profesorul nu are pregătirea necesară pentru a identifica și gestiona emoții, de a demonstra autocontrol, flexibilitate acțional – pragmatică, de a deschide și susține dezbaterea unor subiecte, poate nu întotdeauna plăcute, nu va câștiga încrederea elevilor săi și nu va fi, cel mai probabil, modelul bun de urmat.
Închei și azi, cu o invitație la reflecție: “Nu este vorba despre ce ni se întâmplă, ci despre răspunsul nostru la ceea ce ni se întâmplă – aceea este ceea ce ne doare”. (Stephen Covey)
