Educația în vremuri de pandemie

Paloma PETRESCU – Expert în educaţie ■

Nu, nu voi vorbi despre ce s-a făcut și ce nu s-a făcut online, dacă elevii au avut echipamente, conexiune și dacă au ținut camerele deschise; nu voi vorbi nici despre ce a fost sau nu a fost bine din punct de vedere metodologic în lecțiile online sau, mai bine zis la distanță, pentru că în multe cazuri fișele de lucru au circulat, de la profesor la elevi și înapoi, prin vânzătoarea de la magazinul mixt din sat sau prin vreun lucrător de la primărie.

Să fie bine înțeles! Nu sunt de părere că în mileniul III tot soiul de invenții „ad hoc” sunt soluțiile pe care copiii din România le merită, dar, nu pot să nu îi apreciez pe aceia care au găsit modalitatea de a ține legătura cu elevii lor; îi apreciez și admir pentru dăruirea, inventivitatea și tenacitatea lor, în vremuri pentru care este evident că nu am fost pregătiți.

Nu vorbesc aici despre profesori buni și profesori de tipul „funcționari la stat”, nici despre elevi silitori sau dezinteresați, nici măcar despre părinți care își susțin copiii pentru a deveni în viață sau părinți care nu dau doi bani pe educație.

În rândurile care urmează vă împărtășesc, pe scurt, rezultatele unei analize privind starea emoțională în perioada pandemiei COVID 19, a principalilor actori  din educație: elevi, profesori, părinți.

Cum poți să sprijini pe cineva, cum poți să formulezi judecăți de valoare despre un proces, că e bine sau nu, dacă nu cunoști nevoile, obstacolele și oportunitățile reale?

Așa am gândit când am inițiat și coordonat această analiză a stării emoționale a actorilor din educație, în cadrul proiectului ROSE. Ce este proiectul ROSE?

Pe scurt:

ROSE (Romania Secondary Education Project) este un proiect național, finanțat de Banca Mondială (Legea 234/215).

El se adresează unui număr de 870 de licee din țară, licee în care rata de promovabilitate la examenul de bacalaureat este mică, licee în care rata de abandon este substanțială, iar tranziția către învățământul superior este redusă.

Proiectul are două componente educaționale:

• activități remediale, extracurriculare și de dezvoltare personală, derulate cu elevii cu cea mai mare nevoie de sprijin, sub genericul activități de sprijin pedagogic;
• dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activități de mentorat.

Evident, la demararea sub-proiectelor liceelor, parte a ROSE, nimeni nu s-a gândit că nu va fi posibil ca activitățile să fie derulate în formatul tradițional, față în față, în sala de clasă. În martie 2020 însă a venit provocarea – s-a sistat pentru o lungă perioadă de timp, contactul direct între profesori și elevi, între profesori – profesori, precum și între elevi – elevi. Ce a urmat? Teamă, nesiguranță, frustrare, durere, căutări, încercări … și soluții pentru ancorarea la noile realități, adică atitudine pozitivă, curaj, speranță, dorință de a învinge.

În prima parte a acestei perioade, unică prin provocările cărora a trebuit să le facem cu toții față, echipa noastră și-a centrat toată atenția pe sprijinirea profesorilor pentru a menține legătura cu elevii, prin orice formă, fără a încălca regulile sociale determinate de SARS COV 2 care circula liber printre noi. Mentorii și profesorii s-au mobilizat, au fost organizate sesiuni de formare pentru formarea abilităților de utilizare a diverselor platforme de comunicare sincron și asincron, a fost realizată și pusă la dispoziția profesorilor o colecție de lecții virtuale, create în Romania, în limba română, cu mulți ani înainte, bun public, dar … platforma publică nu mai era accesibilă la acel moment. A urmat examenul de bacalaureat, sesiunile 2020 și … surpriză!!! Participarea dar și promovabilitatea la bacalaureat a crescut în liceele ROSE față de anii precedenți!

Am prins curaj și într-o perioadă cu mai puțină efervescență pentru noi, începutul anului școlar 2020 – 2021, am gândit că ar fi util să știm care sunt direcțiile prioritare de intervenție în care ar trebui să acționăm pentru a contribui la succesul proiectului ROSE, mai ales din perspectiva efectelor la nivelul elevilor.

Așa s-a născut analiza privind starea emoțională a actorilor din educație, realizată în perioada septembrie – decembrie 2020. A fost întocmit și aplicat prin funcționalitatea google forms, un chestionar de auto-evaluare pornind de la următoarele considerente:

• analiza progresului școlar al elevului, se face, de regulă, prin evaluarea achizițiilor cognitive sau/și abilitățile dobândite de acesta, dar dimensiunea emoțională, modul în care elevul este afectat psihic de situațiile pe care le parcurge, este un reper important în dezvoltarea personalității lor;
• preocuparea școlii este preponderent axată pe informare și instruire și mai puțin pe dezvoltarea emoțională a elevilor, pe starea de bine a acestora;
• pe lângă nevoile emergente care au impus școlii noi tipuri și modalități de acțiune educativă, au apărut noi provocări determinate de distanțarea socială, în condițiile Pandemiei SARS-COV2, care impune, forma de învățare online / la distanță, ca fiind principală (pentru moment);
• activitatea instructiv-educativă la distanță în condițiile lipsei, în multe cazuri, a echipamentelor și competențelor necesare abordării la distanță a învățării, dar și a unor reglementări în acest sens în sprijinul profesorilor, a creat momente de dezorientare, neliniște, neîncredere, teamă, apatie, auto-învinovățire, imagine de sine scăzută etc.

Chestionarul, cu o structură multidimensională, a fost conceput pentru a identifica:

• gândurile prin care subiecții se auto-culpabilizează sau dimpotrivă îi învinuiesc pe ceilalți,
• atitudinea de resemnare, negare sau confruntare cu situația,
• capacitatea de pozitivare a evenimentului (de atribuire a unor valențe sau semnificații pozitive),
• de analiză continuă, critică a ideilor și sentimentelor asociate situației respective, strategiile adoptate pentru a face față situației.

În afara valorii cognitive, instrumentul aplicat are și un important caracter formativ, prin punerea la dispoziția subiecților a unui set de întrebări care stimulează auto-reflecția și gândirea critică.

Ipoteza de lucru de la care am pornit a fost aceea că orice persoană care a trecut printr-o experiență de viață amenințătoare (ori, pandemia, prin toate efectele sale, este o experiență negativă, amenințătoare la adresa vieții, sănătății, vieții economice, stabilității locurilor de muncă și stabilității financiare) are nevoie de sprijin pentru găsirea unor căi personale de reglare emoțională, pentru a deveni eficient din punct de vedere profesional. Se știe că reprimarea emoțiilor negative nu are ca efect rezolvarea problemelor care le creează, așa cum evitarea abordării discuțiilor despre emoțiile negative, nu are ca efect depășirea lor, ba dimpotrivă, exprimarea sentimentelor / emoțiilor negative, are ca efect conștientizarea lor și identificarea modalităților de a le face față.

Analiza s-a realizat doar în interiorul grupului țintă ROSE, alcătuit din membri ai comunității școlare (profesori, elevi, părinți) din liceele care au accesat granturi în cadrul proiectului ROSE și, în consecință, nu ne-am propus să facem generalizări la nivelul întregii populații școlare. Am abordat o analiză comparativă, pentru a realiza o imagine cât mai corectă, astfel că răspunsurile la fiecare item au fost interpretate comparativ, din cele trei perspective – elevi, părinți, cadre didactice.

Analiza rezultatelor a evidențiat existența mai multor atitudini și comportamente. Pe de o parte există un grup al persoanelor care au o atitudine negativistă, de culpabilizare de sine sau a celorlalți; un grup de persoane care manifestă resemnare, dar și a un grup care a adoptat un comportament adaptativ manifestat sub diverse forme sau care se focalizează pe planificare și acțiune, respectiv pe confruntarea cu evenimentul și obținerea de avantaje în ceea ce privește dezvoltarea personală.

Au fost analizate 13.333 de răspunsuri valide, dintre care 60,44% elevi, 25,52% părinți și 14,04% profesori; s-a avut în vedere analiza reprezentativității atât din punct de vedere al genului, cât și al mediului de rezidență, astfel, un număr mai mare de respondenți sunt de gen feminin, cei mai mulți respondenți din mediul rural au fost elevi și părinți, în timp ce, cei mai mulți respondenți profesori, au rezidența în mediul urban.

Din punct de vedere al analizei calitative, aspectele vizate au fost:

1. Atitudine
2. Culpabilizare
3. Acceptanță
4. Coping adaptativ
5. Emoție vs acțiune
6. Reflecție și auto-învățare

Pe scurt:

1. Atitudine.

34% dintre elevi, 30% părinți și doar 10% profesori au o atitudine defetistă în fața

acestei situații problematice (pandemia Covid-19, care a creat, pe lângă pericolul pierderii de vieți omenești și noi provocări legate de adaptarea la un nou stil de viață, de muncă și de educație, cum nu a mai existat până acum). Ceilalți consideră că pot contribui la schimbare în sensul revenirii la situația anterioară. De asemenea se constată că doar 2% dintre profesori sunt dezorientați, confuzi, în timp ce 27% dintre elevi și 39% părinți exprimă această stare de dezorientare. Atitudinea elevilor și a părinților este posibil influențată, pe de o parte de faptul că aproximativ 50% dintre respondenții elevi sunt în ultimul an de liceu, iar pe de altă parte, părinții exprimă prin răspunsul lor responsabilitatea pe care o au față de familie,

• Culpabilizare.

10% dintre elevi, 12% dintre părinți și doar 1% dintre profesori consideră au o „mare

parte din vină pentru ceea ce lis e întâmplă din punct de vedere profesional”, în timp ce 26% dintre părinți, 21% dintre elevi și doar 5% dintre profesori consideră că punctele slabe, „vina” este localizată, mai degrabă în rândul  managerilor școlari, guvernanților etc.

În privința mediului organizațional, respondenții apreciază, în majoritate, că în școală există o guvernare democratică și o cultură organizațională bazată pe cooperare (71% profesori, 58% elevi / NB), excepție făcând părinții care sunt de acord cu această afirmație doar în procent de 27%.

Deși se apreciază că în școală există o guvernare democratică și o cultură bazată pe cooperare, totuși cei de care se ține cont în cea mai mare măsură în luarea deciziilor sunt profesori (82%), urmând cele luate de părinți (63%). Doar 59% dintre beneficiarii principali al activității instructiv-educative, elevii, consideră că propunerile pe care le fac sunt luate în considerare. Răspunsurile denotă că participarea la guvernarea școlii este încă dezechilibrată.

• Acceptanță.

69% dintre părinți, 68% profesori și 62% elevi își exprimă acordul total față de afirmația

„gândesc că trebuie să accept schimbările care se produc în educație”, iar 49% părinți, 46% elevi și 53% profesori acceptă faptul că trebuie să învețe să trăiască cu astfel de situații.

• Coping adaptativ.

Strategiile de coping reprezintă răspunsurile cognitive, afective și comportamentale pe care le dezvoltăm cu scopul de a reduce, stăpâni sau tolera mai bine solicitările care depășesc resursele personale. Analiza răspunsurilor a evidențiat existența atât a coping-ului centrat pe emoție (pe ”ceea ce se simte” sau ”resimte”) cât și a coping-ului centrat pe acțiune (pe ”confruntare” și ”adaptare”).

Numărul celor care au suferit un impact emoțional negativ puternic este mai redus (8%) în rândul respondenților profesori, decât în rândul respondenților elevi (24%) și al respondenților părinți (26%).

Există un procent substanțial al celor care au găsit strategii de coping centrat pe emoție. Astfel  41% dintre profesori, 63% dintre elevi și 62% dintre părinți au rezolvat problemele emoționale prin ”minimalizarea problemei” (”Mă gândesc că poate fi și mai rău”), alții, 13% dintre profesori, 18% dintre elevi și 10% dintre părinții respondenți, rezolvă problema gândindu-se  că ”alți oameni trec prin situații mult mai rele”.

O altă modalitate de a face față tensiunilor provocate de lucrul în pandemie este aceea de ”a se gândi la lucruri sau experiențe plăcute, care nu au nicio legătură cu situația actuală”.

Cele două tipuri de răspuns centrate pe emoție (minimalizarea sau focalizarea pe evenimente plăcute), sunt modalități pasive prin care subiecții încercă să facă față noii situații. Dar, chestionarul reliefează și o categorie de respondenți care adoptă strategii cognitiv comportamentale ce implică gândirea critică și acțiunea, conștient orientată spre găsirea unor căi de confruntare a stresorului și de rezolvare a problemelor generate de noul context. Un prim rezultat în construirea unei strategii focalizate pe acțiune îl constituie pozitivarea situației.

Astfel, dacă din analiza răspunsurilor rezultă că 30% dintre respondenții profesori, 25% dintre respondenții elevi și 26% dintre respondenții părinți sunt total de acord cu faptul că ”situația aceasta are și părți bune”, procentul celor care ”cred că pot învăța ceva din situația aceasta de pandemie” este  următorul: 75% profesori, 55% elevi și 34% părinți.

Numărul celor care au adoptat un comportament activ este ridicat pentru toate categoriile de respondenți, scorurile obținute fiind de 98% pentru profesori și părinți  și  95% pentru elevi.

Din numărul celor care au abordat o atitudine reflexiv-pozitivă, o parte concep chiar planuri de acțiune în scopul îmbunătățirii situației personale. Toate categoriile care au participat la sondaj înregistrează scoruri mari în ceea ce privește un plan de viitor. Referitor la elaborarea unui plan de dezvoltare personală, de dobândire de noi competențe și de îmbunătățire a abilităților profesionale, procentele înregistrate sunt: 97% părinții,  96% profesorii și 92% elevii.

• Emoție vs acțiune.

Un element important al analizei a fost punerea în evidență a raportului dintre cele două tipuri de răspuns: emoțional sau acțional. Analiza arată faptul că subiecții care sunt afectați emoțional,  dezorientați, dominați de vină, care se autoculpabilizează, se simt neputincioși, reprezintă un număr redus în rândul celor trei categorii participante la sondaj. Este de remarcat că cea mai mare tendință spre răspuns acțional o au profesorii (NB) exprimată prin cele 74.66% din răspunsuri. Se manifestă și un grad înalt de conștientizare a nevoii de acțiune și ieșire din starea emoțională, în special în rândul profesorilor (96,43% resping răspunsul emoțional, cu alte cuvinte înțeleg că dominația emoțiilor negative nu schimbă cu nimic situația în care se află, adoptând calea acțiunii). Cei mai afectați emoțional, în raport cu celelalte categorii de respondenți, sunt elevii, procentajul celor care resping afirmația referitoare la coping-ul emoțional fiind de 88.97%.

• Reflecție și auto-învățare.

Dincolo de pericolul asupra sănătății oamenilor, pandemia a avut și un impact pozitiv

deoarece a provocat procese reflective și de învățare retrospectivă (NB), fapt dovedit de chestionarul aplicat.

Acțiunea inițiată în situații de criză nu este o problemă de control ci una epistemologică. Dacă prin inițierea acțiunii se realizează învățarea, se obține feedback-ul și se construiește o înțelegere a mediilor necunoscute, atunci lipsa acțiunii este o opțiune nefericită din moment ce ea împiedică accesul la înțelegere și prin aceasta creșterea numărului de erori. Nu este important ce se întâmplă sau ce faci într-un anumit moment ci ceea ce înveți din ceea ce faci sau se întâmplă. În situații de criză acțiunea, indiferent de calitatea ei și rezultatele care se obțin, este mai importantă decât nonacțiunea, lamentarea, pasivitatea sau așteptarea ajutorului ”divin”, deoarece acțiunea constituie suport al învățării, prin reflecție, evaluare și înțelegere (Elke Weik, profesor asociat la Universitatea Southern din Danemarca).

Ca urmare a reflecției asupra rigorilor impuse de pandemie, au ajuns la concluzia că pot fi mai buni profesional și mai înțelepți ca urmare a traversării acestei perioade dificile: 71% profesori, 43% elevi și 79% părinți.

Subiecții din toate cele trei categorii de respondenți să gândesc ”cum să schimbe situația personală în actualul context” întrunind procentaje înalte, astfel, părinții 94%, elevii 89% și profesorii 88%. Motivele sunt evidente: spectrul șomajului pentru prima categorie, incertitudinile privind viitorul pentru a doua categorie și siguranța locului de muncă oferită de titulatură, pentru a treia categorie.

Dacă elevii consideră, în număr mare, că școala de acasă le dă posibilitatea să se centreze mai ales pe disciplinele de bacalaureat, 52%, profesorii, tot în număr mare, consideră că școala la distanță nu permite comunicarea eficientă cu elevii, în sensul că nu pot gestiona cu certitudine prezența și participarea elevilor, pentru că aceștia nu deschid camerele video.

Părinții, prin mesajele lor, exprimă, mai ales grija pentru starea de sănătate și siguranța copiilor, economisirea costurilor cu naveta la și de la școală, fiind frecvente, în același timp, mesajele privind incapacitatea părinților de a asigura copiilor lor echipamentele necesare și conectarea la internet.

Cea mai mare nemulțumire a tuturor subiecților este lipsa de socializare, comunicare, colaborare.

Dacă în cazul elevilor acțiunea cea mai frecvent semnalată este „am învățat să …”, în cazul părinților este „am petrecut mai mult timp cu ….”, iar în cazul profesorilor „ nu am putut să ….”.

Cei care își exprimă cel mai frecvent dorința de a se întoarce la școală sunt profesorii (2176), în timp ce elevii par să se fi acomodat mai bine, în sensul că doar 1179 dintre subiecții elevi afirmă cu tărie dorința de a merge la școală.

În număr mare, elevi și părinți afirmă că în această perioadă marcată de „școala de acasă” elevii au ajutat la treburile gospodărești, lucru care pentru elevi a determinat nemulțumire, în timp ce pentru părinți sprijinul copiilor în gospodărie a determinat mulțumire.

Elevii și părinții afirmă că numărul și volumul temelor este mai mare decât în perioada precedentă, în timp ce profesorii consideră că elevii nu sunt la fel de interesați și activi, în mediu virtual, iar gestionarea clasei de elevi este mai dificilă.

Această analiză, împărtășită sumar în aceste rânduri, a scos în evidență câteva aspecte esențiale:

• Din punct de vedere educațional, Romania nu este o insulă, toate statele europene și nu numai, s-au confruntat cu probleme similare, de tipul: insuficiente echipamente și conectivitate la dispoziția elevilor, doar că au avut capacitatea de intervenție rapidă pentru minimizarea riscurilor – alocare de fonduri pentru achiziționare de echipamente, abonamente/cartele pentru accesibilitatea conectivității.
• Din punct de vedere socio-emoțional, românii au trăit și ei emoții negative referitor la restricțiile de socializare cunoscute și aplicate la nivel european și nu numai.
• Managementul riscului și al situațiilor de criză nu a fost o prioritate în sistemul de învățământ din Romania.
• Trecerea educației din mediul școlar în mediul virtual a adâncit discriminarea datorită numărului foarte mare de elevi care nu au avut nici măcar un telefon inteligent sau/și conectivitate; Nevoia de alocare a unui buget de 6% din PIB pentru educație este perfect întemeiată.
• Insuficiența/lipsa competențelor digitale ale profesorilor este certă, deși un număr foarte mare de profesori dețin certificate de participare și promovare a unor cursuri de inițiere TIC.
• „Revenirea la normalitate” nu poate să anuleze toate progresele înregistrate în perioada pandemiei, cel puțin referitor la menținerea unui echilibru optim, specific fiecărei discipline, între învățare/predare/evaluare față în față și cea la distanță.
• Activitățile derulate online au reașezat, în multe cazuri, relația profesor – elevi, de la una de autoritate, la una de învățare colaborativă, atunci când profesorul a cerut sprijinul elevilor sau elevii și-au oferit sprijinul pentru facilitarea utilizării platformelor de învățare pentru lecție. S-a creat un stimul motivațional foarte important.
• Învățarea/ predarea /evaluarea trebuie să schimbe paradigma în care funcționează de la competiție la colaborare, de la învăţarea pentru toţi la învăţarea personalizată.

Prof. Paloma PETRESCU este asistent team leader în cadrul echipei de asistență tehnică Horvath&Partners  ■

Coperta (foto personală Paloma Petrescu); foto ilustrativ pexels.com/ro-ro/cauta/fără drepturi de autor/.