Acasă Cronica Nosferatu – Simfonia Groazei

Nosferatu – Simfonia Groazei

1333
0

Paul SICHIGEA

Nosferatu este un film german lansat în 1922, un reprezentant de seamă al Expresionismului German, stil cinematografic care a luat amploare în prima jumătate a secolului XX. Galeen, scenaristul filmului a preluat ideea deja celebrei cărti „Dracula” scrisă de unul dintre părinții horror-ului, Bram Stoker. Permisiunea oficială pentru folosirea numelui nu a existat și astfel, filmul a trebuit să poarte un alt nume – Nosferatu. Acest cuvânt, ori mai bine spus, nume în acest caz, se spune ca ar proveni din limba română, însemnând „nesuferit” sau „problematic”. Etimologic, cuvântul nu a fost niciodată stabilit ca făcând parte oficial dintr-o limbă, însă este unanim acceptat faptul că îl reprezintă în mod direct pe celebrul Dracula.

sursa: rfi.ro

Murnau, regizorul peliculei, a dat dovadă de mare inspirație și talent prin cadrele uluitoare și foarte bine pregătite, dispunând de un buget nu foarte mare – Nosferatu fiind, de asemenea, unul dintre primele „filme independente” realizate vreodată care au avut un impact real. Aproape toate cadrele cu înfricoșătorul actor Max Schrek (despre are s-a spus mai târziu că însuși ar fost un vampir real) pot reprezenta imagini dintr-un tablou bine structurat, compoziția imaginii fiind de o calitate ireproșabilă, în ciuda perioadei realizării filmului și a posibilităților tehnice ale vremii. Multe dintre secvențele din Nosferatu au devenit rapid emblematice pentru cinematografia mondială, precum intrarea lentă a personajului principal pe ușa încăperii în care locuia tânărul funcționar Hutter, musafirul său, ori cadrul bine gândit al apariției înfricoșătoare a Contelui Orlok sub arcada castelului său, devenită ulterior celebră din acest motiv. De asemenea, momentul în care Orlok urcă scările lungi ale sumbrei sale locuințe, în cadru reieșind doar umbra sa și a ghearelor lungi, reprezintă un moment de turnură pentru cinematografie, secvența fiind repetată de nenumărate ori în alte filme apărute ulterior.

sursa: pinterest.com
sursa: bookandfilmglobe.com

Filmul este, bineînțeles, mut. Multă vreme au existat discuții legate de acest aspect: dacă filmul ar fi dispus de sunet pe voce, filmul ar fi avut un impact mult mai mare, însă mulți sunt de acord că Nosferatu, întocmai prin această lipsă de ordin tehnic, este în continuare unul dintre cele mai înfricoșătoare filme realizate vreodată. După lansarea sa, din 4 martie 1922, văduva lui Bram Stoker a făcut tot posibilul ca filmul să dispară, invocând prin lege motivul lipsei permisiunii oficiale pentru adaptarea cărții scrise de soțul ei la sfârșitul secoului XIX. Verdictul juridic i-a fost favorabil, iar judecătorul a ordonat distrugerea tuturor copiilor filmului, însă câteva role au reușit „să supraviețuiască”. Istoria a fost scrisă prin aceasta capodoperă cinematografică, pilon al genului „Horror” și sursă bogată de inspirație pentru multe adaptări apărute mai târziu.

Publicitate
Articolul precedentPacienta „cu vechime”
Articolul următorEducația în vremuri de pandemie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.