Acasă Sport La Constanța handbalul s-a întors acasă        

La Constanța handbalul s-a întors acasă        

22047
1
Sursa: Florin Tătaru Facebook
Sursa: Florin Tătaru Facebook

Luigi FRIGIOIU ■

În urmă cu o săptămână, după spectaculoasa victorie (29-28) obținută de CSM în meciul cu Sporting Lisabona pe 24 octombrie, antrenorul George Buricea a declarat: „Am adus handbalul înapoi la Constanța”. Începuturile performanțelor se pierd în negura vremilor. În anii 70, România domina handbalul: campioană mondială în ‘70, ‘74, vicecampioană olimpică în ‘76. Atunci, echipa noastră divizionară se numea Comerțul Constanța. Cu buget mic, evolua în Divizia B, pe terenul de zgură din curtea stadionului Farul. 

La Comerțul au jucat printre alții: Nurhan Ali, Moldoveanu, portarul Ion Crăciun, Gigi Frigioiu, Cornel Damian, Aihan Omer, Adi Ghimeș (ultimii doi foarte tineri, pe atunci).

Promovarea în „A” a venit, ceva mai târziu, în 1988-1989, sub comanda celebrului antrenor Oprea Vlase. Echipa se numea Hidrotehnica, fusese preluată de un sponsor puternic: ICH (Întreprinderea de Construcții Hidrotehnice). Băieții încercau să calce pe urmele fetelor care evoluau cu succes, de câțiva ani, pe prima scenă. Inițial, Hidrotehnica își disputa meciurile în mica sală de la CET. Datorită bunelor rezultate, pe la mijlocul anilor ‘80, Sala Sporturilor a fost modificată pentru a putea găzdui și handbal.

Sursa: Florin Tătaru Facebook

După ‘90, odată cu „căderea” firmei ICH și Hidrotehnica coboară pe tobogan. Constanța revine pe prima scenă a handbalului, abia, în 1999. Antrenorii Mihai Făgărășan și Ion Crăciun au reactivat câțiva veterani, foști la Hidro, (Moise, Hairi, Omer, Bărbulescu) și au promovat „speranțe” de la Școala Sportivă Constanța (Murtaza, Racovițan, Vasile, Stavrositu, Băiceanu, Pușcașu, Cazan). S-au adus și tineri ce vor scrie istorie în handbalul de la malul mării: Laurențiu Toma și Fl. Nicolae (Ploiești), Ionuț Rudi Stănescu (Brașov), George Buricea (Galați).

Din 2004, urmează o serie de rezultate excepționale și Handbal Club Municipal Constanța devine cea mai titrată echipă din istoria sportului constănțean. HCM a câștigat 9 nouă titluri de campioană (2004, 2006, 2007, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014) și 6 Cupe ale României (2006, 2011, 2012, 2013, 2014, 2018).

În Cupa Cupelor EHF a fost semifinalistă în 2006 și sfert-finalistă în 2007 și 2009. În Cupa Challenge EHF a fost semifinalistă în 2004.

Dar, succesul istoric e victoria cu Barcelona, câștigătoarea Ligii Campionilor, în 2004 (29-27). Lotul HCM era format din: Rudi Stănescu, Mihai Popescu, George Vasile, Marius Stavrositu, Fl Nicolae, Laurențiu Toma, Denis Ali, Ionuț Pușcașu, Silviu Băiceanu, Paul Giotoiu, Ionuț Săulescu, George Buricea, Adrian Racovițan, Gicu Tașcă, Darius Șania, Ionuț Oselinsche, Bogdan Șoldănescu, Marius Vasile, Rică Pârâianu, Adrian Tucanu, Mihai Timofte, Alex Adzici și Robert Tase (antrenori Aihan Omer și Eden Hairi). Mulți constănțeni și un singur străin, Adzici, folosit doar în apărare!

Sursa: Florin Tătaru Facebook

Din păcate, arena din Constanța nu a mai fost omologată pentru Liga Campionilor. Așa că HCM (antrenată de Zoltan Kurtes) a învins Montpellier (37-33), în 2009, în Sala Sporturilor din Buzău, unde și-a disputat meciurile internaționale. La francezi evoluau super-experții Nikola Karabatic, Didier Dinart, Luka Karabatic, Michael Guigou și William Accambray (multiplii campioni, mondiali, europeni și olimpici)!

După titlul din 2014, a urmat falimentul și desființarea. La Primărie și Consiliul Județean Constanța, controalele au depistat grave nereguli și HCM a rămas fără finanțare. Anul următor, trei nume grele – Rudi Stănescu, Laurențiu Toma și George Buricea – au refăcut echipa, denumită acum Handbal Club Dobrogea Sud.

Preluarea HCDS de către clubul CSM poate însemna relansarea handbalului la Constanța. Echipa joacă modern și eficient, experiența veteranilor se împletește cu elanul tinerilor. Iar rezultatele se văd, atât în campionatul intern cât și în Cupa EHF. Sperăm ca victoria cu Sporting Lisabona să reprezinte “certificatul de naștere” pentru o nouă echipă de aur a handbalului constănțean.

1 COMENTARIU

  1. Câteva precizări: – minunea internațională a început în 2001, când Constanța (nici nu cred că se numea HCM atunci), într-o sală arhiplină, a învins, în Cupa Challenge, pe câștigătoarea sezonului precedent, Jugovic Kac, cu 27-16, după înfrângere la 8 goluri în deplasare. La pauză era 10-8, dar repriza a doua a scos la rampă trei jucători senzaționali: Rudi Stănescu în poartă, Florin Nicolae în atac și publicul, în tribună. La Jugovic Kac juca Milorad Krivokapic, nepotul unui mare jucător iugoslav care a făcut multe zile fripte românilor. Era vremea când jucătorii lui Ion Crăciun (Dumnezeu să-l odihnească!) se antrenau pe plaja Modern și găseau cu greu bani pentru deplasări. Sala era plină la fiecare meci. În turul următor, ne-au eliminat niște polonezi; – în 2002, constănțenii au adus o altă forță pe malul Mării Negre, echipa germană Lemgo, în Cupa Cupelor. La acel moment, Lemgo era construită pe scheletul naționalei Germaniei și ne-a administrat o lecție usturătoare de handbal. A contribuit puțin și excluderea din lot a lui Florin Cazan, una dintre primele isprăvi ale lui Nicușor Constantinescu; – În meciul cu Barcelona, Adzic a jucat și în atac, pasând printre picioare pentru extrema Timofte, care a înscris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.