Iulius MUREȘAN ■
Adevărul despre Русский мир (Lumea rusă)
Exemplificăm aici raționamentul și esența vechiului discurs al slavofililor din secolul al XX-lea, care permite justificarea agresiunilor în numele unei „lumi ruse”. La rândul lui, cel mai citit scriitor ucrainean pe plan mondial, Andrei Kurkov, se referea astfel la această situatie: „Conceptul de lume rusă se rezumă intr-o frază pe care politicienii ruși o pronunță adesea: „Rusia se termină acolo unde nimeni nu mai vorbește rusește.” Și cum se vorbește rusește peste tot, asta înseamnă că Rusia nu se termină nicăieri.”
Deja în 2005, Vaclav Havel, disidentul ceh devenit președinte al Republicii Cehoslovace în 1989, declara: „Rusia nu știe exact nici unde începe, nici unde se termină”…
„Toată politica lui Vladimir Putin se bazează pe angoasa cu care acesta privește instalarea, în imediata vecinătate a Rusiei, a unor contra – modele de putere, care le-ar putea da idei rușilor. Georgia, Belarusul si acum, Ucraina sunt victime acestui gen de paranoia. Nu extinderea NATO îi provoacă anxietate dictatorului rus, ci Revoluția Trandafirilor, din 2003, de la Tbilisi, Revoluția Portocalie din 2004, de la Kiev, apoi manifestațiile din Piața Maidan din 2004 si protestele masive de la Minsk împotriva falsificării alegerilor prezidențiale din Belarus.” (Thierry Wolton).
Goana lui Vladimir Putin către trecut de Galia Ackerman și Stéphane Curtois
„Realegerea din 2012 – și perspectiva că va urma să fie „ales” și în 2018 – i-a accentuat lui Vladimir Putin aroganța, emfaza și dorința de putere. Din prima clipă, acesta obține votarea unei legi care reprima mai drastic manifestațiile cetățenilor și „defăimarea” puterii. Obține interzicerea site-urilor de Internet considerate „periculoase” și clasifică drept „agenți ai străinătății” ONG-urile „care deranjeaza” și care intr-adevar erau finanțate din străinătate. Vizează în mod special Asociația Memorial, care, din 1997, se ocupase de apărarea drepturilor omului și ai cărei istorici reevaluau marile perioade de teroare ale puterii sovietice – de la războiul civil din 1918 – 1922 și Marea Teroare din 1937 – 1938, trecand prin Holodromul ucrainean, până la moartea lui Stalin. (…)
În august 2012, Putin extinde definiția „înaltei trădări”, că și pe cea a „spionajului” și a ” obținerii ilegale de secrete de stat”, pentru care se aplică pedepse care merg până la 20 de ani închisoare. De acum, orice fel de critică a puterii se poate încadra la unul din aceste articole.”
„De ce se află Vladimir Putin de peste doisprezece ani în prim – planul vieții politice internaționale? Bineînțeles, fiindcă regimul lui folosește tactici perverse contra cărora democratiile sunt uneori neputincioase. În numai douăzeci și doi de ani, sub conducerea lui Putin, Rusia asa- zis postcomunista s-a transformat intr-o putere nocivă, iar principalul ei produs de export este pur și simplu frica.
Această politica nocivă a fost pusă la punct în laboratoare KGB-ului, alma mater a lui Vladimir Putin, adevărata lui universitate, locul adevaratei lui formații teoretice și practice.
Traiectoria lui Putin, asa cum o exploram aici, este traiectoria unui agent secret devenit țar, care si-a păstrat fidelitatea nestramutata față de rădăcinile lui de Homo sovieticus și față de viziunea despre lume formata de KGB, dar și față de adevărații lui mentori, rămași anonimi.” (Autorii volumului menționat mai sus).
Sursa bibliografica și fotografia: Galia Ackerman, Stéphane Curtois, Cartea neagră a lui Putin, 2023.
