Acasă EDITORIAL României îi lipsește băsismul!

României îi lipsește băsismul!

8350
3

Dan MIHĂESCU ■

Cum l-am cunoscut pe Traian Băsescu ●

De la început nu l-am agreat pe Traian Băsescu. În primul rând ca om și în al doilea ca politician. De la prima întâlnire, în 1990, prin august cred, la Gara Maritimă din Portul Constanța, în biroul său de Șef al Inspectoratului Navigației Civile, l-am etichetat, după o scurtă discuție, drept impulsiv, agresiv, compulsiv, grosier…fără să-i cunosc la vremea aceea pedigree-ul profesional. Adjunctul ministrului Transporturilor și Șef al Departamentului Transporturi Navale, contraamiralul Ion Plăviciosu, veche cunoștință, mă introdusese în biroul lui Băsescu cu multă curtoazie precizându-i subalternului său, cel puțin teoretic, că mă bucur de toată simpatia și aprecierea sa. Nu știu dacă au trecut cinci sau zece minute din întâlnirea noastră că cel care avea să devină peste doar 14 ani Președintele Republicii, își aprinde nervos o țigară, pufnește, trântește și răcnește: Ce-i asta dom’ne, ce se întâmplă aici? Presa e noua securitate a statului? Am scăpat de ăia și ne luați voi la sulă…N-am ce să răspund, nu-ți spun nimic, să văd ce-mi faci?! Eu i-am zis că-i fac ce știu mai bine și am plecat ață la contraamiralul Plăviciosu. Am rămas stupefiat când după relatarea celor petrecute, Nelu Plăviciosu se cam rușinează de situație și oarecum împăciuitor mă cuprinde protocolar după umeri și conducându-mă pe holul de marmură al clădirii somptuoase exclamă: „Vai, vai ce rușine, ce necaz…lasă Dane că-l împac eu și poate ne vedem în trei ca să nu se mai repete”. Am replicat, îmi amintesc și acum: „Futu-l pe ăla care mai stă de vorbă cu chiombul vostru. Scriu cum a fost, cum s-a întâmplat și să tragă cititorii concluzia”.

Ne-am revăzut în 1991 când era deja în ascendență. Ca subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, m-a primit cu multă curtoazie, tot la Gara Maritimă unde își păstrase un birou de week-end. Subiectul era “epopeea” tancului petrolier “Crișana”, trimis la reparații capitale în Japonia, la Yokohama, sub comanda fratelui său, Mircea Băsescu. De data aceasta interlocutorul meu a fost rezon. L-a chemat pe Shogunul care l-a rândul său l-a sunat pe Bosînceanu – miliardarul de puțin mai târziu, și m-au dat în primire ca să-mi ofere toate informațiile solicitate. Cazul petrolierului Crișana făcuse vâlvă atunci după ce câțiva ofițeri de punte se revoltaseră față de programul impus la bord, în timpul marșului către Japonia de către comandant. Mircea Băsescu ceruse întregului echipaj să participe la curățarea tancurilor de marfă ca nava să fie pregătită când ajunge la destinație și implicit să reducă costurile. Înțelegerea contractuală cu echipajul era ca munca de curățare a deșeurilor petroliere să fie plătită suplimentar,  ceea ce aducea un ban în plus în condițiile în care diurna marinarilor români nu crescuse încă. Doi sau trei ofițeri de navigație, liberali în cuget și apartenență politică, s-au revoltat, au refuzat să execute programul și au trimis scrisori de protest la presa din țară denunțând samavolniciile fratelui Mircea Băsescu, sclavagismul de la bord și pirateria practicată de acesta care i-a reținut în mijlocul oceanului pe navă, împotriva voinței lor, refuzând să ducă nava la cel mai apropiat țărm ca să-i trimită acasă.

Gelu Bosînceanu înveșmântat cu o șubă îmblănită, de șantier, la volanul unui ARO 243, m-a preluat afabil încredințându-i pe cei doi jupâni ai săi că totul este în regulă printr-un zâmbet în colțul gurii în care-i sclipea vanitos un molar din aur dentar. De data aia omul funcționase corect.

Am rămas prieten și într-o relație de familie cu Gelu Bosînceanu și cu Dumitrița, cu Mircea și Doina Băsescu dar mai ales cu Călin Marinescu, pe care ulterior aveam să-l copleșesc chiar cu un gen de sentimente filiale în fața vicisitudinilor și nemerniciilor la care era supus, după ce l-am pierdut pe tatăl meu.

A treia oară ne-am întâlnit pe 15 august 1996, la Ziua Marinei, după ce demisionase de bună voie din Camera Deputaților ca să se pună la dispoziția anchetatorilor, urniți de Adrian Năstase ca să-i pună capac ascensiunii sale politice. Venise îmbrăcat în uniformă de comandant al Marinei Comerciale Române și suda țigară de la țigară în fața Farului Genovez, sfidându-i pe toți potentații PDSR care mergeau către festivitatea de la Comandamentul Flotei. Ne-am dat mâna, a zâmbit, făcea caterincă și a refuzat să împartă cu tribuna oficială cu detractorii săi.

Cred că tot în anul acela, eram redactor la cotidianul ZIUA, i-am și telefonat acasă la numărul 016176938 pentru o declarație despre o fricțiune pe care ar fi avut-o cu unul dintre vecinii săi din Primăverii, Petre Roman sau Adrian Năstase, nu mai știu exact. Mi-a răspuns scurt și la obiect dar a menționat că n-ar vrea să apară în presă ce-am vorbit. Am respectat confidențialitatea; și eu am navigat în echipaje și știu să-mi țin gura.

În primăvara lui 2001 delegația constănțeană, din care am făcut parte, a impus Consiliului Național de Coordonare organizarea alegerilor pentru președinția partidului, înainte de termen, în urma cărora Traian Băsescu a fost ales președinte al PD, la Convenția Națională. Conștientizasem că era omul care ne trebuia. Câștigase deja “en fanfare” primul mandat de Primar General al Municipiului București.

În toamnă ne-am mai văzut la Mamaia, unde Stelian Duțu, președintele Consiliul Județean Constanța și vicepreședinte PD a oferit o recepție la care a invitat și ziariști. Traian Băsescu a fost jovial, cordial, exuberant, s-a întreținut cu toți, a trecut pe la mese și a ciocnit cu toată lumea, a cântat imnul partidului și nu-și desprindea privirile de la nevastă-mea când vorbea cu mine încât aproape că am crezut că-i dau restanța ce i-o promisesem solemn după prima noastră întâlnire. Evident, Gabi s-a simțit bine și și-a creat o opinie favorabilă despre el.

L-am susținut când a candidat pentru primul mandat la Prezidențiale. Profesional și chiar public m-am făcut chezaș căci credeam în el, în dorința sa de a schimba fața politicii și societății românești în bine și sincer să fiu –de fiecare dată când își recita monologul la scenă reușea să mă impresioneze când ajungea la strofa meșteșugită în care ne spunea cum a învățat pe mare să poarte tricolorul în suflet, privindu-l în fiecare dimineață, la răsărit, cum este arborat la bastonul de la pupa și cum în fiecare seară e coborât pentru a fi dus la păstrare.

Cum a fost de fapt Traian Băsescu ●

După ce a câștigat primul mandat de Președinte al României, Traian Băsescu a rămas ferm în privința strategiei și țelurilor sale politice de modernizare a țării și eradicare a corupției la toate nivelurile. Pentru asta a început reforme, și-a desemnat colaboratori cu care a început să lucreze la strategii, a început eliberarea justiției de sub decizia politică și mai ales a devoalat cel mai important instrument de șantaj al cetățenilor transferând Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) întreaga Arhivă a fostei Securități. A patronat reformarea educației în România, Legea educatiei elaborată de o comisie prezidențială eșuând, însă, prin lipsa finanțării guvernamentale.

A avut grijă, ca de obicei, să se descotorosească de atârnătorii care, cândva, pe model american, își plătiseră bilete ca să cineze în preajma sa. Naivi, oamenii credeau că-și cumpără favoruri pe viață fără să fi înțeles nimic din comportamentul și conduita politică de până atunci a lui Traian Băsescu care, neacceptând șantajul politic sau crearea obligației reciproce politicianiste, a renunțat pe loc la imunitatea parlamentară demisionând din funcția de deputat.

Singurele sale mici vulnerabilități aveau să fie doar fratele, Mircea, și eventual fiica, Ioana. Desigur a mai fost și Blonda de la Cotroceni, cea care a făcut și a desfăcut în numele – zicea ea, și pentru Președinte, dar uitând să-i spună și lui. Acuma, ce să vă zic, se spune că oricare mare președinte al oricărei cât de mici republici, la viața lui a avut neșansa unei astfel de torpile acustice, de care i-a făcut plăcere să nu poată scăpa. Iar Blonda lui Băsescu, ca orice torpilă de clasă…a știut să se pună în valoare și să creeze impresie, până la a controla și restricționa accesul la Cotroceni, vechilor camarazi.

Tot așa, că vorbeam mai devreme despre dezavuarea compromisurilor politice, primul care a picat în capcană fără a-l cunoaște suficient de bine pe Băsescu și oroarea sa de a oferi ocazia să fie vulnerabil  sau șantajabil, a fost colegul său de coaliție politică cu care a câștigat alegerile, Călin Popescu Tăriceanu. Totul a pornit de la un bilețel, trimis de Tăriceanu, cu antetul Cabinetului Primului-Ministru, în care îl roagă pe Președintele Băsescu să intervină în justiție pentru o sentință în favoarea lui Dinu Patriciu.

La momentul respectiv, Traian Băsescu, cu bună-știință a creat criză scoțând Partidul Democrat de la guvernare, dar a pus bazele pe termen lung a epurării și înnoirii scenei politice.

Nu s-a sfiit să conducă ședințe de guvern, când până și cel mai apropiat colaborator al său, prim-ministrul Emil Boc, se dovedea moale și șovăitor în luarea unor decizii politice grele, complicate sau mergea la Consiliul Superior al Magistraturii și se așeza în capul mesei pentru a-i determina să lucreze în folosul Justiției nu al intereselor de grup.

A fost singurul politician pe care l-am văzut că-i spune verde în față, orice, oricui, oriune, oricând, fără să se sfiiască și tocmai această naturalețe și franchețe portuară i-a atras mii de simpatizanți.

A trecut țara prin criza economică din 2009 și a consfințit Parteneriatul Strategic cu SUA, securizând astfel România și așezând-o fundamental de partea ălora cu Coca Cola, vorba amicului Călin Marinescu.

Și toate astea, s-au petrecut în decursul a zece ani, cei mai faști pentru noi după Revoluția din Decembrie 1989, perioadă în care Traian Băsescu părea că prinsese marota corupției care ucide și, mai ales, în ultimul mandat nu pregetă să ne dea exemplu Ucraina ca țară în pragul destructurării din cauza corupției de stat.

Ce n-a reușit Băsescu a fost faptul că la umbra sa politică nu au lăstărit mlădițe trainice. Până și ultimul partid pe care l-a zămislit, Partidul Mișcarea Populară, s-a ales praful de el și a ajuns la remorca unei facțiuni emigrante din PNL, în frunte cu fostul președinte Ludovic Orban.

Politica internă și externă a lui Traian Băsescu, ca președinte jucător – așa cum îi plăcea să se definească ar fi trebuit să pună bazele unei doctrine politice pe care de altfel mulți români o au în sânge.

Ar fi fost firesc ca în România să se coaguleze o doctrină politică funcțională, moderat conservatoare – un băsism, așa cum în Argentina s-a fundamentat peronismul sau kemalismul în Turcia, un vaccin care să creeze imunitate naturală pentru respingerea oligarhiei naționale, după cum încerca să se profileze PDL și mai apoi PMP; o ortodoxie a anticomunismului, marota lui Băsescu cu care ne amenința ori de câte ori avea ocazia.

Am reflectat asupra omului Traian Băsescu și a ceea ce ar fi trebuit și ar fi putut să fie moștenirea sa politică pentru România după ce am găsit pe Facebook relatarea de mai jos a unui marinar, Cătălin Nistorescu, din 28 noiembrie 2015, care l-a cunoscut întâmplător. Citiți și vedeți dacă-mi dați dreptate.

  • Cătălin Nistorescu / „L-am întâlnit pe omul asta în 1990 (eram ofițer 3,la primul voiaj, pe nava Bărăganul) când eram cu nava în portul Anvers. Am fost trimis de comandantul navei să prelungesc vizele la 6 marinari la consulatul României (care e în Bruxelles). Acolo mi s-a spus că trebuie să plătesc o taxa de 20 $ pt fiecare carnet de marinar , bani pe care eu nu-i aveam la mine. Am încercat să conving o doamna de acolo (pt că taxiul între Anvers și Bruxelles costă mult) ca să accepte plata la întoarcerea navei în țară sau să ia legătură cu Navromul să plătească, urmând că banii să fie recuperați din salarii. Insistam pentru că era perioada imediat după „revoluție” și cu toții vroiau să profite de abrogarea interdictei de a aduce TV color acasă la familiile lor .În timpul discuției ,care devenise puțin „aprinsă” a venit Băse și aflând cerința mea mi-a luat carnetele de marinari și mi-a spus : „Așteaptă aici!”. A plecat și după 10 minute a venit cu vizele puse , mi-a spus : „Voiaj Bun!”, după care a plecat in treaba lui. Întâmplarea asta spune multe despre caracterul unui om care ,având o funcție importantă , s-a oprit din treaba lui să ajute un tânăr ofițer cu o problemă ce nu-l privea”.

3 COMENTARII

  1. Excelentă retrospectiva! Amintiri multe, de tot felul, mi-au trecut prin minte, dar trist e că nu pot să asociez acea personalitate, viziune și disponibilitatea neobosită de a afla lucruri din orice domeniu al statului, ale lui Băse cu ale niciunui alt politician actual. Și dacă îmi vine să fac asocieri, e clar că sunt de acord că un strop de spirit băsist lipsește azi, deși ar face diferența.

  2. Cred ca ai mare dreptate, din pacate a incercat singur sa aduca tara pe un drum normal, poate nu a stiut sa construiasca o echipa care sa il urmeze in lupta impotriva falsilor comunisti, sa fim seriosi la noi au fost cativa comunisti adevarati, restul pupincuristi care ii lingeau mainile lui Ceausescu, oameni care au adus coruptia la nivel de politica de stat.
    Poate nu a gasit oameni potriviti, eu stiu ce politicieni avea in jurul sau, toti o apa si un pamant,
    In schimb si-a facut enorn de multi dusmani care si astazi incearca sa se razbune, daca Parlamentul Romaniei a fost in stare sa dea o lege special pentru Traian Basescu ce mai avem de zis.
    Are meritul sa le fi taiat aripile unor potentati ai vremii, care se luptau sa fure ce mai era de furat si care astazi vor razbunare pentru anii petrecuti la poprire, pe buna dreptate de altfel.
    Felicitari Dane pentru articol, eu nu am vrut sa particip, as fi fost partinitor.
    Daca analizam ezitarile zilnice ale actualilor conducatori, evident lipseste spiritul băsist.

  3. Sincer să fiu, nu m-am așteptat să te oprești atât de brusc.
    Știu ca ai multe chestii de pus pe hârtie, având in vedere ca te-ai pornit cu faptele încă din “preistoricul’ traseu fabulous pe care l-a avut Basescu, după 1989.
    Da! Afost fabulous modul prin care ne-am adunat in jurul omului care inspira noi valori in politica și noua societate românască ce era pe naștere și, dacă imi aduc bine aminte, noi toți ăștia, nu aveam aspirații individuale, deci nu aruncasem ancora in idealuri meschine și nu ne doream nimic material pentru noi. Cel puțin așa ne vedeam atunci, noi câțiva.
    Eram acolo, cu entuziasmul celor care gustaserăm din lumea occidentală și aspiram la o viață nouă, stiind însă ca nimic nu vine peste noapte.
    Da! Eram cu el, și l-am investit cu creditul nostru.
    Am avut cateva contacte cu el, l-am apreciat pentru sinceritate și ințelegere.
    Erau chestii mărunte pe care le-aș putea dezvolta, însă ele nu vor schimba cu nimic reacțiile ulterioare, îndreptate impotriva celui pe care l-am sustinut și l-am adulat, acest “animal politic” extraordinar de care România a avut atâta nevoie pentru o reșapare socială.
    Meritul lui incontestabil este acela de a “schimba de drum”, din gulagul comunist in care ne găseam de 50 de ani și pe care, camora politică iliesciană l-a menținut cu atâta iscusință. Dar, s-a dedat la greșeli urâte, greseli care au produs suferință, greșeli care l-au costat izolarea de cei care erau in fapt materia calculelor lui politice inițiale. A distrus un eșalon politic cu pedigree deja, și-a pedepsit oamenii apropiați cu sau fără motiv, … a descălecat ca fraierul in fața oponenților, a celor care l-au halit cu prima ocazie. Păcat ca s-a crezut in locotenenți care s-au folosit de mreje personale pentru a-și atrage foloase.
    Băse, e singur acum și cară in spate o istorie scrisă cu mâinile celor care l-au susținut și au fost cu el in acel periplu ascendent de care vorbești, dragă Dane. Știu bine că ar fi multe de spus, așa că, mergi mai departe, cu șarm, cu tact, cu talentul ziaristului valorous pe care il știu și-l apreciez de mulți ani. (vezi pozele 😊)
    In rest, “despre morți” (politic), “numai bine”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.