Acasă Eveniment Declarație comună a rectorilor universităților constănțene

Declarație comună a rectorilor universităților constănțene

6288
0
N. R. Reprezentanții a trei instituții de învățământ superior din Constanța, cu acordul senatelor instituțiilor respective, în baza autonomiei universitare, au formulat un apel public adresat nu doar comunității academice ci întregii societăți, de responsabilizare civică și patriotică în contextul alegerilor prezidențiale de duminică 18 mai. În mod surprinzător, Academia Navală Mircea cel Bătrân (ANMB), instituție cu dublă subordonare, civilă și militară, nu s-a raliat acestui îndemn responsabil de exercitare a dreptului la vot și pentru consolidarea viitorului european al națiunii române. Cine știe, poate rectorul a vrut dar comandantul a crezut că nu știa? Zicem și noi.

În calitate de conducători ai principalelor instituții de învățământ superior din municipiul Constanța – Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea Maritimă din Constanța și Universitatea „Andrei Șaguna” – ne adresăm comunității academice, societății civile și tuturor cetățenilor cu un apel solemn la participare activă și responsabilă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ce va avea loc în data de 18 mai 2025.

Considerăm că menținerea României pe traiectoria europeană și euroatlantică reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a educației, cercetării și inovării, precum și pentru asigurarea unui cadru democratic, stabil și predictibil în care generațiile actuale și viitoare să își poată construi un viitor sigur.

Universitățile constănțene beneficiază de programe europene structurale, de mobilități academice și de parteneriate internaționale care contribuie substanțial la modernizarea infrastructurii educaționale, la internaționalizarea cercetării și la consolidarea poziției României în spațiul cunoașterii și inovației globale. Aceste beneficii sunt indisolubil legate de apartenența noastră la spațiul de valori democratice, pluraliste și europene.

În același timp, reafirmăm că exprimarea votului nu este doar un drept constituțional, ci și o datorie morală. Această datorie este adânc înrădăcinată în tradiția seculară a învățământului superior românesc și în misiunea fondatorilor școlii naționale, de la Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu, la Spiru Haret și Dimitrie Gusti – oameni de cultură care au văzut în educație o vocație publică, un instrument al emancipării și al responsabilității civice. Astăzi, în numele acestei tradiții, suntem chemați să continuăm misiunea lor printr-o atitudine activă, conștientă și asumată față de destinul societății noastre.

Lansăm, așadar, un apel deschis către studenți, cadre didactice, personal administrativ și toți cetățenii să participe la vot în mod informat, responsabil și conștient de implicațiile profunde ale acestei alegeri pentru viitorul României în Europa.

Semnatari:

  • Conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, Rector, Universitatea „Ovidius” din Constanța
  • Conf. univ. dr. Gabriel Raicu, Rector, Universitatea Maritimă din Constanța
  • Prof. univ. dr. George Daniel Papari, Rector, Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța

Constanța, 16 mai 2025

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.