Acasă EDITORIAL Managementul educațional în viziunea ministrului Sorin Câmpeanu, sub lupă

Managementul educațional în viziunea ministrului Sorin Câmpeanu, sub lupă

1999
1
Photo by Max Fischer from Pexels
Photo by Max Fischer from Pexels

Paloma PETRESCUExpert în educaţie

Foto:Paloma Petrescu

Este de mare actualitate intenția, binevenită, a Ministrului Sorin Câmpeanu de a organiza concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile școlare. E adevărat că nu există până azi forma finală a metodologiei de concurs, deși se vehiculează data de 27 iulie pentru susținerea probei scrise. Pe surse, am aflat că aceasta este încă în consultare între partenerii de dialog – sindicate, federația asociațiilor de părinți, organizațiile reprezentative ale elevilor. Așteptăm cu interes varianta finală, cu anexele menționate în draftul care a circulat pentru corecta informare a potențialilor candidați.

Controverse și opinii

Prima informație care a stârnit controverse a fost că nu mai este obligatorie înscrierea potențialilor candidați  în registrul național al experților în management educațional.

De ce? Răspunsul simplu este că un dosar doldora de certificări, diplome și orice alte documente nu demonstrează existența competențelor practice și capacitatea deținătorilor de a-și adapta intervențiile în situații reale. Documentele, în general, nu dau asigurări concrete și convingătoare privind competențele de leadership, de comunicare, privind atitudinile și reacțiile în situații critice. Atunci? De ce se renunță la ideea de corp de experți – pepinieră pentru viitorii directori? În opinia mea, doar analiza și evaluarea unui dosar de hârțoage, oricât de valoroase ar fi ele, nu este suficient. Poate evaluarea a fost superficială? Poate ar fi trebuit ca după evaluarea dosarelor candidaților să se organizeze cel puțin un interviu, ocazie cu care s-ar fi putut evalua competențe practice, nu doar cunoaștere teoretică?

O altă controversă este cea legată de cotele de participare a rezultatul final ale celor două probe: 40% proba scrisă, cu durata de 120 minute și 60% interviu, cu durata de 60 minute.

E bine? E rău? Depinde ce vrem să evaluăm, zic eu.

Photo by Marina from Pexels

Vrem să evaluăm ce știe candidatul? Sau ce știe să facă acesta? Cum ar proceda în diferite situații, cazuri?

Cât de mult contează pentru un management eficient să îți însușești teoretic toate prevederile legale, toate documentele din bibliografia selectivă indicată, față de cum știi să le aplici în raport cu situațiile reale, care rareori sau sunt ca în carte? Este important să aplici legea, nu să o știi pe dinafară. Este important și necesar să fii creativ, să ai atitudine pozitivă, să îți asumi riscuri, să cauți soluții în loc să constați doar că „asta nu scrie în lege”. Să accepți că viața bate filmul.

În opinia mea, interviul este partea valoroasă a competiției pentru că îți dă posibilitatea, ca evaluator, să îți formezi opinii referitoare cel puțin la competențele de comunicare, creativitatea, atitudinea, centrarea pe oameni sau pe sarcină, valorile personale ale celor intervievați, adică îți poți forma o opinie despre cum vor acționa aceștia, cel mai probabil. Desigur că valoarea interviului depinde de modul în care este organizat – structură, tematică, în loc de enunțarea unor prevederi legale, dar și de calitatea morală și profesională a evaluatorilor. Anunțarea unei bibliografii minimale este absolut necesară dar nu parcurgerea ei trebuie evaluată, ci disponibilitatea candidatului pentru analiză, colaborare, organizare, planificare, și nu în ultimul rând competențe de comunicare pe toate palierele.

Candidatul la funcția de director sau director adjunct este o persoană care se presupune că, atunci când își exprimă acest interes, știe deja multe lucruri bune, precum și de îmbunătățit în școala pentru care candidează, de aceea cred că elaborarea și trimiterea, ca parte a dosarului de candidatură, a unui plan de dezvoltare instituțională pe termen mediu. În cadrul interviului se pot dezvolta anumite aspecte, la solicitarea evaluatorilor.

Manager vs director de studii – este o altă perspectivă controversată. Ce trebuie să facă directorul? Să își centreze atenția și interesul spre conținutul educației? Se ocupă de administrarea școlii? De starea de bine a elevilor și a profesorilor? Face leadership sau management? 

Într-un sistem de management educațional descentralizat, așa cum se intenționa a se construi în România cu mai bine de 15 ani în urmă, ar trebui să existe o echipă de management la nivelul fiecărei școli cu personalitate juridică responsabilă cu conducerea, îndrumarea, controlul și administrarea unității de învățământ, în concordanță cu strategia și direcțiile de dezvoltare a învățământului preuniversitar național și local. Adică la nivelul școlii cu personalitate juridică ar trebui să se întâmple management în toate componentele sale – management strategic, management al resurselor (financiare, umane, informaționale, materiale), cu un singur scop – calitatea educației furnizate.

În opinia mea la nivelul școlii ar trebui să se facă distincție clară între manager – directorul cu atribuții administrative și operaționale, inclusiv în domeniul managementului riscurilor și directorul de studii, cu atribuții în domeniul conținutului și calității  educației, formarea continuă a personalului didactic, consilierea educațională și psihologică, examene, concursuri. Între cei doi comunicarea și colaborarea trebuie să fie foarte bună, bazată pe încredere reciprocă și obiective comune de dezvoltare organizațională. De ce? Simplu, pentru că un profesor excelent de chimie, cu gradul didactic I, vechime în învățământ, parcă ar fi păcat să fie lipsit de mediul în care face performanță – clasa/grupa de elevi, în favoarea domeniului administrativ și operațional. Altfel spus, managerul nu trebuie să fie neapărat profesor, ci bun manager, dar dacă e și profesor … un foarte bun profesor de chimie nu este neapărat un bun director, dar evident poate fi! Acesta era rolul cursului de management educațional – să-i învețe pe profesori să presteze managementul resurselor, printre care cel financiar mi se pare extrem de important și cvasi necunoscut pentru profesori de orice disciplină ar fi ei. Directorul de studii însă, evident că trebuie să fie profesor din învățământul preuniversitar, cu expertiză de trainer, mentor sau consiliere.

Photo by Miguel Á. Padriñán from Pexels

Ideal ar fi ca directorul de studii să aibă calități de lider, dacă nu e chiar liderul informal al membrilor organizației.

Stephen Covey în „Eficiența în 7 trepte” discriminează între manager și lider într-o manieră relevantă, dar și ușor umoristică, astfel:

Managerul conduce prin junglă echipa de tăietori de pădure. Ei taie, în stânga și în dreapta, ca să facă drumul. Din grup se desprinde un tăietor, care se urcă în vârful unui copac, se uită în zare și spune: „Nuuu esteeee aceastaaaa jungla pe care o căutăm!”. Managerul, ocupat, agitat și eficient îi răspunde: „Tăcere! Suntem în plin progres!”

Care e înțelepciunea metaforei? Întotdeauna este mai întâi viziunea și apoi planul operațional și acțiunea.

Povestea mea de acum 31 de ani.

În ianuarie 1990, în consiliul profesoral al liceului, pe atunci Industrial nr. 3, azi Liceul Traian din Constanța, am fost aleasă director adjunct. Habar nu aveam ce are de făcut un director sau adjunct, dar știam să fac încadrarea/normarea profesorilor și făceam orarul liceului. Asta m-a ajutat foarte mult! Și am avut curaj să îmi propun, împreună cu directorul de atunci, excelent om și colaborator, profesorul Victor Albu, niște acțiuni concrete pe termen scurt, cum ar fi:

  • Să transformăm liceul din industrial în teoretic – ne-a ieșit!
  • Să nu semnez niciun document financiar până nu înțeleg de la contabilul liceului ce sunt toate acele „cearșafuri” ( stat de plată, balanță, bilanț, credite bugetare, buget …) – colegii au fost de acord și timp de o lună contabilul școlii m-a învățat. Mi-a folosit mult acest moment de învățare altfel pentru toată cariera mea ulterioară.
  • Să rezolvăm problema încadrării cu personal didactic, din mers, catedrele vacante apărând ca urmare a diminuării colectivelor de elevi, de la peste 40, la maximum 30 – am reușit! Am mers în curtea inspectoratului școlar unde era o mare de profesori care așteptau să fie fixați pe posturi și am strigat: „cine e de matematică? Am nevoie de profesor. Este cineva de științe sociale? Veniți aici …” După ce i-am identificat, am mers la inspectorul de personal cu lista mea și l-am rugat să le facă decizii de numire pe post.
  • Am făcut adresă la primărie ca să obțin lista informatorilor din școala noastră – asta nu mi-a ieșit și abia peste mulți ani am înțeles că dacă o obțineam, probabil că s-ar fi declanșat tensiuni în colectivul nostru, de altfel închegat, prietenos, suportiv.

Management? Nici nu cred că știam în România în 1991 despre conceptul acesta. A fost doar intuiție, curaj, atitudine, entuziasmul zilelor de atunci și multă tinerețe. Abia 5 – 6 ani mai târziu am realizat că am făcut ce trebuie, uneori, iar alteori aș fi putut rezolva diverse situații dacă aș fi beneficiat și de puțină cunoaștere.

Într-o zi, prima ninsoare din acel an, să fi fost 1991 sau 1992, în prima pauză s-a umplut școala de zăpadă pentru că elevii aruncau cu bulgăr unii în alții, în curte, sau spre geamurile claselor. Mi-am zis: „aha, copiii aștia au nevoie de un moment de bucurie! Să li-l dăm, că altfel ori se sparg geamuri, ori se udă toată școala!” Când a început ora următoare, am mers din clasă în clasă și am anunțat că avem oră de bătaie cu zăpadă, deci toată lumea merge în curte. A fost o oră de pomină pentru că au ieșit și profesorii și a fost o bulgăreală cu mare bucurie, apoi …GATA! toată lumea la ore.

Ce vreau să spun cu asta? Oricât de bine ai stăpâni conceptele, doar când le aplici obții rezultate și ai satisfacții, sau, reversul, nu-ți fie frică să îți asculți intuiția, să ai inițiativă, chiar dacă nu întotdeauna ajungi la rezultatele așteptate, din greșeli înveți cel mai bine.

Le urez succes la concurs tuturor celor care își vor exprima această intenție, să nu creadă că trebuie să devină alți oameni decât sunt; a fi director nu înseamnă că trebuie să devii inabordabil, să fii înghesuit în ținută office, crunt și preocupat ca să fii respectat și urmat. Vei avea sprijinul colegilor tăi, vei avea respectul elevilor, părinților, inspectorilor dacă aplici legea în litera și spiritul ei, nu doar dacă enunți prevederi legale la tot pasul. Dacă vei ști nevoile de formare continuă a profesorilor, dacă vei face planul de dezvoltare instituțională în acord cu opțiunile exprimate de toți actorii implicați, dacă vei avea comunicare și vei fi transparent în decizii, cred că vei avea mare succes! … după ce promovezi concursul.

Photo by Luis Quintero from Pexels

1 COMENTARIU

  1. Interesant punctul de vedere al doamnei Paloma Petrescu care a deținut de-a lungul carierei profesionale demnități importante: inspector școlar general, ministru secretar de stat în Ministerul Educației, coordonator de proiecte europene la nivel național. Sunt convins că a organizat multe concursuri de ocupare funcției de director și nu numai, de aceea articolul Dnei Petrescu aduce un mesaj de încredere pentru candidații de toate varstele la funcțiile de director și director adjunct în învățământul preuniversitar. O singura precizare am să fac: candidații să-și facă o analiză personală și să tragă o concluzie obiectiva daca pot aduce plus-valoare unității școlare sau nu. Daca nu, munca la catedră este o onoare și un privilegiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.