Sorin-Ionel PETRESCU ■
„ O pensie de 11.000 de lei net mi se pare mică. Judecătorii au un trai normal, mediu.” – Elena Costache.
Declarațiile Elenei Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), constituie radiografia sinceră a aroganței din vârful unui sistem care se agață cinic și cu toate tentaculele de privilegiile meschine și profund imorale.
„Trai normal” cu 11.000 lei /lună, net?
Într-o țară în care peste 3 milioane de pensionari primesc sub 2.000 lei/lună, salariul minim net este sub 2.400 lei iar pensia medie e de 2.200 lei, a susține că 11.000 lei net lunar „e prea puțin” nu e doar insultă la adresa celor care muncesc onest, ci și dovada izolării de orice reper moral sau social.
În acest context, pretenția ca venitul lunar de 11.000 lei să fie considerat „insuficient” relevă cultura instituțională a privilegiului, nu o preocupare pentru echitate sau responsabilitate publică.
Cine e Elena Costache?
Cariera ei vorbește de la sine. A urmat cursuri de drept la Universitatea Româno-Americană, o facultate privată, pe bani, care la acea vreme nu avea drept de licență, în 1992, când admiterea la facultățile de stat era extrem de competitivă; Elena Costache a ales ruta alternativă – accesibilă celor cu resurse, nu neapărat pe bază de merit.
A intrat în magistratură în 2004, direct din avocatură, într-o perioadă de tranziție legislativă, înainte ca Institutul Național al Magistraturii (INM) să devină filiera unică și obligatorie. Faptul că acest traseu „paralel” a fost posibil nu este o vină personală, dar reflectă sistemul vulnerabil la influențe și derogări.
Ascensiunea propriu-zisă a început în 2012 – anul venirii la putere a USL (alianța PSD–PNL sub conducerea Ponta–Antonescu). Atunci, Costache a fost transferată de la Prahova la Curtea de Apel București (CAB). Coincidență? Poate. Dar șirul de „coincidențe” devine simptomatic.
În 2014, cu doar doi ani vechime la CAB și exact când PSD începea regruparea după ruptura din USL, magistrata iubită de soartă devine Președinta Secției I Penală, locul unde se judecau dosarele marilor corupți.
După alți trei ani, în plină epocă Dragnea, magistrata cu lipici la funcții tot mai înalte mai face o românească și este avansată vicepreședintă a Curții de Apel București. Momentul coincide cu sfârtecarea legilor justiției în Parlament, din anul 2017, și promovarea magistraților loiali sistemului cefalopodic pesedist. CSM devenea tot mai obedient majorității parlamentare PSD.
Mai trec cinci ani și în martie 2022, în epoca Ciucă–Ciolacu (noul USL), Costache devine membru al CSM iar din decembrie 2024 este noua președintă a Consiliului Superior al Magistraturii. Ascensiunea ei pe noua funcție corespunde perioadei în care tandemul PSD-PNL bloca reforme structurale, impunea figuri obediente în fruntea instituțiilor și reînnoia controlul politic asupra magistraților.
Simbolic și semnificativ, la o zi după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României, Costache a organizat concurs pentru funcția de Președinte al Înaltei Curți. Graba nu a fost întâmplătoare. Rezultatul? Lia Savonea – singurul candidat, câștigătoare garantată. Un gest simbolic de consolidare a controlului asupra justiției, înaintea unei posibile pierderi a puterii de către PSD.
Elena Costache nu e o anomalie ci simptomul bolii
Cariera ei e perfect sincronizată cu momentele-cheie în care caracatița PSD a cuprins cu tentaculele sale instituțiile statului, a subordonat justiția, economia și presa, golind democrația de conținut. Aparent apolitică, dar mereu în locul în care trebuie, la momentul potrivit!
Reforma pensiilor speciale și a justiției, lansată de guvernul Ilie Bolojan și susținută de președintele Nicușor Dan, a redeschis Cutia Pandorei lăsând la vedere prăpastia morală între elita privilegiată și poporul ignorat, dar tot mai conștient de injustiția pe care o trăiește.
Problema nu este doar Elena Costache, ci implementarea unui model de carieră bazat pe excepții, favoruri, oportunism și „coincidențe fericite”, în paralel cu rețelele de putere ale partidelor care au capturat România instituțională. Nu mai vorbim de un sistem independent, ci de unul capturat în tăcere, construit paralel cu reconstrucția influenței PSD și a sateliților săi cu care a împărțit guvernarea începând din 1990.
Magistrații trebuie, fără îndoială, să fie plătiți corect dar și să fie independenți
Dar când: salariile depășesc 20.000 lei net, pensia e 70–90% din salariu, fără legătură cu contribuția iar vârsta de pensionare e uneori sub 50 de ani (!), nu mai vorbim de independență, ci de un sistem care se auto-reproduce și se autoprotejează.
Să ne înțelegem: într-o țară în care inginerii, profesorii, pompierii, oamenii care fac să funcționeze economia, abia dacă ajung la un salariu 4-5, hai 6000 lei/lună, șefa CSM consideră că o pensie de 11.000 lei este „umilitoare”! Asta în timp ce justiția e acuzată tot mai des de pasivitate, tăcere și complicitate.
Un exemplu recent din miezul sistemului
Vineri, 1 august, DNA a reținut un ofițer de poliție judiciară de la IPJ Argeș pentru trafic de influență – ar fi cerut 100.000 € pentru a interveni pe lângă un magistrat într-un dosar penal. E soțul unei judecătoare de la Judecătoria Pitești. Complicele său, ofițer la Brigada de Operațiuni Speciale Pitești, este acuzat de șantaj, divulgare de informații secrete și trafic de influență. Valoarea totală: 120.000 €, două iPhone 13, un BMW și o promovare „aranjată” pentru o rudă.
Acesta nu e un caz izolat. Justiția românească suferă de probleme structurale grave precum: dosare pierdute prin prescripție; hotărâri nemotivate; aplicare haotică a deciziilor CJUE; lipsa asumării pentru erori sau abuzuri; invocarea obsesivă a „suveranității juridice” pentru a evita regulile europene.
CEDO și CJUE au condamnat România de nenumărate ori pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și lipsa protecției fondurilor UE. Sistemul reacționează mereu la fel: cu defensivă, aroganță și refuzul de a-și recunoaște propriile disfuncționalități.
Magistrații merită respect. Dar respectul vine cu transparență, eficiență și responsabilitate. A declara că 11.000 lei pensie nu e „minim decentă” este o insultă pentru milioane de români care trăiesc cu o cincime din acea sumă.
Statul vs. Caracatița privilegiilor
Încercarea lui Ilie Bolojan de a reconstrui statul român seamănă cu reabilitarea unei clădiri infestate structural de infiltrații și mucegai. În acest context PSD se comportă exact ca o caracatiță care, când simte pericolul, nu opune rezistență frontală, ci se repliază strategic: șantaj instituțional, intoxicare publică, demonizare, blocaje, intimidări.
Cu fiecare tentativă de curățare, caracatița sistemică a PSD&Co. reacționează nu pentru că reformele ar fi greșite ci pentru că le pune în pericol accesul la resurse, contracte și sinecuri.
Puterea roși din România controlează: CSM, CCR, Curtea de Conturi, lideri naționali sindicali, presa obedientă capturată prin surse de finanțare, rețelele clientelare din administrație.
Guvernul propune: eliminarea pensiilor speciale și creșterea vârstei de pensionare, limitarea pensiilor la 70% din salariul net și corelarea strictă cu contribuția.
Reacția sistemului?
Proteste, refuz și discursuri alarmiste despre „independență” și „atacuri la statul de drept”. Dar cine atacă statul de drept în realitate, cei care reformează sau cei care refuză să răspundă în fața contribuabilului?
PSD nu apără poporul. Apără doar privilegiile rețelei sale de putere.
Concluzie
România are de ales între o reformă dureroasă și perpetuarea capturii instituționale. Nu ne mai putem preface că nu vedem ce se întâmplă. Reforma nu va fi ușoară – va fi contestată, discreditată, sabotată, dar e singura cale.
Fără reformă, vom rămâne blocați într-un stat cu o justiție decorativă, o democrație mimată și elite care se reproduc prin relații, nu prin merit iar adevărata dilemă nu este dacă PSD se va opune reformei, căci deja o face. Întrebarea e dacă noi, ca societate, suntem gata să ne eliberăm, în sfârșit, din captivitatea brațelor cu ventuze ale caracatiței roșii politico-instituționale.
Acum e momentul să ne trezim, să cerem transparență, să comentăm și să distribuim opinii argumentate. Dacă nu spargem acest cerc vicios, România va rămâne un club închis al politicienilor și obedienților lor, nu al oamenilor dedicați statului și valorii.
[/responsivevoice]
