Luigi FRIGIOIU ■
Pentru cei tineri ca mine dar născuți mai demult, orice drum în Costinești înseamnă o întoarcere în timp, pe firul amintirilor. Stațiunea tineretului era o oază într-un ocean de interdicții ideologice. Avea personalitate arhitectonică, simboluri celebre (Epava, Obeliscul, Vox Maris, Discoteca tineretului, Teatrul de vară, Radio Vacanța Costinești) şi mai ales, farmec de libertate discret controlată de autorități. Zilele erau la fel: răsărit de soare, cearceafuri și umbrele în jurul cărora sticlele se îngropau adânc în nisip.
La 9, legendarul DJ Andrei Partoș mixa muzica ascultată doar în boxele de pe plaja Costineşti. De dimineața până seara, se întâmplau evenimente pline de savoare și umor inteligent, cu grupurile Ars Amatoria şi Divertis.
La asfințit, taberele de pe nisip se ridicau şi se mergea la expoziţii, spectacole, filme, discoteci. Sub clar de lună, pe mal, se făceau serenade la chitară până în zori. Niciodată, în anii 70-80, nu vedeai picior de mârlan sau manifestări mitocănești. Era lumea liceenilor, a studenţilor, a tinerilor școliți. Tineri ce credeau în cultură, învăţătură, bun simţ, bucuria de a trăi, lipsă de snobism, toate împletite cu manifestări non-conformiste. Mâncarea era aceeași, puţină şi proastă. Țăranii fierbeau porumb, vindeau prune și scoverci. Bericile reci țineau de foame. Pizza era la mare modă. Jur-împrejur vedeai oameni pozitivi dornici să uite lumea exterioară măcar câteva zile. Să râdă, să danseze, să se bucure de soare şi de mare, după care îţi puteai imagina că este orice tărâm.
Atunci, în Costinești, tristețea era interzisă. Astăzi, în stațiune te apucă jalea: kitsch, manelism, birturi, tonete, șaormerii, cârnățării, tiribombe, şezlonguri până-n mare. Şi o descompunere avansată a clădirilor vechiului Costineştiului. Nu s-au mai renovat, s-au acoperit doar cu diverse pânzeturi de prost gust. Muzică pentru toate gusturile proaste simultan. Undeva, în zare, ca ultim reper al nostalgiei, epava „Evanghelia” e legănată de valuri, alge și rugini.
Complexul White Horse e situat în nordul Costineștiului, la o aruncătură de băț de mare. White Horse, caracterizat drept „ultimul bastion al muzicii adevărate” din stațiune, a luat ființă în 1999 și s-a bucurat de prezența constantă a elitei peisajului muzical autohton. De-a lungul anilor, artiști rock, folk, blues & jazz au preferat cu atmosfera tinerească, jovială și, mai presus de toate, libertatea creativă și energizantă de la White Horse unde parcă te întorci prin tunelul timpului. Spațiu generos, pajiștea mare, terasa largă. Vara, aici au loc diverse festivaluri muzicale.
Unul dintre ele, “Folkfest”, a revenit cu vers, muzică și voie bună, pe 21- 23 august. Prezentați de Cristi Dumitrașcu pe scena de la White Horse au urcat Mircea Vintilă, Ducu Berzi, Țapinarii, Radu Pietreanu, Zoia Alecu, Paul Prisada, Fără zahăr, Magda Pușcaș. Muzică ce-ți atinge sufletul, oameni ce-ți încarcă energia, un loc ce înseamnă „acasă” pentru iubitorii de muzică bună. La White Horse, chitara a sunat, din nou, în boxe, semn că folk-ul trăiește! „De ce plâng chitarele? Le-au rănit amintirile / Tu, iubire, spune-le: ce-a fost nu s-a pierdut!” Joi 21 august, în prima zi, l-am putut asculta pe foarte tânărul Andrei Arad din Oradea, o mare speranță, o voce ce ne-a amintit de regretatul Vali Sterian. Mugur Prundea și Romeo Mocanu ne-au adus farmecul folkului clasic: sonorități de chitară curate pe versuri inspirate.
Daniel Făt – care se prezintă actor, zdrăngănitor, improvizator, liber profesionist – a fost revelația serii. Băimăreanul coborât spre mare ne-a încântat cu muzică antrenantă, versuri haioase și umor special în dialect maramureșan.
Show-ul a fost încheiat în stil incendiar inconfundabil de prietenii noștri constănțeni de la Folk&Rock Company. Silviu Covaci (chitară, voce), Ioana Crudu (vioară), Ionuț Micu (percuție) și Virgil Stoica (chitară bas) ne-au reamintit șlagăre din diverse genuri muzicale. Complexul White Horse s-a umplut, lumea s-a distrat pe cinste: a cântat, a dansat și a bisat. Distracția s-a prelungit după miezul nopții și s-a oprit doar când, peste drum, la Story-the club, a început un mare concert de manele cu boxele date la maxim.
La plecare, am aflat că în clubul Story, concerta un nume apreciat în lumea muzicală de gen: Adrian Norocel. Cum ar veni: manelist să fi, Norocel să ai! Costinești, să trăiești…!
[/responsivevoice]
