Aurel BĂJENARU ■
☻ Român păcălit în Germania
Recent, cotidianul Libertatea publica un text cu aplomb provincialist sub titlul „Muncitorii români care au construit un spital modern în Germania nu au primit niciun salariu, de doi ani”, citând ca sursă a informației, în mod etic, site-ul Sudwestrudfunk. Povestea pare, la prima vedere, cutremurătoare: oameni care ar fi lucrat doi ani fără să primească nimic. Însă, dacă privim atent, realitatea este alta – și mai puțin spectaculoasă, dar la fel de importantă.
Ce s-a întâmplat de fapt
Cazul lui Florin Gheorghe, muncitor român în construcții, este cel mai des invocat. El nu a muncit doi ani fără salariu, ci așteaptă de doi ani recuperarea unei singure luni de muncă – aproximativ 2.000 de euro. Problema a apărut pentru că subcontractorul pentru care lucra a dispărut, lăsându-l fără plată și fără locuință, pe care nu o mai achitase în numele muncitorilor.
Situația nu este o bagatelă. Oricine care a muncit cinstit și nu a fost plătit este o victimă. Totuși, nu vorbim de o catastrofă sistemică în care muncitori ar fi fost exploatați timp de doi ani continuu fără nicio retribuție, ci de o fraudă punctuală, dar gravă.
Unde a greșit muncitorul
Florin Gheorghe a fost, fără îndoială, victima unor escroci. Însă el a fost și victima propriei neștiințe. A acceptat să lucreze fără un contract de muncă scris în mână, ceea ce i-a redus dramatic șansele de a-și recupera banii. În plus, atunci când subcontractorul nu a mai plătit cazarea, nu a căutat imediat alternative, ajungând să rămână fără un acoperiș deasupra capului.
Aceste decizii, bazate pe încredere și speranță, au avut consecințe dureroase. Este o lecție pentru toți cei care pleacă la muncă în străinătate: contractul scris și verificarea angajatorului sunt esențiale.
Exagerarea mediatică
Titlul articolului din Libertatea creează impresia că muncitori români au trudit doi ani fără să vadă un ban. În realitate, aceștia așteaptă de doi ani să li se plătească restanțele pentru o perioadă limitată de muncă. Diferența dintre „doi ani fără salariu” și „o lună neplătită, de doi ani” este uriașă.
Exagerarea poate aduce trafic și emoție, dar riscă să distorsioneze înțelegerea fenomenului. În loc să discutăm realist despre cum să protejăm muncitorii români plecați la muncă în UE, ne pierdem în dramatizări care nu reflectă fidel situația.
În concluzie, Florin Gheorghe și alți muncitori români au fost victimele unor subcontractori necinstiți. Au pierdut bani, timp și siguranță. Totuși, nu vorbim de doi ani de muncă fără salariu, ci de o lună neplătită, pentru care luptă să își facă dreptate de doi ani.
Nu e o tragedie absolută, dar nici o întâmplare minoră. Este o situație reală, în care frauda și necunoașterea s-au combinat, lăsând în urmă oameni păgubiți. Lecția e clară: niciun român nu ar trebui să lucreze în străinătate fără contract clar și documente legale, indiferent cât de urgent sau promițător pare jobul.
☻Tinerii au ocolit Universitatea Ovidius
Dan MIHĂESCU ■
Altă Mărie cu aceeași pălărie
Mai la est de București cu 223 de km, alt site cu pretenții gazetărești același mercantilism provincial. Constanța100% face senzaționala dezvăluire că la sesiunea din toamnă pentru admitere, Universitatea Ovidius din Constanța organizează concursuri pentru 2100 de locuri la programele de licență și 1500 la cele de masterat. Titlul este unul exploziv senzaționalist: Mii de locuri libere la admiterea din toamnă.
Sigur ce este mai mult de 1 se pune la plural iar în cazul textului de față autorul folosește numeralul cardinal adjectivat la plural – mii. Desigur, cu efectul scontat de exagerare, chiar dacă adună mere cu pere, adică locurile de admitere la studii de licență cu cele pentru master. Nu contează pentru el, așa după cum nu contează faptul că omite să menționeze că sursa informației este comunicatul de presă transmis chiar de universitate, instituție academică de la care a supt cândva niscai „alma mater”, până s-a licențiat.
Apoi, fix la mijlocul știrii informative, Cristian Hagi, unul și același cu proprietarul site-ului, vine cu o dantelărie scriitoricească aidoma sopranei de coloratură în turneu pe scena căminului cultural și toarnă, ne tam ne sam, obida strânsă-n gușă mai demult, pare-se: „Interesul redus al absolvenților în vară arată o realitate îngrijorătoare: tinerii nu s-au înghesuit să vină la Ovidius. Pentru mulți, universitățile din marile centre universitare din țară sau din străinătate rămân primele opțiuni”. Această gratuitate ce pare scoasă din context e refularea nimicniciei proprietarului domeniului de internet www.brânză.ro, să zicem, refuzat de rector când i-a cerut să mute examenul de admitere la medicină pe o dată convenabilă, astfel încât plodul său să poată candida și la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, că la o adică nu se știa.
De asta vă zic că gazetăria este o vocație nu o profesie și cu atât mai puțin o bișnițăreală!
[/responsivevoice]
Un jurnalist adevărat ar fi prezentat, prin comparaţie, şi locurile la admitere, în toamnă, din “marile” centre universitare ale României; şi-ar fi desfiinţat singur titlul articolului.
Acum câteva zile, un comantator sportiv ne spunea că ”stilul impus de Guardiola se dovedește falimentar”. Este vorba despre reluarea jocului de la portar, cu pase, prin fundașii centrali și, ulterior, prin mijlocași. Că CFR Cluj a dat-o în bară, nu e vina lui Guardiola. Mai mult, el nu a impus nimic, ci a implementat o modalitate de repunere a balonului în joc, pe care și-o asumă ”cei puternici”, cum zice o reclamă.