Sebastian CĂTĂNOIU ■
Pe 28 septembrie 2025 moldovenii se vor prezenta la vot, pentru alegerile parlamentare, în fapt pentru a stabili direcția strategică a Moldovei, între Europa și Rusia, între reforme și stagnare, între lege și bașcani de toate felurile, între stabilitate internă și vulnerabilitate la influențe externe. În contextul războiului din Ucraina și al presiunilor rusești, alegerile ne vor arăta cât de pregătită este Moldova să-și protejeze suveranitatea și să gestioneze riscurile, interne și externe.
După ce Maia Sandu a câștigat ”la mustață” (nicio legătură cu directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Musteață) un nou mandat de președinte, iar noi am zâmbit cu îngăduința rudei de la oraș: ”Bieții moldoveni, îi fac rușii pachete”, dușul rece Călin Georgescu ne-a dat peste cap superioritatea occidentală. Am văzut cum doar din clickuri și accesări, pe fondul unor justificate neajunsuri, pot fi câștigate ”democratic” niște alegeri, a căror anulare, indiferent de necesitatea acestui act, pare a rămâne, în lipsa dovezilor certe, în zona gri a legalității. Am mai văzut, măcar în comparație cu moldovenii, cât de nepregătiți suntem la acest gen de interferențe. După două eșecuri rusești, mă refer la Maia Sandu și la alegerile din România, alegerile parlamentare din Moldova ridică miza jocului, mai ales că această țărișoară pare a fi o pradă ușoară în fața Mordorului rusesc. (foto 1)
Un procent semnificativ al populației, inclusiv etnicii ucraineni, găgăuzi și bulgari, utilizează limba rusă ca limbă maternă sau ca limbă uzuală în viața cotidiană. Limba rusă este predată în școli și utilizată în mass-media, iar influența Rusiei asupra comunității rusofone este de netăgăduit. Vajnicele elite moldovenești s-au obișnuit demult cu politica de basculă, „nici în car, nici în teleguță”, având mai mult de câștigat din poziționarea ”veșnică” între Rusia și Uniunea Europeană.
Măsurile pe care le iau autoritățile Moldovei pentru a contracara influența Moscovei, în condițiile în care minoritățile și moldovenii pur-sânge par a spune mai degrabă ”harașo” decât ”OK”, sunt cele pe care le-ar lua David în fața lui Goliath. Închiderea a mai bine de 10 posturi de televiziune, a câtorva zeci de site-uri, interzicerea unor partide sau candidați le miroase unora de prin România ca fiind măsuri antidemocratice care, folosindu-se de influența Moscovei ca de un fel de ”Petrică și lupul”, viciază cu bună știință…procesul electoral. Și dă-i luptă pentru democrația moldovenească, pasămite otânjită de Maia Sandu și ai săi…
În primăvara lui 1939, după ce Germania nazistă a ocupat Cehoslovacia (martie), a devenit clar că, în ciuda concesiilor făcute, Hitler nu se va opri, Polonia părând a fi urmatoarea sa victimă. Astfel, pe 31 martie 1939, premierul britanic Neville Chamberlain a anunțat în Parlament garanția britanică pentru independența Poloniei, promițând sprijin militar în caz de agresiune germană. Ulterior, la 6 aprilie 1939, a fost semnat un tratat anglo-polon prin care cele două state se angajau să se ajute reciproc în cazul unui atac neprovocat din partea unei puteri europene. Evenimentele ulterioare au arătat că tratatul anglo-polon din 1939 a funcționat selectiv. Împotriva Germaniei a fost aplicat formal, prin declarație de război, dar fără nici măcar intenția unei intervenții militare, iar împotriva Uniunii Sovietice, urmare a invaziei sovietice a Poloniei începută în 17 septembrie 1939… nu a fost aplicat deloc, pentru că Marea Britanie a interpretat tratatul ca fiind aplicabil doar agresiunii germane.
După cum se știe, pe 1 septembrie 1939, Germania nazistă a invadat Polonia, încălcând promisiunile anterioare și tratatele internaționale. După ce Germania a ignorat un ultimatum britanic care cerea retragerea imediată din Polonia, guvernul britanic a decis să declare război, astfel că pe 3 septembrie 1939, ca un prohod al politicii de conciliere, prim-ministrul britanic Neville Chamberlain a anunțat oficial, la radio, că Marea Britanie este în război cu Germania. Odată intrată în război Marea Britanie nu a ezitat să ia o serie de măsuri excepționale pentru a face față amenințărilor existențiale la adresa statului. Aceste măsuri, deși justificate de necesitatea apărării naționale, au dus la anumite încălcări sau limitări ale principiilor democratice.
Emergency Powers (Defence) Act 1939 a oferit guvernului puteri largi pentru a face față războiului, măsurile adoptate de guvernul britanic în baza acestei legi au fost incluse în Defence Regulations 1939. Libertatea de exprimare și de presă a fost sever restricționată prin cenzură, aplicată corespondenței particulare, ziarelor, emisiunilor de radio și altor forme de comunicare publică. Libertatea de întrunire și asociere a fost de asemenea limitată, mai ales în cazul organizațiilor considerate subversive sau simpatizante cu regimul nazist sau comunist.
Una dintre cele mai controversate reglementări rezultate din această lege, a fost Regulation 18B, care permitea arestul preventiv fără acuzație oficială, ocolea sistemul judiciar obișnuit, mai pe scurt, contrar tradiției juridice britanice, era bazată pe suspiciuni, nu pe dovezi clare. Câtă vreme războiul a fost ”ciudat”, nu s-a întîmplat mare lucru dar, odată cu căderea Franței și apariția armatei germane la Canalul Mânecii, s-au făcut și primele arestări importante în baza acestei reglementări.
Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui Oswald Mosley, liderul Uniunii Fasciștilor Britanici, și al soției sale, arestați în 1940 și eliberați abia în 1943. În total, câteva sute de membri ai Uniunii Fasciștilor, cetățeni britanici, au fost trimiși în lagăre de internare. (foto 2)
Mii de cetățeni străini proveniți din țări considerate „inamice” (Germania, Italia, Austria) au fost arestați și internați. Printre ei se aflau nu doar simpatizanți reali ai regimurilor fasciste, ci și numeroși refugiați evrei care fugiseră din Germania nazistă. Guvernul britanic a aplicat o politică de internare preventivă pe baza suspiciunii că acești străini ar putea acționa ca spioni sau agenți ai Axei, chiar dacă mulți dintre refugiați erau intelectuali, artiști , oameni de știință sau simpli cetățeni care fugiseră tocmai de persecuțiile naziste. Unii dintre ei u fost trimiși în tabere de internare situate pe insule îndepărtate sau deportați temporar în Canada și Australia. Ulterior, după proteste și după ce s-a demonstrat absurditatea situației, mulți dintre acești refugiați au fost eliberați și chiar integrați în efortul de război britanic. Un număr de 20-30.000 de oameni au fost afectați de către Regulation 18B pentru că, în logica securității naționale, guvernul nu a făcut inițial diferența între victimele nazismului și posibilii colaboratori ai Germaniei, ceea ce a dus la numeroase cazuri de nedreptate. (foto 3)
Atacul japonez de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941 s-a soldat cu intrarea Statelor Unite în război. Espionage Act din 1917 a căpătat noi amendamente, aplicate în anii ’40 pentru a preveni scurgerea de informații sau criticile la adresa efortului de război. Limitarea libertății de exprimare și controlul asupra informației, supravegherea grupurilor politice percepute ca subversive au fost măsuri care astăzi sunt considerate antidemocratice, deși erau justificate la vremea respectivă prin motive de securitate națională.
Cea mai antidemocratică măsură adoptată de SUA a avut legatură cu deportarea cetățenilor americani de rigine japoneză. Ordinul executiv 9066, semnat de președintele Franklin D. Roosevelt pe 19 februarie 1942, a dat militarilor autoritatea să evacueze japonezii-americani în tabere de concentrare. S-a început cu mutarea forțată a comunităților japoneze, cu precădere de pe Coasta de Vest și trimiterea lor în tabere permanente, adesea în zone deșertice sau izolate. În jur de 120.000 de cetățeni americani au suferit acest tratament, soldat cu traume psihologice, pierderea proprietăților și izolare socială, fără a fi judecați și fără dovezi individuale de vinovăție. Abia după sfârșitul războiului, în 1945, a început eliberarea treptată și repatrierea în comunitățile originale, revenirea fiind dificilă din cauza pierderilor materiale și stigmatizării etnice. (foto 4)
Exemplele privind măsuri antidemocratice luate de țări considerate ”stâlpi ai democrației” ar putea continua, cu mențiunea că acestea au fost adoptate urmare a unor vremuri de restriște: războaie, tulburări interne etc. Cu un conflict la frontiere, cu o ”coloană a cincea” care zburdă în spațiul virtual, se lăfăie pe ecranele televizoarelor sau se plimbă cu nonșalanță pe coridoarele Puterii, are Moldova de ales în ceea ce privește reclamatele măsuri ”antidemocratice”?
Nu cred, dar finalitatea procesului electoral, mi-aș dori să fie dată de zicala neaoșă :
”Aprig vrăjmașul, strașnică izbânda !”
[/responsivevoice]
