Dan MIHĂESCU ■
Marți, 11 noiembrie, o alunecare de teren a provocat prăbușirea secțiunii de 758 m din Podul Hongqi în sud-vestul Chinei, parte a autostrăzii 317 ce leagă provincia Sichuan de Tibet, informează ziarul Sichuan Daily.
Podul ce traversează un defileul creat de râul Dadu și de lacul de acumulare al unui imens baraj hidrotehnic, fusese inaugurat în vara acestui an iar prăbușirea a avut loc în urma unor avertismente și autoritățile închiseseră traficul începând de luni, 10 noiembrie, după ce au detectat pante crăpate și teren tasat în apropierea podului.
Catastrofa generează semnale de alarmă serioase cu privire la standardele inginerești, supravegherea și managementul riscurilor atât la nivel regional, cât și național, în multe cazuri fiind susceptibile acte de corupție.
În afara perturbării lanțurilor de aprovizionare și a economiilor locale prin închiderea unor rute de transport, incidentul poate afecta, de asemenea, încrederea publicului în infrastructura la scară largă, în special atunci când proiectele finalizate eșuează la scurt timp după inaugurare. Pentru alte țări și regiuni în curs de dezvoltare (inclusiv Africa), acesta servește ca un avertisment: construcția rapidă a infrastructurii necesită evaluări corespunzătoare ale asigurării calității, întreținerii și riscurilor geologice/de teren” menționează sursa citată.
Un studiu indică că în perioada 2009–2019 au fost raportate 418 catastrofe ale unor viaducte rutiere și feroviare în China iar mai recent, pe 19 iulie 2024, după ploi abundente şi viituri s-a prăbuşit, un pod rutier într-o zonă de autostradă din provincia nord-vestică Shaanxi. Apoi pe 22 august 2025, un pod feroviar aflat în construcţie în provincia Qinghai s-a prăbuşit după ce o secţiune a arcului s-a rupt în timpul lucrărilor, incident care a provocat cel puţin 12 decese şi patru persoane dispărute.
Tristul eveniment și trecerea în revistă a altor catastrofe provocate de erori inginerești similare m-au trimis cu gândul la informațiile colectate recent din presa chineză ce au sens dacă ne gândim la ezitarea lui Xi Jinping în invadarea Taiwanului. Dacă în realitate oastea chineză o fi vreo armată de teracotă precum marile lucrări de artă inginerească ce se surpă sub povara măreției lor după ce nomenclaturiștii de vârf ai Partidului Comunist Chinez și-au tras șpăgi subțiind oțelul și cimentul din betoane?
Dar, dacă și armata Beijingului este tot vreun teatru chinezesc de umbre cu dragoni de hârtie ce s-ar prăbuși dacă invadează Taiwanul?
Recent, nouă generali din vârful ierarhiei militare, inclusiv He Weidong, strategul desemnat să conducă invazia Taiwanului, au plecat pe scut, nu răpuși de către inamic ci maziliți de propriul împărat, după ce au fost prinși că s-au mânjit pe degete cu miere. Printre ei sunt șefii categoriilor de forțe Rachete, Navale, Poliției Militare și Comandamentului Teatrului de Est – unitatea care se confruntă cu Taiwanul. La drept vorbind, manevra asta e ca și cum ai concedia fiecare pilot înaintea decolării în misiune.
Xi a declarat că este despre lupta „anticorupție”, dar nu te apuci să decapitezi prima linie de comandă de care ai nevoie pentru război decât dacă putregaiul a devenit cangrenă și făcută la modul ăsta, nu e curățenie în casă ci curățarea zugrăvelii până la cărămidă.
He Weidong, omul ales să conducă invazia, a fost șters din analele militare cu o succintă explicație: „încălcări grave”, a anunțat Beijingul atitudine prin care Xi Jinping a recunoscut public că Armata Populară de Eliberare devenise o rețea de comisioane ilegale. Faptul că l-a eliminat chiar pe arhitectul planului său de război pentru Taiwan a dovedit că liderul Partidului Comunist Chinez și-a pierdut încrederea în mașinăria pe care a construit-o. Și doar asta și nu forța militară a Taiwanului a generat eșecul invaziei, înainte de a începe.
Prin epurările de la vârful armatei Xi Jinping dovedește că a înțeles că armata sa nu e o mașină de război ci mai degrabă o uriașă schemă Ponzi în uniformă militară și că nimeni din structură nu este loial, ci doar tranzacțional astfel încât marele său „plan de război pentru Taiwan” era pus în aplicare
de escroci, mincinoși și comercianți cu unități de măsură măsluite.
Se pare că șefii Armatei de Eliberare Populară a Chinei i-au interpretat rostul în buna tradiție mercantilă națională, organizația fiind construită pentru a performa; și cum lupta nu te îmbogățește, pe când corupția da – de aici tot necazul. Voia cineva o promovare, afla cât îl costă? Un contract de înzestrare sau de furnizare? Banii jos. Te pensionai mai devreme, cu cinci vile în proprietate peste hotare? Vinde piesele de rachete companiei private a “vărului” tău. Toată structura, pe verticală și orizontală, ziua saluta cu palma la cozoroc și noaptea vindea secrete pe dark web.
Astfel, președintelui Xi i s-a relevat în cel de-al 11-lea ceas că armata chineză e puternică pe hârtie dar fragilă în realitate, produsul efemer al unui regim ideologic fundamentat pe minciuni, ce punea în scenă exerciții false, antrenamente false, loialitate falsă, până în ziua în care ar fi fost declanșat adevăratul război și totul s-ar fi prăbușit. Și asta era cât pe ce să se întâmple.
[/responsivevoice]
