Acasă Gabier MApN lasă Marina Militară Română fără viitor și fără trecut

MApN lasă Marina Militară Română fără viitor și fără trecut

12
0

Dan MIHĂESCU

Țara Românească, Țara Moldovei, Principatele Unite Române, prin mărginirea cu Dunărea și ulterior, după ce Regatul României a devenit națiunea maritimă grație alipirii Dobrogei, s-au bucurat de beneficiul propriilor flote comerciale și de război.

Și chiar dacă pe ansamblu istoria s-a dovedit generoasă și prielnică națiunii române pe termen lung, factual mentalitatea umană nu reușește să evadeze din calcurile fatalismului mioritic exprimate uneori și prin proverbe de genul: “Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă-n traistă”. Și asta nu este filosofie abstractă și raportarea la realitatea de pe teren, dacă este să menținem discuția în zona mai noii noastre tradiției marinărești.

Două nave de-un leat, două destine total diferite

Prima şi cea de-a doua imagine prezintă nava “Hydrograaf” a Marinei Regatului Țărilor de Jos, construită în 1910 și aflată în activitate în prezent. Caracteristicile navei sunt: Gross Tonnage- 209, Length Overall x Breadth Extreme: 38,1m×6,7m, Draught 1,8m, Speed recorded (Max/Average) 10,9/8,7 knots.

În următoarele trei fotografii apare cea mai veche navă din Flota Forțelor Navale Române, aflată încă în stare de flotabilitate, canoniera “Locotenent–comandor Eugen Stihi”.

Construită la șantierul naval din Lorient, în Franța, și lansată la apă în 1916 cu numele „Friponne”, bastimentul a fost vândut României în 1920 și redenumit canoniera „Locotenent–comandor Eugen Stihi”. După intrarea în serviciul Marinei Regale Române canoniera a participat la operații pe Marea Neagră în perioadă interbelică și al Doilea Război Mondial.

“Locotenent–comandor Eugen Stihi” a rămas în uz până în 2004, ca navă hidrografică în serviciul activa al Direcției Hidrografice Maritime.

În prezent, cea mai plină de istorie navă militară românească stă și ruginește în Portul Mangalia, la peste 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial şi de la Marea Unire, deși ar putea servi cel puțin ca muzeu inert la cheu dacă nu cumva ar merita să fie menținută în activitate după modelul mai bătrânei surate olandeze.

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.